Expropriere. Sentința nr. 330/2013. Tribunalul TIMIŞ

Comentarii

0

Sentința nr. 330/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 330/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 330/PI

Ședința publică din 31 ianuarie 2013

Completul compus din:

Președinte: A. A.

Grefier: A. T.

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile formulate de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la rândul său, cel din urmă, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, având ca obiect expropriere.

Dată fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 10 ianuarie 2013, când instanța, în baza art. 260 C.proc.civ., a amânat pronunțarea pentru data de 17 ianuarie 2013, 24 ianuarie 2013, iar mai apoi pentru astăzi, 31 ianuarie 2013, când

TRIBUNALUL

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ /19.08.2011, reclamanta B. M. a chemat in judecată pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în reprezentarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 27.037,5 Euro, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea sa și care formează obiectul exproprierii de către pârât; obligarea pârâtului la plata sumei de 27.037,5 Euro, echivalent in lei, către subsemnata, cu titlu de despăgubire pentru terenurile care formează obiectul exproprierii; obligarea paratului la plata sumei de 40.000 Euro, echivalent in lei, cu titlul de daune, reprezentând prejudiciul cauzat; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta arată că, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.232 din 6 decembrie 2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D.", expropriator fiind S. român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Prin Anexa nr.1 la Hotărârea de Guvern menționată a fost stabilit amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-D.", iar prin dispozițiile art.1 din același act normativ s-a alocat suma de_ lei pentru plata despăgubirilor către titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor situate pe amplasamentul acestei lucrări de utilitate publică care au format obiectul exproprierii.

Formalitățile de publicitate impuse de prevederile legale au fost efectuate la data de 23.12.2010 prin afișarea la sediul Consiliului Local B. a următoarelor documente:

Lista imobilelor propuse spre expropriere, cuprinzând datele de identificare a acestora, respectiv numărul cadastral si numele persoanei identificate ca fiind proprietar, stabilite pe baza documentației cadastral-juridice avizate de OCPI; cuprinzând județul, localitatea, indicatorul cadastral, suprafața (mp), si numele proprietarului/deținătorului; Planul cu amplasamentul lucrării, realizat pe baza datelor din documentațiile cadastral-juridice aferente imobilelor propuse spre expropriere, elaborat la scara 1:1.000 având obligatoriu anexate coordonate ale punctelor de contur, in sistem de protecție Stereografica 1970; Anunțul conform căruia titularii dreptului de proprietate si ai celorlalte drepturi reale au dreptul ca, in termenul de 10 zile de la data afișării tabelelor, sa depună cererea prevăzuta de lege si documentele ce fac dovada dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale; Ofertele de despăgubire, pe categorii de imobile, stabilite de evaluatori autorizați.

Sumele ofertate cu titlul de despăgubiri pe care proprietarii afectați de proiectul „Autostrada Lugoj-D.” au fost invitați sa le accepte prin, au fost determinate pe baza Raportului de Evaluare realizat de experții evaluatori G. C. N., Traila M. D., luând in considerare valoarea de 3.5 E/mp in cazul terenurilor arabile.

Cu toate ca sumele ofertate cu titlul de despăgubiri nu constituiau o justa despăgubire in raport cu valoarea reala a terenurilor, de buna credința fiind, in termenul legal de 10 zile menționat in Notificarea intenției de expropriere a imobilelor, reclamanta a formulat cerere de acordare a despăgubirilor prevăzute de dispozițiile Legii 255/2010, care totalizau suma de 27.037,5 Euro.

Oferta expropriatorului de despăgubire cu suma de 3.5 Euro/mp acceptată de reclamantă se constituie drept o ofertă urmată de acceptare care configurează perfectarea unui acord irevocabil al părților asupra sumelor stabilite cu titlul de despăgubire pentru terenul afectat exproprierii și care nu mai poate fi modificat în mod unilateral de către expropriator.

Caracterul convențional al acordului pârtilor cu privire la cuantumul despăgubirii rezulta in mod implicit din dispozițiile art. 24 din Legea nr. 33/1994, la care cele ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 fac trimitere, si care se referă la tranzacția sau „învoiala" părților.

Concordant cu prevederile legale in materia exproprierii, si in doctrina s-a acreditat opinia unanima referitoare la „înțelegerea părților”, care poate interveni in orice etapa, fie cu privire la expropriere, cat si la cuantumul despăgubirilor. Aceasta soluție este valabila atât in etapa administrativa a procedurii exproprierii cat si in etapa judiciara. Lucrările de specialitate dedicate instituției exproprierii subliniază ca in toate cazurile, convenția are natura juridica a unui contract de tranzacție, cu caracter extrajudiciar sau judiciar, in funcție de etapa in care se încheie.

Natura juridica a „învoielii părților" cu privire la cuantumul sumelor stabilite cu titlul de despăgubire este in acord si cu jurisprudența constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului, care statuează ca litigiile privitoare la exproprierea unor imobile pentru realizarea de lucrări de interes general intra in domeniul de aplicare a noțiunii de "contestații privitoare la drepturi si obligații cu caracter civil", deoarece actul juridic al exproprierii privește "insasi substanța dreptului de proprietate" (Decizia Boden c/ Suedia). De aceea, Curtea a decis ca dreptul la indemnizația de expropriere este un drept patrimonial de natura civila, indiferent de originea unui eventual diferend privitor la plata indemnizației de expropriere.

În raport cu preceptele și caracterele exproprierii menționate mai sus, se impune concluzia că intre parti a intervenit o convenție irevocabila cu privire la cuantumul despăgubirilor, întrucât voința autorului ofertei de a se considera legat juridic in caz de acceptare si care rezulta in mod indubitabil din oferta de despăgubire, a fost urmata de acceptarea pura si simpla exprimata prin Cererile de acordare a despăgubirilor formulate de reclamantă.

În acest context juridic, prin Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 492/11.05.2011 pentru modificarea si completarea HG nr. 1232/2010, a fost diminuată, in mod evident nelegal si abuziv, valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat de la suma inițială de 3.5 Euro p. la suma de 0,64 lei/mp.

Independent de împrejurarea că valoarea de cca. 0,64 lei/mp. determinată prin Anexa nr. 2 la HG nr. 492/2011 este derizorie și se circumscrie unei "naționalizări", intre parti existând deja o convenție valabila in ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, diminuarea valorică menționată a fost efectuată si cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 care permit, în circumstanțe excepționale și temeinic motivate, numai suplimentarea sumelor individuale acordate cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate, iar nu și diminuarea acestora.

