Pretenţii. Decizia nr. 836/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 836/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 2890/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 836/2013
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. A.
JUDECĂTOR: E. B.
JUDECĂTOR: D. N.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă . sediul în Tulcea, ..3, jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.1556/19.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata reclamantă . ȘI CONSTRUCȚII NAVALE SRL prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ C. D. cu sediul în C., ..3, ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare instanța constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
La data de 02.05.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._, cererea formulată de reclamanta S.C. ȘANTIERUL DE REPARAȚII ȘI CONSTRUCȚII NAVALE – prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență C. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A., prin care s-a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 18.641,36 lei, reprezentând rest de plată înregistrat în urma relațiilor comerciale, precum și la plata dobânzii aferente conform contractului încheiat între părți, până la data achitarea efectivă a obligațiilor, cu cheltuieli de judecată.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.1556 din 19 aprilie 2013 instanța a admis cererea formulată de către reclamanta S.C. ȘANTIERUL DE REPARAȚII ȘI CONSTRUCȚII NAVALE – prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență C. D. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A., având ca obiect pretenții.
Pe cale de consecință, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 18.641,36 lei cu titlu prestări servicii la care se adaugă penalități de 0,07% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra acestei sume începând cu data de 28.07.2010 și până la data plății efective, respingând capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că între cele două părți au avut loc relații comerciale, în baza cărora societatea reclamantă a prestat societății pârâte servicii în valoare totală de 78.641,36 lei.
Între creditoare, în calitate de prestator și debitoare, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 148/08.04.2010, cu privire la o . reparații la barja nr. 1546 aparținând pârâtei și a cărui valoare a fost detaliată în anexa 1 la contract.
În executarea acestui contract, reclamanta creditoare a emis factura fiscală nr. 22/28.06.2010 cu o valoare totală de 78.641,36 lei, însușită prin semnătură de către pârâta debitoare.
Pârâta a susținut că reclamanta nu a prestat serviciul contractat astfel că nu a beneficiat de acesta, situație care însă nu s-a probat în cauză.
Potrivit art. 46 Cod comercial, obligațiunile comerciale se probează printre altele, cu facturi acceptate, cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 Cod civil, prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă. Or, reclamanta creditoare a făcut dovada facturării sumei pretinse, factură acceptată la plată de către pârâta debitoare.
În cauză sunt incidente și prevederile art. 225 Cod procedură civilă, care asimilează refuzul pârâtului de a răspunde la interogatoriu cu un început de dovadă scrisă în favoarea reclamantei creditoare.
Potrivit pct. IV din contract, scadența plății facturilor sau a oricăror datorii s-a stabilit ca fiind de 25 zile de la data facturării. În cazul neîndeplinirii în termen de 5 zile de la data scadenței a obligației de plată, debitorul va plăti o penalitate de 0,07% pentru fiecare zi de întârziere.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenta-pârâtă că, așa cum a susținut și prin întâmpinare, părțile au încheiat un contrat care viza repararea unei barje, reparație care, în final nu s-a mai făcut deloc (precizează în acest sens că durata contratului dintre părți este de 60 de zile, adică până la 8.06.2010. în timp ce factura 22/2010 a fost emisă la 28.06.2010).
În opinia sa, susține recurenta-pârâtă, sarcina probei existenței reparației revenea reclamantei, care trebuia să-și probeze lucrările de construcții metalice pretinse, și că ea nu putea să dovedească că această operațiune nu a avut loc, așa cum nimeni nu poate dovedi un fapt negativ. Instanța ar fi trebuit să cunoască că sarcina probei revenea reclamantei, plecând tocmai de la faptul că nu se poate face dovada faptului negativ decât prin faptul pozitiv contrar, adică prin probarea efectuării acestor lucrări.
Sub acest aspect, mai arată recurenta-pârâtă că în contractul dintre părți nu este stabilit un preț al contractului și nici elemente care să constituie criterii de determinare, astfel că dacă lucrarea ar fi fost făcută, trebuiau să se facă situații de lucrări cu cantitățile și operațiunile înglobate în respectiva reparație. De aceea era absolut necesar să probeze nu numai existența convenției ci și îndeplinirea efectivă a acesteia.
