Acţiune în constatare. Decizia nr. 671/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 671/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 671/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 671/A
Ședința publică din 17.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: C. B.
GREFIER: A. T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor civile formulate de apelantul-reclamant P. T., precum și de apelantul-pârât C. V., ambele împotriva sentinței civile nr. 4387/23.02.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. D., P. L.-F. și Faleș G.-A., având ca obiect acțiune în constatare.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 10 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, în baza art. 260 C.proc.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17 octombrie 2013, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civila nr. 4387/2011 pronunțata de judecătoria Timișoaraa fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. T. în raport de petitul privind anularea certificatului de moștenitor nr. 131/14.12.2007 emis de BNPA „R.” din Timișoara; a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul P. T., în contradictoriu cu pârâții C. V., P. L.-F., B. D. și Faleș G.-A., având ca obiect acțiune în constatare, anulare certificat de moștenitor, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și anulare contracte de vânzare-cumpărare succesive, rectificarea de carte funciară și înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară; a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. D. în contradictoriu cu pârâții P. L.-F. și C. V.; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul C. V. în contradictoriu cu reclamantul P. T.; a fost obligat reclamantul P. T. la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert în sumă de 800 lei către pârâta B. D.; a fost obligat reclamantul P. T. la plata către stat a sumei de 1.612,2 lei reprezentând taxă de timbru.
Pentru a pronunta aceasta hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. T. în raport de petitul anulării certificatului de moștenitor, întrucât acest petit este subsecvent celui în constatarea dreptului său de proprietate dobândit prin donație, situație în care calitatea în care reclamantul solicită anularea certificatului de moștenitor este în considerarea sa ca proprietar al unor imobile incluse în masa succesorală. În conformitate cu prevederile art. 88 din Legea nr. 36/1995, orice persoană ce se consideră vătămată în drepturile sale poate cere anularea certificatului de moștenitor și restabilirea drepturilor sale, dreptul de a cere această anulare nefiind condiționat de calitatea de moștenitor.
În fapt, donatoarea C. P. a decedat la data de 04.05.2004, iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 131/14.12.2007 emis de BNPA „R.” din Timișoara s-a dezbătut succesiunea, unicul moștenitor al acesteia fiind C. V., iar cele două terenuri în litigiu, înscrise în CF nr. 2778 și 2779 Pișchia au fost incluse în masa succesorală și înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3340/14.12.2007 de BNPA „R.” din Timișoara lui P. L.-F.. Acesta la rândul său a înstrăinat terenul înscris în CF nr. 2779 Pișchia nr. cad. A 189/1/7 pârâtei B. D., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 103/01.02.2008 de BNP M. O. din Timișoara, iar terenul înscris în CF nr. 2778 Pișchia cu nr. cad. A312/1/42 pârâtului Faleș G.-A., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1351/18.09.2008 de BNP C. R. din Timișoara.
Deși reclamantul a susținut că a depus contractul de donație la Primăria Pișchia, din certificatul de evidență fiscală eliberat de Primăria Comunei Pișchia – Biroul Venituri Bugetare, la data de 12.11.2007 (fila 43 dosar) și adresa nr. 1157/04.04.2009 rezultă că proprietarul terenului înscris în titlul de proprietate nr._/1997 în sola A 312/1/42 – în suprafață de 3,15 ha și în sola A 189/1/7 – în suprafață de 2,02 ha este C. P., iar pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006 – terenul nu figurează în evidența serviciului taxe și impozite, mai mult se arată că în declarația fiscală dată de reclamantul P. T. nu sunt individualizate terenurile în cauză.
Prin urmare, contractul de donație încheiat de reclamantul P. T. cu C. P. este, în lipsa minimei diligențe de a conserva dreptul astfel dobândit, conform art. 973 cod civil, un res inter alios acta, chiar și pentru succesorul defunctei C. P.. Chiar dacă pârâtul este într-adevăr continuatorul personalității juridice a defunctei sale mame și că nu putea moșteni decât ceea ce la moartea lui de cujus se afla în patrimoniul acestuia, între acest principiu și cel al efectului de opozabilitate al înscrierii în cartea funciară și al bunei-credințe a terțului dobânditor, va fi dată întâietate celor din urmă, această soluție fiind cea echitabilă și care nu pune în pericol securitatea circuitului civil. Între cele două titluri de proprietate supuse formalității înscrierii în cartea funciară, va fi dat câștig de cauză acelei părți care a transcris cel dintâi titlul său în condițiile legii, iar între cele două acte este mai justificată menținerea actului juridic cu titlu oneros, al vânzării-cumpărării, decât menținerea unei operațiuni juridice prin care o parte a obținut cu titlu gratuit un bun.
Judecătoria a reținut că prezumția de bună-credință a dobânditorilor ulteriori ai celor două parcele de teren nu a putut fi răsturnată prin probă contrară. Pentru a răsturna această prezumție, reclamantul P. T. a depus la dosarul cauzei un înscris sub semnătură privată (fila 187 dosar) încheiat între defuncta C. P., care însă nu a semnat actul decât în dreptul sumelor ce au fost remise și P. T., prin care părțile ar fi convenit vânzarea celor 6 ha teren înscris în titlul de proprietate nr._/1997. Deși reclamantul a dorit să dovedească reaua-credință a pârâtului C. V. care, semnând actul ar fi avut cunoștință de convenția dintre defunctă și reclamant, faptul semnării actului și confirmarea primirii sumelor de bani menționate, nu pot face dovada că pârâtul C. V. a cunoscut contractul de donație încheiat la 04.12.2002, ulterior actului sub semnătură privată care vorbește despre o vânzare și care nu are efect translativ de proprietate.
Despre existența unei convenții de arendă a menționat prin declarație și martorul Z. G. care își amintește că reclamantul a lucrat terenul în cauză până în anul 2007. Și martorul C. A. a afirmat că reclamantul luase terenul în arendă, iar din 2004 terenul nu a mai fost lucrat (fila 289 dosar). Dimpotrivă, martorul M. C.-A. (fila 291 dosar) a susținut că a redactat înscrisul sub semnătură privată și că în prezența reclamantului P. T. și a defunctei C. P. s-a dictat actul al cărui obiect era vânzarea, de față cu martora fiind numărată și suma de 5 milioane lei vechi, însă prima instanță a apreciat că și această ipoteză nu se dovedește faptul că pârâtul C. V. știa la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare cu P. L.-F. de faptul că mama sa înstrăinase terenul printr-o donație.
Martora G. I., soră cu defuncta C. P., dar propusă de către reclamantul P. T., a susținut că i-a însoțit pe reclamant și pe defuncta sa soră, de față fiind și C. V., în anul 2002, la un notar din Timișoara, Zona Fabric, în vederea închirierii unui contract de vânzare-cumpărare, dar că nu a asistat în fața notarului la încheierea actului. Această afirmație a martorei nu se coroborează cu restul probelor și cu susținerile reclamantului. Actul pe care părțile susțin că l-au încheiat a fost unul de donație nu de vânzare-cumpărare, notarul public ce a perfectat donația nu avea sediul în Zona Fabric, pretinsă de martoră, iar reclamantul însuși a susținut că voința reală a defunctei a fost de a-l gratifica pentru faptul că, în schimbul exploatării terenului, i-a predat anual produse agricole (fila 243 dosar). Fiindcă nu se coroborează cu restul probelor, această afirmație a martorului G. I. a fost omisă din ansamblul probator. In continuare, a arătat martora că s-a aflat în casa reclamantului pentru a-i cerere plata arendei și, cu acea ocazie, l-a întâlnit pe C. V. și P. L.-F. cărora le-a fost remis titlul de proprietate al defunctei, martora afirmând că și titlul său de proprietate se afla la reclamant.
Martorul P. I. a susținut că și familia sa a dat în arendă reclamantului teren, predându-i titlul de proprietate, obiceiul fiind ca la darea în arendă să fie predat titlul de proprietate. Acest martor susține că a fost vizitat de reclamant, pârâtul C. V., mama acestuia și de G. I. pe când veneau de la notar, iar acestea din urmă i-au povestit de vânzarea unui teren, fără însă a-l identifica, de aici neputând fi trasă concluzia că părțile au încheiat un contract de donație, la care pârâtul C. V. să fi asistat.
Din coroborarea declarațiilor de martori, a înscrisurilor depuse la dosar și a răspunsurilor date de părți la interogator, judecătoria nu a concluzionat că moștenitorul defunctei C. P., pârâtul C. V. a fost de rea-credință când a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu pârâtul P. L.-F., că acesta a avut reprezentarea faptului că mama sa înstrăinase anterior imobile și că el nu are calitatea de proprietar, necesară pentru a încheia un act de înstrăinare.
