Partaj judiciar. Decizia nr. 830/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 830/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 830/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.830
Ședința publică de la data de 14 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier A. S.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelanta-pârâtă-reclamantă N. (M.) T., cu domiciliul în com. Valea Nucarilor, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr.713 din 13 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant-pârât M. (N.) C., cu domiciliul în . Tulcea și domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocatură G. din mun. Tulcea, ., ., ..
Dezbaterile asupra apelului civil au avut loc în ședința publică din data de 09 octombrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 14 octombrie 2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 13.05.2013 sub nr._ reclamanta-pârâtă M. N. "I’udora a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M. N. C., solicitând desfacerea căsătoriei, revenirea la numele avut anterior și evacuarea acestuia din imobilul situat în . sa exclusivă, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că relațiile de familie sunt grav și iremediabil vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă datorită comportamentului violent al pârâtului-reclamant, manifestat pe fondul consumului de băuturi alcoolice. A arătat reclamanta-pârâtă că întrucât pârâtul-reclamant nu justifică un drept locativ asupra imobilului din com. Valea Nucarilor ., jud. Tulcea, bunul său personal, și în condițiile în care acesta are o altă locuință pe care nu o folosește, se impune evacuarea sa din respectivul imobil.
În drept au fost invocate prevederile art. 373 lit. b, art. 383 alin. 3, art. 1528 alin. 1 din Codul civil și art. 914-934 din Codul de procedură civilă, iar în susținerea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Pârâtul-reclamant a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei prin acordul părților, revenirea la numele avut anterior, partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu o contribuție de 70% în favoarea sa și 30 % pentru reclamanta-pârâtă, precum și constatarea și realizarea unui drept de creanță constând în valoarea îmbunătățirilor aduse de părți la imobilul proprietatea exclusivă a reclamantei- pârâte.
In motivarea cererii, pârâtul-reclamant a arătat că relațiile de familie s-au deteriorat din momentul în care reclamanta-pârâtă a început să beneficieze de o pensie de aproximativ 600 de lei și să-i limiteze accesul la încăperile casei de locuit. A arătat pârâtul-reclamant că pe parcursul căsătoriei a realizat venituri de natură salarială dar și din activități în agricultură, venituri pe care le-a adus în casă, a muncit în gospodărie, a sprijinit-o pe soția sa care nu avea venituri proprii și l-a întreținut pe fiul acesteia, pe care l-a tratat ca pe copilul său pe toată perioada copilăriei.
A mai arătat pârâtul-reclamant că în timpul căsătoriei părțile au achiziționat bunuri mobile constând în mașină de spălat, combină frigorifică, ladă frigorifică, aragaz, două televizoare, mobilă de bucătărie, masă de 12 persoane cu două scaune, un cal și o căruță și au economisit bani ce se află într-o unitate bancară pe numele reclamantei-pârâte.
A precizat pârâtul-reclamant că la imobilul proprietatea exclusivă a soției sale, în perioada căsătoriei, s-au adus îmbunătățiri, respectiv montat parchet în trei camere și dușumea de lemn într-o cameră, montat ferestre și ușă termopan, construit două anexe magazii din chirpici tencuite, refăcut o sobă de teracotă, ridicat gard de plasă de sârmă, și de stuf cu două porți de lemn, confecționat boltă din fier pentru vița de vie și instalație de apă potabilă.
Cererea reconvențională a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 264
lei.
S-au atașat cererii reconvenționale, înscrisuri.
Reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a infirmat susținerile pârâtului-reclamant referitoare la componența masei bunurilor de împărțit, la contribuția superioară a acestuia la dobândirea comunității de bunuri și la îmbunătățirile aduse imobilului, arătând, în esență, fiul său a cumpărat o parte din bunurile mobile menționate în cererea reconvențională și tot el a suportat mare parte din cheltuielile ocazionate de îmbunătățirile aduse imobilului.
