Pretenţii. Decizia nr. 819/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 819/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 3464/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 819
Ședința publică din 13 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Judecător L. D. P.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de către recurentul-reclamant M. G. M., prin mandatar M. P., cu domiciliul procesual ales în mun. Tulcea, ..2, ., . civile nr.1468 din data de 12 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții” în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. C., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., ..
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 23.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 30.10.2013, 06.11.2013 și ulterior la data de 13.11.2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Prin cererea introdusă la data de 24 mai 2012 și înregistrată la Judecătoria Tulcea sub nr. 3464, reclamantul M. G. M. a solicitat în contradictoriu R. C. obligarea acesteia la plata dobânzilor aferente sumei de 4000 USD, pentru perioada 19 martie 2005 până la data efectivă a plății, în cuantumul practicat de către BCR pentru dobânzile stipulate la depozitele persoanelor fizice și obligarea la plata dobânzii legale în funcție de dobânda de referință BNR aferentă sumei de 3159 lei până la data efectivă a plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că prin sentința civilă nr. 2202 din 6 iulie 2009 pronunțată de către Judecătoria Tulcea în dosar nr._, pârâta a fost obligată la plata sumei de 4000 USD ca urmare a nerespectării de către aceasta a antecontractului autentificat cu nr. 2 din 24 octombrie 2003 de BNP M. N.. În contract s-a prevăzut faptul că în cazul nerespectării culpabile a obligației pârâte de a înstrăina dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Tulcea, ..A, va datora dublul sumei primite. S-a prevăzut deasemenea, că se vor datora la această sumă și dobânzi în cuantumul practicat de către BCR pentru dobânzile stipulate la depozitele persoanelor fizice.
A arătat reclamantul că pârâta nu a achitat cheltuielile de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 2202 din 06 iulie 2009 în sumă de 3159 lei, la care a calculat dobânzi legale.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității cererii reclamantului, motivând că dreptul invocat de acesta este un drept prescriptibil extinctiv în termenul general de prescripție de 3 ani.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 1468 din 12 aprilie 2013 a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta R. C. și a respins capătul de cerere având ca obiect plata dobânzilor aferente sumei de 4000 USD, ca fiind prescris. A fost respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect plata dobânzilor aferente sumei de 3159 lei și a fost respins ca nefondat și capătul de cerere cu privire la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul de mai sus, prima instanță a reținut că în baza art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani.
A reținut prima instanță că dreptul material la acțiune al reclamantului cu privire la acest capăt de cerere s-a născut la data de 28 decembrie 2005, atunci când pârâta a intrat efectiv în posesia imobilului, iar termenul de prescripție al acțiunii s-a împlinit la data de 28 decembrie 2008.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere referitor la obligarea pârâtei de a plăti dobânzi legale, prima instanță a reținut că dobânda legală ca natură juridică reprezintă daune-interese pentru compensarea prejudiciului suferit de către creditor ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii cu întârziere a obligațiilor bănești asumate de debitor, iar în prezenta cauză este vorba despre cheltuieli de judecată și nu se poate invoca o întârziere la plată a unei obligații bănești, nefiind incidente dispozițiile privind dobânda legală.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamantul, criticând sentința sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul face un scurt istoric al cauzei după care arată nemulțumirea cu privire la faptul că nu a triumfat în fața instanței de fond.
Recurentul nu a indicat în recurs motivele de nelegalitate din art. 304 Cod pr.civilă pe care își întemeiază recursul și nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în unul din cazurile de casare sau modificare.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise ale sentinței, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului constă practic în redarea cererilor formulate în fața instanței de fond fără însă a arăta în concret în ce constă greșeala instanței, ci așa cum am arătat mai sus, își arată nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată.
Întrucât nu se poate reține nici din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare sau prevăzute limitativ de art. 304 Cod pr.civilă în limita cărora să se poată efectua control judiciar, recursul se consideră a fi nefondat.
Pe de altă parte, instanța de fond, printr-o analiză judicioasă, cu arătarea tuturor argumentelor care i-au format convingerea, a pronunțat o sentință legală și temeinică.