S-a apreciat că următorul dobânditor, pârâtul P. L.-F. se bucură de aceeași prezumție de bună-credință. Așa cum s-a arătat, titlul de proprietate nu conținea mențiunea notarului privitoare la donație, fapt ce nu poate fi imputat într-adevăr reclamantului, însă nici nu răstoarnă prezumția de bună-credință. În evidențele compartimentului taxe și impozite ale Primăriei Pișchia reclamantul nu a figurat ca proprietar, ci doar defuncta C. P., ceea ce îi este imputabil, iar în tot răstimpul de la data acceptării donației și până la data la care pârâtul P. L.-F. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu pârâtul C. V., reclamantul a stat în pasivitate fără a-și conserva dreptul, deși în mod expres și-a asumat această sarcină.
Audiat fiind, martorul M. C. (fila 306 dosar) a arătat că pârâtul P. L.-F. s-a prezentat la Primăria Pișchia pentru eliberarea certificatul fiscal privitor la terenuri. Ulterior, după declanșarea litigiului, martorul a verificat la compartimentul impozite și taxe, iar contractul de donație nu era înregistrat, motiv pentru care a concluzionat că reclamantul nu s-a declarat ca proprietar pentru a plăti impozit, ci doar la registrul agricol al primăriei. D. în anul 2008 reclamantul a făcut declarația de impunere, însă din cauza notorietății litigiului, i-a fost refuzată înregistrarea actelor. Martorul a mai arătat că reclamantul nu a actualizat în mod expres documentația de la registrul agricol cu privire la acest teren.
În ceea ce îi privește pe ceilalți doi subdobânditori, B. D. și Faleș G.-A., din declarațiile de martori (T. O.-L. – fila 314 dosar și F. R.-C. – fila 290 dosar) și recunoașterea părților la interogator, aceștia au cunoscut ca proprietar al terenurilor pe care le-au cumpărat fiecare pe cel înscris în cartea funciară, prezumția de bună-credință nefiind răsturnată în ceea ce îi privește, nici o probă administrată nefăcând dovada că aceștia au cunoscut că nu dobândesc de la adevăratul proprietar.
De asemenea, s-a apreciat că înscrierea din cartea funciară se prezumă a fi conformă cu adevărul, iar terțul care, bizuindu-se pe cuprinsul cărții funciare, dobândește cu titlu oneros și cu bună-credință un drept real înscris în cartea funciară, nu va putea suferi din cauza eventualelor vicii pe care le avea titlul autorului său. Conform art. 31 din Legea nr. 7/1996, cuprinsul cărții funciare se consideră a fi exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic, cu titlu legal a dobândit cu bună-credință un drept real înscris în cartea funciară. Dobânditorul este considerat de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.
Prin urmare, prima instanță a concluzionat că deși nu se poate reține din probele administrate nulitatea absolută a contractului de donație pentru lipsa sau falsitatea cauzei – motivele arătate în cererea reconvențională tinzând mai degrabă spre afirmarea unei simulații, contractul de donație încheiat de reclamant cu defuncta C. P. va rămâne, în temeiul principiului relativității actelor juridice, un res inter alios acta, efectele acestuia, în lipsa transcrierii dreptului prin sistemul de publicitate al cărților funciare, urmând a produce efecte doar între părțile care l-au încheiat, fiind lipsit de efectul opozabilității.
Astfel, capetele de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare au fost respinse, ceea ce atrage după sine și respingerea celorlalte petite formulate de către reclamant și care sunt subsecvente, respectiv rectificarea cărților funciare și anularea certificatului de moștenitor. Pentru același motiv arătat și anterior, respectiv că reclamantul nu a făcut opozabil dreptul său terților, certificatul de moștenitor cuprinde în mod valabil și acele terenuri asupra cărora reclamantul a devenit proprietar prin donație, act juridic pe care nu l-a făcut public, astfel că apare ca lipsit de interes demersul reclamantului de a scoate din masa succesorală cele două terenuri, atâta vreme cât ele au ajuns în mod valabil în patrimoniul unor subdobânditori de bună-credință.
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul configurat de lega procesuală civilă,pronunțata de Judecătoria Timișoara au formulat apel paratul C. V. si reclamantul Palacian T..
Prin apelul formulat, paratul C. V. a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii reconvenționale formulate, respectiv să se constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 2580/04.12.2002 la BNP C.-M. din Timișoara, încheiat intre defuncta C. P. și reclamantul P. T., pentru lipsa cauzei sau pentru cauză falsă, potrivit disp. art. 966, 948 pct. 4 Cod civil.
In susținerea căii de atac, s-a reproșat judecătoriei soluția dată cererii reconvenționale. Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, a considerat că din însuși conținutul înțelegerii încheiate la data de 20.02.2001 între defuncta C. P. - în calitate de vânzătoare și reclamantul P. T. - în calitate de cumpărător, deci anterior contractului de donație încheiat între aceleași părți la data de 4 decembrie 2002, autentificat sub nr. 2580/04.12.2002 la BNP C.-M. din Timișoara - rezultă fără nici un dubiu faptul că intenția reală a defunctei sale mame nu a fost aceea de a dona terenurile în litigiu, respectiv de a-l gratifica pe reclamantul P. T.. Nu a existat nici un motiv care să o determine pe antecesoarea să doneze un imobil destul de valoros unei terțe persoane. Mai mult decât atât, câtă vreme părțile s-au înțeles să-și transfere proprietatea asupra terenurilor prin încheierea unei operațiuni de vânzare-cumpărare în anul 2001, apare ca lipsită de cauză și, am putea spune, total ilogică, operațiunea donației perfectate în anul 2002 asupra acelorași terenuri, între aceleași părți contractante.
Pe de altă parte, caracterul modic al cuantumului sumelor de bani remise succesiv de pârâtul-reclamant reconvențional P. T. dovedește că acestea reprezentau mai degrabă contraprestația corelativă arendei și nu vânzării-cumpărării.
A susținut că sunt contradictorii considerentele hotărârii primei instanțe, întrucât deși în motivarea hotărârii se arată că "existența acestui înscris ridică problema voinței reale a părților la încheierea lui (...)", instanța nu duce raționamentul până la capăt, respectiv nu tranșează această chestiune, în sensul că nu conchide care era intenția reală a părților, respingând cererea reconvențională fără a prezenta în concret considerentele pentru care a pronunțat o astfel de soluție.
Așadar, contractul de donație a cărui nulitate absolută a solicitat apelantul să se constate de către instanță nu poate fi considerat valid întrucât cauza, care potrivit art. 948 pct. 4 cod civil este considerată una dintre condițiile esențiale pentru valabilitatea oricărei convenții, este fie inexistentă, fie falsă, nefiind conformă cu realitatea. Lipsa cauzei se datorează lipsei scopului imediat, lipsind astfel un element esențial al actului juridic civil, iar lipsa scopului imediat se răsfrânge și asupra scopului imediat, lăsându-1 fără suport juridic, astfel încât sancțiunea ce trebuie a fi aplicată este nulitatea absolută.
În drept, a invocat dispozițiile art. 282 și urmat. Cod procedură civilă și art. 948, 966 Cod civil.
Prin apelul formulat, reclamantul Palacian T. a solicitat admiterea acestuia, in principal desființarea hotărârii apelate si trimiterea spre rejudecare in prima instanța, iar in subsidiar, schimbarea in parte a sentinței apelate, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata .
In susținerea căii de atac s-a reproșat primei instanțe că nu s-a pronunțat asupra primului capăt de cerere al acțiunii introductive, prin care a solicitat să se constate că prin contractul de donație autentificat sub nr. 2580/04.12.2002, de Biroul Notarilor Publici Asociați C.-M. din Timișoara, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 2778 Pișchia, nr. cad. A 312/1/42, constând în teren arabil extravilan în . de 31.500 mp și asupra imobilului înscris în CF nr. 2779 Pișchia, nr. cad. A 189/1/7, constând în teren arabil extravilan în . de 20.200 mp, cu titlul de donație, de la defuncta C. P., decedată la 4 mai 2004, cu ultimul domiciliu în satul Murani, județul T.. Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată și inclusiv din concluziile scrise, această solicitare a îmbrăcat forma unui petit distinct, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă.
A menționat apelantul că instanța de fond nu s-a pronunțat nici cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3340/14.12.2007 de Biroul Notarilor Publici Asociați "R." din Timișoara, încheiat între pârâtul C. V. și pârâtul P. L.-F., cu toate că și acest petit a fost formulat în mod expres și separat. Totodată, a susținut că prima instanța s-a pronunțat generic asupra anulării contractelor de vânzare-cumpărare, deci implicit și asupra acestei cereri, câtă vreme este vorba de temeiuri și cauze juridice diferite, respectiv nulitatea absolută pentru vânzarea lucrului altuia în cunoștință de cauză, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului, în ceea ce privește actul încheiat între pârâții C. V. și P. L. F. și anularea contractelor de vânzare-cumpărare în baza principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, terții subdobânditori fiind de rea-credință, în ceea ce privește contractele de vânzare-cumpărare încheiate de P. L. F. cu pârâții B. D. și Faleș G.-A..
