Contestaţie la executare. Decizia nr. 510/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 510/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 7375/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 510
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător L. D. P.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea contestației la executare formulată recurenta-intimată P. C. L., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual „C.”, cu sediul în mun. Tulcea, ., ., .,l împotriva sentinței civile nr. 997 din 18 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare-suspendare executare”, în contradictoriu cu intimata-contestatoare M. V., cu domiciliul în ., jud. Tulcea.
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 12 iunie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 19 iunie 2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 23.10.2012 sub nr._, reclamanta contestatoare M. V. a formulat, în contradictoriu cu intimata P. C. L., contestație împotriva formelor de executare efectuate de B.E.J.A. V. I. și V. M. în dosarul nr. 858/2012 și suspendarea executării silite.
În fapt, contestatoarea a învederat, în esență, că pe rolul judecătoriei se află înregistrat un alt dosar, având nr._, având ca obiect partaj succesoral, între aceleași părți.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 997 din 18 martie 2013 a admis în parte contestația la executare și a dispus anularea în parte a somației emisă la 25.09.2012 de B.E.J. V. I. și V. M. în dosarul de executare silită 858/2012, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare încheiat la 4.09.2012 în același dosar și toate actele de executare subsecvente, prin raportare la cuantumul cheltuielilor de executare datorate de către reclamanta debitoare M. V., care fost redus de la suma de 1.220 lei la suma totală de 409 lei, din care suma de 242,66 lei reprezintă onorariul minimal cuvenit executorului, în baza Anexei 1 la Ordinul nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006 emis de ministrul justiției, cu completările și modificările ulterioare.
A fost admis capătul de cerere accesoriu privitor la plata cheltuielilor de judecată și a fost obligată intimata-creditoare P. C.-L. la plata sumei de 994 lei către contestatoarea M. V., operând, de plin drept, în baza art. 1617 alin. 1 din Noul Cod Civil, compensația legală între această sumă și creanța datorată în dosarul de executare; pe cale de consecință, au fost respinse ca nefondate cheltuielile de judecată solicitate de pârâta P. C.-L..
Totodată, instanța a respins capătul de cerere privitor la suspendarea executării silite ca rămas fără obiect, în raport de soluția dispusă mai sus.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut că intimata-creditoare P. C. L. este deținătoarea unui titlu executoriu împotriva contestatoarei debitoare M. V., în ceea ce privește suma de 9.383 lei reprezentând sultă, potrivit sentinței civile nr. 2051/6.06.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._ (fila 20-23), și că la data de 4.09.2012, creditoarea a solicitat B.E.J.A. V. I. și V. M. punerea în executarea silită a sentinței mai sus menționate, împotriva debitoarei intimate, fiind constituit dosarul de executare silită nr. 858/2012 .
Începerea executării silite a fost încuviințată prin încheierea pronunțată de Judecătoria Tulcea la 13.09.2012, în dosarul nr._ .
La 4.09.2012, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită, totalizând suma de 1.220,6 lei, compusă din 1.054 lei – onorariu executor judecătoresc, 150 lei – cheltuieli de executare, 16 lei – taxă timbru și 0,6 lei timbre judiciare.
Debitoarea-contestatoare a fost somată la 25.09.2012 să plătească debitul total de 10.603 lei, compus din datoria principală și cheltuielile de executare mai sus arătate.
Analizând susținerile contestatoarei debitoare, instanța de fond a reținut că acestea au în parte caracter întemeiat.
Astfel, instanța a reținut că dosarul nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea, având ca obiect partaj succesoral, între aceleași părți, se află în faza administrării probelor, având termen de judecată la 29.04.2013 pentru efectuarea raportului de expertiză. Ca atare, contestatoarea M. V. nu deține un titlu executoriu împotriva intimatei P. C. L., iar dreptul pretins de reclamantă are caracter litigios, urmând a fi sau nu stabilit prin hotărârea judecătorească care va soluționa cauza mai sus arătată.
De asemenea, a mai reținut instanța, faptul că reclamanta ar fi contestat în căile de control judiciar titlul executoriu al intimatei este lipsit de relevanță juridică, atâta timp cât prin decizia civilă 132/16.11.2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a respins ca nefondat apelul debitoarei M. V., iar sentința civilă nr. 2051/6.06.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._ este rămasă definitivă și irevocabilă.
Cu toate acestea, instanța de fond a reținut că onorariul perceput de executorul judecătoresc în faza de executare silită nu este proporțional cu limitele unei necesități procesuale rezonabile, aducând atingere dreptului contestatoarei la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ținând cont că, în lumina jurisprudenței Curții Europene, executarea silită reprezintă o parte integrantă a procesului civil.
