Plângere contravenţională. Decizia nr. 772/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 772/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 772/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.772
Ședința publică din data de 30 septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: E. B.
Judecător: D. N. G.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul petent S. R. cu domiciliul procesual ales în C., .. 12, județul C., impotriva sentintei civile nr.367/6.02.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea.
Dezbaterile in apel au avut loc in sedinta publica din 16.09.2015, incheierea de sedinta din acea dată făcând parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 02.09.2014 sub nr._, petentul S. R. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._, întocmit de intimatul I. DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER la data de 13.08.2014, solicitând constatarea nulității și netemeiniciei acestuia, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Prin sentința civilă nr. 367 din 06.02.2015, Judecătoria Tulcea a respins plângerea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 13.08.2014, în localitatea S., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, reținându-se că în data de 13.08.2014, la ora 13:30, la pensiunea M. 2 din S., județul Tulcea, în calitate de administrator al pensiunii, nu asigura înregistrarea turiștilor în cadrul cărții de imobil, această faptă reprezentând contravenția prevăzută de art. 3 alin.1 lit.d) din HG nr. 237/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidența și protecția turiștilor în structuri de primire turistice,și sancționată de art.3 alin.2 lit. a) din același act normativ.
Referitor la susținerea petentului în sensul reținerii în mod greșit a temeiului juridic în procesul-verbal contestat, prima instanță a reținut faptul că H.G. nr. 237/2001 este un act normativ care reglementează normele cu privire la accesul, evidența și protecția turiștilor in structurile de primire turistică, în timp ce O.U.G. nr. 97/2005 reglementează evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Instanța de fond a considerat că, în situația constatată la pensiunea „M. 2” din orașul S. sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 237/2001, aceasta fiind o normă juridică care reglementează în mod special modul de evidență și acces a turiștilor în unitățile de primire turistică, cu atât mai mult cu cât în același act normativ se prevede că „în cazul repetării contravențiilor sus-menționate, împuterniciții Ministerului pentru întreprinderi M. și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale pot retrage brevetul de turism al directorului și/sau certificatul de clasificare a structurii de primire turistice respective” (art. 4 alin. 2), iar încadrarea faptei conform altui act normativ ar împiedica luarea acestei măsuri in cazul repetării contravenției.
Instanța a reținut că în urma controlului s-a constatat faptul că în cadrul pensiunii nu exista nicio evidență a turiștilor (fișe de anunțare a sosirii și plecării turiștilor sau carte de imobil). Astfel, administratorul societății, în persoana numitului S. R., care se ocupă efectiv de activitățile de cazare în cadrul pensiunii turistice „M. 2”, nu a respectat obligația legală de a procura fișe de anunțare a sosirii și plecării turiștilor sau carte de imobil pentru a se asigura înscrierea și evidența turiștilor. In situația constatată nu este vorba numai despre neînregistrarea unei persoane (turist) în evidențele pensiunii - fișe de anunțare a sosirii și plecării turiștilor sau carte de imobil după caz - ci de lipsa în totalitate a unei astfel de evidențe.
A considerat instanța de fond că față de această situație, în cauză nu este aplicabilă sancțiunea prevăzută de art. 43 lit. b din O.U.G. 97/2005, ci sancțiunea din actul normativ ce reglementează în mod special modul de evidență a turiștilor în cadrul structurilor de cazare, respectiv art. 3 alin. 1 lit. d din H.G. 237/2001.
Cu privire la apărarea petentului că nu este persoana care ar fi trebuit să fie sancționată, întrucât nu este administratorul pensiunii „M. 22, instanța a apreciat că este neîntemeiată și această apărare având în vedere că sancțiunea contravențională a fost aplicată numitului S. R., avându-se în vedere nu faptul că acesta este administratorul special al S.C. Staga Tour S.R.L. C., ci faptul că este persoana care se ocupă efectiv de administrarea structurii de cazare „M. 2” din orașul S., structura neavând angajat recepționer ori o altă persoană care să aibă calitate de administrator al structurii de cazare, acesta având obligația legală de a asigura obținerea formularelor (fișe de anunțare a sosirii și plecării turiștilor ori a cărții de imobil).