A susținut că sentința atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței pentru respingerea în întregime a acțiunii, cele două aspecte invocate anterior nefiind analizate.
A mai precizat apelantul că, în mod nelegal a constatat judecătoria că, între principiul nemo plus juris ad allium transfere potest quam ipse habet și cel al efectului de opozabilitate al înscrierii în cartea funciară, trebuie dată întâietate celui din urmă, „această soluție fiind cea echitabilă”. A considerat că această soluție contravine flagrant disp. art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și ale art. 44 din Constituția României, privitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate. Reclamantul apelant a mai precizat că nu poate fi privat de proprietatea dobândită în mod legal și legitim nici măcar pentru neîndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, o atare sancțiune, neprevăzută în nici un act normativ, fiind deosebit de excesivă și disproporționată.
De asemenea, a criticat hotărârea apelată și sub aspectul nereținerii de către prima instanță a împrejurării că nici unul dintre pârâți nu a fost de rea-credință la încheierea actelor atacate.
În drept, a invocat disp. art. 296, art. 297 alin. 1 teza I Cod procedură civilă in forma anterioară modificării prin Legea nr. 202/2010, precum și art. 295 alin. 2 Cod pr. civ.
Prin întâmpinare, intimatul parat C. V.a solicitat respingerea apelului formulat de reclamantul-apelant P. T., în temeiul excepției de netimbrare a apelului, având în vedere dispozițiile imperative prevăzute de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru; în subsidiar ca neîntemeiat și menținerea în parte a sentinței atacate, întrucât este temeinică și legală.
În motivare, a reiterat starea de fapt expusă pe larg în primă instanță și reluată prin motivele de apel și a redat o parte din depozițiile martorilor audiați în cauză care au infirmat susținerile apelantului reclamant.
A apreciat că, în ceea ce privește primul punct din motivele de apel nu se impune desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță, în mod legal și temeinic, a făcut o analiză completă a tuturor petitelor formulate de reclamant, în considerentele hotărârii instanța precizând explicit de ce se impune respingerea petitelor formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar în dispozitivul hotărârii s-a menționat în mod clar că se respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul P. T., "având ca obiect acțiune în constatare, anulare certificate de moștenitor, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și anulare contracte de vânzare-cumpărare succesive, rectificare de carte funciară și înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară.".
Intimatul a invederat că în ciuda celor susținute de apelant - că prima instanță, în mod greșit, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului - hotărârea primei instanțe este motivată atât în fapt cât și în drept astfel încât orice „speculație juridică” invocată de apelant se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
In ceea ce privește fondul pricinii, a considerat că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantul P. T. reținând că actul de donație încheiat în lipsa minimei diligente de a conserva dreptul dobândit, conform art. 973 Cod civil, reprezintă un res inter alios acta în raport cu apelantul C. V., fiindu-i inopozabil.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant P. T. a formulat întâmpinareprin care a solicitat respingerea apelului formulat de pârâtul C. V. ca nefondat.
A reiterat starea de fapt și a considerat ca fiind neîntemeiate afirmațiile apelantului că nu a existat intenția donatoarei de a-l gratifica, deoarece contractul de donație a fost încheiat în fața notarului public, care, după ce a explicat părților semnatare conținutul său și efectele pe care le produce, a constatat prin propriile simțuri consimțământul defunctei C. P. și voința acesteia de a-i dona terenurile, fiind aplicabile prevederilor art. 1173 alin. 1 din vechiul Cod civil, potrivit cărora „actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată", mențiunile care reprezintă constatările personale ale agentului instrumentator făcând dovadă deplină și putând fi combătute numai prin procedura înscrierii în fals.
Intimatul reclamant a susținut că apelul este nefondat și pentru că donația îi este opozabilă apelantului-pârât C. V., în calitatea lui de având-cauză, fiind ținut de drepturile și obligațiile autoarei sale. Apelantul nu are nici un interes legitim în a solicita constatarea nulității absolute a donației, în condițiile în care donatoarea l-a garantat pe reclamant împotriva oricărei evicțiuni totale sau parțiale, potrivit art. 828 alin. 2 din vechiul Cod civil.
În situația în care s-ar constata nulitatea donației, în calitate de continuator al personalității autoarei sale, C. V. este responsabil de evicțiune față de reclamant. A precizat intimatul că rin formularea cererii în constatarea nulității donației, pârâtul și-a încălcat obligația de a nu îl evinge, devenind răspunzător și în baza art. 828 alin. 3 teza I din vechiul Cod civil, aplicabil în situația în care evicțiunea se datorează unui fapt personal al donatorului sau al succesorilor săi cu titlu universal.
In final, a arătat că, în calitatea sa de succesor universal al donatoarei, este obligat să se abțină de la orice act, anterior sau ulterior încheierii contractului, de natură să îmi amenințe proprietatea asupra bunurilor donate. Nu există termen limită pentru această obligație, fiind o obligație permanentă și perpetuă.
Intimata parata B. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de P. T. ca lipsit de temei în ceea ce privește anularea contractului autentificat sub nr. 103/01.02.2008 și rectificarea CF 2779 Pișchia, nr. topo A 189/1/7.
A reiterat starea de fapt expusă în primă instanță și a menționat că a achiziționat terenul în litigiu pentru a realiza o investiție, astfel că, în aceste condiții, nu l-a cultivat imediat; dar a avut convingerea că vânzătorul este adevăratul proprietar al terenului, pe baza certificatului de evidență fiscală al Primăriei Pișchia unde se menționa că proprietarul terenului este P. L. și că avea plătite impozitele la zi.
Intimatul parat P. L. F. a depus la dosar concluzii scriseprin care a solicitat respingerea apelului formulat de reclamantul-apelantul Palacian T., ca neîntemeiat si menținerea sentinței atacate, întrucât este temeinica si legala.
Prin decizia civilă nr. 623/A/25.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, cu majoritate de voturi (consecință a formării completului de divergență) a fost respins apelul pârâtului apelant formulat împotriva sentinței civile nr. 4387/23.02.2011 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimații P. L.-F., B. D. și Faleș G.-A..
A fost admis apelul formulat de apelantul reclamant P. T. împotriva sentinței civile nr. 4387/23.02.2011 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr._ .
S-a schimbat in parte sentința apelată, in sensul că a fost admisă acțiunea formulata de reclamantul P. T. si, in consecința:
S-a constatat ca prin contractul de donație autentificat sub nr. 2580/04.12.2002 de BNP Asociati C.-M. din Timișoara, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris in CF nr. 277 Pischia, nr. cad. A 312/1/42, constând in teren arabil extravilan in . de 31.500 mp si asupra imobilului înscris in CF nr. 2779 Pischia, nr. cad. A 189/1/7 constând in teren extravilan arabil in . de 20.200 mp cu titlu de donație de la defuncta C. P. decedată la 04 mai 2004, cu ultimul domiciliu in ..
A fost anulat certificatul de moștenitor nr. 131/14.12.2007 emis de BNP Asociați R. din Timișoara emis pe seama paratului C. V., in urma defunctei C. P., in partea referitoare la includerea in masa succesorala a imobilelor mai sus descrise, ce au format obiectul contractului de donație.
S-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3340/14.12.2007 autentificat la BNP Asociați R. din Timișoara încheiat intre paratul C. V. si paratul P. L. F. in partea referitoare la vânzarea imobilelor înscrise in CF nr. 2778 Pischia nr. cad. A 312/1/42 si CF nr. 2779 Pischia nr. cad. A 189/1/7, descrise mai sus.
S-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare nr. 103/01.02.2008 autentificat de BNP M. O. din Timișoara, încheiat intre paratul P. L. F. si parata B. D., având ca obiect imobilul înscris in CF nr. 2779 Pischia nr. cad. A 189/1/7 constând in teren arabil extravilan in . de 20.200 mp.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 1351/18.09.2008 autentificat de BNP C. R. încheiat intre paratul P. L. F. si paratul Fales Ghiorghita A., având ca obiect imobilul înscris in CF nr. 2778 Pischia nr. cad. A 312/1/42 constând in teren arabil extravilan in . de 31.500 mp.
S-a dispus rectificarea CF nr. 2778 Pischia si CF nr. 2779 Pischia in sensul radierii înscrierilor succesive privind dreptul de proprietate al paratilor si al înscrierii dreptului de proprietate al defunctei C. P. asupra celor două imobile.
S-a dispus înscrierea in CF nr. 2778 Pischia si nr. 2779 Pischia a dreptului de proprietate al reclamantului asupra celor 2 imobile, cu titlu de donație.
A fost admisă cererea de chemare in garanție formulata de parata B. D. împotriva paratilor P. L. F. si C. V. si, in consecinta, îi obligă pe acești parați, in solidar, la plata contravalorii actualizate a terenului dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 103/01.02.2008, înscris in CF nr. 2779 Pischia nr. top. A 189/1/7 in suprafața de_ mp, respectiv suma de 19.880 euro.
