Plângere contravenţională. Decizia nr. 694/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 694/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 25-08-2015 în dosarul nr. 694/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 694/2015

Ședința publică de la 25 August 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. N.

JUDECĂTOR: F. Șurculescu

Grefier: L. R.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul petent D. O. – A. cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.703/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, intimatul pârât O. V.-I. cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., jud.Tulcea și asigurătorul . cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat și timbrat, precum și că în cauză s-au depus întâmpinare și răspuns la întâmpinare, după care:

Văzând că nu sunt motive de amânare instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 04.08.2014 sub nr._, petentul D. O.-A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.07.2014, ca netemeinic și nelegal.

La data de 12.09.2014, intimata a formulat întâmpinare, solicitând instanței de judecată respingerea plângerii contravenționale, ca nefondată și menținerea procesului-verbal contestat, ca legal și temeinic.

Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.703 din 13 martie 2015 instanța a respins plângerea contravențională, formulată de către petentul D. O.-A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, intervenient forțat O. V.-I., și asigurător ., ca nefondată.

Pe cale de consecință, a menținut procesul-verbal . nr._ din data de 21.07.2014, emis de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, ca fiind legal și temeinic.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, “Instanta competentă să solutioneze plangerea contraventională, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a facut-o și pe celelalte persoane, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora “Împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei se poate face plangere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”, instanța de fond a constatat că plângerea contraventională aflată pe rol a fost introdusă cu respectarea termenului de 15 zile impus de textul legal anterior enunțat.

Prin procesul-verbal . nr._ din data de 21.07.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei, avertisment și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 54 alin. (1) și art. 100 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, sancționate de art. 79 alin. (1) lit. b) și art. 100 alin. (3) lit. g) din același act normativ.

Prin actul sancționator s-a reținut că în data de 12.07.2014, în jurul orei 12:00, în parcarea .. din municipiul Tulcea, petentul a condus autoturismul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_ și nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi, intrând în coliziune cu autoturismul marca Renault, cu numărul de înmatriculare_, rezultând avarierea ambelor autoturisme. S-a reținut, de asemenea, că petentul nu s-a prezentat în termenul legal la organele de poliție pentru întocmirea documentelor de constatare.

Petentul a semnat procesul-verbal, fiind consemnate și obiecțiunile acestuia (mă deranjează încadrarea; consimt despăgubirea).

Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Analizând procesul-verbal contestat din punct de vedere al legalității, instanța de fond a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele, calitatea si semnătura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si data comiterii acesteia.

În ceea ce privește temeinicia actului contestat, instanța de fond a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003, potrivit căreia procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, temeinicie si veridicitate, fiind un act administrativ întocmit de către un agent al statului pe baza propriilor constatări. Prin urmare, până la proba contrară, actul de sancționare face dovada situației de fapt reținute, sarcina probei contrare revenind petentului.

Instanța de fond a reținut, de altfel, că petentul nu a formulat critici sub aspectul temeiniciei actului sancționator, contestând doar modalitatea de individualizare a sancțiunilor aplicate.

În acest sens, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora ”Sanctiunea trebuie să fie proportională cu gradul de pericol social al faptei săvârsite, tinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârsită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal”. Astfel,reținând că scopul reglementării O.U.G. nr. 195/2002 constă în asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, respectiv a proprietății publice și private, instanța de fond a apreciat că sancțiunile aplicate petentului (avertismentul, amenda în cuantumul minim prevăzut de legiuitor pentru fapta săvârșită și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile) respectă cerințele de proporționalitate impuse în materia oricăror măsuri restrictive de drepturi și sunt pe deplin proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite.

D. urmare, instanța de fond a apreciat că sancțiunile aplicate urmăresc și responsabilizarea petentului pe viitor cu privire la respectarea strictă a regulilor de circulație pe drumurile publice și a prevederilor legale incidente.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel petentul D. O. – A..

Se susține în motivarea apelului că instanța de fond a insistat pe aplicarea prevederilor art.386 alin.4, iar în sentința atacată nu face nicio referire cu privire la invocarea prevederilor art.5, 16, 21, 31, 36 din O.G.2/2001.

Consideră apelantul că sunt îndeplinite condițiile pentru care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție CP nr._/21.07.2014.

Pentru aceste motive, solicită apelantul admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr.703/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea, ca temeinică și legală.

Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, se reține că apelul este neîntemeiat:

Critica hotărârii atacate se referă în esență, la faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prev.art. 22 alin. 2 NCPC, critică neîntemeiată, motivat de împrejurarea că instanța de fond a realizat o corectă stabilire a faptelor și aplicare a legii, solicitarea ca asiguratorul să depună la dosar polița de asigurare în baza căreia a fost reparată mașina avariată, neavând relevanță în soluționarea cauzei.

Un alt motiv de critică vizează faptul că sancțiunile aplicate sunt excesive în raport de împrejurările săvârșirii faptei, critică de asemenea, neîntemeiată.

Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție, se reține că acesta a fost întocmit cu respectarea prev.art. 16 și 17 din OG nr.2/2001.

Relativ la temeinicia procesului-verbal de contravenție se retine că, apelantul-petent a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional și anume că, în data de 12.07.2014, în jurul orei 12,00, în parcarea . din mun.Tulcea, a condus autoturismul marca Dacia L., cu nr.de înmatriculare_ și nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi, intrând în coliziune cu autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_, rezultând avarierea ambelor autoturisme. Totodată, apelantul-petent nu s-a prezentat în termenul legal la organele de poliție pentru întocmirea documentelor de constatare.

In cauză apelantul-petent nu a formulat critici sub aspectul temeiniciei actului sancționator, de altfel, recunoscând în fața instanței de fond că este autorul accidentului, însa a contestat modalitatea de individualizare a sancțiunilor aplicate.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001,”Sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

In raport de aceste prevederi legale se reține că sancțiunile aplicate apelantului-petent (avertismentul, amenda în cuantumul minim prevăzut de legiuitor pentru fapta săvârșită și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile) respectă cerințele de proporționalitate impuse în materia oricăror măsuri restrictive de drepturi și sunt pe deplin proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, sancțiunile aplicate urmărind și responsabilizarea apelantului-petentul pe viitor cu privire la respectarea strictă a regulilor de circulație pe drumurile publice și a prevederilor legale incidente.

Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispoz.art. 480 NCPC, urmează a respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelantul petent D. O. – A. cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.703/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, intimatul pârât O. V.-I. cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., jud.Tulcea și asigurătorul . cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 August 2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, Grefier,

D. N. F. Șurculescu L. R.

Jud.fond AMR

Red.jud.DN/31.08.2015

Tehnored.gref.LR/

6 ex./..09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 694/2015. Tribunalul TULCEA