Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 127/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 127/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 127/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIA CI V. Nr. 127/2015
Ședința publică din data de 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ț.
Judecător R. A.
Judecător O. M. M.
Grefier S. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul U. L., împotriva încheierii de suspendare, pronunțată de Judecătoria Timișoara la data de 16.06.2014, în contradictoriu cu intimata S.C. S. E. BANAT S.A. prin LICHIDATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE FILIALA T. SPRL, având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică – se prezintă pentru recurent avocat M. N. M. în substituirea d-nei avocat Vasii Kolla C., lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța pune în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei.
Apărătorul recurentului solicită admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei.
Instanța, în temeiul art. 415 pct. 1 NCPC, văzând solicitarea formulată de recurentul – reclamant U. L. în acest sens, admite cererea formulată cu consecința repunerii cauzei pe rol.
În temeiul art. 131 alin.1 NCPC din oficiu, procedând la verificarea competenței, instanța se declară competentă material, general și teritorial să soluționeze cererea de recurs.
Instanța acordă cuvântul pe cererea de suspendare a cauzei în temeiul art.36 din Legea nr. 85/2006, cerere formulată de intimata S.C. S. E. BANAT S.A. prin LICHIDATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE FILIALA T. SPRL, prin întâmpinare.
Apărătorul recurentului pune concluzii de respingerea a cererii de suspendare cu argumentele arătate prin răspunsul la întâmpinare.
Sub rezerva pronunțării pe cererea de suspendare instanța, în temeiul art. 247 NCPC, acordă cuvântul cu prioritate pe excepția inadmisibilității judecării recursului în procedura generală prevăzută de Codul de procedură civilă, excepție invocată de intimata S.C. S. E. BANAT S.A. prin LICHIDATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE FILIALA T. SPRL prin întâmpinare.
Apărătorul recurentului solicită respingerea excepției cu argumentele arătate în răspunsul la întâmpinare aflat la dosar.
Sub rezerva pronunțării pe cererile dezbătute instanța acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentului pune concluzii de admitere a recursului, reluarea judecării cauzei în contradictoriu cu lichidatorul judiciar al falitei. S.C. S. E. BANAT S.A., pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs. Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 16.06.2014 instanța, în baza prev. art. 35 alin. 1 din Legea nr. 137/2002 potrivit căruia: „La data depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerțului se suspendă judecarea tuturor acțiunilor în pretenții judiciare sau extrajudiciare îndreptate împotriva societății comerciale, termenele de prescripție a acțiunilor de realizare a creanțelor aparținând creditorilor acesteia, precum și orice procedură de executare silită pornită împotriva ei”, a suspendat judecarea cauzei până la finalizarea procedurii de privatizare.
Împotriva încheierii a declarat recurs reclamantul recurent U. L. solicitând admiterea acestuia, dispunerea repunerii pe rol a cauzei, cu motivarea că Judecatoria Timișoara în mod greșit a dispus suspendarea cauzei.
Potrivit OG 36/2004 care modifică și completează Legea nr. 137/2002 respectiv alin.1 ind.2 al. Art.16 „acțiunile judiciare și extrajudiciare împotriva societății comerciale înainte sau după instituirea supravegherii financiare se suspendă pe perioada cuprinsă între data instituirii supravegherii financiare și data încheierii contractului de vânzare cumpărare a pachetului de acțiuni, dar nu mai mult de 12 luni de la data instituirii supravegherii financiare„.
Or, procedura de administrare financiara a fost instituita prin Ordinul Ministerului Economiei, Comerțului si Mediului de Afaceri nr. 2.485 publicat in M.O. la 15 noiembrie 2012. Prin urmare suspendarea acestei acțiuni in temeiul art. 35 din legea 137/2002 nu mai are suport legal atâta timp cât legea limitează in timp aceasta suspendare la 1 an de la instituirea procedurii de administrare speciala. Mai mult, intre timp, parata, respectiv S.C S. E. BANAT S.A a intrat in lichidare, iar prin sentința comerciala nr. 2009 din 07.08.2014 pronunțata de Tribunalul T. a fost numit lichidator judiciar al falitei S.C S. E. BANAT S.A., practicantul de insolventa Management Reorganizare Lichidare Fililiala T., motiv pentru care apreciază ca nu mai sunt întrunite condițiile pentru menținerea suspendării cauzei. Cum obligația de vânzare instituita de legea 85/1992, este o obligație «propter rem», lichidatorul judiciar al falitei S.C. S. E. BANAT S.A. va fi ținut in îndeplinirea acestei obligații.