Stabilirea unei despăgubiri derizorii pentru terenul proprietatea mea care a format obiectul exproprierii constituie o încălcare gravă a dreptului meu de proprietate și a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire, astfel cum acest drept este recunoscut prin dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României, art.1 din Legea nr. 33/1994, art. 481 C.civ. sau prin art. 1 alin. (2) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a conturat consecvent necesitatea indemnizarii proprietarului bunului expropriat si a impus-o pentru orice situație de privare de proprietate recunoscuta de Convenție. In consecința, Curtea a statuat in speța Sporrong . ca „o privare de proprietate pentru cauza de utilitate publica nu se justifica fara plata unei juste indemnizări". Mai mult, in cauza Broniowski c/ Polonia, instanța de contencios a Drepturilor Omului a decis cu valoare de principiu ca nivelul despăgubirii acordate sa fie „in raport rezonabil cu valoarea bunului in discuție”, in caz contrar art. 1 al Protocolului nr. 1 neputand asigura decât o protecție iluzorie si ineficace a dreptului de proprietate, protecție evident insuficienta in raport de exigentele Convenției.

Cu privire la suma reprezentând prejudiciul cauzat, aceasta reprezintă o valoare minimala, derizorie, in raport cu paguba creata întrucât prerogativele dreptului său de proprietate nu au putut fi exercitate ca urmare a faptului ca intenția de expropriere înscrisa in cărțile funciare a vizat toata suprafața imobilelor, terenurile fiind in integralitate indisponibilizate. Totodată, datorita modului de dezmembrare, parcelele care vor ramane in continuare obiect al dreptului său de proprietate nu vor putea fi utilizate in mod efectiv deoarece nu va exista cale de acces la drumul public, precum si datorita faptului ca acestea nu vor putea folosite conform destinației, pe durata desfășurării lucrărilor prefigurate prin proiectul „Autostrada Lugoj-D..

Pentru motivele dezvoltate mai sus, s-a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a formulat întâmpinare, apreciind că cererea este pe de-o parte prin raportare la prevederile legale în vigoare inadmisibilă și pe da altă parte prematur introdusă.

In motivare, se arată că cererea reprezintă o acțiune de drept comun.

Într-o atare ipoteză se invocă următoarele excepții:

Excepția netimbrării acțiunii, scutirea de care vorbește art. 23 alin. 1 din legea 255/2010 nefiind aplicabilă întrucât această scutire se aplică exclusiv acțiunilor izvorâte din prevederile legii 255/2010. Litigiul este evaluabil în bani, în consecință se impune achitarea taxei de timbru la valoarea pretențiilor respectiv_ EURO prin determinarea valorii in RON la data introducerii acțiunii.

Excepția necompetenței materiale a tribunalului, art. 21 din Legea 33/1994 rep. nefiind aplicabil în procedura de drept comun. Competența materială prin raportare la valoarea litigiului aparține judecătoriei.

Excepția necompetenței teritoriale a instanțelor din Timișoara și nici a celor din jud. T., în acțiunea de drept comun având ca obiect PRETENȚII competența teritorială aparține instanței de la sediul pârâtului respectiv Judecătoria Sector 1 București.

După soluționarea celorlalte excepții se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a CNADNR SA întrucât CNADNR SA are calitate procesuală pasivă numai în litigiile având ca obiect contestație împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii întemeiate pe art. 22 din Lega 255/2010, nu și în litigiile de drept comun unde S. român este reprezentat prin Ministerul Finanțelor conform prevederilor art. 25 din DL 31/1954.

Apoi se invocă excepția inadmisibilității acțiunii de drept comun. În lumina dispozițiilor Legii 255/2010 care este o procedură specială derogatorie de la dreptul comun, și a principiului de drept conform căruia, atunci când există o normă specială aceasta exclude aplicabilitatea normei generale, obligarea Statului Român prin CNADNR SA de a plăti despăgubiri pentru un teren expropriat altfel decât exclusiv prin procedura stabilită de Legea 255/2010 este inadmisibilă.

În ipoteza respingerii tuturor excepțiilor de mai sus, pe fond acțiunea este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Prin HG 1232/2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere în temeiul Legii 198/2004, Lege care a fost abrogată la 23.12.2010 prin . Legii 255/2010. La 23.12.2010 s-a publicat oferta de despăgubire ce a avut la bază raportul de evaluare întocmit în baza Legii 198/2004. Ulterior în lumina dispozițiilor art. 5 din Legea 255/2010 s-a procedat la reevaluarea despăgubirilor, noua evaluare fiind în conformitate cu expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici. Evaluarea actualizată a fosta aprobată prin HG 492/2011. Pentru că noua lege a impus actualizarea despăgubirilor, evaluarea făcută pentru HG 1232/2010 a devenit caducă iar cererile de despăgubire depuse au rămas fără obiect.

Reclamanta trimite la caracterul convențional, consensual cu privire la cuantumul despăgubirii invocând procedura reglementată de dreptul civil referitoare la oferta urmată de acceptarea ofertei cu consecința nașterii unui raport juridic obligațional de natură contractuală între părți. în susținerea acestei teorii reclamanta invocă împrejurarea că acest caracter convențional ar rezulta impliciT din prevederile art. 24 din Legea 33/1994 și din cele ale art. 22 alin (3) din Legea 255/2010.

Se apreciază eronată această interpretare deoarece:

(i) Prevederile Legii 255/2010 coroborate cu art. 21-27 din Legea 33/2010 nu pot fi invocate în cadrul unei proceduri de drept comun ci numai în cadrul contestației împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor întemeiate pe art 22 din Legea 255/2010.

(ii) Teoria întâlnirii ofertei cu acceptarea ofertei generând contract, este aplicabilă exclusiv în raporturile de drept privat, or în speță suntem în prezența unui raport de drept public, instituția exproprierii aparținând exclusiv si eminamente dreptului public.

Astfel fiind, întrucât în materie de expropriere există o procedură specială, derogatorie, cârmuită de normele de drept public, în raporturile de drept public invocarea principiului consensualismului contractual este inadmisibilă.

(iii) Legile speciale, în special cele care reglementează ordinea publică, cum sunt cele 2 legi invocate de reclamantă nu pot fi interpretate în sensul în care din acestea s-ar naște un raport juridic în mod implicit. Raportul juridic în lumina dreptului public fie este prevăzut expres, fie nu există.

Între părți nu s-a născut nici o convenție valabilă întrucât așa cum s-a arătat o atare convenție este cu neputință a se naște vreodată.

Cererea reprezintă o este o acțiune de contencios administrativ:

Într-o atare ipoteză se invocă:

Necompetența secției civile în soluționarea litigiului ci a secției de contencios administrativ.

