Pretenţii. Decizia nr. 905/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 905/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 363/179/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.905
Ședința publică din data de 05 decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: E. N.
Judecători: D. N.
Ș. R.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurenta-reclamanta . cu sediul in Pitești, ., corp D, . 10, jud.Argeș și sediul ales la Cabinet avocat C. T., situat in Constanta, .-84, jud. C., impotriva sentintei civile nr.306/13.06.2013, pronuntata de Judecatoria B. in dosarul nr._, avand ca obiect pretenții, in contradictoriu cu intimata-parata . cu sediul in oras B., ., ..3, jud. Tulcea.
Dezbaterile in recurs au avut loc in sedinta publica din 21.11.2013, sustinerile in recurs ale partilor prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, care face parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
Prin cererea adresată Judecătoriei B. – județul Tulcea la data de 30.03.2012 și înregistrată sub nr._ /2013, reclamanta . a chemat în judecată pârâta . pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7.225,28 lei, reprezentând penalități convenționale aferente debitelor constatate prin facturile anexate, achitate cu întârziere calculate pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei obligații de plată și data plății efective și integrale a acestora, conform tabelului anexat, cu cheltuieli de judecată ocazionate cu soluționarea acțiunii.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în perioada octombrie 2008 – octombrie 2009 reclamanta a livrat debitoarei F. SRL diverse produse farmaceutice, în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. 155/21.03.2007 și 87/21.01.2009, produse al căror preț a fost achitat după împlinirea scadenței de plată stabilită convențional și reluată pe fiecare factură, plățile efectuate de pârâtă fiind imputate în condițiile reglementate de art.1110-1113 cod civil.
Pretențiile de plată a penalităților de întârziere sunt întemeiate pe dispozițiile art.4.2. din contractele anterior menționate potrivit cu care „în cazul în care cumpărătorul nu-și îndeplinește obligațiile de plată asumate prin prezentul contract, datorează vânzătorului următoarele penalități de întârziere :0,1% pe zi întârziere, din valoarea obligației neexecutate la termen, până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată, dacă termenul scadent a fost depășit cu până la 60 de zile; 0,2% pe zi de întârziere, din valoarea obligației neexecutate la termen, până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată dacă termenul scadent a fost depășit cu un număr de zile situat între 60 - 90 zile, inclusiv și 0,3% pe zi de întârziere, din valoarea facturii neachitate în termenul stipulat la art. 3, până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată, dacă termenul scadent a fost depășit cu un număr de peste 90 zile. Cuantumul penalităților poate depăși cuantumul obligației restante„.
În vederea soluționării amiabile a litigiului, a arătat reclamanta că a inițiat cu pârâta F. SRL procedura concilierii directe, ocazie cu care aceasta a recunoscut faptul că datorează penalități de întârziere pentru debitele achitate cu depășirea scadenței, însă a criticat cuantumul acestora, susținând fără temei că nu sunt calculate corect.
În drept, în conformitate cu art. 969 cod civil „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, iar potrivit art. 1361 Cod civil „principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul la ziua și locul determinat prin contract”.
Conform art. 1066 Cod civil „clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executare unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i”, iar potrivit art. 1069 cod civil „clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale. Nu poate dar creditorul cere deodată și penalitatea și obiectul obligației principale, afară dacă penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării”.
Pârâta .. a depus la dosar întâmpinare împotriva acțiunii principale introdusă de reclamanta S.C. F. T. S.R.L., solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca fiind nefondată cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat de pârâtă că prin cererea de chemare în judecată solicita plata sumei de 7.225,28 lei reprezentând penalități convenționale aferente unor facturi achitate cu întârziere, pretenții pe care le contestă, întrucât au mai achitat penalitățile de întârziere la data de 16 august 2010 prin factura nr._ în valoare de 9.202 lei, prin urmare cererea reclamantei nu poate fi primită, iar calculele efectuate de către aceasta sunt eronate și pornesc de la o bază de calcul inexistentă.
De asemenea, chiar dacă pretențiile reclamantei ar fi fost fondate, solicita a se observa că majoritatea facturilor erau prescrise. În acest context s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii reclamantei ca fiind prescrisă .