Art. 36 din legea 85/2006 prevede ca vor fi suspendate de drept toate acțiunile judiciare si extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Ori, dreptul apelantei de a cumpăra locuința pe care o deține, dă naștere unei obligații «propter rem» și nu unui drept de creanța. O asemenea obligație in legătura cu bunul se transmite in mâinile oricui va trece bunul respectiv. Apelantul arată că nu are nici un fel de pretenție băneasca de la parata prin lichidator, ci dimpotrivă dorind sa cumpere locuința pe care o deține, urmează sa achite un preț al acesteia stabilit in conformitate cu disp. Legii 85/1992.
Curtea Constituțională a statuat în mod constant caracterul "propter rem" al obligației proprietarilor acestor locuințe de vânzare către chiriași a locuințelor, în condițiile Legii nr. 85/1992, (deciziile Curții Constituționale nr. 437/2009, 651/2009, 1.146/2010 și 814/2011). Astfel, s-a reținut că, în cazul privatizării unităților din ale căror fonduri a fost construită locuința ce a făcut obiectul vânzării, obligația de vânzare către chiriași, prevăzută de dispozițiile Legii nr. 85/1992, republicată, este o obligație "în rem", instituită în considerarea obiectului (locuință construită din fondurile unității economice sau bugetare), iar nu o obligație în personam, reglementată în considerarea subiectului de drept în sarcina căruia există obligația de vânzare (societatea comercială al cărei capital social a suferit modificări în procesul de privatizare).
Nu pot fi reținute ca impedimente schimbarea structurii capitalului social al fostelor unități economice sau bugetare de stat din ale căror fonduri s-au construit locuințele respective anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, și nici obiectul de activitate al societăților comerciale astfel constituite. Așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 5 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii, prin reglementarea obligativității vânzării ce intră sub incidența Legii nr. 85/1992, republicată, se instituie o limitare a principiului autonomiei de voință a părților.
Ca urmare, sub acest aspect, consimțământul, care stă de regulă la baza contractului, trebuie să se circumscrie necesității de ordin juridic, astfel cum este ea precizată de dispozițiile Legii nr. 85/1992, republicată. Într-adevăr, atât prin acest act normativ, cât și prin Decretul-lege nr. 61/1990, s-a conferit titularilor contractelor de închiriere dreptul de a cumpăra, la cerere, locuințele sau spațiile cu altă destinație construite din fondurile statului sau ale unităților economice ori bugetare de stat, cu excepția locuințelor de intervenție.
De altfel, în cuprinsul art. 1 alin. 1 și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, făcându-se referire la locuințele construite din fondurile statului, se stabilește că acestea "pot fi cumpărate" sau "vor fi vândute", ceea ce subliniază că nașterea raportului juridic este la latitudinea titularului contractului de închiriere, care, fără a fi legat de vreun termen, poate formula cerere de cumpărare. Obligația de a vinde însă intervine doar atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: locuințele să fie construite din fondurile statului sau ale unităților economice ori bugetare de stat până la . legii, solicitantul să fie titular al contractului de închiriere, putând fi sau nu angajat al unității proprietare, locuințele să nu facă parte din categoria celor exceptate de lege.
Însăși evoluția reglementărilor legale în materie, prin succesiunea lor logică (Decretul-lege nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992, Legea locuinței nr. 114/1996), reflectă opțiunea puterii legiuitoare de a lua măsuri de protecție socială, dând posibilitate tuturor chiriașilor să cumpere locuințele pe care le ocupă. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri că dispozițiile art. 7 din legea 85/1992 consacră o normă de justiție socială, întrucât dă posibilitatea chiriașilor să cumpere locuințele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Pe această bază Curtea Constituțională a apreciat că dispozițiile criticate sunt nu numai conforme literei și spiritului art. 44 din Constituție, ci și legitime din punct de vedere economic, moral si social. Curtea a reținut de asemenea, faptul că deși în proprietatea societăților comerciale și regiilor autonome au intrat și locuințele construite din fondurile proprii în condițiile contractului de privatizare, legiferarea, ulterior adoptării Constituției, a posibilității ca fiecare chiriaș a unei asemenea locuințe să devină proprietar, nu poate fi privită ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective.
