Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1377/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1377/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 08-05-2012 în dosarul nr. 1377/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
Sentința Nr. 1377/2012
Ședința publică din 8 mai 2012
PREȘEDINTE: C. P.
GREFIER: C. P.
Pe rol se afla judecarea acțiunii civile formulata de reclamantul G. F., in contradictoriu cu parații S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice si Direcția Generala a Finanțelor Publice T., având ca obiect despăgubiri in baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut in ședința publica, se prezintă reprezentanta reclamantului G. F., avocat M. Brinas, in substituirea aparatorului titular avocat Ondina P., lipsa fiind parații S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice si Direcția Generala a Finanțelor Publice T..
Din partea Parchetului de pe langa Tribunalul T. s-a prezentat procuror M. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care, instanța constata ca s-a depus la dosar de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, selecție de documente privind pe V. G., filele 52-148 dosar, după care, reclamantul prin apărător arată că nu solicită amânarea judecății cauzei în vederea studierii dosarului.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat încheiată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantului a solicitat admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului de pe langa Tribunalul T. a pus concluzii de respingere a acțiunii reclamantului.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_ la data de 21.12.2010, reclamantul G. F. a chemat în judecată pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția G. a Finanțelor Publice T. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării tatălui reclamantului G. V. prin sentința penală nr. 262/1957 a Tribunalului M. Oradea la 15 ani muncă silnică și 8 ani suspendarea drepturilor civile; să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în cuantum de câte 10.000 euro pentru fiecare an de detenție a tatălui reclamantului.
În motivare, reclamantul a arătat că imediat după terminarea războiului, tatăl său care era preot ortodox și șef de plasă în localitatea M., județul Bihor, a fost identificat ca fiind legionar și timp de circa 8 ani s-a ascuns în munți. La data de 09.08.1958, tatăl său a fost prins și judecat de Tribunalul M. Oradea care prin sentința penală nr. 262/1957 l-a condamnat la 15 ani muncă silnică și 8 ani interzicerea tuturor drepturilor civile. Prin decretul nr. 411 din 1964 s-a dispus amnistierea și eliberarea tatălui reclamantului din închisoare, care a fost reinstaurat ca preot în ..
Mai arată reclamantul că în acest timp presiunea asupra familiei a devenit insuportabilă. Având copii mici și soțul vânat de organele de securitate, în 1948, mama reclamantului împreună cu copii s-au mutat în satul bunicilor după mamă, la Agrișul M., raionul Ineu, actualul județ A..
Persecuțiile cu continuat și bunicul reclamantului, fratele acestuia și mama reclamantului au fost la rândul lor victimele sistemului juridic comunist, fiecare dintre ei fiind condamnat la muncă silnică.
Cererea a fost întemeiată pe disp. art. 4 alin 1 și 2 din Legea nr. 221/2009; art. 5 alin 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Prin întâmpinarea depusă la 29.04.2011 pârâtul a solicitat admiterea excepției privind lipsa calității procesuala a DGFP T. și lipsa calității de reprezentant a DGFP T. în reprezentarea Statului Român, respingerea acțiunii și a cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește excepția invocată pârâtul arată că acțiunile având ca temei de drept Legea nr. 221/2009 se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prij Ministerul Finanțelor Publice. Ca urmare, lipsa calității procesuale pasive a DGFP T. în prezenta cauză în nume propriu și în reprezentarea Statului Român întemeiată pe prev. Legii 221/2009 este evidentă, întrucât Legea nr. 221/2009 prevede în mod expres la art. 4 alin 4 că „ Cererea se judeca în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice”.
Pârâtul a arătat că, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate a Legii nr. 221/2009 și ale OUG nr. 62/2010, de modificare și completare a Legii 221/2099 prin Decizia nr. 1354/20.10.2010 prin care au fost declarate neconstituționale prev. art. 1 pct. 1 și art. II din actele normative menționate mai sus, precum și prin decizia nr. nr. 1358/21.10.2010 prin care a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009.
Referitor la OUG nr. 62/2010 - Tratamentul juridic diferențiat aplicat celor care se consideră îndreptățiți la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare politică în funcție de momentul în care hotărârea pronunțată de instanță privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează drepturile persoanelor care nu dețineau o hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a OUG nr. 62/2010 în consecință disp. art. I pct. 1 și art. II din acest act normativ sunt neconstituționale, încălcând prev. art. 16 alin 1 din Constituția României privind egalitatea în drepturi.
În ceea ce privește Legea nr. 221/2009 – Curtea Constituțională reține că despăgubirile morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări, or despăgubirile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 221/2009 criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul – lege nr. 118/1990 nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gr. II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri și anume cel a echității și al dreptății, întrucât nu se poate considera ca moștenitorii de gr. II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daunele morale suferite în perioada comunistă de către predecesorul lor ca și acesta din urmă.
Mai mult prin decretul – lege nr. 118/1990 – Legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât, intervenția sa prin art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, prevedere proclamată în conținutul art. 1 alin 3 din Constituția României.
