Acţiune în constatare. Decizia nr. 372/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 372/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 20-03-2012 în dosarul nr. 372/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 372/2012
Ședința publică de la 20 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător M. R.
Judecător A. C.
Grefier C. T.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții pârâți S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DGFP T., ., C. L. AL COMUNEI G. împotriva sentinței civile nr._/18.10.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți O. B., O. L., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13.03.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când pentru a da posibilitatea apărătorului ales al recurenților pârâți ., C. L. al Comunei G. de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 20.03.2012.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr._/18.10.2011 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Timișoara a admis in parte actiunea formulată de reclamantii O. B. si O. L. in contradictoriu cu paratii . si C. L. al Comunei G. si S. R. reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor prin DGFP T..
A constatat ca reclamantii au dobandit prin efectul Legii nr.112/1995 dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 1.015 mp, situat in G. Vii, evidențiat in CF nr._ G. (nr. vechi 3786 G.), nr. top. 1128, aferent imobilului casa situata in G. Vii, . cumparata in baza Legii nr.112/1995, inscrisa in aceeasi carte funciara.
A dispus radierea din CF nr._ G. (nr. vechi 3786 G.), nr. top. 1128 a dreptului de proprietate al Statului R. asupra suprafetei de teren de 1.015 mp si inscrierea dreptului de proprietate al reclamantilor asupra acestei suprafete de teren și a respins in rest actiunea.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin contractul de vanzare-cumparare nr.6/06.01.1997 reclamantii au cumparat in conformitate cu dispozitiile Legii nr.112/1995 locuinta situata in G. Vii, ., detinuta in temeiul contractului de inchiriere nr.507/18.06.1985 si au procedat la intabularea in CF_ G. a dreptului lor de proprietate asupra locuintei, identificata ca fiind casa inscrisa sub nr. top.1128, terenul in suprafata de 6212 mp. fiind proprietatea Statului R..
Ulterior, reclamantii au dobandit dreptul de proprietate si asupra suprafetei de 1.000 mp. Teren, in baza Hotararii nr.34/2004 a Consiliului L. al comunei G..
In conformitate cu dispoz. art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995, suprafetele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 in posesia acestora si care depasesc suprafata aferenta constructiilor, raman in proprietatea statului, iar potrivit art.37 din Normele Metodologice de aplicare a legii nr.112/1995 aprobate prin H.G. nr.20/1996, modificate si completate prin H.G. nr.11/1997, in situatiile de vinzare catre chiriasi a apartamentelor si, cind este cazul, a anexelor gospodaresti si a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobindeste si asupra terenului aferent, cu respectarea dispozitiilor art. 26 alineatul ultim din lege.
Avand in vedere ca aceste dispozitii legale se completeaza reciproc si ca notiunea de teren aferent a fost explicata de Legea 112/1995 doar in cazul restituirii imobilelor in natura fostilor proprietari, prin art.21, unde se arata ca, odata cu restituirea in natura si dobandirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobandeste si dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, asa cum au fost determinate la data trecerii in proprietatea statului, cu exceptia suprafetelor ocupate si aferente altor constructii si dotari edilitare realizate, cu aprobari legale, dupa aceasta data, se retine ca chiriasii cumparatori ai constructiilor devin, in virtutea legii – ca mod de dobandire a proprietatii, proprietari si ai terenurilor aferente acestora.
In vechea reglementare, Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, prevedeau la art. 33, ca dreptul de proprietate asupra terenului situat sub construcție se dobândește în condițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 (actual art. 36 alin.2), dar in prezent aceasta prevedere a fost inlaturata, astfel că nu mai poate fi aplicata prin analogie.
Coroborand cele de mai sus cu prev. art.1, alin.5 din Legea 7/1996, conform carora prin imobil se înțelege una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, indiferent de categoria de folosință, aparținând unui proprietar sau mai multor proprietari, în cazul coproprietății, care se identifică printr-un număr cadastral unic și se înscrie într-o carte funciară, instanta de fond a constatat ca terenul aferent despre care se face vorbire in art.37 din Normele Metodologice de aplicare a legii nr.112/1995 aprobate prin H.G. nr.20/1996, modificate si completate prin H.G. nr.11/1997, reprezinta terenul pe care se afla amplasata constructia cumparata in baza Legii 112/1995, identificat printr-un identificator unic - numarul cadastral si terenul necesar exploatarii constructiei.
