Evacuare. Sentința nr. 14/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 115/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 115/R
Ședința publică din 30.04.2015
PREȘEDINTE – M. R.
JUDECĂTOR – A. C.
JUDECATOR –L. V.
GREFIER – F. S. H.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant S. G. si recurentul-parat U. C. impotriva sentintei civile_/14.10.2014 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul_ .
Dezbaterile asupra recursului au avut loc in data de 24.04.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, cand instanța, in temeiul art. 260 C.p.c., a amânat pronunțarea pentru azi, 30.04.2015, dând următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr._/18.09.2013 pronuntata in dosarul nr._ Judecatoria Timisoara a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune si a admis în parte actiunea formulata și precizată de catre reclamantul pârât reconvențional S. G. in contradictoriu cu pârâtul reclamant reconvențional U. (fost C.) C., a dispus obligarea pârâtului reclamant reconvențional la plata către reclamant reconvențional a sumei de 3866,6 lei, a respins cererea reclamantului pârât reconvențional de evacuare a pârâtului reclamant reconvențional ca rămasă fără obiect, a respins în rest pretențiile reclamantului pârât reconvențional ca neîntemeiate, a respins cererea reconventionala ca neîntemeiată si a dispus obligarea paratului reclamant reconventional la plata sumei de 1621,25 lei catre reclamantul pârât cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în soluționarea excepției, că deși din cuprinsul raportului de expertiză rezultă ca îmbunătățirile aduse imobilului au fost efectuate în cursul anului 2006 ,pârâtul reclamant reconvențional care le solicită a locuit efectiv în imobil până în luna mai 2012 astfel că având posesia acestui imobil termenul de prescripție a fost interupt pe perioada 2006-2012 ,de la data la care pârâtul a pierdut posesia imobilului începând să curgă termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de disp. 1 din Decretul Lege 167/1958.
Pentru aceste considerente instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată.
In ceea ce priveste cererea de chemare in judecata, instanta a retinut ca din extrasul de carte funciara nr._ –C1-U5 Timisoara (provenita din conversia de pe hartie a CF_ Timisoara ) nr.top._/VII rezulta ca la data formulării acțiunii apartamentul nr.8 situat administrative in Timisoara ,.,. compus din 3 camere și dependințe si 21/284 mp. teren in folosinta este proprietatea tabulara in cota de 1/1 parte a reclamantului dobandit prin cumparare și sistare stare indiviziune.
Din același extras de carte funciară instanța a reținut că la data de 02.03.2012 s-a notat asupra apartamentului promisiune bilaterală de vânzare cumpărare .
Din poziția procesuală a părților din prezenta cauză instanța a reținut că dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu a fost transferată în cursul prezentei cauze către terțe persoane, pârâtul reclamant reconvențional nemailocuind în imobil.
Pentru aceste considerente instanța a reținut că cererea reclamantului pârât reconvențional de evacuare a pârâtului din imobil este lipsită de obiect și de interes.
De asemenea lipsită de obiect este și cererea pârâtului reclamant reconvențional de instituire a unui drept de retenție în condițiile în care pârâtul reclamant reconvențional a pierdut posesia și folosința bunului.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului pârât reconvențional de obligare a pârâtului reclamant reconvențional la plata sumei de 5000 lei instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește plata cheltuielilor comune aferente apartamentului instanța a reținut din adeverința aflată la fila 23 dosar eliberată de către Asociația de proprietari Babadag ,nr.7 împrejurarea că deși reclamantul pârât reconvențional nu a locuit în imobilul în litigiu a achitat pentru acesta cheltuielile restante de întreținere pe perioada august 2011-februarie 2012.
Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantul pârât reconvențional respective chitanțe (filele 38-40 ) instanța a reținut că reclamantul pârât reconvențional a achitat cheltuielile de întreținere aferente apartamentului și pe perioada martie 2012-mai 2012.
Din aceleași înscrisuri instanța a reținut că suma totală a acestor cheltuieli de întreținere achitate de către reclamantul pârât reconvențional este de 1626,04 lei.
În ceea ce privește suma de 240,56 lei solicitată pentru achitarea energiei electrice instanța a reținut din înscrisurile aflate la dosar la fila 37 și 42 împrejurarea că și această sumă a fost achitată de către reclamantul pârât reconvențional pentru apartmanetul în litigiu pe pentru perioada august 2011-mai 2012 perioadă în care folosința apartamentului în litigiu a aparținut pârâtului reclamant reconvențional.
În ceea ce privește suma de 200 lei achitată cu titlu de branșare la curent electric instanța a reținut că reclamantul pârât reconvențional nu a depus în probațiune nici un înscris în acest sens ,astfel că instanța a respins solicitarea reclamantului pentru această sumă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului pârât reconvențional de obligare a pârâtului reclamant reconvențional la plata contravalorii bunurilor care lipsesc din apartament instanța a reținut că deși din procesul verbal încheiat la data de 31.05.2012 de către reclamant în prezența martorilor audiați în fața instanței rezultă că din imobil lipseau un calorifer din cameră și plasa de la geam ,un calorifer din baie și chiuveta de la baie și din bucătărie chiuveta reclamantul pârât reconvențional nu a făcut dovada valorii acestor bunuri ,valoarea indicată de către reclamant pârât reconvențional fiind contestată de către pârât.
Pentru aceste considerente instanța a respins solicitarea reclamantului pârât reconvențional în acest sens.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului pârât reconvențional de obligare a pârâtului reclamant reconvențional la plata de daune interese pentru lipsa de folosință a imobilului pe perioada august 2011-mai 2012 instanța a reținut că aceasta solicitare a reclamantului pârât reconvențional este întemeiată .