Întrucât părțile au solicitat desfacerea căsătoriei prin acord, cerere admisă prin sentința civilă nr. 3452/15.10.2013 pronunțată în dosarul nr. 3572 327/2013, la termenul de judecată din data de 14.10.2014 instanța a dispus
disjungerea cererilor având ca obiect evacuare, partaj și drept de creanță, înregistrându-se dosarul nr._/2014.
Prin cererea înregistrată la data de 1.07.2014 reclamanta-pârâtă M. N. T. a renunțat la judecarea capătului de cerere privind evacuarea pârâtului-reclamant din imobil.
In probațiune instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, martori și interogatoriul reclamantei-pârâte și expertize.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr.7l3 din 13 martie 2015 a admis în parte acțiunea având ca obiect partaj bunuri comune- lichidarea regimului matrimonial - evacuare - drept de creanță, formulală de reclamantul-pârât M. N. C., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă M. N. T..
A constat că în timpul căsătoriei, cu o contribuție de 60% pârâtul- reclamant și de 40% reclamanta-pârâtă, părțile au dobândit următoarele bunuri:
ladă frigorifică, aragaz, două televizoare color, mobilă de bucătărie, masă de 12 persoane cu două scaune, un cal și o căruță.
A dispus ieșirea părților din indiviziune și a atribuit pârâtului-reclamant bunurile mobile un televizor color și o căruță, iar reclamantei-pârâte bunurile mobile ladă frigorifică, aragaz, un televizor color, mobilă de bucătărie și masă de 12 persoane cu două scaune.
A constatat că în timpul căsătoriei părțile au adus imobilului proprietatea exclusivă a reclamantei-pârâte îmbunătățiri în valoare totală de 11.819 lei și a obligat reclamanta-pârâtă la plata sumei de 7091 lei către pârâtul-reclamant, cu titlul de sultă.
Totodată prima instanță a luat act de renunțarea reclamantei-pârâte la cererea privind evacuarea pârâtului-reclamant din imobil și a obligat-o la plata cheltuielilor de Judecată către pârâtul-reclamant în cuantum de 1298 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, părțile s-au căsătorit la data de 12.03.1994, iar prin sentința civilă nr. 3452/15.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei de comun acord și revenirea acestora la numele avute anterior.
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 13.03.2014 s-a constatat că foștii soți au dobândit în timpul conviețuirii o ladă frigorifică, aragaz, 2 televizoare color, mobilă de bucătărie, masă de 12 persoane cu 2 scaune, un cal și o căruță.
S-a reținut ca făcând parte din comunitatea de bunuri și pe cele relativ la care reclamanta-pârâtă a pretins un drept de proprietate exclusiv întrucât nu s-au produs probe care să răstoarne prezumția instituită de art. 339 din Codul civil, potrivit cărora „bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților”.
Astfel, depoziția martorei I. T. care a relatat ca un televizor color a fost cumpărat de fiul reclamantei-pârâte nu au fost luate în considerare,
întrucât aceasta nu a fost susținută de alte probe, declarații de martori sau înscrisuri.
Nu s-a dovedit că pe parcursul conviețuirii părțile au economisit vreo sumă de bani ce ar face obiectul vreunui depozit bancar constituit de către reclamanta-pârâtă, susținerile pârâtului-reclamant în acest sens fiind infirmate de relațiile comunicate instanței de mai multe unități bancare din Tulcea, astfel că cererea acestuia cu privire la includerea respectivei sume de bani în masa de partaj nu poate fi primită.
Pe de altă parte, înscrisurile existente la dosarul cauzei și depozițiile martorilor audiați la cererea ambelor părți, au evidențiat, dincolo de orice îndoială, că pe toată perioada căsătoriei, pârâtul-reclamant a obținut venituri de natură salarială dar și din activitățile desfășurate la diferite persoane după programul de muncă. În schimb, reclamanta pârâtă a beneficiat de o indemnizație de handicap, se ocupa de menajul casei și rareori a desfășurat activități agricole date fiind problemele de sănătate cu care se confrunta. Nu lipsit de relevanță sub aspectul contribuției soților la dobândirea bunurilor comune este și faptul că în întreținerea acestora s-a aflat un fiul al reclamantei- pârâte dintr-o altă relație, minor la data încheierii căsătoriei părților.