A fost obligat paratul Chiricesu V. sa îi plătească reclamantului suma de 2797,99 lei cheltuieli de judecata in prima instanța si suma de 2877 lei cheltuieli de judecata in apel.
A fost obligat paratul C. V., in solidar, cu paratul P. L. F. sa îi plătească paratei B. D. suma de 1531,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in prima instanța.
Au fost respinse cererile de acordare a cheltuielilor de judecata formulate de celelalte părți in apel.
S-au menținut, in rest, dispozițiile sentinței apelate.
Opinia separată a Președintelui - judecător L. V. a fost în sensul că:
A fost admis apelul paratului C. V..
A fost schimbată in parte sentința apelata, in sensul constatării nulității contractului de donație.
A fost menținută in rest sentința.
A fost respins apelul reclamantului.
A fost obligat reclamantul sa plătească statului sumele acordate in apel, paratului C. V. cu titlu de ajutor public judiciar.
Contra acestei decizii, au declarat recurs pârâții B. D., C. V., P. L.-F. și Faleș G. A. susținând, în principiu că instanța investită cu judecarea apelului a intrat în complet de divergență fără a respecta prevederile art. 257 pct. 2 și 5 Cod procedură civilă. De asemenea, recurenții au susținut și aspecte care privesc valabilitatea actelor juridice ce fac obiectul litigiului.
Prin decizia civilă nr. 596/18.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, au fost admise recursurile declarate de către pârâții B. D., C. V., P. L.-F. și Faleș G. A. împotriva deciziei nr. 623/A/25.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
S-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul T..
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
Examinând recursurile prin prisma celor arătate și prin raportare la prevederile art. 304-306, art. 312 Cod procedură civilă s-a reținut că acestea sunt fondate sub următoarele aspecte:
Potrivit încheierii de ședință emisă de Tribunalul T. la data de 20.09.2012 s-a stabilit că există divergență între membrii completului instanței de apel cu privire la existența cauzei contractului de donație autentificat cu nr. 2580/04.12.2002 de BNPA C.-Magiaru și cu privire la intabularea reclamantului în CF ca proprietar asupra terenurilor în litigiu.
De asemenea, s-a constatat că există divergență cu privire la cererile de anulare a certificatului de moștenitor, de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare și de rectificare de CF.
Încheierea de ședință menționată stabilește termen de judecată la data de 25.09.2012 însă nu cuprinde nici un fel de mențiune cu privire la motivarea părerilor în legătură cu care s-a ivit divergența, așa cum prevede în mod imperativ art. 257 alin. 2 Cod procedură civilă.
În aceste condiții este pe deplin întemeiată critica de nelegalitate formulată de către recurenți cu privire la respectarea dispozițiilor legale imperative în legătură cu adoptarea hotărârilor judecătorești, încălcarea prevederilor art. 257 alin. 2 fiind evidentă iar sancțiunea juridică care operează este nulitatea încheierii de constatare a divergenței, care se răsfrânge apoi asupra hotărârii adoptate în completul de divergență.
Dispozițiile art. 257 pct. 2 Cod procedură civilă prevăd în mod imperativ obligativitatea motivării părerilor diferite, înainte de judecarea divergenței, cu o singură excepție, respectiv aceea dată de faptul că judecata se face chiar în ziua când s-a ivit divergența.
În speță, după cum s-a arătat mai sus, judecata s-a realizat la un interval de 5 zile de la data ivirii opiniilor diferite însă judecătorii nu au motivat părerile divergente.
În cauză, fiind evidentă încălcarea unor dispoziții procesuale imperative, respectiv art. 257 alin. 2 Cod procedură civilă, ce au ca efect juridic direct nulitatea hotărârii pronunțate, instanța de recurs în temeiul prevederilor art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, a procedat la admiterea recursurilor declarate și la casarea deciziei instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de trimitere va relua judecata cauzei în apel în conformitate cu art. 257 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă de la momentul ivirii părerilor diferite, urmând a consemna în mod explicit obiectul acestor păreri și a proceda în conformitate cu art. 257 alin. 2 Cod procedură civilă la motivarea acestora, înainte de judecarea divergenței, în afară de cazul când judecata se face chiar în ziua când s-a ivit divergența.
Având în vedere ipoteza de nulitate a hotărârii, instanța de recurs nu a mai procedat la analiza celorlalte motive de recurs care vizează chestiuni de valabilitate a actelor juridice civile, toată această problematică juridică urmând a fi dezbătut în faza de apel, în limitele cererilor de apel, după constituirea completului de judecată, în condițiile prevăzute de art. 257 și următoarele Cod procedură civilă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalul T. la data de 23.05.2013, sub nr._ .
Prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 27 iunie 2013 s-a admis cererea de abținere formulată de d-nii judecători C. P. și L. V., în temeiul art. 24 alin. 1 c. proc. civ. În atare situație în care, îndrumările date de instanța de casare cu privire la modalitatea de reluare a dezbaterilor în complet de divergență (în sensul motivării părerilor diferite ce au condus la ivirea divergenței, anterior repunerii cauzei pe rol în complet de divergență) au rămas fără obiect. De altfel, noul cod de procedură civilă a înlăturat obligativitatea motivării opiniilor divergente, legiuitorul observând că aceasta ar echivala cu o antepronunțare ce ar conferi dreptul subiecților procesuali de a uza de instituția recuzării (a se vedea în acest sens, M. Tabârcă, D. procesual civil vol. II, pag. 533).
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în limitele devoluțiunii căilor de atac pendinte formulate, cu observarea particularităților pricinii și a probatoriului administrat tribunalul reține următoarele:
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, reclamantul-apelant P. T., prevalându-se de calitatea sa de proprietar anterior - dobândită prin contractul de donație autentificat sub nr. 2580/04.12.2002 de Biroul Notarilor Publici Asociați C.-M., a recurs la concursul instanței pentru a obține desființarea jurisdicțională a operațiunilor juridice de vânzare-cumpărare ulterioare - ce poartă asupra bunurilor imobile donate -, perfectate de către intimatul-pârât C. V., în virtutea calității sale de succesor universal al defunctei-donatoare C. P., legitimată prin certificatul de moștenitor nr. 131/14.12.2007 emis de BNPA „R.” din Timișoara, fundamentându-se pe principiile „nemo plus juris ad allium transfere potest quam ipse habet”, și fraus omnia corrumpit” pentru a obține constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor și a celui dintâi contract autentic de vânzare-cumpărare, și, mai apoi, ca efect al constatării și retroactivității nulității absolute a actelor juridice primordiale (reflectat în adagiul „Quod nullum est, nullum producit efectum”), pe principiul „resoluto jure dantis resoltivur jus accipientis”, pentru a desființa operațiunile juridice de vânzare-cumpărare subsecvente.
Judecătoria s-a mulțumit să respingă atât demersul principal cât și cel incidental (inițiat pe cale reconvențională de către pârâtul C. V. și prin care s-a tins la invalidarea contractului de donație, în principal pentru lipsa cauzei generată de inexistența intenției de a dona - animus donandi, și, numai în subsidiar, pentru cauză ilicită), cu o motivare extranee perimetrului legislativ în care avea a-și cantona cercetarea judecătorească, configurat judicios de către petiționarul P. T. (prin invocarea principiilor supra anunțate - în adevăr incidente în cauză) și fără a observa că, într-o corectă soluționare a disputei procesuale pendinte, se impunea analizarea cu precădere a cererii incidentale - ce purta asupra constatării nulității absolute a contractului autentic de donație (și a cărei primire ar fi lipsit de interes și de legitimare procesuală activă demersul principal).
Context în care tribunalul, analizând cu precădere apelul declarat de pârâtul-reclamant reconvențional, se va preocupa de valabilitatea contractului de donație (ce legitimează calitatea și interesul reclamantului-pârât reconvențională P. T.) - repudiat de către succesorul universal al donatoarei, pentru lipsa cauzei - mai exact, a intenției de dona (animus donandi).
Este real că dispozițiile art. 948 pct. 4 și 966 din codul civil de la 1864 (aplicabil litigiului dedus judecății în temeiul art. 102 din legea cu nr. 71/2011, potrivit căruia ”Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.”) sancționează cu nulitatea absolută obligațiile fără cauză sau întemeiate pe o cauză falsă ori nelicită. Numai că art. 967 apartenent aceleiași legi civile prezumă existența și liceitatea cauzei până la proba contrară. Transpunând normele legale antemenționate la speța pendinte, rezultă că revenea pârâtului-reclamant reconvențional C. V. sarcina înlăturării prezumției de existență și valabilitate a cauzei contractului de donație, în condițiile de exigență ale art. 1169 din codul civil (expresie a adagiului latin „actori incumbit probatio”). Ceea ce, în speță nu se verifică, așa cum infra se va demonstra.
