Pretenţii. Decizia nr. 114/2015. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 114/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 114/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 114/2015

Ședința publică din data de 29 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. A.

Judecător C. Ț.

Judecător P. F.

Grefier R. M. ȘOFRONICI

Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire privind pe revizuent P. C. împotriva deciziei civile nr.716/2014 pronunțata de Tribunalului T. în dos._ in contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA F. DE PROTECȚIA A VICTIMELOR STRĂZII, având ca obiect pretenții REVIZUIRE.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă revizuientul personal, identificat cu carte de identitate ._, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus prin serviciul de registratură al instanței la data de 17.03.2015 întâmpinare formulată de intimată.

Se comunică recurentului un exemplar al întâmpinării de la dosarul cauzei, care nu solicită acordarea unui termen pentru studierea acesteia. Totodată învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată încheiata cercetarea judecătoreasca și acordă cuvântul asupra admisibilității cererii de revizuire.

Recurentul solicită admiterea cererii de revizuire, înapoierea banilor reținuți și anularea hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată. Învederează instanței că nu a avut cunoștință de executarea silită începută împotriva sa.

Tribunalul, apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul art. 150 Cpciv, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de revizuire declarat împotriva deciziei nr. 716/22.09.2014 pronunțata de Tribunalul T. in dos. nr._, constată următoarele:

Prin decizia nr. 716/22.09.2014 pronunțata de Tribunalul T. in dos. nr._ instanța a respins excepția tardivității recursului.

A respins recursul declarat de contestatorul P. C., împotriva Sentinței civile nr. 6102/07.05.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosar nr._, în contradictoriu cu intimata Asociația Fondului de Protecția a Victimelor Străzii. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele: Hotărârea judecătorească atacată cu contestație în anulare (Sentința civilă nr.4087/2013 a Judecătoriei Timișoara) este o hotărâre irevocabilă care a fost pusă în executare silită pe calea popririi.

În această situație, termenul pentru introducerea contestației este cel de 15 zile prevăzut de art.401 al.1 lit.”b” respectiv lit.”c” C.proc.civ. articol la care face trimitere art.319 al.2 C.proc.civ.

Potrivit art.401 lit.”b” și „c” C.proc.civ. termenul de 15 zile începe să curgă din momentul în care contestatorul a avut cunoștință despre executarea silită pornită împotriva sa.

Întrucât poprirea se înființează fără somație așa cum se prevede la art.454 C.proc.civ., comunicarea sentinței către debitor nu este obligatorie ci este suficient ca debitorul să fi luat cunoștință în orice mod despre executarea silită.

Așa cum a reținut și prima instanță, la data de 28.11.2013 contestatorul a consemnat la dispoziția executorului judecătoresc o sumă de bani reprezentând debit în Dosarul execuțional nr.504/Ex/2013, dosar în care s-a pus în executare sentința atacată cu contestație în anulare.

Așadar din acest moment contestatorul a cunoscut despre poprirea înființată și din acest moment a început să curgă termenul legal de 15 zile pentru formularea contestației.

Termenul s-a împlinit la 16.12.2013 iar contestația a fost introdusă la 27.01.2014 după expirarea termenului legal imperativ sancțiunea nerespectării acestui termen fiind cea a decăderii din drept conform art.103 c.proc.civ. prima instanță reținând corect excepția tardivității formulării contestației în anulare.

S-a reținut de asemenea că nu este întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.5 C.proc.civ referitor la nerespectarea dispozițiilor legale privind citarea întrucât la termenul la care s-a invocat excepția contestatorul a fost prezent și a avut posibilitatea de a se apăra fiind respectat dreptul la un proces echitabil conform cu exigențele art.6 CEDO.

Pentru cele arătate, în baza art.312 al.1 C.proc.civ. s-a respins recursul contestatorului.

Împotriva deciziei nr. 716/22.09.2014 pronunțata de Tribunalul T. in dos. nr._ , s-a formulat revizuire de revizuientul P. C. la data de 05.02.2015, ulterior la data de 25.02.2015 a depus motivele revizuirii prin care a solicitat: admiterea cererii ca întemeiată conform prevederilor art. 322, pct.5 din Codul de Procedură civilă. Învederează instanței că a luat cunoștință de actul de executare la data de 22.01.2014.

Prin întâmpinarea formulată de intimata Asociația Fondului de Protecția a Victimelor Străzii la data de 17.03.2015 se solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată, față de absența expunerii detaliate a motivelor pe care se sprijină cererea, fiind în imposibilitatea formulării unei apărări extinse.

Deliberând asupra cererii de revizuire, din perspectiva condițiilor de stricta interpretare ale art.322 C.proc.civ., tribunalul urmează a o respinge ca inadmisibila, pentru considerentele ce succed:

Calea extraordinara de atac a revizuirii, prin care se tinde la retractarea hotărârii judecătorești suspuse criticii, este posibil a fi promovata și împotriva deciziilor pronunțate in recurs, cu condiția evocării fondului procesului printr-o atare decizie, potrivit exigentelor art.322 ipoteza a II a C.proc.civ.

Revizuientul, intimat in recurs, a invocat ca motiv de retractare a deciziei evocate faptul descoperirii unui înscris doveditor nou, motiv susceptibil de încadrare in prevederile art.322 pct.5 C.proc.civ.

În primul rând, dispoziția procedurala evocata condiționează posibilitatea luării in considerare a unui înscris probator nou condiționat de imposibilitatea exhibării lui in cauza, urmare a reținerii înscrisului de către partea potrivnica sau a unei împrejurări mai presus de voința părții, condiție de admisibilitate impusa de imperativul respectării autorității de lucru judecat, garanție a principiului securității raporturilor juridice.

Astfel înscrisul invocat de către revizuient în susținerea cererii sale trebuie să fi existat la data pronunțării hotărârii atacate cu revizuire și să nu fi putut fi înfățișat instanței din motive mai presus de voința părții. În cauză înscrisul depus de către revizuient ca și înscris nou este emis de către . la data de 10.12.2014 după data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită .

Având în vedere acest aspect Tribunalul reține că cererea de revizuire a revizuientului recurent este inadmisibilă în condițiile în care înscrisul depus în probațiune nu se circumscrie condițiilor de admisibilitate prevăzute de art.322 alin. 1 pct.5 Cod procedură civilă respectiv acest înscris nu este anterior pronunțării hotărârii recurate ci ulterior acesteia.

Așa fiind, potrivit art.326 alin.3 C.proc.civ. si pentru considerentele evocate, tribunalul va respinge cererea de revizuire ca inadmisibila.

In temeiul art.274 C.proc.civ., se va lua act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de către revizuientul P. C. în contradictoriu cu intimata F. de Protecție a Victimelor Străzii împotriva deciziei civile nr.716/R/22.09.2014 a Tribunalului T., ca inadmisibilă

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 aprilie 2015.

Președinte,

R. A.

Judecător,

C. Ț.

Judecător,

P. F.

Grefier,

R. M. ȘOFRONICI

Red. R.A 08 Mai 2015

Tehnored. R.Ș. 12 Mai 2015

Prima inst. jud: D. B.

Red 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 114/2015. Tribunalul TIMIŞ