Pretenţii. Decizia nr. 194/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 194/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 194/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 194
Ședința publică de la data de 11 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelurilor civile formulate de către apelantul-reclamant B. A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, cu sediul în mun. București, .. 40-40 bis, . și apelantul-pârât B. V., cu domiciliul în mun. Tulcea, . jud. Tulcea și domiciliu procesual ales la Cabinet Individual de Avocatură G., din mun. Tulcea, ., ., împotriva sentinței civile nr.2962 din 03 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție I. Ș. cu domiciliul Tulcea, ., .,..
Dezbaterile asupra apelurilor civile au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 04.03.2015 și, ulterior la data de 11.03.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelurilor civile de față:
La data de 15.10.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ acțiunea civilă formulată de reclamantul B. A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâtul B. V., prin care s-a solicitat obligarea acestuia din urmă la plata sumelor de: 6.928,96 lei cu titlu de daune, 1.276,27 lei cu titlu de dobândă legală calculată până la data de 10.10.2013, 434,50 lei reprezentând TVA datorată bugetului de stat, respectiv a dobânzii legale aferentă sumei de 6.928,96 lei de la data formulării acțiunii și până la data achitării acesteia, precum și cheltuielile de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că în data de 03.07.2009 pârâtul a provocat din vina sa un accident de circulație în Ungaria în timp ce conducea autovehiculul înmatriculat sub nr._ pe autostrada M7, fiind avariat parapetul din partea exterioară a carosabilului și contaminarea acestuia cu ulei pe o suprafață de 10 mp.
Urmare avizării reclamantului cu privire la accident de către B. Național Carte V. din Ungaria, a fost deschis dosarul de daună și s-a verificat situația asigurării vehiculului condus de pârât, constatându-se că acesta nu era asigurat la data procedurii accidentului.
Potrivit relațiilor furnizate de către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, proprietarul autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ era I. Ș. din mun. Tulcea.
Proprietarul a informat reclamanta că vehiculul în cauză deținea poliță RCA valabilă, însă urmare verificărilor efectuate la asigurătorul indicat, informația nu a fost confirmată.
Mai mult, proprietarul a învederat că nu deține informații cu privire la accidentul auto supus analizei autorităților ungare, vehiculul fiind condus de către pârât.
La data de 29.11.2010 B. Național Carte V. din Ungaria a comunicat reclamantului faptul să a soluționat pretențiile de despăgubire legate de accident, anexând documente justificative și solicitând rambursarea sumei de 435.573 HUF.
La data de 25.01.2011 reclamantul a achitat Biroului Național Carte V. din Ungaria suma solicitată.
Pârâtul B. V. a formulat întâmpinare invocând, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiuni, respectiv prescripția dreptului la acțiune; totodată, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a proprietarului autovehiculului, persoană care avea obligația legală de a încheia o poliță de răspundere civilă.
Chematul în garanție a formulat întâmpinare, arătând că vehiculul l-a împrumutat în cursul lunii iunie 2009 numitului C. C., ocazie cu care a predat acestuia polița RCA și Cartea V. având valabilitatea 30.04.2009 – 29.10.2009 încheiată la E. România SA prin brokerul B. E. SRL.
Potrivit chematului în garanție acesta nu mai deține înscrisul ce face dovada încheierii poliție de asigurare, cu ocazia solicitării acesteia E. România SA fiindu-i comunicat faptul că polița nu a fost predată de către broker, acesta din urmă refuzându-i chematului în garanție predarea documentului.
A mai arătat chematul în garanție că pârâtul nu a avut nici un moment consimțământul său cu privire la folosirea autovehiculului.
La data de 07.07.2014 chematul în garanție a formulat la rândul său cerere de chemare în garanție a . de asigurare SRL, . Reasigurare SA și C. Ș. C..
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 2962 din 03 noiembrie 2014 a admis în parte acțiunea formulată de reclamant B. A. de Autovehicule din România, în contradictoriu cu pârâtul B. V..