Pentru aceleași considerente nu s-a reținut nici contrarietatea prevederilor art. 7 alin. 1 din legea 85/1992 raportat la dispozițiile Primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor și intereselor fundamentale ale Omului ( Decizia nr. 814/21.06.2011 a Curții Constituționale). Totodată, este de observat că legea nu condiționează obligativitatea vânzării de existența unui contract de închiriere valabil încheiat la data intrării sale în vigoare, de acest moment fiind condiționată doar situația locuințelor, care, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, republicată, au fost "construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi". Mai mult, prin Decizia nr. 3 din 18 februarie 2013 privind recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, aflate la data opțiunii chiriașului în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital integrat privat, ca urmare a procesului de privatizare, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește că aceste prevederi instituie o obligație legală pentru societățile comerciale cu capital integral privat, devenite proprietare prin privatizare, de a vinde locuințele construite din fondurile statului sau ale unităților economice ori bugetare de stat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, cu excepțiile prevăzute de lege.
Pe de alta parte, toata această problematica a fost discutata anterior, apelantul fiind in posesia unui titlu executoriu care obligă falita S.C S. E. BANAT SA să încheie cu acesta un contract de vânzare cumpărare pentru locuința pe care o deține, in condițiile legii 85/1992. Mai arată că a achitat prețul acestei locuințe, preț calculat in conformitate cu Legea 85/1992, iar in prezent a solicitat instanței doar pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract autentic de vânzare cumpărare având in vedere refuzul nejustificat al paratei de a pune in executare o hotărâre judecătoreasca.
Cum intre timp, parata a intrat in insolventa, este de datoria lichidatorului judiciar numit sa îndeplinească aceasta obligație "propter rem" care nu este o obligație care da naștere unui drept de creanța, întrucât urmărește ca parata sa încaseze bani in urma executării obligației a face neavând nici un fel de pretenții bănești fata de aceasta.
Prin întâmpinare S.C. S. E. BANAT S.A., in faliment in bankruptcy, en faillite, prin reprezentant legal, MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. - Management Reorganizare Lichidare Eiliala T. S.P.R.L. solicită respingerea recursului ca fiind nelegal si netemeinic in totalitate si, pe cale de consecința, sa se dispună suspendarea de drept a judecării prezentei cauze in temeiul dispozițiilor imperative ale Art. 412 alin. (l) punctul 8 din Legea Nr.134/2010 - privind Codul de Procedura Civila coroborate cu dispozițiile imperative ale art. 36 din Legea Nr.85/2006- privind procedura insolvenței, actualizata.
Intimata invocă excepția inadmisibilității soluționării prezentei cauze prin procedura de judecata de drept comun, pentru ca in temeiul Sentinței Comerciale Nr.2009, pronunțata la data de 14 August 2014 de către Tribunalul T. - Secția a 11 - a Civila in Dosarul Nr._, împotriva acesteia a fost dispusă deschiderea procedurii simplificate a insolventei reglementată de Legea nr. 85/2006, cu mențiunea ca majoritatea angajaților subscrisei societăți au fost concediați in mod colectiv începând cu data de 24 Octombrie 2014.
Conform procedurii reglementata de Legea Nr.85/2006 - privind procedura insolvenței, actualizata, toate creanțele au fost deja înscrise de către Lichidatorul Judiciar in Tabelul Preliminar al creanțelor. Astfel, se susține ca reclamantul U. L. nu mai poate sa solicite sa i se admită cererea de Recurs si, pe cale de consecința, reluarea judecării prezentei cauze prin procedura de judecata de drept comun, pentru ca reclamantul - recurent U. L. vrea ca sa i se soluționeze cererea lui individuala împotriva societății, care constituie obiectul procesului din prezentul DOSAR Nr._, dar in defavoarea tuturor creditorilor, creându-se astfel o incertitudine atât in ceea ce privește întregul patrimoniu al intimatei, cat si in ceea ce privește cuantumul masei credale in totalitatea ei.
Se arată că, începând cu data de 14 August 2014, reclamantul U. L. are dreptul sa isi realizeze pretențiile numai in cadrul procedurii colective, reglementata de Legea Nr.85/2006- privind procedura insolventei, actualizata.
