Cereri. Decizia nr. 263/2015. Tribunalul TIMIŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 263/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 263/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 263/R/2015
Ședința publică din data de 14 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A.
Judecător C. Ț.
Judecător P. F.
Grefier R. M. ȘOFRONICI
Pe rol se află soluționarea recursului privind pe recurent U. DE S. AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA A BANATULUI-STATIUNEA DIDACTICA TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr.6450/23.04.2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dos._ in contradictoriu cu intimații B. P., V. F., D. E., D. M., D. V., D. V., G. C., G. M., G. G., G. E., J. P. (M. J. M.), L. N., L. I., M. V. JR, M. C., M. V., M. M., S. M., S. M., T. J., T. A., V. F., D. E., având ca obiect alte cereri APLICARE PENALITĂTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă cj. C. Bacau fără delegație de reprezentare în prezentul dosar, lipsă fiind intimații. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța redeschide dezbaterile și pune în discuție admisibilitatea căii de atac a recursului, raportat la art.580 indice 3 alin. 2 teza I Vechiul cod procedură civilă.
Reprezentanta recurentei lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției admisibilității căii de atac a recursului. Apreciază că recursul este inadmisibil, concluziile fiind de respingere a recursului în calea de atac.
Tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra excepției admisibilității căii de atac a recursului, raportat la art.580 indice 3 alin. 2 teza I Vechiul cod procedură civilă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă 8925/11.07.2013 pronunțată de către Judecătoria Timișoara s-a respins cererea formulată de către petenții recurenți în contradictoriu cu intimata motivat de faptul că petenții nu au făcut dovada prejudiciului cauzat sub aspectul existenței și cuantumului acestuia conform art.580 ind.3 alin. 2 Vechiul cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.760 /20.10.2014 a Tribunalului T. a fost admis recursul petenților, a fost casată sentința civilă nr.8925/2013 și trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe stabilindu-se cu putere de lucru judecat că temeiul de drept aplicabil în cauză este art. 580 indice alin. 2 teza I și nu teza II Vechiul cod procedură civilă.
În rejudecare prima instanță a pronunțat sentința civilă nr. 6450 din 23.04.2015 prin care a admis cererea petenților intimați, a obligat intimata la plata unei amenzi civile în cuantum de 58.100 lei în favoarea Statului Român calculată de la data de 26.10.2011 până la data de 01.01.2015.
La data de 05.06.2015 intimata recurentă a formulat recurs împotriva sentinței civile antemenționată. Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului așa cum a fost declarat si motivat, rejudecarea cauzei si in limitele competentei, modificarea in tot a sentinței pronunțate de instanța fond in sensul respingerii acțiunii formulata de către petenti.
Analizând recursul formulat de către intimata recurentă împotriva sentinței civile nr.6450 din 23.04.2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ instanța retine următoarele:
Instanța a invocat din oficiu la termenul de judecată din data de 14.10.2015 excepția inadmisibilității căii de atac, excepție procesuală asupra căreia instanța urmează a se pronunța cu prioritate anterior analizării pe fond a cererii intimatei recurente.
Analizând excepția inadmisibilității invocată din oficiu, Tribunalul reține că această excepție este întemeiată.
Tribunalul constată că sentința civilă contestată prin prezentul recurs a fost dată în procedura prevăzută de art.580 indice 3 alin. 2 teza I Vechiul cod procedură civilă.
Potrivit art.580 indice 3 alin. 2 teza I Vechiul cod procedură civilă:” Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligația prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanța care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului, va fixa suma datorată statului cu acest titlu, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților.”
Față de aceste dispoziții legale, în mod evident hotărârea judecătorească pronunțată în cauză, având ca obiect soluționarea cererii petenților întemeiată pe disp. art.580 indice 3 alin. 2 teza I conform îndrumărilor instanței de casare, nu poate face obiectul căii de atac a recursului în condițiile în care potrivit dispozițiilor legale încheierea prin care s-a soluționat cererea de este irevocabilă.
Pe cale de consecință, având în vedere că intimata recurentă a uzat de o cale de atac neprevăzută de lege pentru hotărârea judecătorească contestată, recursul său va fi respinsă ca inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 raportat la art.580 indice 3 alin. 2 teza I Vechiul cod procedură civilă Tribunalul va respinge recursul ca inadmisibil.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată Tribunalul reține că ele au fost cerute de către petenții intimați astfel că în temeiul art.274 Vechiul cod procedură civilă intimata recurentă va fi obligată la suportarea acestora fiind în culpă procesuală prin promovarea unei căi de atac neprevăzute de lege .
În ceea ce privește cuantumul acestor cheltuieli de judecată Tribunalul reține că el este de 500 lei conform chitanței din data de 05.08.2015 reprezentând onorariu avocațial recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția inadmisibilității căii de atac invocată de către instanță din oficiu.
Respinge recursul declarat în cauză de către recurenta intimată U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului–Stațiunea Didactică Timișoara cu sediul în Timișoara, ..119, ,jud. T. în contradictoriu cu petenții intimați Belțiu P., V. F., D. E., D. M., D. V., D. V., G. M., G. G., G. E., J. P., L. N., L. I., Morocilă V. jr., Morocilă C., Morocilă V., Morocilă M., S. M., S. M., T. J., T. A., G. C. toți cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat P. A. din Timișoara, Piața Unirii nr.8, . ca inadmisibil.
Obligă recurenta la plata către intimați a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică azi, 14.10.2015.
Președinte, R. A. | Judecător, C. Ț. | Judecător, P. F. |
Grefier, R. M. ȘOFRONICI |
Red ./Tehnored.
R.A / R.M.Ș./ 20 Octombrie 2015
Primă instanță: jud. T. A.
← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1022/2015. Tribunalul... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 269/2015. Tribunalul... → |
---|