A rezultat din depozițiile martorilor audiați în cauză, din răspunsurile reclamantei-pârâte la interogatoriu și nu în ultimul rând din cuprinsul întâmpinării formulata de aceasta din urmă la cererea reconvențională a pârâtului-reclamant, că la imobilul proprietatea acesteia s-au efectuai (pe parcursul căsătoriei părților îmbunătățiri constând în parchet în două camere, tâmplărie PVC și o ușă termopan, două magazii din chirpici, gard de stuf în fața casei și 2 porți de lemn, boltă de fier pentru vița de vie, instalație de apă potabilă și refacerea unei sobe de teracotă.
S-a mai precizat că, apărările reclamantei-pârâte prin care s-a încercat a se acredita ideea unei contribuții substanțiale a fiului său la realizarea îmbunătățirilor aduse imobilului nu au fost luate in considerare de către instanța întrucât nu au fost dovedite de probele administrate în cauză. Cuponul mandat existent în copie la dosar (fila 54) nu conține data la care suma de 1400 de lei a fost expediată reclamantei-pârâte, iar celelalte mandate poartă o dală ulterioară celei la care soții s-au separat în fapt, astfel că aceste înscrisuri nu prezintă relevanță sub aspectul îmbunătățirilor aduse imobilului și nici al contribuției soților la dobândirea bunurilor comune.
În cauză a fost efectuat raportul de expertiza tehnică imobiliară de către expert H. F., iar prin răspunsul la obiecțiuni s-a stabilit că valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului reclamantei-pârâte este în cuantum de 11.819 lei.
Prin raportul de expertiză tehnică evaluare bunuri mobile de către Șavlovschi I., s-a stabilit că bunurile comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, reținute prin încheierea de admitere în principiu a acțiunii, sunt în valoare totală de 1151,50 lei.
A mai reținut prima instanță că, sunt aplicabile dispozițiile art. 339 din Codul civil potrivit cărora „bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților", iar în conformitate cu prevederile art. 357 alin. 2 teza I, la lichidarea comunității de bunuri „se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui sol, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune".
Față de probatoriul administrat, prima instanță a constat că în timpul căsătoriei, cu o contribuție de 60% pârâtul-reclamant M. N. C. și de 40% reclamanta-pârâtă M. N. T., cei doi au dobândit bunuri mobile constând în ladă frigorifică, aragaz, două televizoare color, mobilă de bucătărie, masă de 12 persoane cu două scaune, un cal și o căruță, în valoare totală de 1 151,50 lei.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților, având în vedere criteriile partajului instituite prin dispozițiile art. 987 din codul de procedură civilă în forma în vigoare la data sesizării instanței, fiind atribuite părților o . bunuri.
Totodată, s-a apreciat că, bunurile au valori aproximativ egale cu cotele de contribuție stabilite pentru fiecare din cele două părți, nemaifiind cazul de egalizare prin plata unei sulte.
Referitor la îmbunătățirile aduse imobilului proprietatea exclusivă a reclamantei-pârâte în timpul căsătoriei, prima instanță a reținut că valoarea acestora este în cuantum de 11.819 lei, iar în baza probatoriului administrat, s-a constata aceleași cote de contribuție ale părților și în privința acestora, respectiv 60% pârâtul-reclamant M. N. C. și de 40% reclamanta-pârătă M. N. T..
Pe cale de consecință, s-a obligat reclamanta-pârâtă la plata sumei de 7091 lei către pârâtul-reclamant, cu titlul de sultă.
Referitor la cheltuielile de judecată, s-a constatat că doar pârâtul-reclamant M. N. C. a făcut dovada efectuării acestora, respectiv 264 lei taxa judiciară de timbru, 900 lei onorarii experți și 1000 lei onorariu avocat.