Având in vedere situația juridica speciala si excepționala in care . afla începând cu data de 14 August 2014, solicită admiterea acestei excepții si, in consecința, sa se dispună, respingerea recursului ca fiind nelegal și pe cale de consecința sa se dispună suspendarea de drept a judecării prezentei cauze, pentru ca începând cu data de 14 August 2014 a intervenit o Suspendare de drept a judecării cauzei in temeiul dispozițiilor imperative ale Art.412 alin.(l) din Legea Nr.134/2010 - privind Codul de Procedura Civila coroborate cu dispozițiile imperative ale Art.36 din Legea Nr.85/2006-privind procedura insolvenței actualizată.
Pe fondul cauzei, având in vedere atât motivele de fapt si de drept invocate in apărare, cat si întregul material probatoriu care va fi administrat in prezentul proces, solicită respingerea cererii reclamantului ca fiind nelegala si neîntemeiata in totalitate, cu mențiunea că își susține si acum întreaga apărare făcuta prin întâmpinarea pe care a depus-o la dosarul prezentei cauze si prin care a solicitat suspendarea de drept a judecării prezentului proces, având in vedere faptul ca situația juridica a subscrisei societăți s-a schimbat in mod radical începând cu data de 14 August 2014.
Mai mult, creanța recurentului reclamant este totuși o creanța având ca obiect obligația de a face neevaluabila in bani, respectiv obligația subscrisei societăți de a face o oferta de preț acestuia pentru vânzarea camerei de cămin in care acesta locuiește, așa după cum rezulta in mod incontestabil din Decizia Nr. 8/10 Iunie 2013 pronunțata de către Înalta Curte de Casație si Justiție in Dosarul nr. 5/2013 care a avut ca obiect soluționarea unui Recurs in Interesul Legii, vânzarea acestei locuințe va fi făcuta de către Lichidatorul Judiciar numit la subscrisa societate, conform dispozițiilor imperative ale Art.116-Art.118 din Legea Nr.85/2006 - privind procedura insolvenței actualizata.
Se mai arată că recurentul - reclamant U. L. a stabilit in mod unilateral si ilegal prețul de vânzare a acestei locuințe printr-un Raport de Evaluare extrajudiciară in anul 2012, si faptul ca acesta a consemnat tot in mod ilegal acest pret, susținând in mod neadevărat ca . fi refuzat vânzarea acestei locuințe. Recurentul-reclamant U. L. face afirmații neadevărate, pentru ca societatea a fost inițial sub incidența prevederilor imperative ale Legii Nr. 137/2002 - privind unele masuri pentru accelerarea privatizării, actualizata, iar bunurile imobiliare puteau fi înstrăinate numai conform prevederilor acestei legi speciale, iar la momentul actual societatea este sub incidența dispozițiilor imperative ale Legii Nr. 85/2006 - privind procedura insolventei, actualizata, care este tot o lege speciala, ambele aceste legi fiind derogatorii de la dreptul comun conform principiului fundamental de drept: „specialia generalibus derogant".
În luna Aprilie 2014, la Tribunalul T. a intrat pe rol Dosarul Nr._, al cărui obiect il constituie cererea făcuta chiar de către „antecesoarea" subscrisei societăți: S.C. Filiala de întreținere si Servirii E. „Electrica Serv" S.A. - București pentru Deschiderea procedurii insolventei la subscrisa societate si ., in temeiul Legii Nr.85/2006-privind procedura insolventei.
În concluzie, având in vedere situația juridica speciala si excepționala, in care societatea este începând cu data de 14 August 2014, in temeiul dispozițiilor imperative ale Art. 412 alin. (l) punctul 8 din LEGEA Nr.134/2010 - privind Codul de Procedura Civila, coroborate cu dispozițiile imperative ale Art. 36 din Legea Nr.85/2006 - privind procedura insolventei, actualizata, solicită respingerea cererii de recurs promovata de către reclamantul U. L. împotriva încheierii pronunțata la data de 16.06.2014 de către Judecătoria Timișoara
Referitor la cererea de suspendare recurentull U. L. arată că este in posesia unei hotărâri definitive prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat obligația falitei S.C S. E. Banat S.A (in calitate de continuator in drepturi si obligații a fostei F.I.S.E) de a încheia cu acesta un contract de vânzare cumpărare pentru locuința pe care o deține, in condițiile si la prețul prevăzut de legea 85/1992. O prima confuzie pe care o face intimata, este aceea ca titlul său executoriu nu se refera la obligația paratei de a face "o oferta de preț" astfel cum se susține in cererea de suspendare, ci de a încheia un act autentic la un preț determinat ca atare de Legea 85/1992.