A arătat judecătorul fondului că, în această situație, sancțiunea nu poate fi aplicată persoanei juridice ci persoanei care se face efectiv vinovată de nerespectarea prevederilor legale, adică petentul S. R. care, în momentul aplicării sancțiunii nu a avut obiecțiuni, fapt consemnat în cuprinsul procesului verbal de contravenție.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
A arătat judecătorul fondului că în reținerea situației de fapt, agentul constatator a constatat prin propriile simțuri comiterea contravenției de către petent, având în vedere și înscrisurile pe care le-a avut la dispoziție, iar din probele administrate nu rezultă o realitate juridică distinctă de conținutul procesului verbal, care apare ca fiind legal și temeinic.
Instanța a reținut că în drept, contravenția reținută în sarcina petentului este prevăzută de art. 3 alin.1 lit. d) din H.G. nr. 237/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidența și protecția turiștilor în structuri de primire turistice, potrivit căruia „Săvârșirea următoarelor fapte constituie contravenții, dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: … d) nerespectarea obligației privind întocmirea fișei de anunțare a sosirii și plecării și completarea cărții de imobil, după caz .”, fapta fiind sancționată conform alin. 2 lit. a) al aceluiași articol cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.
Prin urmare, fapta de natură contravențională săvârșită de petent este aceea de a nu fi îndeplinit obligația de a evidenția turiștii cazați prin completarea fișelor de anunțare a sosirii și plecării turiștilor ori, după caz, a cărții de imobil.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța de fond a constatat că amenda de 2.000 lei aplicată petentului reprezintă cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost comisă și de urmările care s-ar fi putut produce, nefiind oportună înlocuirea cu avertisment, având în vedere și faptul că petentul nu recunoaște și nu regretă fapta săvârșită, aceasta având și caracter de regularitate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel petentul S. R., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel arată apelantul că instanța a interpretat greșit noțiunea de administrator al structurii de primire turistică, reținând că are această calitate petentul, S. R. în calitate de persoană care s-a ocupat efectiv de administrarea pensiunii, iar nu societatea S.C. T. Tours S.R.L., așa cum rezultă din certificatul de clasificare depus la dosarul cauzei emis la data de 18.10.2011 de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Susține apelantul petent că sintagma „administrator al structurii de primire turistică” nu este expres definită în cuprinsul H.G. nr. 237/2001, însă se regăsește în Ordinul nr.1051/2011 care a fost ulterior abrogat prin Ordinul Ministrului Dezvoltării și Turismului nr. 65/_ pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism dar și în H.G. nr. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism.
Arată apelantul-petent că potrivit reglementărilor din hotărârea de guvern menționată, certificatul de clasificare se eliberează solicitantului, care este operatorul economic proprietar și/sau administrator al unei structuri de primire turistice și consideră că administratorul unei structuri de primire turistice nu se confundă cu persoana fizică care se ocupă efectiv la un moment dat cu activitatea de cazare a turiștilor în pensiune, ci este însuși operatorul economic care deține în proprietate sau numai administrează structura de primire turistică.
Precizează apelantul-petent că în cauză, administratorul structurii de primire turistică, ce a solicitat și în favoarea căruia s-a eliberat certificatul de clasificare, este societatea Staga Torus S.R.L. așa cum rezultă din certificatul de clasificare depus la dosarul cauzei, emis la data de 18.10.2011 de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, singura căreia i se poate aplica amenda contravențională pentru săvârșirea faptei reglementate de art. 3 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 237/2001.
Arată în continuare apelantul-petent că H.G. nr. 237/2001 invocată de organul de control ca temei legal pentru constatarea faptelor contravențiilor și stabilirea sancțiunilor contravenționale este aplicabilă operatorilor economici și nu persoanelor fizice și având în vedere că operatorul economic respectiv persona autorizată să desfășoare activitate la adresa din S. .. 12, județul Tulcea respectiv Pensiunea M. 2, atât ca proprietar, cât și ca administrator este S.C. Staga Tours S.R.L. fapt constatat și consemnat și de organul de control, ca urmare a verificării autorizațiilor, sancțiunea contravențională a fost aplicată greșit administratorului special S. R., considerând că este autorul contravenției iar nu operatorul economic Staga Tours S.R.L.