A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de: 6.928,96 lei, cu titlu de despăgubiri;1.276,27lei cu titlu de dobândă legală aferentă perioadei 26.01.2011 – 10.10.2013, precum și la plata dobânzii legale de la data formulării acțiunii (15.10.2013) până la data achitării efective a debitului; 577,24 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 434,50 lei cu titlu de TVA ca nefondată.
Totodată, a respins cererea de chemare în garanție a numitului I. Ș., ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținutcă, urmare unui accident de circulație produs pe teritoriul Ungariei la data de 03.07.2009 de către autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ condus de pârâtul B. V. a fost avariat parapetul din partea exterioară a carosabilului autostrăzii M7, precum și contaminarea carosabilului cu ulei pe o suprafață de 10 mp.
Despre evenimentul rutier de referință reclamanta a fost informată de către B. Național Carte V. din Ungaria, context în care a procedat la deschiderea unui dosar de daune și verificarea situației asigurării autovehiculului.
Întrucât potrivit verificărilor efectuate de către reclamant nu s-a putut stabili existența unei polițe valabile de asigurare și în contextul soluționării de către B. Național Carte V. din Ungaria a pretențiilor legate de despăgubirile rezultate din accidentul rutier, reclamanta a achitat suma solicitată de B. Național din Ungaria.
Potrivit art. 10 din Decizia 2003/564/CE „Birourile care intră sub incidența dispozițiilor prezentei secțiuni garantează unele pentru celelalte rambursarea tuturor sumelor plătibile în temeiul prezentului regulament general care rezultă din orice cerere de despăgubire generată de orice accident în care este implicat un vehicul care staționează în mod obișnuit pe teritoriul statului în care este competent fiecare din aceste birouri, indiferent dacă acesta este asigurat sau nu.”
Teritoriul statului în care staționează în mod obișnuit un vehicul se stabilește, după caz, pe baza unuia dintre criteriile următoare: (…) teritoriul statului a cărui plăcuță de înmatriculare este purtată de vehicul (potrivit art. 11 din Decizie).
Prima instanță a mai reținut că deși chematul în garanție a învederat faptul că avea încheiată o poliță valabilă la data producerii accidentului, potrivit relațiilor furnizate de . Reasigurare SA, polița DV_ indicată în cauză nu a fost predată de brokerul care o are în gestiune.
În ceea ce privește polița pusă la dispoziție de către autoritățile ungare, aceasta nu vizează autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ ci o platformă pentru transport autovehicule cu nr. de înmatriculare_ .
În ceea ce privește titularul obligației legale privind asigurarea obligatorie pentru răspundere civilă, potrivit dispozițiile art. 48 din Legea 136/1995 „persoanele fizice (…) care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România (…) au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare.”
S-a mai arătat că, potrivit înscrisului de la fila 27, despăgubirile provocate prin accidentul rutier s-au ridicat la suma de 435.573 HUF, iar în temeiul Deciziei 2003/564/CE, coroborate cu Decizia 2007/482/CE, raportat și la prevederile art. 1 indice 1 din Legea nr. 136/1995 reclamanta a procedat la achitarea sumei în cauză, potrivit documentelor de la filele 35-36.
Din cuprinsul răspunsului la interogatorului luat pârâtului, se reține că acesta recunoaște producerea accidentului însă apreciază că nu este răspunzător de acesta.
Deși martorii S. Ș. și M. L. audiați în cauză precizează că pârâtul deținea toate documentele necesare cu privire la autovehicul, inclusiv polița RCA, s-a reținut că, potrivit Fișei de declarare a accidentului nr. 20 ApM B_ (fila 29), numărul singurei polițe de asigurare reținut este RO/16/N16/OU; RO/02/X1150 emisă de E. . platforma de transport autovehicule înmatriculată sub nr._ .
Pe cale de consecință, având în vedere că, potrivit probatoriului administrat în cauză accidentul a fost produs de către pârât, din vina acestuia, rezultând un prejudiciu cert, achitat în locul său de către reclamant, prima instanță, ținând seama și de obligațiile impuse de O.U.G. nr. 195/2002, republicată conducătorului unui vehicul pe drumurile publice, a admis acțiunea formulată de către reclamant și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 6.928,96 lei reprezentând despăgubiri.