Prin aceasta acțiune, nu dorește realizarea unei creanțe (pretenții) pe care o are fata de parata in faliment S.C S. E. BANAT S.A. ci dorește să achite debitoarei in faliment prețul locuinței pe care o deține, preț calculat in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/1992 si pe care de altfel l-a consemnat la CEC pe seama si la dispoziția falitei societăți, preț pe care lichidatorul judiciar ar putea sa-1 valorifice in interesul creditorilor. Refuzul nejustificat al intimatei de a încheia contractual de vânzare cumpărare asupra locuinței pe care o deține, (respectiv de a executa de buna voie o hotărâre judecătoreasca irevocabila) l-a determinat sa promoveze acțiunea in "prestație tabulara" in cadrul căreia a arătat faptul ca s-a eliberat de obligația de plata a prețului, pe care l-a consemnat la CEC Bank Timișoara .
In atare situație, apreciază ca in speța nu sunt incidente dispozițiile art. 36 din legea 85/2006 întrucât nu este in postura de a-și realiza "o creanța asupra debitoarei sau a bunurilor sale " astfel cum prevăd dispozițiile acestui text de lege. Dreptul pe care îl are de a cumpăra locuința pe care o detine izvorăște din legea 85/1992, iar obligația paratei este una "propter rem" care se transmite lichidatorului judiciar prin . paratei S.C SERVICIINERGETICE BANAT S.A., astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație si Justiție prin RIL - urile la care a făcut referire in motivele de recurs.
Obligația "in rem " de a vinde locuința pe care o deține, obligație izvorâta din disp. legii 85/1992, se transmite asupra oricărei persoane care ar deține bunul ce face obiectul obligației. Obligațiile "propter rem" sunt cunoscute sub denumirea de obligații reale de a face, reprezintă îndatoriri cere revin deținătorului unui bun determinat si au ca izvor legea sau convenția pârtilor. In speța, obligația "propter rem" are ca izvor hotărârea judecătoreasca definitiva depusa la dosarul cauzei si opozabila lichidatorului judiciar care este ținut la executarea acesteia.
Având a se pronunța asupra cererii de suspendare formulată de către intimata pârâtă . SA prin MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE FILIALA TIMIS S.P.R.L, tribunalul reține următoarele:
În data de 14.08.2014 prin Sentința nr. 2009/14.08.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, fost deschisă procedura generală de insolvență împotriva debitoarei S.C. S. E. Banat S.A., cu sediul în mun. Timișoara, ., nr. 3-5, jud. T., aceasta beneficiind de prevederile Legii insolvenței nr. 85/2006.
Potrivit art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006, „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.
Prin prezenta acțiune, reclamantul U. L. solicită recunoașterea uni drept și nu valorificarea unei creanțe față de intimata pârâtă . SA prin MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE FILIALA TIMIS S.P.R.L. Ori, cazului legal de suspendare prevăzut de art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006 vizează exclusiv acțiunile în pretenții, iar o acțiune prin care se tinde la executarea unei obligații legale cu caracter propter rem (denumite și obligații reale de a face), respectiv a unei îndatoriri ce revine deținătorului unui bun determinat, în temeiul legii sau al convenției părților, nu poate fi caracterizata ca o acțiune în pretenții, prin care se tinde la realizarea unui drept de creanță. Acest aspect rezultă și din considerentele Curții Constituționale, care, fiind investită cu verificarea caracterului constituțional al dispozițiilor Legii nr. 85/1992, a statuat în mod constant caracterul „propter rem” al obligației proprietarilor acestor locuințe de vânzare către chiriași a locuințelor, în acest sens fiind deciziile Curții Constituționale nr. 437/2009, 651/2009, 1.146/2010 și 814/2011. Mai mult, prin Decizia în interesul legii nr. 3/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a arătat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, s-a stabilit că aceste prevederi instituie o obligație legală pentru societățile comerciale cu capital integral privat, devenite proprietare prin privatizare, de a vinde locuințele construite din fondurile statului sau ale unităților economice ori bugetare de stat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, cu excepțiile prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente și în temeiul textelor de lege invocate, instanța va respinge cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006, formulată de către intimata pârâtă . SA prin MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE FILIALA TIMIS S.P.R.L ca neîntemeiată.