Necompetența materială a tribunalului în soluționarea litigiului ci a curții de apel în lumina art. 3 alin. 1 C., toate actele pretins vătămătoare emanând de la autoritățile centrale.

Excepția prematurității acțiunii întrucât reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie in materia contenciosului administrativ.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a CNADNR SA întrucât actele pretins vătămătoare au fost emise de Guvernul României respectiv HG 492/2011.

În lumina art. 2 alin. 2 și 3 din Legea 255/2010, „(2) Expropriator este statul român pentru obiectivele de interes național” și (3) „În aplicarea prevederilor prezentei legi, expropriatorul prevăzut la alin. (2) este reprezentat de: a) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. A contrario în orice alte împrejurări conform art. 25 din decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice S. este persoana juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participa în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.”.

Totodată art. 23 alin. 1 din Legea 255/2011 arată că „(1) Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun.”.

Legea nu spune că cererile se judecă în contradictoriu nici cu expropriatorul nici cu statul roman prin reprezentant. Putem desprinde concluzia că atâta timp cât legiuitorul vorbește în acest articol despre statul roman fără a specifica calitatea acestuia, de expropriator sau reprezentat, pârât nu poate fi decât S. roman prin Ministerul Finanțelor Publice, și nicidecum S. roman prin CNADNR SA.

În fine existența procedurii speciale de contestare a cuantumului despăgubirilor exclude posibilitatea reclamantei de a urma calea contenciosului administrativ în urmărirea și materializarea intereselor și drepturilor sale, aceasta fiind ținută a respecta procedura special impusă de Legea 255/2010 anume aceea de a contesta cuantumul despăgubirilor după ce acestea vor fi fost stabilite în prealabil prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor prevăzută la art. 20 din Legea 255/2010.

Cererea reprezintă o contestație împotriva deciziei de expropriere în temeiul art. 9, alin. 2 teza finală din Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local fie o contestație în temeiul art. 22 alin. 1 din Lege coroborat cu alin. 31

Într-o atare ipoteză se arată:

Este competentă secția civilă a Tribunalului T. să judece prezenta cauză iar cererea este scutită de taxă de timbru, si CNADNR SA are calitate procesuală pasivă DAR:

Acțiunea este prematură și se cere a fi respinsă ca atare. Dreptul expropriatului de a se adresa instanței se naște în momentul comunicării Hotărârii emise în temeiul art. 20 din Legea 255/2010. Dispozițiile art. 23 din lege reflectă fără echivoc acest parcurs procesual. întrucât la data introducerii acțiunii hotărârea în speță nu a fost emisă, dreptul la contestație al expropriatului nu era născut.

În ipoteza în care excepția prematurității va fi respinsă solicită respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât despăgubirile stabilite prin HG 492/2011 care nemulțumesc expropriatul și care au dat naștere prezentului litigiu au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale respectiv prin raportare la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici.

În concluzie se solicită ca:

Reclamanta să indice clar temeiul de drept al acțiunii.

Dacă acțiunea se va privi ca fiind una de drept comun se solicită ca reclamanta să timbreze la valoare și se invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului T. competent să soluționeze în primă instanță litigii cu valoare de peste 500.000 RON conform art. 2 litera b C.. în timp ce valoarea litigiului este de 51.163 EURO x 4,24 RON/euro=_, 12 RON, astfel încât competentă este Judecătoria.

S-a solicitat judecarea și în lipsa noastră în aplicațiunea art. 242 alin 2 C..

S-a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1625 RON+TVA reprezentând onorariu avocat.

Se solicită admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii pe excepție ca inadmisibilă și prematură, iar pe fond ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta B. M. a formulat precizare de acțiune, solicitând admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, și în principal: să se constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 27.037,5 EUR, echivalent în lei la data plății, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea reclamantei și care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994; obligarea pârâtului la plata sumei de 27.037,5 EUR, echivalent în lei la data plății, către subsemnații cu titlu de despăgubire pentru terenurile menționate mai sus care formează obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

In subsidiar, să se stabilească cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume; în toate cazurile, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

In motivare, se arată că, prin acțiunea introductivă a învederat că între părți s-a perfectat indubitabil o convenție de stabilire a despăgubirii pentru expropriere cu caracter irevocabil, în temeiul art. 969 C.civ., expunând în cuprinsul motivării argumentele care fundamentează această teză juridică.

Pentru ipoteza cu totul de excepție în care instanța va împărtăși totuși teza pârâtului, în sensul că nu s-ar fi perfectat între părți o asemenea înțelegere cu privire la despăgubirea pentru expropriere, atunci se impune fără echivoc ca, subsecvent contestației reclamantei cu privire la cuantumul despăgubirii „reevaluate" ulterior și unilateral de către pârât, pe care o consideră derizorie, echivalând cu o „naționalizare" forțată, precum si o incălcare a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire pentru expropriere, se impune să se stabilească pe cale judiciară cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani.

Pentru motivele expuse mai sus, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta B. M. a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că excepțiile invocate de către pârâți prin întâmpinare sunt neîntemeiate.

Excepția netimbrării acțiunii este neîntemeiată.

Dispozițiile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 stipulează într-o manieră indubitabilă că cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

În considerarea temeiului juridic și a obiectului acțiunii introductive, care vizează stabilirea unui alt cuantum al despăgubirii pentru expropriere decât cel propus prin Hotărârea Guvernului nr. 492/11.05.2011 pentru modificarea HG nr. 1232/2010 - Anexa nr. 2, demersul judiciar pendinte se circumscrie celor prevăzute de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 și este scutit de taxă judiciară de timbru.

Excepțiile necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului T. sunt neîntemeiate.

Potrivit aceluiași text legal menționat mai sus, cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt de competența instanțelor de drept comun.

Dispozițiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, la care cele ale art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere, completează norma juridică de competență materială și teritorială prevăzută de art.23 alin.1 din Legea nr.255/2010, statuând asupra unei competențe speciale de atribuțiune, atât materială, cât și teritorială, în favoarea tribunalului județean sau a Tribunalului Municipiului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.

În consecință, competența materială și teritorială de soluționare a acțiunii civile pendinte aparține Tribunalului T..

Excepția lipsei calității procesuale pasive a CNADNR SA este lipsită de obiect.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă fără echivoc că CNADNR a fost chemată în judecată în calitate de reprezentantă a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii care reprezintă, la rândul său, S. Român, iar nu în calitate de pârâtă, în nume propriu, astfel încât CNADNR nu poate invoca excepția lipsei calității procesuale pasive, ci, eventual, pe cea a lipsei calității de reprezentant.

