Pretenţii. Decizia nr. 845/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 845/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 198/253/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 845/2013
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. A.
JUDECĂTOR: E. B.
JUDECĂTOR: D. N.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă S.C. A. S.A. T. cu sediul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.525/27.08.2013 pronunțată de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimatul pârât G. M. cu domiciliul în Măcin, ., jud.T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat cons.jr.S. L. M. pentru recurenta reclamantă, lipsă fiind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și netimbrat, după care:
Cons.jr.S. L. M. pentru recurenta reclamantă depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, delegația și înscrisuri ca și practică judiciară.
Nemaifiind cereri de formulat și explicații de dat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra recursului.
Cons.jr.S. L. M. având cuvântul în recurs pentru recurenta reclamantă solicită admiterea recursului formulat și modificarea în parte a hotărârii atacată în sensul admiterii și a capătului de cerere privind majorările de întârziere.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă legal timbrată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub nr._ din 05.02.2013, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul G. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1760,04 lei reprezentând: 1183,46 lei c./val. servicii publice de alimentare cu apă pentru perioada august 2010 – noiembrie 2012 și 576,58 lei majorări de întârziere.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.525 din 27 august 2013 instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.A. T., în contradictoriu cu pârâtul G. M..
Pe cale de consecință, a obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 1183,46 lei reprezentând debit principal constând în contravaloarea serviciului public de alimentare cu apă pentru perioada august 2010 – noiembrie 2012, respingând restul pretențiilor solicitate.
Totodată, a obligat de asemenea pârâtul să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 108,68 lei, compuse din c/valoare taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente pretențiilor admise.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat cu titlu de debit principal suma de 1183,46 lei reprezentând c./val. servicii publice de alimentare cu apă pentru perioada august 2010 – noiembrie 2012 și 576,58 lei majorări de întârziere .
Cu toate acestea, în privința debitului principal, însumând sumele rezultate din facturile depuse la dosar (fără a se avea în vedere eventualele solduri ce pot proveni de la o perioadă pentru care s-a prescris dreptul material la acțiune al reclamantei) a rezultat o sumă mult mai mare decât cea inserată în situația financiară.
În condițiile în care operează principiul disponibilității, instanța nu poate da mai mult decât s-a cerut, astfel a fost admis debitul așa cum a fost solicitat, în suma de 1183,46 lei, aferent perioadei august 2010 – noiembrie 2012, reținând că s-a dovedit cu înscrisurile depuse faptul ca este antrenată răspunderea contractuală a beneficiarului serviciilor, în speță pârâtul.
În privința majorărilor de întârziere, instanța de fond a reținut că deși în principiu acestea se justifică potrivit art.16 alin.2 din contract, cuantumul acestora nu a fost dovedit de către reclamantă, instanța neputându-l calcula, în condițiile în care atât în centralizator cât și în situația financiară depusă dar și în facturile aflate la dosar nu se regăsește modalitatea de calcul detaliată a acestora.
Astfel, potrivi art 16 alin 2 litera „a” din contractul încheiat între părți, neachitarea facturii în termen de 30 zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere ce sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare
Or, dobânda datorată pentru plata obligațiilor bugetare, potrivit art.120 alin. 2 și 7 din O.G. nr.92/2003 (codul de procedură fiscală) se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii acesteia inclusive, iar nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale. Așadar, nivelul dobânzii nu este același, procentul menționat anterior fiind cel în ființă la data redactării prezentei sentințe, astel că în lipsa unei modalităti de calcul (număr zile de întârziere x procentul avut în vedere) instanța nu a putut verifica dacă sumele cerute cu titlu de penalități sunt sau nu corecte.