Astfel, împrejurarea că, la un moment dat, în februarie 2001, - la câțiva ani de când reclamantul-pârât reconvențional P. T. folosea imobilele litigioase în temeiul unei convenții cu proprietara tabulară, în schimbul unor produse agricole remise proprietarei ca echivalent al exploatării acestora -, între cel dintâi, pe de o parte și, cea din urmă, împreună cu fiul său C. V., pe de altă parte, s-a perfectat un înscris din care s-ar putea deduce intenția părților de a perfecta în viitor un contract de vânzare-cumpărare, nevalorificat ulterior, înscris ce atestă predarea-primirea unor sume de bani pentru terenurile deja folosite de petiționar, nu este de natură să lipsească de cauză contractul de donație încheiat în formă autentică aproape doi ani mai târziu (în decembrie 2002). În alți termeni, și dacă s-ar asimila convenția sub semnătură privată unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare, încheierea acesteia nu înseamnă că, ulterior, părțile contractante nu se puteau răzgândi cu privire la natura actului juridic ce aveau să îl încheie. Nici răspunsurile la interogatoriu ale reclamantului P. T. în sensul că ar fi cumpărat imobilele în discuție nu sunt incompatibile cu perfectarea ulterioară la notarul public a unui contract de donație și nu de vânzare-cumpărare. Primirea unor sume de bani în urmă cu aproximativ doi ani, pentru aceleași terenuri, de către donatoare și de fiul său, nu dovedesc nicidecum lipsa intenției de a dona din contractul de donație încheiat în formă autentică. Dimpotrivă, ele pot chiar justifica și legitima intenția proprietarei tabulare de a-i dona și nu de a-i vinde aceleași terenuri prin act autentic (întrucât, la rândul ei, anterior, a primit foloase de la donatar, constând în produse, și, mai apoi, în sumele de bani remise).
Că donatoarea a avut intenția fermă de a-l gratifica pe reclamantul-pârât reconvențional P. T. se deduce și din faptul că, ulterior, nu a întreprins nici un demers pentru revocarea sau invalidarea actului de donație (deși a decedat la doi ani după perfectarea convenției); cum nici fiul și succesorul său universal, după decesul acesteia, nu a acționat în vederea întregirii rezervei sale succesorale, prin intentarea în justiție a unei acțiuni în reducțiunea liberalității excesive, cu toate că a avut cunoștință de încheierea donației (aspect ce rezultă din declarațiile martorilor G. I. - sora donatoarei și P. I., coroborate cu posesia neîntreruptă a terenurilor donate până în prezent, exercitată de reclamantul-pârât reconvențional - aspect recunoscut de toți subiecții procesuali expres sau implicit, prin necontestarea acestui aspect, și chiar și a titlului de proprietate până în anul 2007 când cel din urmă act a revenit la pârâtul-reclamant reconvențional sub pretextul înstrăinării terenurilor–pășune rămase în patrimoniul autoarei sale și dobândite pe calea transmisiunii succesorale legale universale). Mai mult, succesorul donatoarei nu a făcut nici-o tentativă în a tulbura posesia publică a reclamantului din momentul predării terenurilor (anterior perfectării contractului de donație) și până în prezent. Cum nici subdobânditorii cu titlu oneros și particular ai imobilelor donate nu au încercat a intra în posesia acestora, în temeiul titlurilor prevalate.
Nu se poate face abstracție nici de faptul că donația, fiind perfectată în formă autentică, constatările personale ale notarului public (în ceea ce privește prezența părților și exprimarea consimțământului la încheierea actului juridic pe care l-au semnat în fața sa), fac dovada până la înscrierea în fals. Este adevărat că, în structura voinței juridice, alături de consimțământ, se cere a fi întrunită și condiția cauzei - și că sistemul nostru de drept protejează cu precădere voința reală a părților. Numai că, în speță, aserțiunile ce preced, conturează îndeajuns de credibil concluzia că nu s-a dovedit absența cauzei, și, cu atât mai mult, ilicitatea ei.
De altfel, se impune a se observa că pârâtul-reclamant reconvențional C. V. a ieșit din pasivitate și a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație, după prevalarea înscrisului privat de către reclamantul-pârât reconvențional P. T. și concomitent cu repudierea lui, prin neasumarea semnăturilor încorporate convenției (a se vedea răspunsurile date la cel dintâi interogatoriu luat de către prima instanță - filele 196-197). În alți termeni, pârâtul-reclamant reconvențional, în legitimarea pretențiilor deduse judecății pe calea demersului incidental, s-a folosit de un înscris prevalat de către reclamant, înscris pe care inițial l-a repudiat nerecunoscându-i existența și valabilitatea (din moment ce și-a contestat semnăturile - în interogatoriul inițial luat în cea dintâi fază a judecății) asumându-și-l numai după ce, în cadrul cercetărilor penale, s-a constatat că să semnăturile îi aparțin (urmare a efectuării unei lucrări de constatare tehnico-științifice - a se vedea filele 285 și 288). Or, un asemenea comportament contradictoriu și oscilant al pârâtului-reclamant reconvențional nu face altceva decât să întărească convingerea instanței de apel că a știut și a fost de acord cu perfectarea contractului de donație între autoarea sa directă și reclamantul-pârât reconvențional P. T., convingere formată în baza raționamentului expus.
Acestea fiind spuse, tribunalul conchide că în speță nu s-a dovedit nici lipsa intenției de dona imobilele litigioase reclamantului-pârât reconvențional de către defuncta C. P. și, cu atât mai mult, ilicitatea cauzei - ce ar atrage sancțiunea nulității absolute a contractului autentic de donație. Context în care demersul incidental se privește a fi neîntemeiat, pentru considerentele ce preced și care vor substitui motivarea mai mult decât sumară a judecătoriei referitoare la soluția de respingere a cererii reconvenționale. De aceea, în temeiul art. 296 c. proc. civ. va respinge ca nefondat apelul declanșat de către apelantul-pârât-reclamant reconvențional C. V. contra sentinței civile nr. 4387/23.02.2011 dată de Judecătoria Timișoara in dosarul pendent, având nr._ .
Întemeiate se privesc a fi însă criticile aduse de apelantul-reclamant reconvențional judecătoriei, care printr-un aparat argumentativ sumar și, uneori contradictoriu (spre exemplu, înlătură declarația martorei G. E., pentru ca în paragraful următor să o folosească parțial, pentru a conchide, de această dată, judicios, că titlul de proprietate se afla la reclamant), și fără a înlătura argumentat situația de fapt prezentată de petiționar, susținută de probatoriul administrat (prima instanță nu amintește nimic de posesia neîntreruptă a terenurilor și de semnificația acesteia din perspectiva relei sau bunei-credințe a subdobânditorilor), respinge și demersul judiciar principal, dând eficiență maximă principiului securității circuitului civil și al opozabilității înscrierilor de carte funciară, precum și prezumției relative de bună-credință instituită de art. 31 din legea cu nr. 7/1996 (pe care nu îl corelează însă și cu art. 36, termenul de 3 ani nefiind împlinit) fără a înlătura însă principiile de drept invocate de reclamant, reținând în mod surprinzător o conduită culpabilă a celui din urmă. Context în care, tribunalul o va schimba, urmare a reanalizării probatoriului administrat și a interpretării regulilor de drept incidente în speță, după cum urmează.
Odată reținută valabilitatea contractului de donație - ce se verifică a fi titlul de proprietate al reclamantului, se impune a se verifica în ce măsură sunt valabile operațiunile juridice ulterioare având de obiect imobilele donate, din perspectiva principiilor „nemo plus juris ad allium transfere potest quam ipse habet”, „fraus omnia corrumpit” și „resoluto jure dantis resoltivur jus accipientis”, invocate în actul procedural învestitor și apreciate ca fiind incidente în speță, dar și a dispozițiilor art. 31 din legea cu nr. 7/1996 și excepțiilor de la aceste principii prevalate în apărare de către terții subdobânditori.
În speță s-a afirmat și nu s-a contestat (intimații-pârâți preferând să dea răspunsuri vagi și incerte la interogatorii) că reclamantul-pârât reconvențional P. T. a avut posesia terenurilor disputate cu mult timp înainte de încheierea contractului de donație, folosindu-le în temeiul unei așa zise convenții de arendă cu proprietara tabulară (știut fiind că, potrivit art. 6 apartenent legii cu nr. 16/1994 în vigoare la epoca perfectării pretinsei convenții de arendă, aceasta, fiind un contract solemn, cerința încheierii în formă scrisă și cea a înregistrării în termen de 15 zile în evidențele Primăriei, într-un registru special erau prevăzute sub sancțiunea nulității absolute - art. 24 alin. din lege). Esențial este însă că reclamantul, în schimbul folosirii terenurilor, preda proprietarei tabulare produse agricole (aspect relevat de martorii audiați și necontestat de către pârâtul C. V.), până în anul 2001, când produsele agricole au fost înlocuite cu mai multe sume de bani, recunoscute a fi primite, finalmente, și de către fiul proprietarei tabulare, pentru ca, din anul 2002, să le folosească în calitate de proprietar, în temeiul contractului de donație autentificat sub nr. 2580/04.12.2002 de Biroul Notarilor Publici Asociați C.-M., depus și la Primăria comunei Pișchia, terenurile fiind înregsitrate în registrul agricol (a se vedea declarația martorului M. C. - secretar al primăriei - fila 306) și până în prezent, fără a fi tulburat în posesia sa de către terțe persoane (nici de către succesorul universal al donatoarei, nici de către primul-cumpărător - consătean cu reclamantul, și nici de către subdobânditorii cu titlu particular și oneros al acestor imobile).