Așa cum a stabilit și CEDO este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor valori să nu creeze noi nedreptăți.
Mai arată pârâtul că S. Român prin toate reglementările legale a urmărit repararea integrală a daunelor materiale și morale suferite de persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute de lege, pentru condițiile de viață deosebit de grele impuse de dictatura comunistă, aspect pe care reclamantul în speță nu l-a dovedit.
Pârâtul apreciază că repararea prejudiciului a fost integrală prin măsurile reparatorii prevăzute de lege pentru persoanele îndreptățite, ceea ce nu este cazul reclamantului, astfel că în speță se impune respingerea pretențiilor reclamantului ca inadmisibilă, netemeinice, nelegale și nedovedite, având în vedere și faptul că reclamantul nu depune în dovedire la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare și nici sentința penală de care face vorbire în acțiunea formulată.
Mai arată pârâtul că deciziile Curții Constituționale invocate în cauză sunt definitive și general obligatorii, iar dispozițiile Legii nr. 221/2009 modificate și completate au rămas fără efecte juridice ca urmare a declarării neconstituționale a prevederilor acesteia.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele :
Reclamantul G. F. legitimează calitatea de a accede la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea cu nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, tatăl său - G. V. - fiind condamnat prin sentința penală nr. 262/1957 a Tribunalului M. Oradea la 15 ani muncă silnică și 8 ani suspendarea drepturilor civile; dovedind prin actele de stare civilă depuse la dosar legătura de rudenie cu persoana menționată în cererea introductivă.
Legea cu nr. 221/2009 conferă în mod expres calitate procesuală activă, atât persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cât și - după decesul acestei persoane - soțului sau descendenților acesteia până la gradul al II-lea inclusiv.
Vorbind de „descendenți” iar nu de „moștenitori”, rezultă că legea enunțată nu cere ca urmașii persoanelor decedate să fi acceptat moștenirea autorului lor; prin urmare, nu le condiționează accesul la beneficiul acestui act normativ de calitatea de moștenitor acceptant, deoarece, atunci când a înțeles să solicite această dovadă, legiuitorul a menționat expres, în corpul actelor normative calitatea de „moștenitor”, cum este cazul celorlalte legi speciale reparatorii adoptate anterior (a se vedea, spre exemplificare, Legea cu nr. 10/2001 care, în art. 4, conferă legitimare procesuală activă numai moștenitorilor legali ori testamentari ai foștilor proprietari spoliați).
Se poate conchide că - venind în calitate de descendenți sau, după caz, de soț supraviețuitor - dreptul la compensații pecuniare pentru prejudiciul moral suferit de defunct s-a format în patrimoniul acestuia (și, ca atare, se cuantifică prin raportare la persoana sa, iar nu a descendenților sau a soțului supraviețuitor), urmând a fi transmis celor dintâi ca o creanță circumscrisă activului patrimonial al lui de cujus. Motiv pentru care aceste despăgubiri cuvenite pentru prejudiciul moral ce intră în patrimoniul autorului au un caracter global, urmând a fi partajate, după caz, între persoanele îndreptățite în accepția acestei legi speciale (descendenții până la gradul II și soțul supraviețuitor), potrivit regulilor de drept comun din materia devoluțiunii succesorale.
Față de cele menționate, tribunalul reține că reclamantul legitimează calitate procesual activă în cauză ca descendent de gradul I (după tată ).
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că legiuitorul român a inițiat și adoptat nenumărate reglementări referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, se constată că există mai multe acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi : dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009]. Dintre măsurile reparatorii, reclamantul a optat atât pentru despăgubiri morale, reglementate de art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009, cât și pentru despăgubiri materiale constând în contravaloarea bunurilor pretins confiscate ca urmare a deportării.
În practica judiciară s-a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor; prin urmare, se apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
În speța dedusă judecății, instanța constată că solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor de ordin moral este neîntemeiată.
Prin adoptarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - declarate ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale - persoanele cărora li s-a adresat nu au avut o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei - atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
În ceea ce privește petitul vizând constatarea caracterului politic al condamnare, în contextul în care reclamanta nu poate obține despăgubiri, acesta devine lipsit de interes actual - condiție a acțiunii civile.
Pentru toate aceste considerente, în baza normelor legale mai sus enunțate, instanța va respinge apreciind ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamantului.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece – deși le-a solicitat - reclamanta se află în culpă procesuală, conform disp. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., iar pârâtul nu a pretins aceste cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul G. F. domiciliat în Timișoara, ., județul T. și cu domiciliul procedural ales în Timișoara .. 2/4 A, .. A, . la Cabinet avocat Ondina P. în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția G. a Finanțelor Publice T. cu sediul în Timișoara, .. 9 B, județul T..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2012.
PREȘEDINTE
C. P.
Pentru GREFIER - aflat în C.M.
C. P.
Semnează Grefier Șef Secție R. K.
Red. C.P./Tehnoredact. E.M.K.
5 ex. - 02.07.2012
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 659/2012. Tribunalul TIMIŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1230/2012.... → |
|---|