Astfel, prin contractul autentificat sub nr. 2 din 24 octombrie 2003 de BNP M. N., autoarea pârâtei, numita Hristoforato M. s-a obligat să restituie reclamantului dublul sumei primite cu titlu de avans și deasemenea, dobânzi pentru această sumă în cuantumul practicat de BNR pentru depozite, iar potrivit aceluiași contract, aceasta s-a obligat să vândă în mod exclusiv reclamantului, imobilul situat în mun. Tulcea, ..A – Cinematograf Select, dacă în urma îndeplinirii procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, acest imobil i se va restitui în natură.
La data de 27 martie 2005, prin decizia nr. 79, RADEF ROMÂNIA FILM a restituit pârâtei imobilul situat în Tulcea, ..A, iar aceasta a intrat efectiv în posesia imobilului la data de 28 decembrie 2005.
Astfel, termenul de prescripție trebuie calculat începând cu această dată. Termenul de prescripție extinctivă este intervalul de timp, stabilit de lege înlăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, sub sancțiunea pierderii posibilității de a obține condamnarea pârâtului la executarea obligației ce îi revine.
Termenul de prescripție extinctivă cu caracter general, aplicabil raporturilor juridice obligaționale este instituit de art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia termenul de prescripție este de 3 ani. Acest termen se aplică tuturor acțiunilor personale, indiferent de izvorul concret al raportului obligațional.
Regula generală privind începutul prescripției extinctive este stabilită în două texte de lege, între care nu există deosebiri de fond, ci numai de formulare.
Astfel, potrivit art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar art. 1886 cod civil dispune că ”nicio prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea suspusă acestui mod de stingere”. Pentru dreptul subiectiv pur și simplu, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului juridic.
În cauză, dreptul material la acțiune al reclamantului de a solicita dobânzile la dublul sumei primite cu titlu de avans s-a născut la data de 28 decembrie 1995 când pârâta a intrat efectiv în posesia imobilului, iar termenul de prescripție al acțiunii s-a împlinit la data de 28 decembrie 2008.
Cu privire la întreruperea cursului prescripției, cerere solicitată de către reclamant, se reține următoarele.
Prin întreruperea prescripției extinctive se înțelege modificarea cursului acesteia constând în înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze întreruptive și începerea altei prescripții extinctive.
Potrivit art. 16 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 prescripția se întrerupe: prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță necompetentă; printr-un act începător de executare.
In speță, prescripția dreptului material la acțiune nu poate fi considerată ca întreruptă, potrivit textului mai sus menționat, prin introducerea cererii de chemare în judecată care a formulat obiectului dosarului nr._, deoarece cele două acțiuni, chiar dacă sunt între aceleași părți și au același izvor obligațional, au un obiect diferit.
Cu privire la celălalt capăt de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 3159 lei și dobânzi legale se constată că, prin procesul-verbal a executorului judecătoresc din data de 31 iulie_ s-a constatat compensată de drept creanța datorată de pârâtă, inclusiv cheltuielile de executare și executarea silită a încetat.
Cu privire la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate începând cu anul 2008 se reține că suma respectivă reprezintă cheltuieli de judecată, respectiv sume cheltuite pentru desfășurarea procesului și pentru derularea acestuia, dar care s-a încheiat și nu se poate invoca o întârziere în plată a unei obligații bănești, nefiind incidente dispozițiile privind dobânda legală care, ca și natură juridică reprezintă daune-interese.
Față de toate aceste considerente, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat și a se menține sentința atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de reclamantul M. G. M., prin mandatar M. P., cu domiciliul procesual ales în mun. Tulcea, ..2, ., ., împotriva sentinței civile nr.1468 din data de 12 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții” în contradictoriu cu pârâta R. C., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., ., ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 noiembrie 2013.
Președinte, R. A. V. | Judecător, S. R. | Judecător, L. D. P. |
Grefier, D. B. |
red.jud.fond S.A.
red.jud.Ș.R./16.12.2013
tehnored.gref.M.M./20.12.2013/2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 454/2013. Tribunalul TULCEA | Pretenţii. Decizia nr. 432/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
