Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 16/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 424/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 424
Ședința publică din data de 29 Aprilie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE L. D.
Judecător I.-A. D.
Grefier L. M. S.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului civil declarat împotriva sentinței civile nr._/16.10.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, având ca obiect cerere de valoare redusă, de către apelanta-reclamantă .-I. SRL în contradictoriu cu intimata-pârâtă ..
Dezbaterile au avut loc în ședință publică din data 15.04.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, la cererea apelantei, a amânat pronunțarea la data de 29.04.2015, când:
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului, declarat împotriva sentinței civile nr._/16.10.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.06.2014 sub nr._ , reclamanta .-I. SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta . să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6465 lei cu titlu de debit, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr._/16.10.2014, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta .-I. SRL în contradictoriu cu pârâta .; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Între părți s-a desfășurat litigiul înregistrat sub nr._ având ca obiect nulitate absolută contract de delegare de gestiune nr. SC2006-_/20.07.2006, soluționat potrivit sentinței civile nr. 907/CA/2008 a Tribunalului T. prin respingerea cererii formulate de reclamanta GH.M T.-I. SRL în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și ..
Prin decizia civilă nr. 924/2009 a Curții de Apel Timișoara s-a admis recursul fiind modificată sentința atacată, în sensul că s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta G.H.M T.-I. SRL în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și . și s-a dispus anularea parțială a contractului de delegare.
Împotriva deciziei civile nr. 924/2009 a Curții de Apel Timișoara s-a formulat cerere de revizuire de către ., cerere respinsă, iar potrivit deciziei civile nr. 4927/2010 a ICCJ s-a respins și recursul declanșat împotriva soluției pronunțate cu prilejul soluționării revizuirii.
A observat faptul că reclamanta a depus la dosar chitanțe privind suportarea cheltuielilor de judecată cu prilejul soluționării litigiilor menționate emise în perioada 2007-2009.
Luând ca moment de la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei pentru toate aceste debite data pronunțării de către ICCJ, respectiv data de 11.11.2010, prin aplicarea termenului de 3 ani, prevăzut de art.3 al.1 din Decretul.nr.167/1958 se observă că dreptul la acțiune al reclamantei pentru recuperarea cheltuielilor avansate putea fi valorificat până la data de 11.11.2013.
În ceea ce privește apărarea reclamantei privind neîntoarcerea dosarului decât în cursul anului 2012, instanța cu observarea art.16 din Decretul nr.167/1958 a apreciat că această împrejurare nu poate fi asimilată unui cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției.
În concluzie observând ca prezenta cerere a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 30.06.2014, cu depășirea termenului limită de 11.11.2013, în baza dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Decretul nr.167/1958 instanța a constatat că dreptul la acțiune al reclamantei pentru recuperarea debitului s-a prescris, motiv pentru care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată, și a respins în tot acțiunea, atât cu privire la plata debitului, cât și cu privire la plata cheltuielilor de judecată, fără a se mai intra în analiza fondului cauzei.
Împotriva sentinței civile nr._/16.10.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, la data de 05.01.2015, reclamanta .-I. SRL, prin avocat, a formulat cerere de apel, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii date de instanța de fond, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, pentru următoarele motive:
În fapt, prin hotărârea contestată, Judecătoria Timișoara a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și, pe fond, a respins acțiunea.
Prin cererea de chemare în judecată, apelanta a arătat că a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în întregul demers judiciar, desfășurat în perioada 2007-2011 pe rolul instanțelor de judecată, cuprinzând mai multe litigii, cu soluționare finala prin Decizia nr. 4927/11.11.2010 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Având în vedere ca termenul general de prescripție de 3 (trei) ani ai unei creanțe, precum și momentul începerii curgerii unui atare termen, respectiv de la luarea la cunoștința de existenta creanței, prin comunicare, considera ca cererea sa nu este tardiva.
Astfel, a arătat că dosarul a fost înaintat Curții de Apel Timișoara în iunie 2011, iar decizia i-a fost comunicată în anul 2012. A mai precizat că nu s-au comunicat părților hotărârile date, și că a solicitat comunicarea acesteia.
Deoarece în ceea ce privește o parte din cheltuielile de judecată și-a rezervat dreptul de a le recupera pe cale separată, în anul 2012, când i s-a comunicat hotărârea judecătorească, a pornit executarea silită împotriva debitorului său numai pentru suma înscrisă în Decizia ICCJ.
Or, în atare situație, apelanta apreciază că se află în termenul legal de recuperare a creanței, respectiv în termenul general de prescripție de 3 (trei) ani.
În drept, apelanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 470 și urm. din Noul Cod de procedură civilă.