Susține în continuare recurenta-pârâtă că factura fiscală ce pare a constitui proba esențială în această cauză, conform Codului comercial avea nevoie, pentru a fi considerată mijloc de probă, de acceptarea sa la plata de către debitoare, acceptare care reprezintă o chestiune esențială care transformă un înscris într-un mijloc de probă folosibil în procesele judiciare, în lipsa sa factura neputând avea asemenea funcție. Semnarea facturii de către debitoare poate reprezenta faptul vecin și conex pe care s-ar putea întemeia o prezumție judecătorească de acceptare la plată pentru acest rezultat însă este absolut necesar ca cel care semnează factura să fie o persoană care poate angaja juridic societatea debitoare.
Precizează faptul că, în cauză, o asemenea semnătură nu există, și în acest sens trebuie înțelese mențiunile făcute în întâmpinare în privința lipsei semnăturii de pe factură, iar ceea ce apare ca semnătură la rubrica specifică din factură prezentată nu are nicio legătură cu persoanele care ar putea să angajeze juridic pe debitore și consideră că tot reclamantei îi revenea sarcina să probeze cine este persoana care a semnat respectiva factură, în condițiile în care S.C. „D.” S.A. nu are cunoștință cine este cel/cea care a semnat factura și în ce relații se afla cu acesta.
În opinia sa, factura în discuție nu este acceptată la plată și, prin urmare, nu poate fi folosită ca mijloc de probă în proces, iar soluția instanței nu se poarte justifica prin această factură fiscală.
Consideră recurenta-pârâtă că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 225 Cod pr. civilă pentru că nu avea cunoștință de comunicarea vreunui interogatoriu la care să nu fi răspuns și, deci, premisa textului în discuție nu ar fi realizată; folosirea lipsei nejustificate la interogatoriu ca un început de dovadă a faptului pretins este întotdeauna condiționată de inexistența unor mijloace de probă pentru dovada faptului pretins.
Învederează recurenta pârâtă că soluția din art. 225 Cod pr.civilă poate fi „accesată” numai în ultima instanță, când nu mai există alte mijloace de probă în cauză, iar în speță acest lucru nu se regăsește, reclamanta având nu numai posibilitatea dar și obligația să prezinte facturi acceptate la plată, situații de lucrări pentru reparațiile pretinse, achiziții de materiale pentru lucrarea invocată etc.
În apărare, reclamanta S.C. Șantierul Naval de Reparații și Construcții Navale, prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență C. D., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din probele administrate se reține că între intimata-creditoare, în calitate de prestator și recurenta-debitoare, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 148/08.04.2010, cu privire la o . reparații la barja nr. 1546 aparținând recurentei-pârâte și a cărui valoare a fost detaliată în anexa 1 la contract, iar în executarea acestui contract, intimata-reclamanta a emis factura fiscală nr. 22/28.06.2010 cu o valoare totală de 78.641,36 lei, însușită prin semnătură de către recurenta-pârâtă.
Conform prevederilor art. 46 Cod comercial, obligațiunile comerciale se probează printre altele, cu facturi acceptate, cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 Cod civil, prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă., iar intimata reclamanta a făcut dovada facturării sumei pretinse, factură acceptată la plată de către intimata-pârâta .
Totodată, se mai reține că, în cauză, sunt incidente și prevederile art. 225 Cod procedură civilă, care asimilează refuzul recurentului-pârât de a răspunde la interogatoriu cu un început de dovadă scrisă în favoarea intimatei-reclamante, interogatoriu care a fost comunicat recurentei cu adresa nr._ /6.03.2013
Susținerea recurentei-pârâte că factura nu a fost acceptată la plată nu poate fi primită atâta timp cât nu s-a înscris în fals cu privire la persoana care a semnat această factură,iar creanța neachitată în suma de 18.641,36 de lei este in realitate un rest de plată din factura nr. 22/28.06.2010 în valoare totală de 78.641,36 lei.
De asemenea se reține că potrivit pct. IV din contract, scadența plății facturilor sau a oricăror datorii s-a stabilit ca fiind de 25 zile de la data facturării. În cazul neîndeplinirii în termen de 5 zile de la data scadenței a obligației de plată, debitorul va plăti o penalitate de 0,07% pentru fiecare zi de întârziere.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A., cu sediul în municipiul Tulcea, ..3, județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr.1556/19.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . ȘI CONSTRUCȚII NAVALE SRL, prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ C. D., cu sediul în municipiul C., .. 3, ..7, ., având ca obiect pretenții, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 13 noiembrie 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
V. A. E. B. D. N.
GREFIER,
L. R.
Jud. fond I.S.
Redactat jud. D.N./18.11.2013
Tehnoredactat gref. G.R./06.12.2013/2 ex..
| ← Pretenţii. Decizia nr. 834/2013. Tribunalul TULCEA | Pretenţii. Decizia nr. 277/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