În sensul celor arătate, judecătorul fondului a arătat că nu există temeiuri valide pentru ca onorariul executorului judecătoresc să fie orientat spre pragul maximal de 10% din valoarea creanței, impunându-se reducerea acestuia la pragul minimal permis de pct. 3 (Executări indirecte – urmărirea mobiliară și imobiliară a creanțelor) din Anexa 1 la Ordinul 2550/C din 14.11.2006 din Ordinul Ministrului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, respectiv 75 lei plus un procent de 2% din suma care depășește 1.000 lei, din totalul creanței, respectiv 242,66 lei (75 lei + 167,66 lei).
Pentru a reține această soluție, prima instanță a avut în vedere și împrejurarea că debitoarea a manifestat o atitudine cooperantă în raporturile cu executorul judecătoresc și nu s-a opus executării silite, învederând că singura posibilitate de achitare a debitului ar consta în vânzarea suprafeței de 680 mp teren atribuit conform titlului executoriu, solicitând ca valoarea acestuia să fie stabilită potrivit raportului de expertiză judiciară M. V., întocmit în dosarul_, în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească executată silit (procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc la 11.10.2012, orele 13:30 - fila 32 dosar fond).
În drept, au fost reținute de către instanță dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă și prevederile art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și conform scopului în vederea căruia au fost recunoscute, nefiind permis abuzul de drept.
Pentru considerentele arătate, instanța de fond a considerat că nu se nu se impune ca debitoarea contestatoare să fie obligată, pe parcursul executării silite, la suportarea unui onorariu al executorului judecătoresc mai mare decât cel mai sus specificat,iar consecința situației juridice mai sus descrise constă în nulitatea parțială a procesului-verbal prin care au fost fixate cheltuielile de executare silită și a tuturor actelor subsecvente de executare silită.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs intimat a P. C. L., criticând sentința sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că executarea silită a început înainte de . Noului Cod de procedură civilă, dispozițiile acestuia, potrivit art. 3 al. 1 din legea de punere în aplicare aplicându-se numai proceselor și executorilor silite începute după ., respectiv, după data de 15 februarie 2013.
Arată recurenta că dispozițiile art. 451 al. 2 și art. 699 al. 4 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă nu pot fi aplicate decât după data de 15 februarie 2013, iar prima instanță a soluționat cauza având ca temei juridic Noul Cod de procedură civilă și nu după vechiul cod de pr. civilă.
Consideră recurenta că instanța de fond trebuia să introdu că în cauză B.E.J. V. I. și M. având în vedere că actele de executare au fost efectuate de către acest birou.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, Tribunalul constată că recursul este întemeiat.
Astfel, Noul Cod de pr. civilă a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 485 din 15 iulie 2010 ca Legea nr. 134/2010.
Potrivit art. 3 al. 1 din Legea nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „dispozițiile Codului de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”.
Potrivit al 2 al aceluiași articol, „procesele începute prin cereri depuse în condițiile legii, la poștă unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată”.
Rezultă din textul de mai sus că Noul Cod de procedură civilă nu se aplică proceselor și executărilor silite înregistrate înaintea datei de 15 februarie 2013 ci numai acelora înregistrate după data d 15 februarie 2013.
Prima instanță nu a ținut cont de aceste reglementări legale și a soluționat prezenta cauză pe prevederile Noului Cod de pr. civilă, în acest mod pronunțând o hotărâre nelegală.
Având în vedere faptul că toate actele de executare a căror anulare se cere au fost întocmite de B.E.J. V. I. și M., în cauză trebuie introdus acest birou al executorului judecătoresc, pentru ca toată cercetarea judecătorească să se efectueze și cu privire la B.E.J. V. I. și M..
Față de toate aceste considerente și în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea atacată și a se trimite cauze în rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-intimată P. C. L., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual „C.”, cu sediul în mun. Tulcea, ., ., .,l împotriva sentinței civile nr. 997 din 18 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare-suspendare executare”, în contradictoriu cu intimata-contestatoare M. V., cu domiciliul în ., jud. Tulcea.
Casează sentința atacată și trimite cauze în rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică la data de 19 iunie 2013.
P RE E Ș E D I N T E, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Ș. R. L. D. P. R. A. V.
Pentru judecător aflat Pentru judecător aflat
în concediu de odihnă semnează în concediu de odihnă semnează
Președintele instanței Președintele instanței
GREFIER,
D. B.
Pentru grefier aflat în concediu de odihnă
semnează Grefier-șef
Jud. fond. D.N.G.
Redactat jud. Ș.R./09.07.2013
Tehnoredactat gref. G.R./16.07.2013/2 ex
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 398/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 699/2013. Tribunalul... → |
|---|