La data de 27.02.2015, intimata-pârâtă ., prin reprezentantul legal, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și pe cale de consecința menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr._/16.10.2014 pronunțata de Judecătoria Timișoara, pentru următoarele motive:
Prin Sentința civila nr._/16.10.2014 instanța de fond analizând întreg probatoriul administrat în cauză, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Astfel prin hotărârea apelata instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins în totalitate acțiunea, atât cu privire la plata debitului, cât și cu privire la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
„momentul de la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei pentru toate aceste debite data pronunțării de către ICCJ, respectiv data de I LI 1.2010, prin aplicarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. I din Decretul nr. 167/1958 se observa că dreptul la acțiune al reclamantei pentru recuperarea cheltuielilor avansate putea fi valorificat pana la data de 11.11.2013.
În ceea ce privește apărarea reclamantei privind neîntoarcerea dosarului decât în cursul anului 2012, instanța cu observarea art. 16 din decretul nr. 167/1958 apreciază că această împrejurare nu poate fi asimilată unei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției”.
Apelul este nefondat.
Din analiza dispozitiilor legale incidente în speta, a motivelor de apel și a sentintei civile criticate pentru nelegalitate și netemeinicie, instanta reține urmatoarele:
În mod judicios a procedat prima instanta de fond la respingerea demersului judiciar al reclamantei pe considerentul intervenirii sanctiunii de drept civil a prescriptiei dreptului la actiune sub aspect material, observand în mod corect că, potrivit exigentelor art. 3 alin.1 din Decretul.nr.167/1958, dreptul la acțiune al reclamantei pentru recuperarea cheltuielilor avansate putea fi valorificat cel mai târziu până la data de 11.11.2013.
De asemenea, în mod temeinic a fost înlăturată apărarea reclamantei, ce se constituie în principal motiv al apelului, privind întoarcerea dosarului la curtea de apel în cursul anului 2011 ori . jurisdicțional în cursul anului 2012, întrucât aceste împrejurări nu constituie o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției în condițiile art.13-14 și 16 din Decretul nr.167/1958, nefiind exclusive de culpă.
Aceasta apreciere se impune în contextul în care soluțiile pronunțate de instanțele de judecată în cauzele cu care sunt investite se bucură de publicitate, fiind accesibile tuturor persoanelor interesate, a fortiori părților, cum este cazul reclamantei; din această perspectivă, este lipsit de relevanță aspectul administrativ al trimiterii dosarului de la Înalta Curte de Casație și Justiție în cursul anului 2011, câtă vreme acesta a fost soluționat în 2010, iar reclamanta putea lua cunoștință de soluția pronunțată prin accesarea portalului instanțelor de judecată.
Pe de altă parte, corespunde adevărului ca sub regimul Codului de procedură civilă din 1865, hotărârile judecătorești irevocabile nu se comunicau, însă corelat cu argumentul anterior privitor la publicitatea soluțiilor, ca și la transmiterea dosarului în cursul anului 2011, reclamanta nu își poate invoca propria culpă învederând că a solicitat comunicarea hotărârii abia în cursul anului 2012, deoarece declanșarea cursului prescripției extinctive nu poate fi determinat de un eveniment ce depinde exclusiv de voința titularului dreptului supus prescripției.
Chiar și așa, anul 2012 se plasează în interiorul cursului termenului prescripției calculat de prima instanță (după aprecierea tribunalului, termenul limită al prescripției trebuia corelat cu data soluționării irevocabile a acțiunii, independent de căile extraordinare de atac, însă reclamantei nu i se poate crea o situație mai nefavorabilă în propria cale de atac), iar reclamanta nu explică motivul întârzierii formulării acțiunii chiar și după această dată.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale evocate, potrivit art.480 din Noul Cod de procedură civilă, apelul va fi respins, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe, ca legală și temeinică.
În temeiul art.453 din Codul de procedură civilă, în raport de culpa procesuală a apelantei, tribunalul va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr._/16.10.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, având ca obiect cerere de valoare redusă, de către apelanta-reclamantă .-I. SRL, cu sediul în Timișoara, ., ., înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI RO3979060, în contradictoriu cu intimata-pârâtă .,cu sediul în Timișoara, .. 4, jud. T., înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI RO_.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în data de 29 aprilie 2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
Președinte, L. D. | Judecător, I. A. D. | |
Grefier, L. M. S. |
Red. L.D./ Tehnored. L.S. 04.05.2015/ 4 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara (președinte – A. M. B. )
| ← Pretenţii. Decizia nr. 114/2015. Tribunalul TIMIŞ | Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 996/2015.... → |
|---|