Calitatea de reprezentant a CNADNR a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și a Statului Român rezultă indubitabil din prevederile art. 2 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora, în aplicarea prevederilor Legii nr. 255/2010, expropriatorul este reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., pentru toate lucrările de construcție de drumuri de interes național.

În consecință, CNADNR a fost chemată în mod corect în judecată, în calitatea sa de reprezentant legal a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii care reprezintă, la rândul său, S. Român.

Excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată.

Demersul judiciar pendinte nu se caracterizează ca fiind o „acțiune de drept comun", ci constituie o acțiune civilă cu caracter special, fiind circumscrisă prevederilor 22-23 din Legea nr. 255/2010 și celor ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, fiind admisibilă în raport cu aceste texte legale care îndrituiesc persoana expropriată să promoveze un asemenea demers judiciar, cu finalitatea stabilirii unei juste despăgubiri de către forul judiciar.

Excepțiile invocate de către pârât în cuprinsul pct. B și C din întâmpinare sunt lipsite de relevanță, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, demersul judiciar pendinte nu se caracterizează ca fiind o acțiune în contencios administrativ și nici ca și contestație în sensul art. 9 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 255/2010.

Apărările de fond ale pârâtului sunt neîntemeiate.

Nu poate fi acreditată teza pârâtului, în sensul că despăgubirile stabilite prin Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.232 din 6 decembrie 2010 ar fi devenit caduce prin efectul emiterii HG nr. 492/2011, iar cererile de despăgubire ar fi rămas fără obiect, deoarece, astfel cum am arătat și în acțiunea introductivă, HG nr. 1232/2010 și evaluarea imobilelor determinată prin acest act administrativ nu mai putea fi revocată și nici nu putea deveni caducă, deoarece aceasta a intrat în circuitul civil prin perfectarea acordului de voință al părților cu privire la despăgubire și cuantumul acesteia.

Stabilirea convențională a cuantumului despăgubirilor pentru expropriere nu doar că se constituie drept un imperativ pentru părți, în baza principiului consensualismului, care guvernează și exproprierea, ce are natura juridică a unei vânzări-cumpărări forțate pentru persoana expropriată, în interes public, cu singura diferență că despăgubirea, respectiv „prețul", se determină, în caz de litigiu, de instanța de judecată, dar învoiala părților este consacrată ca o soluție prioritară chiar și în fața instanței judecătorești, așa cum stipulează dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994.

Înțelegerea dintre părți poate interveni in orice etapă, fie cu privire la expropriere, cât și la cuantumul despăgubirilor. Această soluție este valabilă atât în etapa administrativă a procedurii exproprierii cât și în etapa judiciară. Lucrările de specialitate dedicate instituției exproprierii subliniază, cum s-a arătat deja, că în toate cazurile, convenția are natura juridică a unui contract de tranzacție, cu caracter extrajudiciar sau judiciar, in funcție de etapa în care se încheie.

Prin urmare, discordant susținerilor pârâtului, stabilirea convențională a despăgubirii pentru expropriere este prioritară și aplicabilă în cadrul instituției exproprierii pentru utilitate publică, deoarece determinarea cuantumului despăgubirii prin învoiala părților constituie un raport juridic de drept privat.

Valența de act juridic de drept public o are numai stabilirea utilității publice și transferul silit al dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, iar nu și determinarea convențională a despăgubirii, situație în care expropriatorul participă la raportul juridic civil întocmai ca și o entitate privată, iar raportul juridic obligațional privind „prețul" exproprierii este, de asemenea, unul de drept privat.

Aceasta este, de altfel, și rațiunea pentru care acțiunea judiciară a persoanei nemulțumite de cuantumul despăgubirii poate viza exclusiv acest aspect, care este „negociabil" și de interes privat, iar nu și utilitatea publică și oportunitatea exproprierii.

Reclamanta B. M. a formulat completare de acțiune, solicitând și anularea proceselor-verbale și a hotărârilor de stabilire a despăgubirii, în ceea ce privește despăgubirea, și în principal, să se constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 27.037,5 EUR, echivalent în lei la data plății, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea mea și care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994; obligarea pârâtului la plata sumei de 27.037,5 EUR, echivalent în lei la data plății, către reclamanta, cu titlu de despăgubire pentru terenurile care formează obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

In subsidiar, stabilirea cuantumului despăgubirilor și suma cuvenită în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, obligarea pârâtului la plata acestei sume; în toate cazurile să se dispună anularea Proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 376.1/29.09.2011, nr. 381.1/29.09.2011, nr. 382.1/29.09.2011, precum și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 376/21.10.2011, nr. 381/21.10.2011, nr. 382/21.10.2011, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

In motivare, se arată că, prin acțiunea introductivă s-a învederat că între părți s-a perfectat indubitabil o convenție de stabilire a despăgubirii pentru expropriere cu caracter irevocabil, în temeiul art. 969 C.civ., expunând în cuprinsul motivării argumentele care fundamentează această teză juridică.

Pentru ipoteza cu totul de excepție în care instanța va împărtăși totuși teza pârâtului, în sensul că nu s-ar fi perfectat între părți o convenție cu privire la despăgubirea pentru expropriere, atunci se impune fără echivoc ca, subsecvent contestației sale cu privire la cuantumul despăgubirii „reevaluate" ulterior și unilateral de către pârât, pe care o consideră derizorie, echivalând cu o „naționalizare" forțată, precum si o incalcare a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire pentru expropriere, se impune să se stabilească pe cale judiciară cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani.

Raportat la dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 si la dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, care stipulează ca despăgubirea acordata de către instanța nu va putea fi mai mica decât cea oferita de expropriator, este indubitabil ca valoarea despăgubirilor ce va fi stabilita de o eventuala comisie de experți nu poate fi mai mica decât valoarea deja ofertată si acceptata de reclamantă, in cuantum de 3,5 EUR. mp.

De altfel, asa cum s-a precizat deja, potrivit art. 31 din Legea nr. 255/2010, „orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă (s.n.).”.

Pe cale de consecință, se impune și anularea proceselor-verbale și a hotărârilor de stabilire a despăgubirii, în ceea ce privește despăgubirea, prin care a fost stabilită unilateral de către expropriator despăgubirea la o valoare absolut derizorie și prejudiciară, cu încălcarea înțelegerii părților și cu încălcarea dreptului la o justă și prealabilă despăgubire pentru expropriere și deci și a dreptului său de proprietate.