Potrivit CF nr._ G., suprafata parcelei cu nr. top.1128 este de 6.212 mp, din care 1000 mp. reprezinta proprietatea reclamantilor.
Conform raportului de expertiza tehnica intocmit in cauza de expert S. I., pe terenul in litigiu exista o casa si anexe gospodaresti care ocupa tot frontul stradal, iar suprafata ocupata cu constructii este de 2.015 mp, diferenta de teren fiind folosita ca si gradina.
Intrucat daca, potrivit dispozitiilor legale anterior enuntate, terenurile ce depasesc suprafata aferenta constructiilor raman in proprietatea statului, per a contrario, suprafata aferenta constructiilor, respectiv cea care asigura o utilizare normala a constructiei cumparate, cum este si cazul in speta dedusa judecatii, se dobandeste in proprietate, in temeiul legii, o data cu cumpararea constructiei, instanta de fond a constatat ca reclamantii au dobandit prin efectul Legii 112/1995 dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 1.015 mp, reprezentand diferenta dintre suprafata de 2.015 mp. ocupata cu constructii si suparafata de 1.000 mp. dobandita in proprietate prin HCL G. nr.34/2004 si nu asupra intregii suprafete de 5.212 mp, deoarece nu aceasta suprafata este necesara exploatarii constructiei, motiv pentru care a admis in parte actiunea formulata de reclamanti si a constatat ca au dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 1.015 mp, situat in G. Vii, evidențiat in CF nr._ G. (nr. vechi 3786 G.), nr. top. 1128, aferent casei situata in G. Vii, . cumparata in baza Legii nr.112/1995, inscrisa in aceeasi carte funciara si a dispus radierea dreptului de proprietate al Statului R. asupra suprafetei de teren de 1.015 mp, si intabularea dreptului de proprietate al reclamantilor, data dobandirii acestui drept fiind aceea a dobandirii dreptului de proprietate asupra constructiei.
Împotriva hotărârii au declarat recurs pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T., . și C. L. al Comunei G. înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 03.01.2012.
Prin recursul declarat la 13.12.2011 pârâta DGFP T. în numele Ministerului Finanțelor Publice a solicitat în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinței în sensul de a se constata că reclamanții nu pot dobândi dreptul de proprietate prin efectul legii asupra terenului aferent imobilului înscris în CF_ G., nr. top. 1128 în suprafață de 1014 mp.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice se arată că, așa după cum rezultă din cererea introductivă, reclamanții au solicitat să se constate că au dobândit un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 5212/6212 mp înscris în CF 3786 G. Vii nr. top. 1128 imobilul fiind situat în G., situație în care apreciază că în dosarul de față are calitate de pârât numai C. L. G., ca instituție ce cunoaște situația juridică a imobilelor, dar mai ales deține în administrare terenurile, acest atribuit revenindu-i instituției în cauză.
De asemenea, nu se justifică menținerea în litigiu a MFP având în vedere și faptul că, autorii cererii de chemare în judecată nu sunt în măsură să dovedească că S. Român stă în judecată în nume propriu, aspect de care în mod nejustificat nu a ținut cont instanța de fond în soluționarea prezentei cauze, nefiind îndeplinită condiția prev. de art. 25 din Decretul 32/1954 - privitor la persoanele fizice și juridice.
Pe de altă parte, atât timp cât C. L. G. administrează terenul, iar în speța dedusă judecății reclamanții nu sunt în măsură să dovedească faptul că, S. Român stă în judecată în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații, pârâta afirmă că instanța de fond a interpretat într-un mod trunchiat dispozițiile legale întrucât, dacă la dosar nu există probe care să ateste că în raporturile juridice existente statul stă în judecată în nume propriu, art. 25 alin 2 din Decretul nr. 31/1954, devine inaplicabil în cauza de față.