Pe fond s-a observat că toate plățile prin virament bancar conțin explicația „ cf. fact. Marfă”, sens în care ar fi trebuit operate pe facturile cele mai vechi. Plățile prin bancă sunt atașate la dosar .
Chitanțele nr._/07.07.2010,_/13.05.2010,_/18.05.2010,_/23.02.2010,_/21.01.2010,_/15.01.2010,_/26.08.2009,_/14.08.2009,_/31.07.2009,_/14.07.2009,_/22.06.2009, conțin explicația „ cf. medicamente „și ar fi trebuit operate pe facturile cele mai vechi. Astfel plățile prin chitanțele enumerate mai sus au fost operate greșit. De asemenea aceste chitanțe se află atașate la dosar.
Totodată calculul pretinselor penalități era eronat și numai o expertiză contabilă poate clarifica acest aspect. Penalitățile trebuie raportate corect și distinct la fiecare factură în parte. În acest context, se solicita efectuarea unei expertize de specialitate pentru a stabili valoarea reală a penalităților.
Conchizând, pârâta arată că nu avea nicio datorie cu privire la penalități, întrucât acestea au fost achitate încă de la data de 16 august 2010. Pe de altă parte cu privire la penalități a intervenit și prescripția dreptului la acțiune. Dacă s-ar fi considerat că au de plată o parte din penalități suma era cu mult mai mică și numai o expertiză de specialitate putea stabili cuantumul real al acestora.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea, prin Sentința civilă nr. 306/13.06.2013 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 863,56 lei cu titlu de penalități și la 81.42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Față de excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare, excepție unită cu fondul cauzei la data de 11 octombrie 2012, instanța apreciază că aceasta nu era fondată, întrucât penalitățile de întârziere au fost calculate pentru fiecare factură în parte, de la data scadenței, în cuantum și pe perioade diferite, acțiunea fiind introdusă în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Pe cale de consecință, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că raportul de expertiză contabilă dispus a fi efectuat în cauză, a concluzionat că S.C. F. T. S.R.L., avea o diferență de plătit, către societatea reclamantă, în sumă de 863,56 ron, cu titlu de penalități de întârziere.
Societatea reclamantă a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză și a solicitat refacerea calculului penalităților potrivit manierii sale de aplicare a procentului de penalitate, urmând a fi avut în vedere numărul total de zile de întârziere al fiecărei facturi și funcție de acesta să se aplice procentul de penalitate de 0,1%, 0,2 % sau 0,3%, iar expertul a aplicat procentul de penalitate pe perioade, respectiv 0,1% pentru primele 60 de zile de întârziere, 0,2% pentru perioada cuprinsă între a 61 zi și a 90 zi, 0,3% pentru perioada începând cu a 91 zi, deși în cauză pârâta nu a contestat niciodată maniera lor de calcul a penalităților, apărările acesteia vizând cu totul alte aspecte.
Analizând clauzele contractuale referitoare la penalități, s-a constatat că în cazul în care cumpărătorul nu-și îndeplinește obligațiile asumate prin contract, datorează vânzătorului penalități de întârziere de 0,1% / zi de întârziere, din valoarea obligației neexecutată la termen, până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată dacă termenul scadent a fost depășit cu până la 60 de zile, 0,2 % / zi de întârziere, din valoarea obligației neexecutată la termen, până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată dacă termenul scadent a fost depășit cu un număr de zile situat între 60 – 90 zile inclusiv și 0,3 %/zi de întârziere din valoarea facturii neachitate în termenul stipulat la art. 2, până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată, dacă termenul scadent a fost depășit cu un număr de peste 90 de zile.
Față de aceste prevederi contractuale, instanța de fond apreciat că, expertul a calculat penalitățile de întârziere în funcție de clauzele contractuale menționate mai sus, astfel că obiecțiunea reclamantei nu era fondată, instanța respingând-o.
Având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză care a concluzionat că pârâta avea de achitat suma de 863,56 lei cu titlu de penalități, către reclamantă, obligație cu care .. a fost de acord, a fost admisă acțiunea reclamantei și obligată pârâta la plata sumei de 863,56 lei cu titlu de penalități, către reclamantă.
Impotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta F. T. S.R.L. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Pârâta F. S.R.L. nu a contestat niciodată maniera de aplicare a procentului de penalitate stipulat în contractele de vânzare-cumpărare perfectate cu reclamanta; apărările acesteia vizând prescripția dreptului la acțiune și maniera de imputație a plăților parțiale, fără a contesta modul în care reclamanta a aplicat clauza penală din contractul părților și calculul penalităților.
Prin expertiza contabilă încuviințată în cauză, expertul a procedat la interpretarea clauzelor convenției părților, deși nici instanța și nici părțile nu le-au solicitat în acest sens, dezlegând o chestiune de drept asupra căreia numai instanța se putea pronunța.
Astfel, procedând la cuantificarea penalităților aferente facturilor achitate cu întârziere de către pârâtă, expertul a aplicat procentul de penalitate pe perioade, respectiv 0,1% pentru primele 60 de zile de întârziere, 0,2% pentru perioada cuprinsă între a 61 zi și a 90 zi, 0,3% pentru perioada începând cu a 91 zi, indiferent de numărul total de zile de întârziere.
Cum expertul nu este chemat și nici nu îi este permis să procedeze la interpretarea clauzelor contractuale, acesta fiind atributul exclusiv al instanței în măsura în care părțile solicită acest lucru prin apărările formulate, reclamanta a apreciat că acesta a depășit limitele investirii sale, sens în care a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, solicitând refacerea calculului și în maniera de interpretare susținută.
Instanța a respins însă obiecțiunile reclamantei, reținând punctul de vedere al expertului asupra manierei de aplicare a clauzei penale. Contrar prevederilor art. 268 alin. 4 Cod proc. civilă, dispoziția de respingere a obiecțiunilor nu este motivată.
Or, admițând în mod ipotetic, că respectivele clauze penale în baza cărora s-au solicitat penalitățile, ar fi susceptibile de mai multe înțelesuri, instanța avea obligația de a îndatora expertul la refacerea calculului în ambele variante, urmând apoi a pune în dezbaterea contradictorie a părților această chestiune de drept de care depindea soluționarea cauzei.
Mai mult decât atât, instanța de fond a îmbrățișat opinia expertului în ce privește maniera de calcul a penalităților, fără a aduce vreun argument în sprijinul interpretării clauzei penale dată de expert, deși aceasta reprezintă o chestiune de care depinde soluționarea fondului cauzei, împrejurare care ar conduce la imposibilitatea de a combate soluția instanței și, implicit, ar face imposibil controlul judecătoresc al hotărârii recurate.
Scopul oricărei clauze penale este de constrângere a debitorului să execute obligația asumată sau să o execute la termen.
In speță, clauza penală a fost formulată de maniera celei inserată în convenția părților în scopul determinării cumpărătorului F. S.R.L. să achite prețul produselor achiziționate la scadența stabilită convențional sau cel puțin, cât mai aproape de scadență;
Arată reclamanta recurentă că, prin stipularea clauzei penale nu a urmărit să acorde facilități pârâtei F. S.R.L., prin aplicarea unui procent de penalitate redus indiferent de perioada de întârziere.
Clauza penală inserată în convenția părților nu este susceptibilă de mai multe înțelesuri, unica manieră de aplicare fiind cea afirmată mai sus, cu atât mai mult cu cât forma contractului a fost stabilită, iar acest tip de contract este utilizat în relațiile comerciale și cu alți parteneri;
Practic, clauza penală inserată în convenția părților stabilește trei situații distincte de întârziere la plată, iar procentul de penalitate aplicabil se determină funcție de situația concretă a fiecărei obligații de plată consemnată în facturi.
In raport de aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei primei instanțe în vederea continuării judecății de la momentul procesual al formulării obiecțiunilor la raportul de expertiză contabilă.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile aduse acesteia, Tribunalul constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Pârâta F. S.R.L. nu a contestat maniera de aplicare a procentului de penalitate stipulat în contractul de vânzare-cumpărare încheiate între părți, apărările acesteia vizând prescripția dreptului la acțiune, și modalitatea de imputație a plăților.