Mai mult, se impune anularea actelor ce formează obiectul prezentei completări și datorită faptului că în mod cu totul inexplicabil se stabilește dreptul reclamantei la despăgubiri în concurs cu . și . (Hotărârea nr. 376/21.10.2011; Hotărârea nr. 381/21.10.2011; Hotărârea nr. 382/21.10.2011), atâta timp cât din extrasele de CF existente la dosar reiese fără îndoială faptul că a avut calitatea de unic proprietar al celor trei parcele expropriate.

Pentru motivele expuse mai sus, se solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată și completată, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta B. M. a formulat completare de acțiune, solicitând să se dispună exproprierea totală a parcelei cu nr. cadastral_ în suprafață de 11.200 mp. înscrisă în CF nr._ Balinț, respectiv și exproprierea suprafeței de 8636 mp. rămasă în proprietatea sa din această parcelă; să se dispună exproprierea totală a parcelei cu nr. cad._ înscrisă în CF nr._ Balinț în suprafață de 11.200 mp., respectiv și a suprafeței de 8117 mp. din această parcelă, neexpropriată și rămasă în proprietatea sa, precum și să se dispună exproprierea suprafeței de 84 mp. din ._ înscrisă în CF nr._ Balinț, rămasă în proprietatea sa, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994; obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri de 58.529,5 EUR - echivalent în lei (3,5 euro/mp. x 16.837 mp.) și pentru aceste suprafețe de teren sau, în subsidiar, să se stabilească și pentru aceste terenuri cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită reclamantei în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu despăgubire pentru expropriere; obligarea pârâtului la plata unor daune de 3,5 EUR/mp. - echivalent în lei pentru suprafața de teren limitrofă rămasă în proprietatea sa și neexpropriată și care nu mai poate fi utilizată potrivit destinației sale.

In motivare, se arată că, astfel cum rezultă din cele expuse în cuprinsul acțiunii introductive, din ._ în suprafață de 11.200 mp. înscrisă în CF nr._ Balinț s-a dispus inițial exproprierea suprafeței de 2565 mp.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie efectuată în cauză (Cap. 6) s-a concluzionat că pentru terenurile rămase neexpropriate din parcela cu nr._, în suprafață de 8455 mp. și de 181 mp., astfel cum sunt identificate prin conturul poligonal determinat în lucrarea de specialitate de către experți, accesul este blocat și aceste terenuri nu mai pot fi utilizate conform destinației de teren arabil.

Situația este identică și în ceea ce privește .._ înscrisă în CF nr._ Balinț, din care inițial a fost expropriată suprafața de 3083 mp., iar prin raportul de expertiză tehnică judiciară s-a concluzionat că terenurile rămase neexpropriate, în suprafață de 7888 mp. și 229 mp., astfel cum sunt delimitate poligonal prin lucrarea de specialitate, nu mai pot fi utilizate conform destinației acestora, accesul fiind blocat.

Cu privire la .. 400230j înscrisă în CF_ Balinț, din care a fost expropriată inițial suprafața de 2077 mp., prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a concluzionat că accesul este blocat pentru suprafața de teren rămasă neexpropriată de 84 mp., astfel cum aceasta este delimitată poligonal prin același raport de expertiză, accesul fiind blocat și utilizarea conform destinației terenului nefiind posibilă.

Obstacularea accesului pentru aceste suprafețe de teren și imposibilitatea utilizării acestora potrivit destinației lor împietează asupra afectațiunii imobilului și plenitudinii dreptului de proprietate, ceea ce impune exproprierea totală a acestor terenuri, astfel încât, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, se impune să se dispună exproprierea totală a suprafețelor de teren individualizate mai sus.

Suprafața totală a terenurilor individualizate mai sus, pentru care se impune exproprierea totală este de 16.837 mp.

Fără a mai reitera motivele expuse în cuprinsul acțiunii introductive și a completărilor ulterioare, consideră că, pentru aceleași argumente, pe care le susține, se impune obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri de 58.929,5 EUR - echivalent în lei (3,5 EUR/mp. x 16.837 mp.) și pentru suprafețele de teren menționate în prezenta completare de acțiune sau, în subsidiar, să se stabilească și pentru aceste terenuri cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită reclamantei în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu despăgubire pentru expropriere.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, petiționara Siniteanu A., (prevalând calitatea de proprietară tabulară a imobilelor terenuri individualizate în corpul actului procedural învestitor de instanță, supuse operațiunii juridice de expropriere, inițiată pe calea procedurii speciale, configurată legislativ de L. 198/2004, prin ale sale art. 3-8; spus altfel, afectate unor obiective de utilitate publică destinate construirii autostrăzii Lugoj-D., și, mai apoi, continuată realizarea obiectivelor în condițiile de exigență ale legii cu nr. 255/2010, publicată în MO din data de 20.12.2010, care a abrogat legea sub imperiul căreia s-a declanșat procedura exproprierii supusă pendinte verificării jurisdicționale, aceea deja supra anunțată, cu nr. 198/2004) a recurs la concursul justiției, pe calea unui demers juridic atipic - întemeiat pe dispozițiile tranzitorii ale art. 31 (în versiunea inițială, în vigoare la epoca inițierii demersului judiciar pendent) apartenente Legii speciale cu nr. 255/2010, cu trimitere la dreptul comun în materie - reprezentat de Legea cu nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică -, pentru recunoașterea jurisdicțională a acordului intervenit cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă, prin Anexa 1 la HG nr. 1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D." publicată în MO din data de 16.12.2010; și, ca o consecință a consfințirii jurisdicționale a acestui acord, să fie obligat pârâtul-expropriator la plata despăgubirii inițiale, stabilită și oferită în condițiile HG nr. 1232/2010, ulterior modificată prin HG nr. 492/11.05.2011.

În adevăr, definită „ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată„ sau ca „o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea unor executări de lucrări de utilitate publică precum și plata unei despăgubiri”, exproprierea (evocată inițial de art.481 apartenent Codului civil care, recurgând la o formulă redacțională - a cărei acuratețe o sustrage multiplelor interpretări ori speculații -, spune îndeajuns de tranșant și clarificator că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”) și-a găsit o consacrare legislativă completă în art.44 apartenent Constituției revizuite care statuează, prin ale sale alin. (3) și (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire” și, mai apoi, că această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.