Totodată, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice se impune a fi evidențiat și aceea că, terenul în cauză nu este de natura celor care fac parte din domeniul public al statului, pentru a fi justificată menținerea în calitate de pârât a acestei instituții, deoarece bunul imobil nu face parte din Lista anexă la Legea nr. 213/2001 – privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cuprinzând acele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ teritoriale.
Mai arată recurenta că Ministerul finanțelor Publice nu a fost parte în contractul de vânzare – cumpărare nr. 6/06.01.1997 încheiat între reclamanți și C. L. G. în calitate de vânzător al imobilului – construcție, act de care autorii acțiunii înțeleg să se prevaleze în cauza supusă judecății.
Pe fondul cauzei, recurenta arată că reclamanții nu puteau dobândi în proprietate întreaga suprafață de 1015 mp teren acordată de instanța de fond, întrucât suprafața de teren depășește cu mult suprafața aferentă construcției dobândite prin contractul de vânzare cumpărare, context în care recurenta apreciază că hotărârea atacată este neîntemeiată, astfel că, în sensul modificării în parte a sentinței, se impun a fi făcute următoarele precizări:
Potrivit prev. art. 33 din HG 11/1997 care modifică și completează Normele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995, aprobate prin HG 20/1996 „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și când este cazul a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent cu respectarea disp. art. 26 alin ultim din lege”.
De asemeni, potrivit prev. art. 26 alin ultim din Legea nr. 112/1995 „ suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22.12.1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului”.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a stabilit că reclamanții sunt proprietari pentru suprafața de 1015 mp teren, întrucât prin teren aferent se înțelege suprafața ce ține de construcția în cauză a cărei suprafață nu este decât de 176,18 mp, context în care, intabularea nu se putea face decât pentru terenul aflat sub construcție, și nu pentru întreaga suprafață de 1015 mp avută în vedere în mod greșit de către instanța de fond.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Prin recursul declarat pârâții . și C. L. al Comunei G. au solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel, modificarea în sensul respingerii acțiunii reclamanților, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs recurenții arată că în mod corect instanța de fond a constatat și faptul că noțiunea de teren aferent nu a fost explicată pentru aceste situații de Legea nr. 112/1995, că acestor situații li se aplică reglementările art. 26 alin 3 din Legea nr. 112/1995 și baza legală indicată de recurenți în întâmpinare, totuși instanța de fond pronunță o hotărâre luând în calcul nu legea, ci expertiza depusă la dosar. În opinia recurenților în aceste litigii având ca obiect imobilele cumpărate în baza Legii 112/1995 nici nu ar fi trebuit aprobată efectuarea expertizei, deoarece actele de închiriere, vânzare cumpărare și celelalte depuse la dosar ar fi fost suficiente probe pentru ca instanța de fond să se pronunțe.
Recurenții arată că prin întâmpinarea depusă la instanța de fond au invocat trei excepții printre care tardivitatea și puterea de lucru judecat, excepții asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat.
Mai arată recurenții că au depus la dosar o . hotărâri pronunțate în aceste litigii chiar pe localitatea G. Vii care au fost respinse, instanțele apreciind că 1000 mp atribuit gratuit este mai mult decât suficient pentru aceste imobile. Când legea va fi modificată sau va exista posibilitatea cumpărării acestor terenuri proprietarii actuali ai construcțiilor vor avea prioritate.
Mai arată recurenții că nu pot fi avute în vedere alte dispoziții legale decât cele ale Legii 112/1995 întrucât acestea sunt de strictă interpretare și se referă la fondul funciar, iar nu la imobilele vândute în baza Legii 112/1995.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Prin întâmpinarea depusă intimații reclamanți O. B. și O. L. solicită recalificarea căii de atac în apel, având în vedere că prezenta cauză nu este un litigiu de fond funciar.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP T. intimații solicită respingerea excepției arătând că în speță sunt incidente prev. art. 25 din Decretul 31/1954.