Din declarațiile martorilor audiați în cauză și din poziția procesuală a părților instanța a reținut că reclamantul pârât reconvențional deși era titularul dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu era lipsit de folosința acestuia care era exercitată fără vreun titlu legal de către pârât reclamant reconvențional.
Pentru aceste considerente instanța a admis solicitarea reclamantului pârât reconvențional în acest sens
In ceea ce priveste cererea reconventionala a paratului reclamant reconventional instanta a retinut urmatoarele:
Din sentința civilă nr._/28.09.2011 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Timișoara rămasă definitivă și irevocabilă instanța a reținut că reclamantul pârât reconvențional a devenit proprietar asupra cotei de ½ parte din imobil prin sistarea stării de indiviziune ca urmare a procesului de partaj de bunuri comune purtat cu fosta sa soție P. G. ,mama pârâtului reclamant reconvențional.
Din aceeași sentință ,sentință care se bucură de prezumția puterii de lucru judecat ,instanța a reținut că reclamantul pârât reconvențional a fost obligat la plata către fosta sa soție a unei sulte în valoare de 89.369 lei reprezentând contravaloarea cotei de ½ parte din imobil stabilită la data partajului prin expertiză tehnica judiciară.
Din cuprinsul chitanțelor și înscrisurilor depuse la dosar de către pârât reclamant reconvențional în dovedirea pretențiilor sale coroborat cu declarațiile martorilor audiați în cauză instanța a reținut că îmbunătățirile solicitate de către pârât reclamant reconvențional prin cererea sa au fost efectuate anterior datei partajului ,după data efectuării partajului judiciar nemaifiind efectuate alte îmbunătățiri.
Având în vedere aceste aspecte, respective existența unui partaj judiciar anterior între reclamant pârât reconvențional și mama pârâtului reclamant reconvențional prin care reclamantul pârât reconvențional a fost obligat la plata unei sulte reprezentând contravaloarea cotei de ½ parte din imobil evaluat la momentul partajului ,contravaloare în care s-au inclus și valoarea îmbunătățirilor pe care apartamentul le-a suferit până la acea dată, către mama pârâtului reclamant reconvențional coroborat cu împrejurarea că la momentul partajului pârâtul reclamant reconvențional nu a făcut cerere de intervenție în interes propriu pentru aceste îmbunătățiri ,instanța a reținut că pârâtul reclamant reconvențional nu deține împotriva reclamantului pârât reconvențional un drept de creanță în acest sens.
Pentru considerentele aratate instanta a respins cererea reconventionala a paratului reclamant reconventionali ca neîntemeiată.
Pentru aceste considerente în temeiul art.1381 și urm. Noul cod civil instanta a admis în parte cererea de chemare în judecată a reclamantului pârât reconvențional și a respins cererea reconvențională a pârâtului reclamant reconvențional ca neîntemeiată.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata solicitate de catre parti instanta a retinut faptul ca în temeiul art.274 Cod procedură civilă pârâtul reclamant reconvențional este cel care a căzut în pretenții urmând a suporta cheltuielile prilejuite de prezenta cauză reclamantului pârât reclamant reconvențional.
Pentru aceste considerente instanta a dispus obligarea pârâtului reclamant reconvențional la plata către reclamantul pârât reconvențional a sumei de 1621,25 lei (420 lei taxa judiciară de timbru ,1200 lei onorariu avocațial și 1,25 lei timbru judiciar).
Prin decizia civila 45/22.01.2014 pronuntata in dosarul nr._ Tribunalul Timis a admis recursul formulat de recurentul U. C. împotriva sentinței civile nr._/18.09.2013 a Judecătoriei Timișoara, a casat sentința în ceea ce privește soluționarea cererii reclamantului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune interese și a cererii reconvenționale a pârâtului și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, asupra acestor petite.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a retinut ca instanța de fond a admis cererea intimatului reclamant privind obligarea recurentului pârât la plata sumei de 2.000 de lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului proprietatea intimatului recurent fără a arăta motivele pe care se sprijină această soluție, mai exact fără a arăta temeiul de drept în baza căruia a fost soluționat acest capăt de cerere și criteriile în funcție de care s-a stabilit că acest cuantum a fost corect apreciat de către reclamant.
In ce privește soluția pronunțată pe cererea reconvențională, această cerere a fost respinsă pe considerentul că îmbunătățirile a căror contravaloare se solicită au fost efectuate înainte de partajarea bunului imobil între intimatul reclamant și mama recurentului pârât și că o asemenea cerere putea fi formulată doar în cadrul procesului de partaj, fără a fi analizată pe fond.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere faptul că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 3 și 5 C. proc. civ., a admis recursul, a casat sentința recurată în ceea ce privește soluționarea cererii reclamantului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune interese și a cererii reconvenționale a pârâtului și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Judecătoria Timișoara. S-a aratat totodata ca in rejudecare instanța de fond va soluționa petitul privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune interese în temeiul răspunderii civile delictuale invocate prin cererea de chemare în judecată, și în baza tuturor probelor administrate în cauză, urmand a verifica îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale și urmand a stabili eventualele daune interese ce s-ar cuveni în funcție de prejudiciul dovedit de reclamant. De asemenea, instanța urmeaza a analiza pe fond cererea reconvențională formulată de recurentul pârât, stabilind temeinicia pretențiilor acestuia în funcție de probele administrate în cauză și temeiul de drept invocat, respectiv îmbogățirea fără justă cauză. În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, acestea vor fi stabilite de instanță după rejudecarea cauzei în fond.
Prin sentinta civila nr._/14.10.2014, in rejudecare, Judecatoria Timisoara a respins acțiunea formulată de reclamantul S. G. si a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul U. C., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca din extrasul de carte funciara nr._ –C1-U5 Timișoara (provenita din conversia de pe hârtie a CF_ Timișoara ) nr.top._/VII rezultă că la data formulării acțiunii apartamentul nr.8 situat administrativ în Timișoara, ., . 3 camere și dependințe si 21/284 mp teren în folosința a fost proprietatea tabulara in cota de 1/1 parte a reclamantului dobândit prin cumpărare și sistare stare indiviziune.