În acest context - al unei posesii îndelungate (din anul 1998 și până în prezent), publice și netulburate vreodată nici măcar de către cei ce puteau fi considerați îndreptățiți a o face - proprietara tabulară C. P. și, mai apoi, fiul și moștenitorul ei legal -, în anul 2007, procurându-și titlul de proprietate deținut în original tot de la petiționar (a se vedea declarația martorei G. I. ce urmează a fi reținută și apreciată cu atât mai mult cu cât este rudă cu pârâtul, iar, de altă parte, declarațiile celorlalți martori fiind subiective, raportat la relațiile avute cu subiecții procesuali), pârâtul C. V. a dezbătut succesiunea mamei sale, ascunzând notarului public existența contractului de donație (de care avea cunoștință, așa cum supra s-a demonstrat, însoțind-o chiar pe mama sa la notarul ce a încheiat actul - a se vedea filele 304 și 315) și, în aceiași zi, a și înstrăinat toate terenurile evidențiate în titlul de proprietate eliberat în favoarea autoarei sale, pârâtului P. L.-F. consătean cu cei dintâi subiecți procesuali (reclamantul-pârât reconvențional P. T. și pârâtul-reclamant reconvențional). Fiind însă evident că, din moment ce terenurile litigioase ieșiseră din patrimoniul autoarei sale pe calea actului autentic de donație, nu mai puteau face obiectul transmisiunii succesorale legale și ca atare, nu puteau fi încorporate certificatului de moștenitor nr. 131/14.12.2007 emis de BNPA „R.” din Timișoara, și, mai apoi, nici înstrăinate, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3340/14.12.2007 în virtutea principiului „nemo plus juris ad allium transfere potest quam ipse habet” ori „nemo dat quod non habet”.
Cât privește buna-credință a pârâtului-reclamant reconvențional C. V., toate probele administrate converg spre concluzia, de altfel supra conturată, că aceasta nu numai că nu a existat, ci, dimpotrivă, cel dintâi a dat dovadă de o totală reală credință, declarând în fals în fața notarului public că imobilele litigioase se aflau încă în patrimoniul donatoarei (cu toate că, așa cum s-a demonstrat în cele ce preced, știa foarte bine că fuseseră înstrăinate prin contractul de donație autentificat sub nr. 2580/04.12.2002 de Biroul Notarilor Publici Asociați C.-M., la încheierea căruia a însoțit-o pe mama sa, contract, pe care nu a încercat să îl desființeze decât în împrejurările mai sus arătate) și, mai apoi, înstrăinându-le în aceiași zi către un consătean - pârâtul P. L.-F., care, cu minime diligențe, putea cunoaște și, în opinia tribunalului, a și știut cine avea posesia lor (într-o comunitate rurală mică, fiind binecunoscut că se cunoaște atât locația terenurilor agricole cât și posesorii lor). De altfel, cei doi protagoniști ai celei dintâi operațiuni de vânzare-cumpărare, se și contrazic, atât cu privire la împrejurările în care au negociat vânzarea, cât și cu privire la scopul pentru care s-a încheiat (pârâtul C. V. declarând că pârâtul P. L.-F. le-a cumpărat pentru a le lucra, iar cel din urmă afirmând că le-a achiziționat în scop de revânzare - a se observa cu atenție răspunsurile contradictorii la interogatorii). Devenind astfel îngăduită și chiar obligatorie concluzia că ambele părți contractante ale celei dintâi operațiuni juridice de vânzare-cumpărare au avut cunoștință că terenurile aparțineau și, cel puțin, erau folosite de către reclamant, cu consecința înlăturării prezumției relative de bună-credință consacrată legislativ de art. 1898 din codul civil de la 1864 și care o definește ca fiind „credința posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea, fiind suficient să fi existat la momentul încheierii actului”. Or, în speță, nici moștenitorul legal și niciunul dintre dobânditorii ulterior ai dreptului de proprietate nu au avut posesia imobilelor litigioase. Conturându-se astfel cu puterea evidenței reaua lor credință, ceea ce exclude și incidența dispozițiilor art.31 din legea cu nr. 7/1996 prevalate în apărare. Urmând a fi înlăturate și apărările pârâților în sensul că situația creată este imputabilă exclusiv donatorului care nu și-ar fi îndeplinit obligația asumată prin contractul de donație de a efectua formalitățile de publicitate imobiliară. Și aceasta pentru că, cel puțin după decesul donatoarei, era necesară dezbaterea succesiunii de către moștenitorul C. V. (ceea ce implica anumite cheltuieli notariale). Abstracție făcând de faptul că, potrivit art. 24 apartenent legii cu nr. 7/1996 (în forma și versiunea în vigoare la acea epocă), petiționarul-apelant P. T. avea posibilitatea să ceară intabularea dreptului său de proprietate și după decesul defunctei și intabularea în cartea funciară a moștenitorului său - intimatul C. V..
De altă parte, nu trebuie ignorat nici efectul de opozabilitate (iar nu constitutiv de drepturi) produs de înscrierea dreptului în cartea funciară, și care se constituia într-o facultate pentru donatar iar nu într-o obligație a cărei neîndeplinire să atragă o sancțiune atât de drastică cum se privește a fi aceea de pierdere a dreptului de proprietate în favoarea terților dobânditori ce și-au înscris acest drept. C., deși se invocă și se face teoria opozabilității, în realitate, se solicită instanței, ca, urmare a aplicării acestui principiu de carte funciară, să sancționeze donatorul neînscris în cartea funciară, cu pierderea dreptului său de proprietate. Că opozabilitatea nu poate fi reținută în cazul în care cel ce o invocă se dovedește a fi de rea-credință, s-a pronunțat constant și practica jurisprudențială, statuând că „În cazul înstrăinării succesive a imobilului, cel de-al doilea cumpărător, care a dobândit prin fraudă, cu rea-credință și care și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, nu poate invoca inopozabilitatea dreptului de proprietate al primului cumpărător, pe motiv că acesta nu a fost înscris în cartea funciară. Reaua-credință împiedică invocarea inopozabilității dreptului real neînscris, primul cumpărător având posibilitatea să pretindă rang preferențial pentru înscrierea dreptului său, în condițiile art. 28 din legea cu nr.7/1996. Înscrierea în cartea funciară a dreptului dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită nu validează actul înscris, deoarece scopul înscrierii nu este acela de a acoperi un viciu, o ilegalitate, ci de a consolida un drept valabil dobândit și de face astfel opozabil terțului actul valabil încheiat (CA București, secția a IV-a civilă, Dec. civ. nr. 2326/19.12.2006, nepublicată).
Revenind la reaua-credință supra demonstrată a pârâților de rang 1 și 2, tribunalul amintește că principiul „fraus omnia corrumpit” invalidează vânzarea încheiată cu o altă persoană în dauna celui dintâi proprietar. Și aceasta, pentru că noțiunea de fraudă - circumscrisă sferei actelor juridice, cuprinde în componența sa atât frauda la lege (care, prin eludarea unor norme legale imperative, vatămă direct ordinea publică) cât și fraudarea intereselor unei alte persoane (întrucât, deși sunt păgubite interesele particulare ale unor terți - persoane străine actului juridic încheiat -, indirect este atinsă și ordinea publică). Ca atare, în ambele cazuri, concluzia care se impune cu forța evidenței pentru sancțiunea fraudei este nulitatea absolută a actului juridic astfel încheiat.