Din extrasul de carte funciară depus la dosarul instanței de fond rezultă că proprietar al terenului în litigiu este S. Român, și nu unitatea administrativ teritorială.
Pe fond, intimații arată că suprafețele de teren aferente construcțiilor, asupra cărora s-a dobândit un drept de proprietate prin aplicarea Legii nr. 112/1995, se dobândesc în proprietate de către foștii chiriași o dată cu cumpărarea construcției, în cazul în care suprafața de teren este necesară pentru a asigura o normală utilizare a construcției.
Acest aspect a fost dovedit prin administrarea probei cu expertiza topografică.
Din raportul de expertiză topografică a rezultat faptul că reclamanții ocupă cu construcții suprafața de 2.015 mp, precum și faptul că suprafața ocupată cu construcții este mult mai mare decât cea stabilită prin HCL nr. 34/2004.
În speță, terenul aferent casei de locuit dobândită de reclamanții intimați prin cumpărare în baza Legii 112/1995 este evidențiat în CF nr._ G. ( provenită don conversia de pe hârtie a CF nr. 3786 G.) nr. cadastral 1128, reprezentând suprafața de 2015 mp destinată folosirii construcției formând în fapt o singură parcelă, astfel cum apare evidențiată în cartea funciară – casa și curți construcții.
Mai arată reclamanții intimați că o dată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției în baza Legii nr. 112/1995 se dobândește ex lege și dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, în speță, suprafața de 1.015/6.212 mp din terenul situat în G. Vii, ., evidențiat în CF nr._ G. ( provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 3786 G.), nr. cadastral 1128.
Mai arată reclamanții intimați că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepțiilor (excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, excepția autorității de lucru judecat, excepția tardivității acțiunii) invocate de recurentele – pârâte prin încheierea de ședință din 02.12.2010 și a dispus respingerea lor.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
La termenul din 13.03.2012 instanța a respins cererea de recalificare a căii de atac din recurs în apel formulată de recurenții pârâți ., C. L. al Comunei G..
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, care se circumscriu dispozițiilor art. 304 p.9 C.proc.civ., tribunalul constată că acestea sunt întemeiate.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. a fost respinsă în mod greșit, din mai multe considerente.
Din cartea funciară depusă la filele 7-8 dosar de fond rezultă că în anul 1985 s-a înscris dreptul de proprietate dobândit în baza legii în favoarea statului român. La acel moment nu exista o proprietate a unităților administrativ teritoriale, neexistând o astfel de organizare.
Este adevărat că potrivit art. 25 din Decretul nr. 32/1954 statul este reprezentat în litigii de către Ministerul Finanțelor Publice, dacă nu se prevede altfel, dar trebuie observat din mențiunile ulterioare ale cărții funciare și din operațiunile care au avut loc cu privire la imobilul revendicat faptul că în prezent proprietatea s-a transferat pe plan local, autoritățile locale fiind acelea care au procedat la vânzarea unei părți din imobil, construcția, respectiv la atribuirea unei cote din teren. Astfel, din contractul de vânzare cumpărare nr. 6/06.01.1997 depus la fila 78 dosar de fond se poate observa că în calitate de vânzător a stat C. L. al Comunei G. ca reprezentant al statului, pentru imobilul vizat de reclamanții O. B., O. L. prin acțiunea de față.
De asemenea, dacă ar fi să admitem că S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. are calitate procesuală pasivă, așa cum a procedat instanța de fond, am fi în situația de a aprecia că asupra aceluiași imobil sunt doi proprietari fără a exista coproprietate, fapt imposibil.
În concluzie, dacă în trecut statul era unicul proprietar atât la nivel central, cât și local, în prezent, bunurile de pe raza unităților administrativ teritoriale trebuie considerat că aparțin acestora, mai ales că se impun considerente ce țin de buna administrare și de asigurarea reprezentării juridice.
Întrucât recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. se va admite prin prisma argumentelor expuse supra, celelalte critici formulate de această parte nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C.proc.civ.