Din același extras de carte funciară instanța a reținut că la data de 02.03.2012 s-a notat asupra apartamentului promisiune bilaterală de vânzare cumpărare în favoarea numitului Indricianu I..
Din sentința civilă nr._/28.09.2011 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Timișoara rămasă definitivă și irevocabilă la data de 23.11.2011, s-a reținut că reclamantul pârât reconvențional a devenit proprietar asupra cotei de ½ parte din imobil prin sistarea stării de indiviziune ca urmare a procesului de partaj de bunuri comune purtat cu fosta sa soție P. G., mama pârâtului reclamant reconvențional.
Din aceeași sentință, sentință care se bucură de prezumția puterii de lucru judecat, prima instanță a reținut că reclamantul pârât reconvențional a fost obligat la plata către fosta sa soție a unei sulte în valoare de 89.369 lei, reprezentând contravaloarea cotei de ½ parte din imobil stabilită la data partajului prin expertiză tehnica judiciară.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 2000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului proprietatea sa pentru perioada august 2011- mai 2012, instanța a reținut că așa cum rezultă din probele administrate in cauză, acesta a devenit proprietar exclusiv asupra imobilului în litigiu la data de 23.11.2011 iar până la data de 01.04.2012, dată la care a fost achitată sulta, fosta soție a acestuia a locuit în respectivul imobil împreună cu fiul său, pârâtul din prezent cauză.
Din chiar susținerile reclamantului la interogatoriu, instanța a reținut că acesta din anul 2010 nu a mai locuit în respectivul apartament iar pentru perioada august 2011- mai 2012, reclamantul a depus chitanțe de mână precum și un înscris toate aflate la filele 13-16 prin care înțelege să facă dovada contravalorii lipsei de folosință a imobilului în discuție.
De asemenea, martora I. E. a arătat cu ocazia audierii faptul că încă din octombrie-noiembrie 2011 a încheiat o înțelegere cu reclamantul pentru achiziționarea apartamentului, la sfârșitul lunii februarie 2012 a achitat jumătate din preț cealaltă jumătate fiind plătită la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie.
Cu privire la dispozițiile legale pe care reclamantul își întemeiază cererea, instanța a reținut faptul că potrivit art.1357 alin.1 C.civ., „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare” iar potrivit dispozițiilor art. 1381 alin. 1 C.civ. „orice prejudiciu dă naștere la reparații”. Conform art. 1531 C.civ., creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, iar prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului
Analizând cererea reclamantului prin prisma dispozițiilor legale invocate și anterior citate dar și raportat la probele administrate în cauză și la situația de fapt reținută, instanța a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 2000 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada august 2011-mai 2012. Instanța a reținut faptul că așa cum însuși reclamantul a recunoscut la interogatoriul ce i s-a luat, acesta s-a mutat din imobil în anul 2010, iar cu privire la perioada mai_12, mama pârâtului alături de fiul său au locuit în apartament cu acordul reclamantului, ceea ce exclude săvârșirea vreunei fapte ilicite de către pârât și implicit angajarea răspunderii sale delictuale.
Pentru restul perioadei 01.04.-31.05.2012, instanța a reținut faptul că deși pârâtul a rămas în continuare să locuiască în acel imobil, totuși, reclamantul nu a reușit să facă dovada suferirii vreunui prejudiciu în condițiile în care la data de 01.03.2012, s-a încheiat o promisiune de vânzare cumpărare a apartamentului, s-a încasat jumătate din preț iar, deși s-a întârziat predarea acestuia noilor proprietari, aceștia nu au pretins vreo penalitate și au achitat diferența de preț la termenul prevăzut.
Totodată, instanța a reținut și faptul că înscrisurile depuse de către reclamant în susținerea celor invocate, respectiv a faptului că a fost nevoit să-și închirieze o altă locuință, nu sunt apte de a forma convingerea instanței cu privire la existența și întinderea pagubei pretins a fi fost suferite în condițiile în care aceste înscrisuri nu cuprind data la care au fost întocmite, nici dovada înregistrării lor la organele financiare și nici nu au fost prezentate instanței în primul ciclu procesual, instanța apreciind așadar că acestea au fiind întocmite „pro causa”, motiv pentru care le-a înlăturat din materialul probator de la dosar.
În ceea ce privește cererea pârâtului formulată la data de 20.06.2012 de obligare a reclamantului la plata sumei de 8120 lei reprezentând îmbunătățirile efectuate înainte de partajarea bunului imobil între reclamant și mama sa, aceasta a fost întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Conform art. 1345 C.civ., cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri iar potrivit art.1347 restituirea nu este datorată decât dacă îmbogățirea subzistă la data sesizării instanței.
Totodată prin dispozițiile art. 1348 C.civ. se consacră caracterul subsidiar al acestei acțiuni dein rem verso, o condiție specifică fiind așadar inexistența unei alte acțiuni pentru a obține restituirea.
Din probele administrate în cauză, respectiv din înscrisurile depuse de pârât la filele 48-53 dosar inițial precum și din declarațiile martorilor, nu rezultă cu certitudine perioada efectuării anumitor îmbunătățiri la imobilul în litigiu dar nici faptul că acestea au fost realizate de către pârât. Astfel, facturile și chitanțele depuse la filele 48-53 dosar inițial, sunt datate fie din anul 2006 (filele 48-49) și emise pe numele reclamantului, fie din anul 2008, aspect care nu se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză. Martorul F. I. C. a arătat faptul că l-a ajutat pe pârât să care anumite materiale de construcție, gresie, faianță, „în urmă cu 4,5,6 ani” iar martorul C. Dănut (fila 105) arată că a fost plătit de către pârât în perioada mai-august 2003 să renoveze apartamentul (zugrăveli, montat gresie, faianță,hol baie și bucătărie, faianță, baia mare). Martorii audiați au arătat faptul că anumite îmbunătățiri au fost realizate și de către reclamant și mama pârâtului, astfel că pârâtul nu a făcut dovada realizării acestor lucrări în mod unilateral.