În speță se verifică cea de-a doua ipoteză a fraudei la lege, prin certificatul de moștenitor nr. 131/14.12.2007 emis de BNPA „R.” din Timișoara și, mai apoi, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3340/14.12.2007 părțile contractante (pârâții C. V. și P. L.-F.), urmărind fraudarea intereselor proprietarului extratabular (neînscris în cartea funciară) P. T.; de vreme ce aserțiunile supra anunțate au dovedit că cel dintâi știa de existența contractului de donație, și amândoi avea cunoștință de faptul că imobilele tranzacționate se aflau de multă vreme în posesia reclamantului P. T.. Odată reținută frauda la lege este exclusă și incidența regulii „qui prior tempore potior jure” prevalată în apărare, de către cei ce și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară și care rămâne fără efecte. În favoarea acestei teze pledează și argumente de ordin doctrinar și jurisprudențial (a se vedea în acest sens, R.D.nr.5/1995, pag.48-49, FR. D., Contracte speciale, ediția 1999, pag. 58-59, P. P., Practică judiciară civilă comentată și adnotată, pag. 89 147, Editura „Continent XXI București, 1999, și Tribunalul București, Culegere de practică judiciară, pe anul 1998, pag. 1-5, Secția a IV-a civilă, dec. civ. nr. 3625/1998, CA București, Secția a IV-a Civilă, dec. civ. nr. 1520/8.09.2005, în ambele spețe fiind sancționate cu nulitatea absolută contracte autentice de vânzare-cumpărare, chiar înscrise în cartea funciară, perfectate însă cu fraudarea intereselor promitenților-cumpărători, aflați în posesia imobilelor; ori, cu atât mai mult se impune aplicarea principiului fraus omnia corrumpit” în speța pendinte, în care s-au fraudat interesele unui proprietar extratabular aflat în posesia terenurilor, iar nu ale unui creditor al obligației de a face cum se privește a fi promitentul-vânzător).
Așa stând lucrurile, tribunalul, urmare a incidenței în cauză a celor două principii deja constant evocate, „nemo plus juris ad allium transfere potest quam ipse habet (cu aplicația particulară în cazul vânzării bunului altuia - speța pendinte)”, și fraus omnia corrumpit”, cum și a dispozițiilor art. 948, 966 și 970 din codul civil, în temeiul art. 296 c. proc. civ., va admite calea de atac promovată de reclamantul-pârât reconvențional P. T. și va da eficiență maximă demersului judiciar inițiat de către cel din urmă (cu amendamentul că cel dintâi petit nu se privește a fi unul veritabil ci având doar o valoare argumentativă, în susținerea celor principale; de vreme ce donația a fost obiectivată într-un act autentic apt a produce efectul translativ de proprietate asupra bunurilor donate).
Context în care va dispune anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 131/14.12.2007 emis de BNP Asociați R. din Timișoara pe seama paratului C. V., în limita imobilelor identificate cadastral in CF nr. 2778 Pișchia, sub nr. A 312/1/42, constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 31.500 mp și, respectiv, în CF nr. 2779 Pișchia, sub nr. A 189/1/7, constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 20.200 mp incluse în masa succesorală a defunctei C. P., imobile ce au făcut obiectul contractului de donație autentificat sub nr. 2580/04.12.2002 de BNP Asociați C.-M. din Timișoara.
Va constata nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3340/14.12.2007 autentificat la BNP Asociați R. din Timișoara încheiat intre paratul C. V. în calitate de vânzător si paratul P. L. F. în calitate de cumpărător, în ceea ce privește imobilele identificate cadastral in CF nr. 2778 Pișchia, sub nr. A 312/1/42, constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 31.500 mp și, respectiv, în CF nr. 2779 Pișchia, sub nr. A 189/1/7, constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 20.200 mp.
În ceea ce îi privește pe terții subdobânditori B. D. și Faleș G.-A., tribunalul va da eficiență unuia din efectele nulității - și anume principiului „resoluto jure dantis resoltivur jus accipientis”, ce impune și desființarea actelor de înstrăinare subsecvente. Excepția de la acest principiu, invocată în apărare - aceea a subdobânditorilor de bună-credință cu titlu oneros nu este incidentă, de vreme ce, cu minime diligențe, puteau constata că terenurile cumpărate se aflau în posesia altei persoane (a donatarului); ceea ce exclude buna lor credință.
De altă parte, în speță nu este incident principiul „error communis facit jus” (denumit și principiul validității aparenței în drept) prevalat în apărare și care ar înlătura regula „Quod nullum est, nullum producit efectum”. Cea din întâi instituție juridică a primit consacrare legislativă (spre exemplu în art. 7 din Legea cu nr. 119/1996, și, cel, mai recent, în art. 45 apartenent legii cu nr. 10/2001) pentru rațiuni de protejare a siguranței circuitului civil și a încrederii publice în actele juridice de dobândire a proprietății încheiate în condiții de eroare publică asupra calității de proprietar a înstrăinătorului, și, totodată, pentru a atenua efectele juridice produse de aplicarea deja constant evocatului principiu de drept potrivit căruia - încheierea unui contract translativ de proprietate cu un neproprietar nu poate transmite proprietatea de la adevăratul proprietar la terțul contract -, căci nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet).
În atare situație, pentru ca o aparență să fie creatoare de drept se cer a fi întrunite cumulativ, următoarele condiții:
a) să existe o eroare comună și invincibilă, care trebuie apreciată în abstract, în sensul că se impun a se face toate verificările, formalitățile apte a confirma existența dreptului autorului, pe care prudența umană le poate prefigura. Și aceasta pentru că o situație contrară dreptului nu poate fi menținută decât dacă securitatea circuitului civil o cere; or ea nu este amenințată de aplicarea strictă a regulii de drept, decât în situația în care violarea ei - a regulii - este necesară și inevitabilă. Rezultă așadar că nu orice aparență (în speță pretinsa calitate de proprietar a vânzătorului) poate constitui elementul obiectiv al erorii comune, ci numai una susceptibilă de a induce credința greșită în ea, a unei persoane care a luat toate măsurile de prevedere necesare (spre exemplificare, a cumpărat un bun imobil de la o persoană căreia i s-a recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, desființată ulterior, într-o cale extraordinară de atac).
b) subdobânditorii să fie de bună-credință. Se impune nu numai că aceștia să fi crezut în realitatea falsă a situației aparente, dar și ca această credință să fie scuzabilă, lipsită de orice culpă, această cerință nefiind îndeplinită atunci când, necunoscând efectiv această realitate falsă, erau prezumați a o cunoaște. Pentru aserțiunile ce preced, buna-credință a intimaților B. D. și Faleș G.-A. a fost înlăturată.
c) actul juridic încheiat de proprietarul aparent cu terțul achizitor să fie cu titlu oneros (singura condiție ce se verifică).
În atare situație, se impune și constatarea nulității absolute a celor două contracte autentice de vânzare-cumpărare perfectate de cei doi cu vânzătorul P. L.-F..
Consecința firească a invalidării actelor juridice antemenționate, este rectificarea cărților funciare în care acestea au fost înscrise, în temeiul art. 34 pct.1 în corelație cu art. 20 - ambele apartenente legii cu nr. 7/1996 (în forma și versiunea în vigoare la epoca încheierii lor, incidentă în speță, potrivit art. 76, 77 și 80 din legea cu nr.71/2011 de punere în aplicare a noului cod civil) și care spun că „Dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie in cartea funciara pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis in mod valabil. Drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciara….Hotărârea judecătoreasca definitiva si irevocabila…va înlocui acordul de voința cerut in vederea înscrierii drepturilor reale,” daca sunt opozabile titularilor și, respectiv, că, „Orice persoana interesata poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciara daca printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat ca înscrierea sau actul in temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.„ Motiv pentru care tribunalul va dispune rectificarea CF nr. 2778 Pischia prin radierea drepturilor de proprietate asupra imobilului identificat cadastral cu nr. A 312/1/42, constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 31.500 mp, înscrise succesiv pe seama pârâtului C. V. cu titlu de moștenire, și, mai apoi, pe seama pârâților P. L. F. și Faleș G. A., cu titlu de cumpărare (din dreptul pozițiilor B 2, 3 și 4) și înscrierea dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil în favoarea reclamantului P. T. cu titlu de donație; cum și rectificarea CF nr. 2779 Pischia prin radierea drepturilor de proprietate asupra imobilului identificat cadastral cu nr. A 189/1/7 constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 20.200 mp, înscrise succesiv pe seama pârâtului C. V. cu titlu de moștenire, și, mai apoi, pe seama pârâților P. L. F. și B. D. cu titlu de cumpărare (din dreptul pozițiilor B 2, 3 și 4) și înscrierea dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil în favoarea reclamantului P. T. cu titlu de donație.