Apelantul petent critică soluția instanței de fond și pentru faptul că aceasta a apreciat greșit asupra faptului că prevederile mai favorabile ale O.U.G. nr. 97/2005 nu se aplică cauzei.
Astfel, organul de control a aplicat sancțiunea amenzii pentru fapta de a nu se fi înregistrat în cartea de imobil turiștii sosiți la pensiune, conform art.3 alin. 1 lit. d) și art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 237/2001, republicată însă aceeași faptă a fost reglementată ulterior prin O.U.G. nr. 97/2005, cu modificările ulterioare, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Consideră apelantul-petent că deși cele două acte normative au arii diferite de reglementare, fapta contravențională încriminată are același conținut, și anume, neînscrierea în cartea de imobil la sosire a turiștilor sau altor persoane cazate de către proprietarul sau administratorul spațiului de cazare, după caz, și întrucât sancțiunea este semnificativ mai ușoară potrivit ultimului act normativ, conform art. 12 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 trebuia aplicată sancțiunea mai ușoară.
Consideră apelantul petent că în cauză sancțiunea trebuia individualizată potrivit art. 43 din O.U.G. nr. 97/2005, iar nu H.G. nr. 237/2001, motiv pentru care procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate.
În subsidiar, în temeiul art. 7 din O.G. nr. 2/2001 apelantul-petent solicită schimbarea hotărârii atacate în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu avertisment, având în vedere că este administrator special, nu a primit nicio altă sancțiune contravențională și nu s-a constatat nicio altă neregulă în legătură cu activitatea controlată la punctul de lucru M. 2 având în vedere și gradul de pericol social redus al faptei.
În apărare, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea Sentinței civile nr. 367 pronunțată de Judecătoria Tulcea la data de 06.02.2015, ca temeinică și legală
Examinând criticile aduse de apelant împotriva sentinței civile mai sus nominalizate, prin prisma dispozițiilor art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul reține că acestea au caracter nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând, temeiurile legale precizate de organul de control pentru stabilirea contravenției reținute în sarcina apelantului nu au fost abrogate, implicit sau în vreo altă manieră, normele juridice conținute de art. 3 alin. 1 lit. d) și respectiv art. 3 alin. 2 din HG 237/2001, republicată, fiind în vigoare atât la data aplicării sacțiunii și săvârșirii faptei, cât și în prezent.
Deși operatorii economici care dețin sau administrează structuri de primire turistice au obligația să respecte și să aplice integral prevederile respectivului act normativ (conform art. 2 din HG 237/2001 republicată), existența acestei îndatoriri izvorăște dintr-o normă juridică ce are un conținut general și nu poate constitui un argument de natură a înlătura existența obligațiilor care le revin, în mod direct, administratorilor de structuri turistice, în baza dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Anexa 1 la HG 237/2001, respectiv de a asigura înscrierea tuturor turiștilor în evidențele operative, la sosirea acestora și completarea formularului "Fișa de anunțare a sosirii și plecării".
Respectiva anexă se integrează în conținutul hotărârii de guvern la care este atașată, beneficiind de aceeași forță juridică cu acest act normativ, potrivit principiului simetriei incident în ceea ce privește modalitatea de redactare a HG 237/2001, al cărei conținut nu poate fi interpretat și aplicat decât unitar, fără a se face abstracție de prevederile anexei, prin care sunt detaliate, în concret, dispozițiile cu caracter general din cele 6 articole principale.
Or, cât timp obligația de întocmire a evidențelor turistice operative revine efectiv, conform anexei precitate, persoanelor ce dețin calitatea de administratori de structuri turistice, apare ca fiind firească sancționarea contravențională tocmai a acestor subiecți de drept, cum s-a întâmplat în speță.
O interpretare contrară, potrivit căreia nu administratorul, ci o altă persoană ar trebui trasă la răspundere pentru nerespectarea îndatoririlor legale ce revin, în concret, administratorului de structuri turistice, ar lipsi de efecte juridice dispozițiile art. 2 alin. 1 din Anexa 1 a HG 237/2001, de o manieră incompatibilă cu principiile obligativității și efectivității legii.