Totodată, instanța a reținut și faptul că la momentul întocmirii în cauză a expertizei prin care s-a stabilit că valoarea investițiilor și lucrărilor pretins efectuate de pârât este de 8120 lei, aceste lucrări nu mai existau, pentru identificarea și evaluarea acestora avându-se în vedere atât susținerile părților, care sunt contradictorii, cât și cele consemnate într-un alt raport de expertiză efectuat în dosarul prin care imobilul a fost evaluat și partajat, evaluare care a inclus și valoarea îmbunătățirilor pe care apartamentul le-a suferit până la acea dată. În aceste condiții, instanța a reținut că acest raport de expertiză nu reprezintă o probă concludentă și pertinentă care să facă dovada celor susținute de pârât prin acțiunea reconvențională.
Într-o altă ordine de idei, așa cum s-a arătat mai sus, restituirea nu este datorată decât dacă îmbogățirea subzistă la data sesizării instanței, or, în situația în care imobilul nu mai era proprietatea reclamantului la momentul investirii instanței de către pârât cu o astfel de cerere și în condițiile în care reclamantul a achitat mamei pârâtului sulta pentru cota ei de proprietate, sultă care include și contravaloarea îmbunătățirilor efectuate până la data partajului, instanța a reținut că în cauză, la momentul sesizării lipsea îmbogățirea reclamantului, astfel că cererea pârâtului și din această perspectivă, este neîntemeiată.
Nu în ultimul rând, instanța a apreciat că pârâtul avea posibilitatea pentru valorificarea dreptului său să intervină în procesul ce a avut ca obiect partajul judiciar al imobilului, acțiunea de in rem verso având, conform art.1348 C.civ., caracter subsidiar, fiind condiționată așadar de inexistența unei alte acțiuni, or în speță a existat o altă acțiune în care pârâtul avea posibilitatea să-și valorifice pretențiile, însă nu a făcut-o, astfel că acțiunea sa este de respins și din această privință.
Pentru considerentele arătate instanța a respins cererea reconvenționala a paratului reclamant reconvențional ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecata solicitate de către parți instanța, în temeiul art. 274 C.proc.civ., având în vedere că atât acțiunea reclamantului-pârât reconvențional cât și cererea reconvențională a pârâtului reclamant reconvențional au fost respinse, a respins și cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată,fiecare dintre părți urmând a suporta cheltuielile prilejuite de prezenta cauză.
Impotriva hotararii au declarat recurs atat recurentul-reclamant S. G. cat si recurentul-parat U. C..
Prin recursul declarat, reclamantul S. G. a solicitat modificarea in parte a sentinței atacate, in sensul admiterii acțiunii recurentului reclamant.
In motivarea recursului, reclamantul recurent a aratat ca instanța de fond in mod nelegal a respins acțiunea, omitand in mod vădit ca de la finalizarea dosarului de partaj (nr._ al Judecătoriei Timișoara) soluționat in data de 28.09.2011 prin sentința civila nr._, rămasa definitiva si irevocabila la data de 23.11.2011 si pana in luna mai 2012, intimatul a refuzat in mod nejustificat sa părăsească imobilul, astfel cauzandu-i prin fapta sa ilicita un prejudiciu in cuantum de 2.000 lei.
Tot in mod greșit, instanța a retinut in considerente si faptul ca sulta a fost achitata in data de 01.04.2012 fostei soții, cand in realitate sulta a fost achitatata in data de 28.02.2012, conform procesului verbal incheiat la B. D. D.. A fost nevoit sa apeleze la aceasta modalitate intrucat, inca din anul 2010 fosta soție a fost plecata din tara. Cu toate acestea, instanța de fond a reținut ca fosta soție a locuit in apartament in perioada septembrie 2011 - mai 2012.
Reclamantul recurent a solicitat a avea in vedere ca in perioada septembrie 2011 - mai 2012 in imobil a locuit intimatul, fara a avea acordul reclamantului recurent, dovada fiind, chiar interogatoriul dat in fata primei instanțe, prin care acesta a recunoscut ca din luna august 2011 pana in data de 30.05.2012 a locuit in apartamentul din Timișoara, ., ., . . . februarie a incheiat o promisiune de vânzare cumpărare cu martora I. E., in vederea înstrăinării imobilului, insa acest lucru nu indreptareste instanța sa califice acest act, ca fiind de natura a inlatura nevoia sa locativa. Perfectarea contractului de vânzare cumpărare in forma autentica a depins de insasi eliberarea apartamentului de către intimat, iar acest aspect demonstrează, ca imobilul a fost ocupat in mod abuziv de acesta. Lucru ce nu s-a intamplat pana in data de 30.05.2012, fiind determinat de promovarea acestei acțiunii.
In aceasta perioada, reclamantul recurent a avut nevoie de un spațiu locativ, fiind nevoit sa inchirieze o camera, dovada fiind înscrisurile depuse la dosar. Având in vedere imposibilitatea obiectiva de a locui si folosi apartamentul, deoarece intimatul a schimbat yala de la usa imobilului, nepermitandu-i accesul in imobil, aspect, de altfel, recunoscut de acesta in cadrul interogatoriului, fapt ce demostreaza ca pretențiile sale sunt intemeiate.
