Plângere contravenţională. Decizia nr. 634/2013. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 634/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 7332/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 634
Ședința publică de la 25 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D. P.
Judecător R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurentul-petent MIȘERELICU T., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1481 din data de 17 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională” în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare, de asemenea se învederează că termenul de judecată s-a acordat pentru lipsa de apărare a recurentului-petent, precum și pentru a i se comunica întâmpinarea, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.150 cod procedură civilă declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față;
Prin plângerea introdusă la data de 22.10.2012 și înregistrată la Judecătoria Tulcea sub nr. 7322, petentul Mișirelicu T. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 07.10.2012 întocmit de către intimata Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Poliție Rutieră, solicitând anularea acestuia.
În motivarea cererii, petentul a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției este netemeinic și nelegal întrucât a pătruns în intersecție, pe culoarea verde a semaforului, însă datorită traficului aglomerat a fost surprins în mijlocul intersecției, de culoarea roșie a semaforului.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 1481 din data de 17 aprilie a respins plângerea, ca nefondată.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal . nr._/07.10.2012, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională de 280 lei, respectiv 4 puncte-amendă, reținându-se că în data de 07.10.2012 ora 14:54, a condus autoturismul marca Mercedes, înmatriculat sub nr._, pe . intersecția semaforizată cu . pătruns pe culoarea roșie a semaforului. S-a mai consemnat că abaterea a fost înregistrată pe Hard . montat pe autospeciala MAI_. De asemenea, s-a dispus reținerea permisului de conducere al petentului.
S-a mai reținut de către instanța de fond că procesul-verbal a fost semnat de petent, cu mențiunea „ nu am obiecții”, iar în urma examinării din oficiu a acestuia din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de niciuna dintre aceste cauze, motiv pentru care instanța a trecut la analiza susținerilor petentului privind nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
A arătat judecătorul fondului că potrivit art. 52 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, semnalul de culoare roșie interzice trecerea, iar potrivit art. 100 alin. (3) lit. (d) din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte... nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, instanța reținând dă agentul constatator a aplicat sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv 4 puncte amendă în cuantum de 280 lei. De asemenea, s-a dispus reținerea permisului de conducere.
În opinia primei instanței, agentul constatator a procedat în mod greșit, dispunând doar reținerea permisului de conducere, fără a aplica în mod concret sancțiunea complementară prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. f din O.U.G. nr. 195/2002.
A arătat judecătorul fondului că reținerea permisului de conducere și suspendarea dreptului de conducere sunt două noțiuni distincte și cu efecte juridice diferite, instanța reținând că potrivit art. 96 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.
Totodată, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat – constituie sancțiune complementară, conform art. 96 alin. 2 lit. c din O.U.G. nr. 1952/2002, iar reținerea permisului de conducere constituie o măsură tehnico-administrativă, conform art. 97 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 și poate fi dispusă de polițistul rutier, ca urmare a suspendării dreptului de conducere.
A arătat instanța că agentul de poliție avea obligația de a indica, în mod concret toate sancțiunile aplicate, nefiind corect simplul fapt al deducerii sancțiunii complementare, însă cu toate acestea, având în vedere dispozițiile art. 97 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv faptul că pe perioada reținerii permisului de conducere, conducătorul auto nu are dreptul de conducere și întrucât această perioadă este considerată suspendare, s-a reținut că agentul constatator a aplicat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile.
Instanța de fond a apreciat că din capturile foto, rezultă în mod evident faptul că autoturismul marca Mercedes înmatriculat sub nr._ a pătruns în intersecție, pe culoarea roșie a semaforului și, mai mult decât atât, intersecția nu era aglomerată, așa cum a susținut petentul.
S-a mai reținut în acest sens că, planșele foto au fost obținute prin intermediul aparatului radar de tip Autovision montat pe autospeciala MAI_ (_ ).
A arătat judecătorul fondului că potrivit prevederilor art. 109 alin. 2 din O.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Totodată, potrivit prevederilor art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 195/2002, în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.
A arătat prima instanța că pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, potrivit prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobată prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinele Biroului Român de Metrologie Legală nr. 153/2007 și nr.187/2009, trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată filmarea; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Instanța a considerat că prin Buletinul de verificare metrologică nr._/10.04.2012 se atestă că cinemometrul de control rutier Autovision montat pe autospeciala Dacia L. cu nr._, se afla în condiții optime de funcționare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petentul, recurs pe care nu l-a motivat și nici nu s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru a-l susține oral potrivit art. 34 al. 2 din O.G. nr. 2/2002.
În apărare, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr. 1481 din 17 aprilie 2013, ca temeinică și legală.
A arătat intimatul că hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu respectarea tuturor prevederilor legale și consideră acesta că petentul nu a făcut dovada că situația de fapt este alta decât cea reținută în procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, susținerile făcute în cuprinsul plângerii contravenționale nefiind susținute de probe.
În concluzie, se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, sub toate aspectele Tribunalul constată, că recursul este nefondat, potrivit următoarelor considerente.
Astfel, la data de 22.10.2012 petentul a fost sancționat prin procesul-verbal de contravenție . nr._ deoarece la data de 07.10.2012, ora 14:54, a condus autoturismul marca Mercedes, înmatriculat sub nr._, pe . intersecția semaforizată cu . pătruns pe culoarea roșie a semaforului. S-a mai consemnat că abaterea a fost înregistrată pe Hard . montat pe autospeciala MAI_. De asemenea, s-a dispus reținerea permisului de conducere al petentului.
Potrivit art. 52 alin.1 din H.G. nr. 1391/2006 - semnalul de culoare roșie interzice trecerea.
Totodată potrivit art. 100 alin. (3) lit. (d) din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte... nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului
Potrivit art. 96 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.
Conform art. 96 alin. 2 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat, constituie sancțiune complementară,
Așa cum corect a reținut și prima instanță, din planșele foto ce se găsesc la dosarul cauzei rezultă fără nici un dubiu faptul că autoturismul condus de către petent marca Mercedes nr._ a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului și contrar susținerilor petentului, intersecția nu era aglomerată, iar planșele foto au fost obținute prin intermediul aparatului radar de timp Autovision montat pe autospeciala MAI_ (_ ).
Și în opinia instanței de recurs, petentul a săvârșit contravenția reținută În procesul-verbal de contravenție.
Față de aceste considerente, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul-petent MIȘERELICU T., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1481 din data de 17 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională” în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 25 septembrie 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
L. D. P. R. A. V. Ș. R.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond V.I
Redactat jud. Ș.R. /14.10.2013
Tehnoredactat grefier G.R./22.10.2013/2 ex.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 89/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 105/2013. Tribunalul... → |
---|