Trecând la recursul declarat de pârâții ., C. L. al Comunei G., tribunalul constată că primul motiv legat de nesoluționarea excepțiilor tardivității și puterii de lucru judecat este neîntemeiat, întrucât prin încheierea de la 02.12.2010 judecătoria a dispus motivat respingerea acestora.
Cum pârâții nu au formulat motive de recurs cu privire la soluția menționată, rezultă că ea a rămas irevocabilă în această parte, tribunalul nemaiavând posibilitatea de a interveni asupra sentinței.
Pe fond, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 9, 21, 26 alin. ultim din legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 rezultă că reclamanții intimați, proprietari ai construcției înscrise în CF nr._ G. în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu C. L. al Comunei G. în anul 1996, au vocație la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent.
Nici una dintre dispozițiile menționate nu conține referirea la dobândirea de drept a proprietății, lucru de altfel firesc, dacă se are în vedere faptul că S. nu datorează chiriașilor măsuri de reparare a actelor abuzive comise în perioada 1945-1989, așa cum se întâmplă în cazul foștilor proprietari deposedați. Dacă s-ar admite că transmiterea dreptului de proprietate se realizează în mod gratuit, S. Român ar fi pus în situația de a plăti de două ori pentru același bun: fostului proprietar, în mod justificat, în baza Legii nr. 10/2001 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și chiriașului proprietar al locuinței cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, în mod nejustificat, care ar dobândi un drept în mod gratuit.
Art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 nu prevede nici în mod direct, nici în mod indirect, faptul că dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent s-ar realiza ope legis.
Cu atât mai puțin s-ar putea constata că în temeiul dispozițiilor menționate contractul de vânzare cumpărare din anul 1996 ar fi transmis proprietatea și asupra terenului aferent, nu doar asupra construcției.
Prin urmare, prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, ignorând și prevederile art. 13 din Legea nr.112/1995 și art. 19 din Normele metodologice de aplicare a acestei Legi.
În raport cu argumentele expuse, instanța constată că recursul declarat de pârâții ., C. L. al Comunei G. trebuie admis.
Cu privire la apărările formulate de reclamanți prin întâmpinare, acestea nu pot fi reținute față de dispozițiile legale prezentate și analizate mai sus.
În sensul celor de mai sus, sunt și argumentele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia civilă nr. 215/16.01.2008: „ Dispozițiile art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, prevăd că în situațiile de vânzare a apartamentelor către foștii chiriași, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent. Însă, transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent este una convențională, neoperând de drept, în temeiul legii. Ca proprietari asupra construcției, în absența unei asemenea convenții, cumpărătorii au drept de folosință asupra terenului, dar numai în măsura exercitării dreptului de proprietate asupra construcției.”
Prin prisma acestor considerente, în baza art. 312 C.proc.civ. tribunalul va admite recursurile declarate cu consecința modificării în parte a sentinței.
Va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T. și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.
Va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții O. B., O. L. în contradictoriu cu pârâții ., C. L. al Comunei G..
În baza art. 274, 277 C.proc.civ. va obliga pe fiecare dintre intimații reclamanți la plata sumei de 364 lei către recurenta pârâtă ., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, cu respectarea principiului divizibilității. Cheltuielile constând în onorariul de avocat nu vor fi acordate, întrucât dovada efectuării lor a fost depusă după închiderea dezbaterilor, moment după care nu mai este posibilă primirea de noi probe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T., ., C. L. al Comunei G. împotriva sentinței civile nr._/18.10.2011 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți O. B., O. L..
Modifică în parte sentința.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T. și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții O. B., O. L. în contradictoriu cu pârâții ., C. L. al Comunei G..
Obligă pe fiecare dintre intimații reclamanți la plata sumei de 364 lei către recurenta pârâtă ., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2012.
Președinte, A. C. | Judecător, M. R. | Judecător, A. C. |
Grefier, C. T. |
Red. A.C./
Tehnoredact. EMK+AC 23.03.2012
2 ex
Prima instanță – jud. D. P.
S.M. 1 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 323/2012. Tribunalul TIMIŞ | Obligaţie de a face. Hotărâre din 09-02-2012, Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