Reclamantul recurent a solicitat instantei a observa ca obiectul inițial al acțiunii a fost evacuarea intimatului din imobil, intrucat acesta a refuzat sa părăsească de bunăvoie apartamentul. Inclusiv cheltuielile privind întreținerea imobilului a fost nevoit sa le achite, pentru a împiedica cumularea de datorii si implicit pierderea apartamentului, fapt ce demonstrează reaua-credinta a intimatului.
Astfel, a solicitat a avea in vedere depoziția martorilor audiați in fata instanței de fond, interogatoriile partilor, din care rezulta fara putința de tăgada, faptul ca paratul a locuit si a folosit imobilul timp de 10 luni, fara a avea acordul reclamantului recurent sau un just titlu. In aceste condiții, reclamantul recurent a fost nevoit ca in perioada august 2011 -mai 2012, sa locuiasca in chirie, deoarece nu avea acces in propriul apartament, in condițiile in care deținea o cota de 1/1. In perioada august 2011 - mai 2012, conform "contractului de închiriere " a locuit in Timișoara ., jud. T. si a plătit o chirie in cuantum de 200 lei pe luna, dovada fiind inscrisurile depuse la dosar. Folosința este un atribut fundamental al proprietății si cum proprietatea este inviolabila (neputand fi incalcata de nimeni), poate susține ca nicio persoana nu poate fi lipsita de folosința bunului sau, fiindcă, in caz contrar, se incalca insasi dreptul de proprietate. In speța de fata, paratul prin refuzul sau de a elibera apartamentul a încălcat insusi dreptul de proprietate al reclamantului recurent . Fapta de a lipsi o persoana de folosința bunului sau este ilicita, deoarece "nimănui nu ii este permis sa aducă atingere, prin fapta sa, a altei persoane ori drepturilor acesteia". Conform ort. 1357 alin. 1 si 2 Codul Civil: alin. 1 "Cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o fapta ilicita, săvârșita cu vinovăție, este obligat sa il repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoara culpa. "
Având in vedere toate aspectele prezentate mai sus, cat si toate probele administrate in cauza, a solicitat admiterea recursului, in sensul modificării in parte a hotărârii si in consecința admiterea acțiunii fomulate, respectiv obligarea paratului la plata sumei de 2000 lei, cat si a cheltuielilor de judecata(taxa de timbru, onorariu avocat).
În drept, reclamantul recurent si-a intemeiat recursul pe dispozițiile prevăzute de art. 299-316 Cod proc. civ.
Prin recursul declarat de recurentul-parat U. C. s-a solicitat admiterea cererii de recurs, modificarea in parte a sentinței atacate in sensul de a se dispune admiterea cererii reconventionale si obligarea reclamantului-parat reconventional la plata contravalorii amenajărilor si investițiilor efectuate de paratul recurent la imobil, in suma totala de 8.120 lei si obligarea reclamantului-parat reconventional la plata cheltuielilor de judecata din fond si recurs compuse din taxa de timbru, onorariu expert si onorariu avocat
In motivarea recursului, paratul recurent a aratat ca a avut mulți ani de zile domiciliul in Timisoara, ., ., ., fiind fiul fostei soții a reclamantului intrucat a fost luat in spațiu de către mama sa (Peschir G.). Prin sentința civila nr._/28.09.2011 pronunțata de Judecătoria Timisoara in dos. nr._, s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului inscris in C.F. nr._-C1-U5 Timisoara, nr. top._/VII, constând in imobilul situat in Timisoara, ., ap. 8, ., prin atribuirea acestuia reclamantului S. G., cu obligarea acestuia la plata unei sulte către fosta sa soție.
Paratul recurent a aratat ca a contribuit la amenajarea, intretinerea si imbunatatirea acestui apartament cu următoarele lucrări: raschetarea zugrăvelii vechi a întregului apartament (a fost vopsit in ulei si var), gletuirea si zugrăvirea cu vopsea lavabila a întregului apartament, montarea unei usi de intrare antiefractie, pardosirea cu parchet a camerelor, pardosirea cu gresie si faianța - baie si hol, reparația ușilor si vopsirea lor, realizarea unui perete de rigips in camera, refacerea zidului comun intre camera si baie, montarea a doua calorifere si alte lucrări mărunte de amenajare - spaleti la geamuri.
IS-a aratat de catre apelantul-parat ca instanța de fond, in motivare, a retinut o stare de fapt vădit greșita care a condus, in final, la pronunțarea unei sentințe eronate. Astfel instanța a ignorat total atat înscrisurile /facturile /chitanțele de la dosar (chiar daca sunt din anii 2006 sau 2008), probele testimoniale directe (ale persoanelor care au ajutat la aceste lucrări), precum si, nu in ultimul rand, expertizele tehnice care indicau ca s-au efectuat îmbunătățiri la apartament (precum si valoarea lor) si ca aceste îmbunătățiri au fost făcute de paratul recurent si nicidecum de reclamantul-parat reconventional. Existenta imbunatatirilor este certa si rezulta din raportul de expertiza efectuat in dos nr._ . Instanta de fond a retinut ca raportul „nu este o proba concludenta si pertinenta" desi acest raport face parte din ansamblul probator ce a stat la baza sentinței de partaj si a intrat in puterea lucrului judecat, inclusiv in ceea ce privește existenta lucrărilor confirmate prin raport si incuviintate (ca valoare) de instanța care a pronunțat sentința de partaj .