În speța dedusă judecății, fapta contravențională reținută în sarcina apelantului persoană fizică a constat în „nerespectarea obligației privind întocmirea fișei de anunțare a sosirii și plecării și completarea cărții de imobil, după caz” (art. 3 alin. 1 lit. d din HG 237/2001), neexistând niciun dubiu rezonabil, din probele administrate în primă instanță, că apelantul se ocupa efectiv de administrarea structurii de cazare „M. 2” din orașul S., ce nu avea angajat recepționer sau o altă persoană care să dețină calitatea de administrator al pensiunii în cadrul căreia nu se ținea vreo evidență a turiștilor.
Dacă s-ar primi apărarea apelantului în sensul că nu el ar fi deținut calitatea de administrator al pensiunii (atât în fapt, cum a rezultat din probe, cât și în drept, conform art. 18 alin. 2 lit. e din Legea 85/2006 care stabilesc atribuția de administrare a activității debitoarei pe care o exercită administratorul special desemnat după deschiderea procedurii de insolvență asupra debitoarei, în speță apelantul), ci operatorul economic ., aflat în procedura insolvenței, atunci s-ar încălca, de o manieră nepermisă, scopul reglementării instituite prin prevederile legii speciale a insolvenței (art. 18 alin. 2 lit. 3 mai sus citat), coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din Anexa 1 la HG 237/2001 care instituie răspunderea contravențională a administratorului structurii de primire.
În esență, pornind de la importanta particularitate a litigiului dedus judecății, care conferă caracter specific deciziei adoptate de instanță (starea de insolvență a operatorului economic ., existentă la data comiterii și constatării faptelor contravenționale și desemnarea unui administrator special în persoana apelantului) apare cu evidență că dreptul de administrare al activității debitoarei s-a transferat de drept, împreună cu obligațiile corelative instituite prin HG 237/2001, în patrimoniul administratorului special desemnat potrivit procedurii insolvenței. În acest sens, prevederile cu caracter special ale art. 18 alin. 2 lit. e din Legea 85/2006, în vigoare la data desemnării ca administrator special a apelantului, nu lasă niciun dubiu legal în legătură cu persoana ce exercită juridic dreptul de administrare al activității debitoarei, respectiv administratorul special.
În alte cuvinte, dreptul de administrare al operatorului economic aflat în insolvență nu mai putea aparține debitoarei, ci administratorului special, desemnat potrivit legii, de unde rezultă că nu operatorul economic trebuia tras la răspundere pentru modalitatea defectuoasă de administrare prin neținerea evidenței turiștilor, ci apelantul, în calitate de administrator special, operațiune ce s-a realizat, în mod legal, prin procesul verbal contestat.
Prin urmare, nu are nicio relevanță îmăprejurarea că respectiva societate comercială putea deține, conform certificatului de clasificare, calitatea de administrator de structuri de cazare, cât timp în speță operează un caz special de administrare, instituit de art. 18 alin. 2 lit. e din legea 85/2006.
Nu în ultimul rând, nu pot fi primite apărările apelantului asupra aplicabilității în speță a dispozițiilor OUG 97/2005, ce nu are nicio legătură cu fapta contravențională reținută în sarcina apelantului, întrucât protejează o altă valoare socială, cu caracter general, distinctă de cea nerespectată de apelant (necesitatea evidențierii corecte a activităților de turism), respectiv evidența persoanelor, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Ținând cont că apelantul nu și-a asumat răspunderea pentru faptele contravenționale comise, apare ca fiind necesară sancționarea acestuia cu sancțiunea amenzii, nefiind oportună înlocuirea acesteia cu avertisment.
Față de considerentele expuse, se va respinge apelul ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelantul petent S. R. cu domiciliul procesual ales în C., .. 12, județul C., impotriva sentintei civile nr.367/6.02.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2015.
Președinte, Judecător,
E. B. D. N. G.
Grefier,
P. L.
Jud. fond L.M.G.
Redactat jud. D.N.G./10.11.2015
Tehnoredactat gref. P.L./G.R./11.11.2015/4 ex.
.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 514/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 771/2015. Tribunalul... → |
|---|