Ceea ce îngăduie identificarea cu ușurință atât a principiilor chemate să guverneze operațiunea juridică a exproprierii și anume: existența unei cauze de utilitate publică - ce se declară printr-un act administrativ, ori chiar prin lege (este cazul de față, în care operațiunea de expropriere s-a declanșat sub incidența legii cu nr.198/2004); existența unei despăgubiri drepte și prealabile - principiu, de altfel, consacrat și prin normele internaționale, acelea ale Declarației drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, ale Primului Protocol Adițional la Convenția Europeană) și, nu în ultimul rând, caracterul judiciar al exproprierii de drept comun (consacrată, așa cum supra s-a amintit, de legea-cadru cu nr. 33/1994); dar și a etapelor acesteia (identificate în număr de trei de doctrina de specialitate: etapa declarării utilității publice, cea administrativă și cea judiciară).

Prin derogare de la regulile de drept comun, Legea cu nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, și, mai apoi, legea nouă abrogatoare, cu nr. 255/2010, instituie o reglementare specială a procedurii exproprierii. În atare situație, cum declararea utilității publice s-a realizat prin LEGE, adusă la cunoștință prin publicarea în Monitorul Oficial, potrivit art. 78 din Constituție, aceasta (legea) poate face obiectul cenzurii numai a jurisdicției de contencios constituțional, și doar sub aspectul conformității textelor sale cu normele constituționale, iar nu și al oportunității sale.

Actul de declarare a utilității publice (în speță - legea cu nr.198/2004-, ce are, de altfel, o formulare generică, vizând construcția de autostrăzi și drumuri naționale și în ale cărei coordonate - deși abrogată -, exigențele principiului tempus regit actum impun a fi cantonată activitatea jurisdicțională) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale (și care cuprinde date privind încadrarea lucrării in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor si a construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum si a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate in evaluare), așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din lege, preluate și în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/1994, aprobate prin HG nr. 941/2004.

În baza acestei documentații, Guvernul, prin HG nr.1232/16.12.2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare. Devenind astfel îngăduită și chiar obligatorie concluzia că, în speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin legea cu nr. 198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii. Persoana nemulțumită, așa cum supra s-a anunțat, poate invoca în fața instanțelor de drept comun ( și care, în accepția art. 21 apartenent legii cadru cu nr. 33/1994, la care fac trimitere ambele legi speciale cu nr. 198/2004, și, mai apoi, cea abrogatoare, cu nr.255/2010 - în ceea ce privește etapa judiciară a exproprierii, în corelație cu art. 2 pct.1 lit. f din codul de procedură civilă, se privesc a fi tribunalele - secțiile civile), doar excepția de neconstituționalitate a legii cu nr. 198/2004 (doctrinari reputați în materie apreciind unele din dispozițiile sale ca fiind vădit neconstituționale - a se vedea V. S., Drepturi reale principale, Ed. CH B. 2009) și, bineînțeles, poate contesta cuantumul despăgubirii stabilite ori, după caz, neacordarea acesteia. Ceea ce, în adevăr, are aptitudinea de a configura și limitele prerogativelor jurisdicționale ale instanței în contextul mijlocului judiciar contencios instituit legislativ de art. 9 apartenent Legii cu nr. 198/2004 și preluat de art. 22 apartenent legii cu nr. 255/2010, care se privește a avea fizionomia juridică a unui control judecătoresc ce poartă asupra unui act nejurisdicțional dat de un organ ce nu se subsumează sistemului judiciar.

Știut fiind și că despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar, ca urmare a stingerii dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii, cu consecința nașterii dreptului de proprietate publică asupra aceluiași bun. Și, mai apoi, că o așa despăgubire (constituind o garanție acordată celui îndreptățit, care, prin primirea despăgubirii cuvenite își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial; și, are posibilitatea de a înlocui dreptul real pierdut, ca efect al exproprierii, cu o sumă certă și nu cu o simplă speranță a cărei realizare are caracter incert) se impune a fi dreaptă (și aptă a acoperi întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, inclusiv cea rezultată din parcelele neexpropriate ce nu mai pot fi exploatate ori utilizate normal, conform destinației), justă (ceea ce exclude orice plafonare a acesteia) și prealabilă (constituindu-se într-o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire).

În acest sens, jurisdicția de contencios european a statuat, în virtutea respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), având a fi, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim, dar și nedisproporționată față de acesta (cauza James și alții vs Regatul Unit al Marii Britanii). Ceea ce presupune existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.

În speță, prin anexa nr. 1 la HG nr. 1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, a planului cu amplasamentul lucrării precum și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local (procedură respectată și în cauza pendinte - a se vedea filele 10-12, 37-45, 47-64, 149-150, 155-165, 168-172) Printre proprietarii supuși operațiunii juridice de expropriere în discuție se verifică a fi și petiționara Siniteanu A. care s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită, așa cum cu îndestulătoare evidență o atestă înscrisurile depuse la dosar (a se vedea filele 168-170).

Ceea ce se verifică a fi îndeajuns de clarificator pentru a fi îndreptățită și concluzia că despăgubirile pecuniare pendinte reclamate jurisdicțional, în adevăr, au fost cuantificate prin învoiala comună a subiecților implicați în operațiunea juridică de expropriere. Spus altfel, că în speță a intervenit un acord între expropriator și expropriați (oferta întâlnindu-se cu acceptarea) încă de la data de 13.01.2011 (la care petiționara s-a declarat de acord cu oferta de despăgubire). Chiar dacă data se situează după . legii noi cu nr. 255/2010 (23.12.2010), acest aspect nu are nici-o relevanță juridică, pe tărâmul înțelegerii intervenite cu privire la despăgubirea acordată pentru imobilul-teren evidențiat. Abstracție făcând că cererile de acordare a despăgubirilor cuantificate prin HG nr. 1232/2010 au fost acceptate sub imperiul legii noi cu nr. 255/2010, așa cum rezultă chiar și din titulatura acestora (a se vedea filele 157-162 din dosarul de fond).

Și aceasta pentru că însăși legea nouă, în versiunea în vigoare, la data formării acordului, și chiar la data inițierii prezentului demers judiciar, spunea prin a sa normă tranzitorie, cuprinsă, în art. 31, în termeni a căror acuratețe nu lasă loc de interpretări ori speculații, că ”Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă.”. Împrejurarea că, ulterior, expropriatorul, urmare a realizării unui nou raport de evaluare imobiliară, a înțeles să diminueze drastic despăgubirile oferite inițial, modificând HG nr. 1232/2010, prin HG nr. 492/11.05.2011, nu poate avea nici-o relevanță juridică, în ceea ce îi privește pe proprietarii ce au acceptat expres sumele acordate inițial. De vreme ce, așa cum supra s-a demonstrat, prin acceptarea ofertei, s-a realizat acordul de voință al celor doi subiecți procesuali (expropriat și expropriator), acord, care, implicit, a lipsit de interes declanșarea procedurii judiciare. Detașându-se astfel cu puterea evidenței și concluzia că posibilitatea de a recurge la concursul justiției, pentru a se stabili jurisdicțional o dreaptă și justă despăgubire, cu respectarea exigențelor art. 26-27 din legea nr. 33/1994, a fost oferită de legiuitor numai persoanelor nemulțumite de cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, neconstituindu-se așadar, într-o procedură obligatorie în toate cazurile.