S-a mai aratat de catre apelantul-parat ca o alta eroare de logica-juridica a instanței de fond este faptul ca nu ar subzista imbogatirea fara justa cauza. Litigiul dintre parti a inceput inainte de vânzarea autentica a apartamentului, cata vreme paratul recurent inca avea posesia asupra acestui apartament. Sporul de valoare a rămas incorporat in apartament si s-a transmis proprietarului la momentul cedării posesiei (in timpul litigiului de fata) situație in care beneficiarul acestui spor de valoare este obligat sa il achite celui indreptatit (in speța parartului recurent ) urmând ca apoi, daca considera necesar, sa se indrepte impotriva fostului coproprietar (mama sa) pentru a i se restitui o parte (50% conform partajului) din despăgubirea pe care o achita. Sulta plătită unui tert nu poate include despăgubirea pe care o solicita prin acest demers judiciar. Faptul ca ar fi avut posibilitatea sa formuleze o cerere de intervenție in procesul de partaj nu anulează dreptul sau de a solicita in termenul de prescripție contravaloarea sporului de valoare adus imobilului. Mai mult decât atat, era prematur efectuarea unui asemenea demers intrucat, inainte de inceperea demersurilor judiciare, s-a intalnit cu reclamantul si dupa discuții si negocieri a căzut de acord sa îl despăgubească cu suma de 5.000 lei, ulterior reclamantul razgandindu-se. Realizarea acestor imbunatatiri a fost confirmata atat in raportul de expertiza intocmit in dosarul de partaj intre reclamant si mama sa, cat si prin depozițiile martorilor audiați in cauza si nu in ultimul rand prin raportul de expertiza efectuat in acest dosar de exp.
Cererea de recurs nu a fost motivata in drept.
Intimatul-reclamant S. G. a formulat intampinare fata de recursul declarat de parat, solicitand respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea intampinarii recurentul reclamant a aratat ca din probele administrate in cauza, rezulta fara putința de tăgada ca acesta nu a contribuit la renovarea apartamentului din Timișoara, ., ., ..
Reclamantul-intimat a solicitat instanței, sa avea in vedere ca hotărârea instanței de fond este temeinica si legala in ceea ce privește cererea reconventionala, intrucat, prin interogatoriu, recurentul recunoaște ca in prezenta cauza a solicitat despăgubiri pentru imbunatatirile aduse in apartamentul din Timișoara, ., ., in condițiile in care intre reclamantul recurent si fosta soție s-a dezbătut partajul, si aceste îmbunătățiri au fost impartite intre cei doi foști soti.
Conform sentinței civile nr._ din 28.09.2011 din dosar nr._ a Judecătoriei Timișoara s-a constatat in mod definitiv si irevocabil, ca apartamentul impreuna cu toate imbunatatirile existente, au fost dobândite in timpul căsătoriei de cei doi soti, S. G. si Peschir G., iar aceasta hotărâre se bucura de autoritate de lucru judecat.
A solicitat a avea in vedere ca recurentul a depus la dosar facturi ce sunt emise pe numele reclamantului recurent si bonurile fiscale ce sunt emise in perioada 2006- 2008, cand . făcute îmbunătățirile in apartament, insa, de reclamantul recurent impreuna cu fosta sotie, dovada fiind sentința civila nr._ din 28.09.2011 din dosar nr._ a Judecătoriei Timișoara. Instanța de fond, in mod corect a reținut ca marorii audiați in cauza, au susținut ca reclamantul recurent impreuna cu fosta soție au făcut majoritatea imbunatatirilor din apartament. Prin actele depuse la dosar de reclamantul recurent, respectiv expertiza tehnica judiciara in specialitatea construcții (intocmita in dosarul de partaj), sentința civila nr. nr._ din 28.09.2011 din dosar nr._ a Judecătoriei Timișoara, cat si prin depoziția martorilor audiați in cauza, s-a demonstrat fara putința de tăgada ca imbunatatirile din apartamentul din Timișoara, ., ., au fost făcute de reclamantul recurent impreuna cu fosta soție .
Restituirea nu este datorata, decât daca îmbogățirea subzista la data sesizării intantei, ori in cauza reclamantul recurent a achitat mamei paratului(recurent) sulta pentru cota ei de proprietate, sulta care include si contravaloarea îmbunătățirilor efectuate pana la data partajului, iar apartamentul era înstrăinat, astfel ca la momentul sesizării instanței lipsea imbogatirea reclamantului, a mai aratat intimatul-reclamant.
În drept, reclamantul recurent si-a intemeiat intampinarea pe dispozițiile prevăzute de art. 115-118 Cod Proc. Civ.
Deliberand asupra recursului declarat de reclamant, atat prin prisma motivelor invocate, cat si din perspectiva art. 304 ind 1 C., tribunalul apreciaza ca acesta este nefondat.
Reclamantul a investit instanta cu o cerere de obligare a paratului la plata sumei de 2000 lei, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului situat in Timisoara, ., ., apartament 8, aferenta perioadei august 2011-mai 2012, invocand dispozitiile raspunderii civile delictuale.
Tribunalul retine ca paratul este fiul fostei sotii al reclamantului, P. G., la randul sau coproprietara in cota de ½ a imobilului anterior mentionat. Prin sentinta civila_/28.09.2011 a Judecatoriei Timisoara, definitiva (ramasa irevocabila la 23.11.2011), a sistata starea de indiviziune asupra imobilului, acesta fiind atribuit reclamantului, care a fost obligat la plata catre parata P. G. a sumei de_ lei. Prin aceeasi hotarare s-a dispus evacuarea paratei P. G. din imobil.
P. la sfarsitul lunii septembrie, 2011, paratul a locuit in imobil in baza acordului dat de unul dintre coproprietari, P. G., folosirea imobilului nefiind deci o fapta ilicita. Eventualele neintelegeri intre coproprietari (reclamantul si fosta sa sotie, P. G.) legate de modalitatea de folosire a apartamentului, prin permisiunea acordata de P. G. fiului sau de a locui in respectivul apartament, trebuiau si puteu fi transate pe cale judecatoreasca.
Cat priveste perioada octombrie 2011-mai 2012, reclamantul a pretins obligarea paratului la plata unor despagubiri in cuantum de 200 de lei lunar, pretinzand ca acesta este prejudiciul suferit de reclamant prin faptul ca a fost nevoit sa inchirieze un spatiu locativ in Timisoara, ., datorita refuzului paratului de a-i permite folosirea apartamentului, spatiu pe care afirma ca a achitat o chirie de 200 de lei lunar.