Având a se pronunța, potrivit art. 248 alin. 1 NCPC, asupra excepției inadmisibilității soluționării cererii recurentului reclamant prin procedura de drept comun, excepție invocată de intimată prin întâmpinare, având in vedere faptul ca in temeiul Sentinței Comerciale Nr.2009, pronunțata la data de 14 August 2014 de către TRIBUNALUL T. - SECȚIA A II - A CIVILA in DOSARUL NR._, împotriva intimatei-pârâte a fost dispusa deschiderea procedurii simplificate a insolventei reglementata de LEGEA Nr.85/2006- privind procedura insolventei, actualizata, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată având în vedere considerentele expuse mai sus pentru care s-a și respins cererea intimatei de suspendare a judecării cauzei.
Astfel, deschiderea procedurii simplificate a insolventei reglementata de LEGEA nr. 85/2006, nu aduce nicio limitare dreptului invocat de apelantul reclamant la dobândirea locuinței. Cererea de chemare în judecată cu un astfel de obiect își urmează cursul firesc, Legea 85/2006 prevăzând că doar acțiunile în pretenții împotriva societății vor fi suspendate, deci acțiunile prin care se tinde la valorificarea unui drept de creanță având ca obiect o sumă de bani. per a contrario, în situația cererilor având ca obiect obligații legale cu caracter propter rem (denumite și obligații reale de a face), poate fi pronunțată o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Din examinarea Încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, tribunalul va retine următoarele:
Pe fondul căii de atac, tribunalul observă că judecătoria a dispus temporizarea cursului judecății litigiului de față reținând incidenta cazului legal de suspendare prevăzut de art. 35 alin.1 din Legea nr.137/2002, potrivit căruia la data depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerțului se suspendă judecarea tuturor acțiunilor în pretenții judiciare sau extrajudiciare îndreptate împotriva societății comerciale, termenele de prescripție a acțiunilor de realizare a creanțelor aparținând creditorilor acesteia, precum și orice procedură de executare silită pornită împotriva ei.
Procedura de administrare financiara a fost instituita prin Ordinul Ministerului Economiei, Comerțului si Mediului de Afaceri nr. 2.485 publicat in M.O. la 15 noiembrie 2012. Între timp, parata, respectiv S.C S. E. BANAT S.A a intrat in lichidare, iar prin sentința comerciala nr. 2009 din 07.08.2014 pronunțata de Tribunalul T. a fost numit lichidator judiciar al S.C S. E. BANAT S.A., practicantul de insolventa Management Reorganizare Lichidare Fililiala T., motiv pentru care tribunalul, având în vedere și considerentele enunțate anterior în motivarea respingerii cererii de suspendare a cauzei în temeiul art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006, formulată de către intimata pârâtă . SA prin MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE FILIALA TIMIS S.P.R.L, apreciază că în speță nu mai sunt întrunite condițiile pentru menținerea suspendării cauzei.
Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 498 raportat la art.414 C.proc.civ. și în temeiul dispozițiilor de procedura evocate, recursul va fi admis, încheierea de suspendare recurată va fi casata și se va dispune reluarea judecății de către Judecătoria Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006, formulată de către intimata S.C. S. E. BANAT S.A. prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Filiala T., ca neîntemeiată.
Respinge excepția inadmisibilității invocată de intimata S.C. S. E. BANAT S.A. prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Filiala T., ca neîntemeiată.
Admite recursul formulat de recurentul U. L. cu domiciliul procesual ales în Timișoara, . Timișoara, nr.3, ., în contradictoriu cu intimata S.C. S. E. BANAT S.A., prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Filiala T., cu sediul în Timișoara, ., nr.22,..
Casează Încheierea civilă pronunțată în ședința publică din data de 16.06.2014 prin care s-a dispus suspendarea judecării cererii de chemare în judecată formulată de recurentul reclamant U. L..
Trimite cauza la Judecătoria Timișoara pentru continuarea judecății.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 Mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. Ț. R. A. O.-M. M.
Pentru GREFIER,
S. C. aflat în concediu medical,
Semnează GREFIER ȘEF-SECȚIE,
R. C.
Red.C.Ț.,Tehnored..S.C.,26.06.2015, 4 ex/..M- 1 ex.
Instanța de fond – Judecatoria Timișoara
Judecător: D. M.
| ← Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 493/2015. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 130/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|