De altă parte, tribunalul constată că solicitarea expropriatorului de a se lua în considerare sumele acordate cu titlu de despăgubire, în temeiul noii evaluări imobiliare, aprobate prin HG nr. 492/2011, după ce despăgubirea inițială stabilită prin HG nr.1232/2010 (prin care s-a declanșat procedura exproprierii în speță, sub incidența legii vechi cu nr. 198/2004) a fost acceptată expres de către expropriați, nu încalcă numai dispozițiile tranzitorii supra enunțate, din legea nouă, cu nr. 255/2010, dar și principiul neretroactivității legii civile consacrat constituțional. Or, transpunerea în practică a acestui principiu presupune cu necesitate ca procedura de notificare și despăgubire a deținătorilor de imobile, reglementată de legea nouă cu nr. 255/2010, să se aplice exclusiv exproprierilor realizate după . acestui act normativ (a se vedea în acest sens ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Dec. nr. 5228/8.11.2011, publicată în RRDJ nr. 2/2012). De altfel, rațiunea ce stă la baza principiului fundamental enunțat rezidă în aceea că ar fi absurd să i se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru un comportament ce a avut loc anterior intrării în vigoare a unei legi ce reglementează tocmai o atare conduită. Scopul unei legi este acela de reglementa actele și situațiile ulterioare intrării sale în vigoare, urmând ca o situație juridică să produce efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la data nașterii sale, regulă abstractizată în principiul tempus regit actum.

Neputând fi primită nici teza pârâtului în sensul că HG nr. 1232/2010 ar fi devenit caducă în urma modificării sale, prin deja anunțata HG nr.492/11.05.2011. Știut fiind că, noțiunea de caducitate (definită ca fiind acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea de efecte a unui act juridic valabil încheiat, datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorului) presupune ca actul să nu fi produs încă nici un efect (ceea ce nu este cazul în speță, HG nr. 1232/2010 producând efecte, așa cum supra s-a demonstrat), fără a putea aduce însă atingere perioadei cuprinse între data încheierii actului și data intervenirii cauzei ce a determinat-o.

De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul urmează să admită în parte demersul judiciar succesiv precizat și completat. În alte cuvinte, în limita petitului subsumat principalului, acela ce poartă asupra condamnării jurisdicționale a subiectului procesual pasiv, ce se verifică a fi expropriatorul, la plata despăgubirilor reprezentând valoarea de înlocuire a proprietăților imobiliare supuse procedurii speciale de expropriere, configurate legislativ de legea cu nr. 198/2004; cuantificate prin acordul subiecților implicați în operațiunea juridică de expropriere. Apreciind - așa cum supra s-a tins la a se demonstra -, că pretențiile pecuniare pendinte reclamate jurisdicțional, își găsesc deplină legitimitate în exigențele art. 481 apartenent codului civil de la 1864, în vigoare la epoca inițierii activității jurisdicționale pendinte, puse în corelație cu imperativul normelor constituționale circumscrise alin. (3) și (6) apartenente ambele art. 44 din Constituția revizuită și, nu în ultimul rând, în reglementările internaționale, obiectivate prin Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului din anul 1979 și, respectiv, prin Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților sale fundamentale, cum și în exigențele legii cu nr. 33/1994 și acelea ale legii speciale de expropriere cu nr. 198/2004 (care, deși abrogată prin legea cu nr. 255/2010, este chemată de art. 31 apartenent legii abrogatoare în versiunea în vigoare la epoca declanșării demersului judiciar pendent să întregească - în limitele de el fixate - coordonatele legale supra evocate, în care se impune a fi cantonată verificarea jurisdicțională.

Context în care va obliga pârâtul-expropriator la plata către petiționara-expropriată a despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile: suprafața de 2565 m.p. din tarlaua nr. 1528, . cadastral sub nr._, în CF_ B.; suprafața de 3083 m.p. din tarlaua nr. 1528, . cadastral sub nr._, în CF_ B.; suprafața de 2077 m.p. din tarlaua nr. 1528 . cadastral sub nr._, în CF_ B.; - toate supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei totale de 27.037 Euro, în echivalent lei la data plății efective.

Și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele 198/204, în versiunea atunci în vigoare, va dispune anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii cu nr. 376.1, 381.1 și 382.1, toate dresate la data de 29.09.2011, în condițiile alin (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin HG nr. 53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri având nr. 376, 381 și 382 emise - în condițiile de exigență ale art. 18-201 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 21.10.2011.

Același tribunal - observând particularitățile interesului litigios alegat pe calea deja tranșatului petit circumscris principalului; și, mai apoi, ale fizionomiei dreptului subiectiv (decelabile prin identificarea exactă și riguroasă a finalității spre care se tinde, aceea de valorizare jurisdicțională a dreptului de creanță conferit legislativ; spus altfel, de finalizare a procedurii speciale de expropriere, conturată de legea cu nr. 198/2004, prin plata despăgubirilor convenite cu expropriatorul, reprezentând valoarea de înlocuire a proprietăților imobiliare supuse operațiunii juridice de expropriere în condițiile de exigență ale deja constant evocatei legi 198/2004) -, va respinge cel de-al doilea petit subsumat principalului, așa cum a fost obiectivat în corpul actului procedural învestitor de instanță. Acela prin care, aceiași petiționară expropriată, prevalând o vătămare aflată în directă legătură cu modul concret de cuantificare a despăgubirilor stabilite în favoarea lor de către autoritățile implicate în operațiunea juridică de expropriere, implicit, repudiază alegațiile în care-și găsesc legitimitate pretențiile pecuniare reclamate jurisdicțional pe calea celui dintâi petit circumscris principalului; și, nu în ultimul rând, furnizează motive apte a pleda în favoarea unei soluții de respingere a petitului ce poartă asupra plății despăgubirilor cuantificate prin acord.