D. fiind că hotărârea judecătorească le profită părților în aceeași măsură, instanța a obligat reclamanta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul-reclamant în cota procentuală de 60 % reținută ca și contribuție la dobândirea bunurilor comune și la realizarea îmbunătățirilor aduse imobilului, respectiv suma de 1298 lei.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel pârâta N. T., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Astfel, a arătat apelanta că, în ceea ce privește cota de contribuție de 60% stabilită în favoarea reclamantului, instanța de fond nu a avut în vedere toate elementele și nu a ținut cont de probele existente în dosar.
Pârâta realiza venituri atât din indemnizație cât și din activitățile prestate.
În acest sens la dosar s-au depus înscrisuri care atestă faptul că pârâta lucra în
agricultură, dar și în zootehnie și, deși avea în grijă un minor, pe timpul
căsătoriei a avut grijă și de mama reclamantului care era nevăzătoare și a locuit
împreună cu părțile. Împreună cu părțile în casa pârâtei a stat și băiatul reclamantului, care deși major nu avea venituri fiind întreținut de părți, iar cea
care îi făcea menajul era pârâta.
Instanța de fond nu a ținut cont că pârâta s-a ocupat de întreaga gospodărie, în condițiile în care imobilul în care părțile au locuit este proprietatea pârâtei. Mai mult, în ultima perioada a căsătoriei părților, a fost ajutată din punct de vedere financiar de copii, iar îmbunătățirile din imobil au fost efectuate în mare parte de către aceștia.
Având în vedere aspectele invocate și probatoriul existent în cauză, cota de contribuție a părților este egală în ceea ce privește bunurile obținute în timpul căsătoriei, motiv pentru care a apreciat apelanta că se impune modificarea încheierii de admitere în principiu sub aspectul cotelor de contribuție astfel, 50% pentru reclamant și 50% pentru pârâta.
De asemenea, a mai arătat apelanta că, în ceea ce privește stabilirea bunurilor mobile obținute în timpul căsătoriei de către cele doua părți, instanța de fond nu a ținut cont de declarațiile martorilor care se coroborează cu afirmațiile sale în sensul că, un televizor a fost cumpărat de fiul său, iar calul și căruța le-a primit de la rude sub forma de dar personal.
Cât privește îmbunătățirile aduse imobilului, apelanta a precizat că, acestea nu sunt efectuate din banii comuni ai părților, ci din banii trimiși de către băiatul său, ținând cont că o parte din casa îi aparține acestuia. Copilul a fost cel care a efectuat îmbunătățirile în ceea ce privește montarea parchetului și a geamurilor termopan. Nu se poate ține cont de cele precizate de instanța de fond în sensul că nu se știe data la care au fost trimise sumele de bani de către băiatul pârâtei astfel, pe cupoanele depuse se observă clar faptul ca acești bani au fost trimiși în anul 2012, momentul în care au fost montate geamurile și a fost pus parchetul.
Deși raportul de expertiză tehnică care a stabilit valoarea îmbunătățirilor a fost contestat, acesta a fost luat în considerație în stabilirea sultelor de către instanța de judecată.
Din raportul de expertiză urma a fi scoase îmbunătățirile care nu au fost prinse în încheierea de admitere în principiu, lucru care nu a fost făcut în totalitate (strat suport pardoseală, care rămâne în suma stabilita ca sultă). De asemenea, sunt greșeli de calcul în ceea ce privește împrejmuirea plasă sârmă: 33mlx30,0Slei/ml x 0,7 = 902,75 lei în raport și în răspunsul la obiecțiuni în tabel 30,8 x 0.7cu 30%o uzura = 902,75 lei, dacă s-ar fi aplicat gradul de uzura 30% suma ar li fost de 631,92 lei. În ceea ce privește construcțiile-cotețele de paiantă se specifică grad de uzura 60%, dar se aplica doar coeficientul de 0,4. Deși se specifică gradul de uzura acesta nu este aplicat pentru nici o valoare stabilită de raportul de expertiză.
De asemenea, apelanta a mai subliniat că, prin hotărârea atacată nu s-a ținut cont nici de aspectele invocate în obiecțiuni, dar nici de îmbunătățirile stabilite de încheierea de admitere în principiu, astfel că sumele stabilite în hotărârea atacată sunt greșite.