Tribunalul apreciaza ca pretentiile reclamantului sunt nefondate.
Pe de-o parte, in speta nu s-a dovedit ca paratul i-a obstructionat reclamantului accesul la apartamentul nr. 8, situat in Timisoara, ., . anterior datei de 01.04.2012. Reclamantul-recurent a invederat ca impiedicarea sa de a folosi apartamentul aratat este dovedita de raspunsul paratului la interogatoriu, insa in interogatoriul luat paratul a recunoscut ca nu i-a mai permis accesul reclamantului incepand cu 01.04.2012, data la care a schimbat yala. P. in aprilie 2012 reclamantul a avut deci acces la imobil, nejustificandu-se pretinsa inchiriere a unui alt spatiu locativ.
Pe de alta parte, chitantele depuse de catre reclamant in al doilea ciclu procesual, nu atesta ca acesta ar fi platit in perioada octombrie 2011-mai 2012 o chirie de 200 de lei
pentru un spatiu locativ in Timisoara, .. Aceste chitante, depuse la filele 15-16 din dosarul primei instante, arata ca s-a achitat cate o suma de 200 de lei de catre reclamant catre B. L., fara a mentiona ca suma a fost platita cu titlu de chirie (plata putand fi facuta cu orice titlu) si fara a arata perioada pentru care a fost achitata. O singura chitanta depusa de reclamant (fila 14 din dosarul primei instante) arata ca acesta a achitat numitei B. L. suma de 200 de lei reprezentand chirie pe luna iulie 2011, insa, dupa cum am aratat, pana la sfarsitul lunii septembrie, 2011, paratul a locuit in imobil in baza acordului dat de unul dintre coproprietari, P. G., folosirea imobilului nefiind deci o fapta ilicita.
In plus, dupa cum a retinut si prima instanta, abia in al doilea ciclu procesual reclamantul a invocat si depus chitantele privind pretinsa plata a chiriei si un contract de inchiriere lipsit de data certa, neinregistrat la organele financiare, aspecte care pot conduce la concluzia intocmirii pro causa a acestor inscrisuri.
Mai mult, la interogatoriul luat in fata primei instante, insusi reclamantul a recunoscut ca din 2012 s-a mutat . adresa . (fila 29 prima instanta), fapt care nu justifica cererea sa de obligare a paratului la plata chiriei pretins achitate in 2012 pentru imobilul din Timisoara, ..
Avand in vedere aceste considerente, in mod corect prima instanta a respins ceerere reclamantului de obligare a paratului la plata sumei de 2000 lei, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului situat in Timisoara, ., ., apartament 8, aferenta perioadei august 2011-mai 2012, cata vreme reclamantul nu a facut dovada prejudiciului pretins suferit si nici a faptei ilicite a paratului, conditii obligatorii ale raspunderii civile delictuale, prevazute de art. 1357 Cod civil. Motiv pentru care, in baza art. 312 alin 1 C., recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat, neputand fi retinuta incidenta motivelor de modificare prevazute de art. 304 pct. 7, 8 si 9 C., invocate de recurentul-reclamant.
Cat priveste insa recursul formulat de catre parat, acesta este intemeiat.
Prima instanta a respins cererea de obligare a reclamantului-parat-reconventional la plata catre paratul-reclamant reconventional a contravalorii imbunatatirilor efectuate de catre acesta din urma la imobilul situat in in Timisoara, ., ., apartament 8, retinand in mod gresit ca probele administrate in cauza nu au dovedit efectuarea de catre parat a unor lucrari de imbunatatire la apartamentul aratat.
. I., propus de reclamant, a declarat ca reclamantul impreuna cu sotia sa, in urma cu sase-sapte ani, a schimbat faianta, gresia, geamurile si a facut balconul, insa depozitia sa nu are taria de a combate declaratiile martorilor Catalincescu D., C. V. si F. I.-C., propusi de parat.
Astfel, martorul Catalincescu D. a aratat ca in anul 2003 a fost platit de catre parat pentru zugraveli, montat gresie si faianta in hol, baie si bucatarie, pentru ca mai apoi, in anul 2009, paratul sa angajeze si sa plateasca martorul C. V. pentru noi lucrari de zugravire si pentru a face chenarul geamurilor. La randul sau, martorul F. I.-C. a aratat ca paratul a schimbat gresia, faianta si parchetul in apartament, la momentul efectuarii acestor lucrari reclamantul nemailocuind in imobil.
De altfel, insusi martorul P. I., propus de reclamant, a invederat ca si paratul a efectuat o . imbunatatiri in apartament, respectiv a montat parchet in dormitor si l-a zugravit.
Avand in vedere declaratiile acestor martori, tribunalul retine ca fiind dovedite lucrarile de zugravire, schimbat gresie, faianta si parchet efectuate de catre parat, evaluate conform raportului de expertiza intocmit de expertul Z. O., depus la filele 111-119 prima instanta-primul ciclu procesual. In afara acestor lucrari, este probata si montarea de catre parat a unei usi metalice, conform declaratiei de conformitate emisa pe numele paratului (fila 47 prima instanta-primul ciclu procesual), usa care a fost de asemenea evaluata de catre expert.
Pentru lucrarile efectuate, paratul va fi insa despagubit doar in proportie de ½, avand in vedere ca reclamantul era, la momentul efectuarii lucrarilor, coproprietar al imobilului impreuna cu mama paratului (cota sa fiind stabilita la ½ din imobil prin hotararea de partaj-sentinta civila_/28.09.2011 a Judecatoriei Timisoara, ramasa irevocabila), profitandu-i acest spor de valoare doar in cota aratata. In plus, reclamantul a achitat mamei paratului sulta pentru cota acesteia de ½ din apartament, sulta care a fost calculata, dupa cum rezulta din expertiza intocmita de expertul Garlesteanu M. in dosarul de partaj, avand in vedere si imbunatatirile apartamentului, astfel incat nu se poate retine ca reclamantul s-a imbogatit fara justa cauza pentru o cota de ½ din despagubiri.