Detașându-se astfel îndeajuns de legitimă și concluzia că, numai neobservând conflictul dintre cele două petite, care se exclud reciproc și ignorând că în compunerea despăgubirilor pendinte reclamate jurisdicțional (așa cum în termeni indeniabili statuează legea nr. 33/1994 prin al său art. 26) se află înglobate și daunele aduse proprietarului expropriat; și finalmente, că pentru repararea prejudiciului pretins derivat - așa cum lasă a acredita petiționara -, din defectuoasa cuantificare a despăgubirilor, avea a-și valoriza prerogativa procesuală ce art. 9 apartenent aceleiași legi nr. 198/2004 i-a conferit, pe calea mijlocului judiciar contencios configurat de aceiași normă legală - care, privindu-se a avea figura juridică a unui control judecătoresc -, se impunea a fi inițiat în termenul de decădere, acela de 15 zile instituit și el de imperativul art. 9, petiționarii au solicitat recuantificarea jurisdicțională și a despăgubirilor.

Fără a observa, așa cum în rigoarea legii avea a face, și că, prin inacțiune, a pierdut prerogativa ce i-a fost conferită legislativ prin constant evocatul art. 9.

De altă parte, pe calea lucrării de specialitate (ce încorporează și răspunsul la obiecțiunile aduse de părți) ordonate în cauză s-a stabilit că terenurile în întindere cantitativă de 8635 m. p. din . nr._, în CF_ B. și de 8117 m.p. din . nr._, în CF_ B. nu mai pot fi exploatate în mod obiectiv, conform destinației - de terenuri agricole extravilane, din moment ce nu mai există căi de acces (învecinându-se fie cu terenurile altor proprietari, fie cu parcelele expropriate, fie cu canale inutilizabile).

Ori, în atare situație, alegațiile ce precedă, conturează cu puterea evidenței concluzia că se impune exproprierea totală a topografelor supra anunțate, în condițiile de exigență ale art. 24 alin. (4) apartenent legii cu nr. 33/1994. În alți termeni, și a terenurilor rămase în patrimoniul petiționarei în urma dezmembrării imobilelor înscrise în CF_ B. și, respectiv, în CF_ B., în întindere de 8635 m. p și, respectiv, de 8117 m.p.

Context în care, observând că prin cel din urmă act procedural completator, petiționarii au solicitat exproprierea imobilelor în discuție, tribunalul, în limitele prerogativelor ce i-au fost conferite de alin. (4) apartenent art. 24 din Legea cu nr. 33/1994 (care spune că „În cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.”), va dispune exproprierea și a terenurilor în întindere cantitativă de 8635 m.p. din . nr._ în CF_ B. și de 8117 m.p. din . nr._, în CF_ B., urmând ca (în absența cuantificării despăgubirilor aferente de către comisia de experți, așa cum o cere imperativ art. 25 apartenent legii cu nr. 33/1994, la ale căror cunoștințe de specialitate, petiționarii expropriați nu au înțeles a apela) despăgubirea aferentă să fie stabilită pe cale administrativă.

Abilitarea instanței de a ordona jurisdicțional exproprierea totală (în ipoteza în care din probatoriul administrat rezultă că această măsură se impune), contrar susținerilor subiectului procesual pasiv, se circumscrie și exproprierilor dispuse pe calea legilor speciale cum se verifică a fi cele cu nr. 198/2004 și nr. 255/2010, așa cum îndeajuns de clarificator statuează normele de trimitere la legea cadru cu nr. 33/1994, obiectivate în art. 18 și 34 apartenente actelor normative supra evocate; și cum recent a statuat și jurisprudența în materie (a se vedea în acest sens, cu titlu de practică judiciară, ÎCCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, dec. civ. nr. 1865/18.03.2010, CA Cluj, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, Dec. civ. nr.1219/21.05.2010).

Cum reclamanta nu a făcut dovada achitării diferenței de onorariu solicitată de cei trei experți desemnați în cauză, potrivit decontului aferent lucrării de specialitate efectuată, instanța o va obliga să achite în contul Biroului de expertize Judiciare - pendinte Tribunalul T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 1519 lei pentru fiecare, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții A. C., S. D. și C. O. C..

În temeiul art. 274 c.proc.civ., va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6337,48 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul total cuvenit celor trei experți și onorariu avocațial în cuantum de 280,48 lei achitat cu chitanța nr._/2.02.2012 depusă în original la fila 237 din dosarul pendent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte demersul judiciar, precizat și completat succesiv, inițiat de către reclamanta B. M., cu domiciliul în Lugoj, .. 73, județul T., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la rândul său, cel din urmă, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cu sediul procedural ales la Societatea Civilă de Avocați „C. și Asociații”, în Timișoara, . Timișoara, nr. 5, ..

Obligă pârâtul-expropriator la plata către petiționara-expropriată a despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile: suprafața de 2565 m.p. din tarlaua nr. 1528, . cadastral sub nr._, în CF_ B.; suprafața de 3083 m.p. din tarlaua nr. 1528, . cadastral sub nr._, în CF_ B.; suprafața de 2077 m.p. din tarlaua nr. 1528 . cadastral sub nr._, în CF_ B.; - toate supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei totale de 27.037 Euro, în echivalent lei la data plății efective.

Și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele 198/204, în versiunea atunci în vigoare,

Dispune anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii cu nr. 376.1, 381.1 și 382.1, toate dresate la data de 29.09.2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin HG nr. 53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri având nr. 376, 381 și 382 emise - în condițiile de exigență ale art. 18-201 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 21.10.2011.

Dispune exproprierea terenurilor în întindere cantitativă de 8635 m.p. din . nr._ în CF_ B. și de 8117 m.p. din . nr._, în CF_ B..

Respinge în rest demersul judiciar precizat și completat.

Obligă reclamanta să achite în contul Biroului de expertize Judiciare - pendinte Tribunalul T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 1519 lei pentru fiecare, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții A. C., S. D. și C. O. C..

Obligă pârâtul-expropriator la plata către petiționară a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6337,48 lei.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. A. A. T.

Red. A.A.

Tehnored. I.B./A.T.

Ex. 5/25.02.2013

← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 325/2013....		Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 7148/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Uzucapiune. Decizia nr. 897/2014. Tribunalul TIMIŞ Legea 10/2001. Sentința nr. 1713/2014. Tribunalul TIMIŞ Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 325/2013. Tribunalul TIMIŞ Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 7148/2013. Tribunalul TIMIŞ Reprezentativitate sindicat. Decizia nr. 296/2013. Tribunalul TIMIŞ Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 962/2013. Tribunalul TIMIŞ Contestaţie la executare. Sentința nr. 741/2013. Tribunalul TIMIŞ