Din probele administrate în cauza a reieșit faptul că alimentarea cu apa a imobilului a fost efectuată de pârâta pe cheltuiala fiului acesteia, iar reclamantul nu arc nici o contribuție la această îmbunătățire, aspect dovedit cu acte și martori.
În consecință, apelanta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate în baza probelor administrate.
În termen procedural intimatul M. N. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând în esență că hotărârea atacată este legală și temeinică.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma motivelor invocate. Tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică potrivit următoarelor considerente.
Astfel, cele două părți sau căsătorit la data de 12 martie 1994, iar prin sentința civilă nr. 3452 din 1510.2013, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar nr._, s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acord, și revenirea părților la numele avut anterior încheierii căsătoriei.
Prin Încheierea de admitere in principiu pronunțată la data de 13 martie 2014, s-a reținut că soții au dobândit în timpul căsătoriei o ladă frigorifică, un aragaz, două televizoare color, mobilă de bucătărie, masă de 12 persoane, cu două scaune un cal și o căruță.
Nemulțumirea apelantei constă, în principal, în faptul că prima instanță a reținut o cota de contribuție de 60% pârâtului intimat și o cotă de contribuție de 40% pentru reclamanta apelantă.
In toată perioada căsătoriei care a durat peste 20 de ani, părțile au locuit în imobilul acesteia, iar pe toată perioada căsătoriei, intimatul a fost salariat aducând veniturile în casă și după ieșirea la pensie acesta a beneficiat și de pensie, dar în perioada căsătoriei, intimatul a muncit și în gospodărie, îngrijind animalele și la câmp, în zootehnie, și a sprijinit-o financiar pe apelantă pentru refacerea sănătății, lucru recunoscut de aceasta la interogatoriu.
Apelanta a lucrat în cadrul C.A.P. înainte de căsătorie, iar după căsătorie a lucrat ocazional la câmp, deoarece starea de sănătate nu-i permitea, iar in ultimii doi trei ani de căsătorie, a încasat o pensie de handicap.
In ce privește stabilirea bunurilor mobile obținute în timpul căsătoriei, instanța de control judiciar constată că prima instanță a avut în vedere toate declarațiile de martori audiați în cauză, soluționând just acest capăt de cerere în sensul că bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților, așa cum sunt și prevederile art. 339 din Codul civil.
Corect prima instanță a stabilit și componența îmbunătățirilor aduse de părți la imobilul proprietatea exclusivă a apelantei.
Astfel, a rezultat din depozițiile martorilor, din răspunsurile apelantei la interogatoriu, dar și din cuprinsul întâmpinării formulată de aceasta din urmă la cererea reconvențională a pârâtului intimat, că la imobilul proprietatea sa au fost efectuate pe parcursul căsătoriei îmbunătățiri constând în parchet, în două camere, tâmplărie PVC și o ușă termopan, două magazii din chirpici, gard de stuf în fața casei și două porți de lemn, boltă de fier, pentru vița de vie, instalație de apă potabilă și refacerea unei sobe de teracotă.
Contrar susținerilor apelantei, nu rezultă din probele administrate în cauză că fiul său ar fi avut contribuții substanțiale la realizarea îmbunătățirilor, iar prima instanță nu a putut să le ia în considerare deoarece nu au fost dovedite cu probe.
De altfel, în legătură cu îmbunătățirile aduse imobilului său, apelanta reclamantă recunoaște la interogatoriu că au fost făcute împreună cu fostul soț.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanta-pârâtă N. (M.) T., cu domiciliul în com. Valea Nucarilor, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 713 din 13 martie 2015 pronunțată
de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. (N.) C., cu domiciliul în . Tulcea și domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocatură G. din mun.Tulcea, ., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 14 Octombrie 2015.
Președinte, R. A. V. | Judecător, S. R. | |
Grefier, A. S. |
Red.sent.civ.jud.G.N.
Red.dec,civ.jud.R.S./26.10.2015
Tehnored.gref.D.B./02.11.2015/6ex././1ex.intimat.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 840/2015. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 836/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