Cu privire la cererea de chemare în garanține formulată de către pârâta B. D., tribunalul amintește că evicțiunea (definită ca fiind pierderea proprietății bunului sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar) presupune ca o condiție prealabilă un contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat, iar nu unul lovit de nulitate absolută (ce intervine pentru nerespectarea unor norme juridice imperative privind condițiile de validitate ale actului juridic la epoca perfectării lui). Abstracție făcând de faptul că în speță nu erau întrunite condițiile cumulative cerute de imperativul art. 1337 apartenent legii civile de la 1864 pentru a se reține incidența evicțiunii și anume cea vizând necunoașterea cauzei evicțiunii de către cumpărător. Știut fiind că, dacă a avut cunoștință de pericolul evicțiunii, rezultă că a acceptat să contracteze pe riscul său, și, în caz de realizare a acestuia, nu se mai pune problema incidenței obligației de garanție a vânzătorului pentru evicțiune. Or, în speță, s-a demonstrat că terții subdobânditori au cunoscut, sau, cu minime diligențe puteau afla că terenurile cumpărate se aflau în posesia și chiar în proprietatea altei persoane (contractul de donație fiind înregistrat la Primăria comunei Pișchia). Ceea ce îngăduie și obligă la a se conchide că, în speță, ar fi fost incident principiul „restitutio in integrum”, ca o consecință a constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, în temeiul căruia cumpărătorii ar fi avut dreptul la restituirea întocmai a prestațiilor (a prețului plătit, actualizat cu indicele de inflație), iar nu a valorii de circulație, ca în cazul evicțiunii (a se vedea în acest sens, CA București, Secția a IX-a civilă si de proprietate intelectuală, Dec. civ. nr. 77/R/11.02.2012 nepublicată, din care cităm „Dezdăunarea cumpărătorului pe temeiul răspunderii pentru evicțiune a vânzătorului operează numai în situația în care cel dintâi a fost evins, fără a fi afectată valabilitatea titlului lui de proprietate, în considerarea unei cauze ce nu era cunoscută cumpărătorului și preexista datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare. În situația în care în privința contractului de vânzare-cumpărare ce a constituit titlul de proprietate al reclamantului a operat sancțiunea nulității, devin aplicabile, pentru dezdăunarea părților contractante, principiile efectelor nulității, printre care se numără și acela al repunerii părților în situația anterioară”; dar și Tribunalul A., Secția civilă, dec. civ. nr.269/R/31.03.2010, publicată în RRDJ nr. 3-4/2010, p. 117 și urm., cu privire la valoarea supusă restituirii după constatarea nulității unui contract de vânzare-cumpărare).
Cum însă într-un prim ciclu procesual cererea de chemare în garanție a fost admisă de instanța de apel, iar în recursurile formulate de către ceilalți recurenți (P. L.-F., Faleș G.-A. și C. V.) nu s-au adus critici deciziei din apel în privința modului de soluționare a cererii de chemare în garanție, devine îngăduită și concluzia că această soluție a intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând primi o altă rezolvare fără a se încălca această prezumție absolută.
Ca atare, tribunalul, respectând cu rigoare puterea de lucru judecat, va admite cererea de chemare in garanție formulata de parata B. D. în contradictoriu cu parații-chemați în garanție P. L. F. si C. V., pe care îi va obliga, în solidar, la plata către ce dintâi, a contravalorii actualizate a terenului identificat topografic sub nr. A 189/1/7 în întindere cantitativă de_ mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 103/01.02.2008, desființat jurisdicțional, în cuantum de 19.880 euro.
În temeiul art. 274 în corelație cu art. 298 c. proc. civ. va obliga paratul Chiricesu V. (aflat în culpă procesuală) la plata către reclamantul P. T. a sumei de 2797,99 lei cu titlu de cheltuieli de judecata avansate în cea dintâi fază a judecății, precum și a sumei de 2877 lei cu titlu de cheltuieli de judecata avansate în calea de atac a apelului.
Cu observarea aceluiași temei juridic, va obliga și parații-chemați în garanție C. V. și P. L. F., în solidar, la plata către pârâta B. D. a sumei de 1531,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata avansate în cea dintâi fază a judecății.
Ca o consecință a admiterii căii de atac formulate de reclamantul-pârât reconvențional P. T., va respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecata formulate de celelalte părți in apel.
Va păstra dispozițiile sentinței apelate în limita soluțiilor ce poartă asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului P. T. și a cererii reconvenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declanșat de către apelantul-pârât-reclamant reconvențional C. V., cu domiciliul în comuna Pișchia, ., județul T., contra sentinței civile nr. 4387/23.02.2011 dată de Judecătoria Timișoara in dosarul pendent, având nr._, in contradictoriu cu intimatul-reclamant pârât reclamant reconvențional P. T., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat C. I., în Timișoara, ..56, ., județul T., precum și cu intimații-pârâți P. L. F., cu domiciliul în Timișoara, ., ., B. D., cu domiciliul procedural ales la SCPA S., B. & C., în Timișoara, .. 6, parter, ., și Faleș G. A., cu domiciliul procedural ales la avocat D. P.-L., în Timișoara, P-ța Unirii, nr. 9, ..
Admite apelul declanșat de către apelantul-reclamant-pârât reconvențional P. T. contra aceleiași sentințe în contradictoriu cu intimatul-pârât reclamant reconvențional C. V., precum și cu intimații-pârâți P. L. F., B. D. și Faleș G. A..
Schimbă in parte sentința apelată în sensul că:
Admite acțiunea formulata de reclamantul P. T. în contradictoriu cu pârâții C. V., P. L. F., B. D. și Faleș G. A..
Dispune anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 131/14.12.2007 emis de BNP Asociați R. din Timișoara pe seama paratului C. V., în limita imobilelor identificate cadastral in CF nr. 2778 Pișchia, sub nr. A 312/1/42, constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 31.500 mp și, respectiv, în CF nr. 2779 Pișchia, sub nr. A 189/1/7, constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 20.200 mp incluse în masa succesorală a defunctei C. P., imobile ce au făcut obiectul contractului de donație autentificat sub nr. 2580/04.12.2002 de BNP Asociați C.-M. din Timișoara.
Constată nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3340/14.12.2007 autentificat la BNP Asociați R. din Timișoara încheiat intre paratul C. V. în calitate de vânzător si paratul P. L. F. în calitate de cumpărător, în limita imobilelor identificate cadastral in CF nr. 2778 Pișchia, sub nr. A 312/1/42, constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 31.500 mp și, respectiv, în CF nr. 2779 Pișchia, sub nr. A 189/1/7, constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 20.200 mp.
Constată nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare nr. 103/01.02.2008 autentificat de BNP M. O. din Timișoara, încheiat intre paratul P. L. F. în calitate de vânzător si parata B. D. în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul identificat cadastral în CF nr. 2779 Pișchia sub nr. A 189/1/7 constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 20.200 mp.
Constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 1351/18.09.2008 autentificat de BNP C. R. încheiat intre paratul P. L. F. în calitate de vânzător si paratul Faleș G. A., în calitate de cumpărător având ca obiect imobilul identificat cadastral in CF nr. 2778 Pișchia, sub nr. A 312/1/42, constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 31.500 mp.
Dispune rectificarea CF nr. 2778 Pischia prin radierea drepturilor de proprietate asupra imobilului identificat cadastral cu nr. A 312/1/42, constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 31.500 mp, înscrise succesiv pe seama pârâtului C. V. cu titlu de moștenire, și, mai apoi, pe seama pârâților P. L. F. și Faleș G. A., cu titlu de cumpărare (din dreptul pozițiilor B 2, 3 și 4) și înscrierea dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil în favoarea reclamantului P. T. cu titlu de donație.
Dispune rectificarea CF nr. 2779 Pischia prin radierea drepturilor de proprietate asupra imobilului identificat cadastral cu nr. A 189/1/7 constând in teren arabil extravilan în întindere cantitativă de 20.200 mp, înscrise succesiv pe seama pârâtului C. V. cu titlu de moștenire, și, mai apoi, pe seama pârâților P. L. F. și B. D. cu titlu de cumpărare (din dreptul pozițiilor B 2, 3 și 4) și înscrierea dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil în favoarea reclamantului P. T. cu titlu de donație.
Admite cererea de chemare in garanție formulata de parata B. D. în contradictoriu cu parații P. L. F. si C. V..
Obligă pârâții-chemați în garanție, în solidar, la plata către pârâta B. D. a contravalorii actualizate a terenului identificat topografic sub nr. A 189/1/7 în întindere cantitativă de_ mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 103/01.02.2008, desființat jurisdicțional, în cuantum de 19.880 euro.
Obliga paratul Chiricesu V. la plata către reclamantul P. T. a sumei de 2797,99 lei cu titlu de cheltuieli de judecata avansate în cea dintâi fază a judecății, precum și a sumei de 2877 lei cu titlu de cheltuieli de judecata avansate în calea de atac a apelului.
Obliga parații-chemați în garanție C. V. și P. L. F., în solidar, la plata către pârâta B. D. a sumei de 1531,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata avansate în cea dintâi fază a judecății.
Respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecata formulate de celelalte părți in apel.
Păstrează dispozițiile sentinței apelate în limita soluțiilor ce poartă asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului P. T. și a cererii reconvenționale.
Definitivă.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2013.
Președinte, Judecător,
A. A. C. B.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 7/18.12.2013
Prima instanță: Judecătoria Timișoara: jud. L. M.-R.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 882/2013. Tribunalul TIMIŞ | Pretenţii. Decizia nr. 1097/2013. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