Lucrarile efectuate de catre parat au fost evaluate, la pozitiile 1-7 din anexa raportului de expertiza intocmit de expertul Z. O. (fila 116 prima instanta-primul ciclu procesual), la suma totala de 7003,05 lei, din care paratului ii va fi acordata, astfel cum am aratat, ½, respectiv suma de 3501,52 lei.
Nu se poate retine ca, datorita faptului ca in prezent lucrarile de imbunatatiri evaluate nu mai exista, apartamentul fiind total renovat de catre noii proprietari, raportul de expertiza intocmit de expertul Z. O. este neconcludent, cata vreme evaluarea lucrarilor a avut la baza, astfel cum a aratat expertul, plansele fotografice existente in raportul de expertiza intocmit de expertul Garlesteanu M. in dosarul de partaj, inscrisurile existente la dosar vizand tipurile de materiale folosite si normativele tehnice existente in materie de evaluare a lucrarilor de imbunatatiri.
Contrar judecatoriei, tribunalul apreciaza ca imbogatirea reclamantului subzista la data sesizarii instantei cu cererea reconventionala formulata de catre parat, cata vreme in pretul incasat pentru vanzarea apartamentului reclamantul-parat reconventional a incasat si contravaloarea imbunatatirilor efectuate de paratul-reclamant reconventional, fiind deci indeplinite conditiile juridice ale actiunii de restituire.
Tribunalul subliniaza ca judecatoria nu mai putea respinge cererea de acordare a contravalorii imbunatatirilor pretins efectuate de catre parat cu motivarea ca aceste imbunatatiri nu au fost solicitate de catre parat pe calea unei cereri de interventie in procesul de partaj intre soti, cat timp in ciclul procesual anterior, prin decizia civila 45/22.01.2014, obligatorie pentru instanta de trimitere conform art. 315 C., Tribunalul Timis a inlaturat aceasta argumentatie a primei instante, dispunand analizarea pe fond a cererii reconventionale.
Avand in vedere aceste considerente, in temeiul art. 312 alin 1 C. raportat la art. 304 pct 9 C., tribunalul va admite recursul declarat de recurentul-parat-reclamant reconventional U. C., va modifica in parte hotararea recurata, in sensul ca admite in parte cererea reconventionala formulata de paratul-reclamant reconventional U. C. impotriva reclamantului-parat reconventional S. G., va obliga reclamantul-parat reconventional S. G. la plata sumei de 3501,52 lei catre paratul-reclamant reconventional U. C., reprezentand cota de 1 din imbunatatirile efectuate de acesta din urma la imobilul situat in Timisoara, ., ., apartament 8 si va mentine dispozitiile sentintei recurate privind respingerea cererii principale si respingerea in rest a cererii reconventionale (inclusiv sub aspectul neacordarii unui drept de retentie paratului pana la plata de catre reclamant a contravalorii imbunatatirilor efectuate, cata vreme, dupa cum insusi paratul a aratat, acesta nu mai locuieste in apartament, imobilul fiind vandut unor terti).
In baza art. 274 raportat la art. 276 C., va fi obligat reclamantul-parat reconventional S. G., aflat in culpa procesuala si partial cazut in pretentii, la plata sumei de 2127,22 lei catre paratul-reclamant reconventional U. C., cu titlu de cheltuieli de judecata in prima instanta si in recurs, cheltuieli compuse din 43,12% din onorariul de expert (avand in vedere ca pretentiile din cererea reconventionala au fost admise doar in aceasta proportie), taxa judiciara de timbru in prima instanta si in recurs calculata prin raportare la pretentiile admise din cererea reconventionala si onorariul de avocat in integralitate, avand in vedere ca cererea de chemare in judecata formulata de reclamant a fost integral respinsa (394,54 lei parte din onorariul expertului+436,68 lei taxa judiciara de timbru in prima instanta si in recurs+1296 lei onorariu avocatial=2127,22 lei).
In baza temeiurilor de drept anterior aratate, va fi respinsa cererea recurentului-reclamant S. G. privind obligarea intimatului-parat U. C. la plata cheltuielilor de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant S. G. impotriva sentintei civile_/14.10.2014 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul_, in contradictoriu cu intimatul-parat U. C..
Admite recursul declarat de recurentul-parat-reclamant reconventional U. C. impotriva aceleiasi hotarari.
Modifica in parte hotararea recurata, in sensul ca admite in parte cererea reconventionala formulata de paratul-reclamant reconventional U. C. impotriva reclamantului-parat reconventional S. G..
Obliga reclamantul-parat reconventional S. G. la plata sumei de 3501,52 lei catre paratul-reclamant reconventional U. C., reprezentand cota de 1 din imbunatatirile efectuate de acesta din urma la imobilul situat in Timisoara, ., ., apartament 8.
Mentine dispozitiile sentintei recurate privind respingerea cererii principale si respingerea in rest a cererii reconventionale.
Obliga reclamantul-parat reconventional S. G. la plata sumei de 2127,22 lei catre paratul-reclamant reconventional U. C., cu titlu de cheltuieli de judecata in prima instanta si in recurs.
Respinge cererea recurentului-reclamant S. G. privind obligarea intimatului-parat U. C. la plata cheltuielilor de judecata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. R. A. C. L. V.
GREFIER
F. S. H.
Red MR
Tehnored MR/FSH
2 ex/04.05.2015
Prima instanță – jud. V. E. C.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 114/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