Mai mult, instanța de fond a reținut că majorările aferentă fiecărei facturi in parte așa cum sunt menționate în situația financiară întocmită în mai 2013 diferă de aceleași majorări menționate în centralizatorul întocmit la 23.11. 2012 (anterior promovării acțiunii de față) ceea ce conduce la concluzia că aceste au fost calculate ulterior promovării cererii de chemare în judecată, instanța neputând avea în vedere și perioada cuprinsă după introducerea acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta .-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenta-reclamantă că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, interpretând greșit actele deduse judecății, fapt ce se circumscrie motivelor de modificare a sentinței atacate cu recurs, prevăzute de ar. 304 punctele 8, 9 cu aplicarea art. 304 alin. 1) din Codul de procedură civilă.
Astfel, susține recurenta-reclamantă că în mod nejustificat a considerat prima instanță cu privire la capătul de cerere referitor la majorările de întârziere că „nu este dovedit ca și modalitate de calcul” și precizează că acest capăt de cerere a fost dovedit cu contractul și facturile anexate la dosar, precum și cu fișa clientului în care este redată atât de cronologia debitului, cât și calculul detaliat al majorărilor de întârziere, iar acestea se calculează în procent de 0,1% pe zi de întârziere, identică pentru creanțele bugetare, deoarece creanțele din prestarea serviciilor publice, au un regim asimilat creanțelor bugetare în conformitate cu prevederile art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003 republicată prin Codul de procedură fiscală, art. 30 alin. 4 lit. a din Legea nr. 231/2006 privind serviciul public comunitar de apă și canalizare și art. 42 alin. 10 lit. b din Legea nr. 51/2006 privind serviciile publice comunitare.
Mai arată recurenta–reclamantă că reglementarea majorărilor de întârziere este dată și de art. 15 alin. 2 din Ordinul nr. 90/2007 al președintelui A.N.R.S.C. (Autoritatea de Reglementare a Serviciilor Comunitare) de aceeași manieră.
Precizează recurenta-reclamantă că, în mare parte, Contractul de furnizare nr._/107 din 19.12.2007 încheiat cu pârâtul este copia fidelă a contractului cadru, deoarece aceste clauze fac parte din categoria celor care nu se negociază și prevede în art. 16 alin. 2 de asemenea modalitatea de calcul, iar în fișa clientului aflată la dosar este redată în mod clar pe ultima coloană, în partea dreaptă a filei respective calculul detaliat al majorărilor de întârziere.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente.
Astfel, deși la instanța de fond recurenta-reclamantă prin lista de probatorii depusă la dosar și aflată la fila 50 din dosarul de fond a solicitat proba cu expertiza contabilă în vederea stabilirii în concret sumelor datorate de pârâtul-debitor, prima instanță a încuviințat doar proba cu înscrisuri și interogatoriu, fără a se pronunța asupra probei cu expertiza contrabilă, deși în hotărârea pronunțată a reținut că nu poate verifica dacă sumele cerute cu titlu de penalități sunt sau nu corecte și că majorările aferente fiecărei facturi în parte, așa cum sunt menționate în situația financiară întocmită în mai 2013 diferă de aceleași majorări menționate în centralizatorul întocmit la 19.01.2012, existând contradicții între acestea.
Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art. 129 alin 5 Cod pr. civilă, se reține că în cauză pentru lămurirea în întregime a procesului se impune efectuarea unei expertize contabile, motiv pentru care urmează a admite, recursul, a casa hotărârea atacată și a trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe, Judecătoria Măcin.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă S.C. A. S.A. T. cu sediul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.525/27.08.2013 pronunțată de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimatul pârât G. M. cu domiciliul în Măcin, ., jud.T., având ca obiect pretenții.
Casează sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Judecătoria Măcin.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 13 noiembrie 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTORI, GREFIER,
V. A. E. B. L. R.
D. N.
Jud. fond. G.M.F.
Redactat jud. E.B./03.12.2013
Tehnoredactat gref. L.R./09.12.2013/2 ex.
| ← Anulare act. Decizia nr. 4/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 714/2013. Tribunalul... → |
|---|