Pentru aplicarea corectă a clauzei penale cuprinsă în contractele încheiate de părți trebuie pornit de la examinarea conținutului art. 4.2. din ambele contracte încheiate între părți, respectiv nr. 155 din 21.03.2007 și nr. 87/21.01.2009, potrivit cu care, în cazul în care cumpărătorul nu-și îndeplinește obligațiile asumate prin prezentul contract datorează vânzătorului următoarele penalități de întârziere:
- 0,1% pe zi de întârziere, din valoarea obligației neexecutate la termen, până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată, dacă termenul scadent a fost depășit cu până la 60 de zile;
- 0,2% pe zi de întârziere, din valoarea obligației neexecutate la termen, până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată, dacă termenul scadent a fost depășit cu un număr de zile situat între 60 – 90 zile inclusiv și;
- 0,3% pe zi de întârziere, din valoarea facturii neachitate în termenul stipulat la art. 3, până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată, dacă termenul scadent a fost depășit cu un număr de peste 90 de zile.
Cuantumul penalităților poate depăși cuantumul obligației restante.
Tribunalul constată că formularea clauzei penale este clară, nelăsând posibilitatea interpretării
Ori dacă s-ar accepta interpretarea dată de prima instanță, în sensul că pentru primele 59 zile de întârziere penalitățile sunt de 0,1% pe zi de întârziere, pentru zilele 60 – 90 inclusiv de întârziere penalitățile sunt de 0,2% pe zi de întârziere, iar pentru zilele de întârziere de peste 90 penalitățile sunt de 0,3% pe zi de întârziere ar rezulta că nu mai poate fi îndeplinită condiția prevăzută după fiecare procent, ca fiecare dintre acestea să se aplice până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată.
Deci, în concret, se va aplica un procent de 0,1% pe zi de întârziere doar dacă întreaga obligație de plată rezultă dintr-o factură a fost achitată în cel mult 59 zile. In cazul în care în acest interval a fost achitată doar o parte din sumă, pentru restul neachitat se vor aplica celelalte procente, până la achitarea integrală.
Dacă în intervalul celor 59 zile nu s-a achitat nicio parte din sumă, atunci întregii obligații i se vor aplica penalități în cuantum de 0,2%, dacă aceasta va fi integral achitată în cel mult 90 zile, ș.a.m.d, urmărind același raționament.
Nimic din manierea de formulare a clauzei penale nu conduce la interpretarea că părțile au convenit ca pentru cazul în care toată contravaloarea unei facturi s-ar achita cu o întârziere de peste 90 de zile, acesteia să i se aplice penalități în procente diferite, pe intervale de timp.
Rațiunea pentru care creditoarea a formulat de asemenea manieră clauza penală a fost de a aplica o penalitate mai aspră cu cât îndeplinirea efectivă a obligație de plată s-a prelungit pe un interval de timp mai mare.
Este corectă și susținerea recurentei potrivit căreia, în măsura în care la perfectarea contractului ar fi avut în vedere interpretarea propusă de pârâtă, maniera de formulare a clauzei penale ar fi fost cu totul alta, de genul 0,1% pe zi de întârziere pentru primele 59 zile, 0,2% pentru perioada cuprinsă între a 60 a zi și a 89 a zi și 0,3% pentru perioada cuprinsă între a 90 a zi și data plății.
Prin urmare, Tribunalul constată că în mod greșit prima instanță a respins obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de reclamantă și nu a solicitat expertului să prezinte calculul penalităților în modalitatea arătată mai sus, aceasta fiind interpretarea corectă a clauzei inserate la art. 4.2. din cele două contracte perfectate între părți.
In consecință, în temeiul art. 312 pct. 5 și art. 3041) Cod proc. civ., recursul a fost admis și a fost trimisă cauza spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiza contabilă care să calculeze penalitățile și în varianta de interpretare de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de către recurenta-reclamanta S.C. F. T. S.R.L. cu sediul in Pitești, ., corp D, . 10, județul Argeș și sediul ales la Cabinet avocat C. T., situat în Constanta, . - 84, județul C., împotriva sențintei civile nr. 306/13.06.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimată-pârâtă .., cu sediul în oras B., ., ., cam. 3, județul Tulcea.
Caseaza hotararea atacata si trimite cauza spre rejudecare primei instante.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 decembrie 2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
E. N. D. N. P. L.
Ș. R.
16.01.2014
Red.jud.EN
Tehnored. DS/Ex. 2
24.01.2014
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 624/2013. Tribunalul... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 204/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