De asemenea, reținând dispozițiile art. 1669 alin. (2) cod civil anterior precum și art. 3 din OG nr. 9/2000, respectiv prevederile art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (2) din OG nr. 13/2011, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.276,27 lei cu titlu de dobândă legală calculată de la data de 26.01.2011 până la data formulării acțiunii 10.10.2013, precum și dobânzii legale de la data formulării acțiunii – 15.01.2013 până la data achitării efective a debitului.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 434,50 lei cu titlu de TVA ce urmează a fi plătit de către reclamantă, s-a reținut că, potrivit art. 137 alin. (3) lit. b) nu intră în baza de impozitare a taxei pe valoare adăugată sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și, pe cale de consecință, s-a respins ca nefondat acest capăt de cerere.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de către pârât, prima instanță a reținut că potrivit art. 72 alin. (1) Cod procedură civilă „partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri”
Potrivit adresei DRPCÎV nr. 773 RP/20.05.2014 (fila 184) la data producerii accidentului rutier de către pârât – 03.07.2009 – auto marca MERCEDES figura înmatriculat cu nr._ la solicitarea numitului I. Ș..
Prin răspunsurile la interogatoriu, chematul în garanție a arătat că nu mai era proprietarul autovehiculului la data sus-menționată, întrucât i-l vânduse numitului C. C. cu poliță RCA valabilă.
Cu privire la proprietarul de fapt al vehiculului, atât pârâtul în întâmpinare cât și reclamantul învederează faptul că B. V. a efectuat transportul unei bărci cu autovehiculul în litigiu pe ruta R.-Tulcea, producând accidentul rutier în cauză la solicitarea numitului C. C..
Aspectele menționate sunt confirmate și de către martorii audiați în cauză, respectiv numiții S. Ș. și M. L..
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (4) din OUG nr. 195/2002, republicată, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Pe cale de consecință, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a numitului I. Ș. formulată de către pârât.
Potrivit art. 453 Cod procedură civilă, având în vedere și înscrisul de la fila 4 din dosar, prima instanță a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru, în cuantum de 577,24 lei.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, au formulat apel reclamantul B. A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA și pârâtul B. V..
Singura critică adusă sentinței de către apelantul BAAR se referă la capătul de cerere cu privire la obligarea pârâtului B. V. la plata TVA.
Arată în esență apelantul că taxa pe valoare adăugată reprezintă un prejudiciu viitor și cert, aceasta fiind datorată bugetului de stat și urmând a fi achitată de către apelanta reclamantă la facturarea către pârât a sumelor de încasat în urma admiterii acțiunii de către instanța de judecată.
Suma de 434,50 lei pe care o solicită este o sumă pe care în mod cert o vor achita către bugetul de stat având în vedere că pretențiile au fost admise de către instanța de fond și în aceste condiții reprezintă un prejudiciu si cert.
Conform art. 134 indice 2 din Codul fiscal, plata către bugetul de stat al acestei taxe va deveni exigibilă în momentul emiterii către pârât a facturii fiscale de încasare.
În concluzie s-a solicitat admiterea apelului schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii și acestui capăt de cerere.
Apelantul B. V. în motivele de apel arată în esență că în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii în legătură cu procedura obligatorie a medierii și în mod nelegal a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune conform dispozițiilor decretului nr. 167/1958 care prevăd un termen general de prescripție de 3 ani arătând că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen stabilit de lege.
Arată apelantul că în mod greșit prima instanță a respins cererea sa de chemare în garanție a lui I. Ș., deoarece această persoană avea obligația asigurării autovehiculului conform dispozițiilor art. 10, 11 și 16 din Legea nr. 136/1995.
Arată apelantul că proprietarul autovehiculului este I. Ș., apelantul neavând nicio obligație cu privire la plata asigurării.
Potrivit dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 136/1995 persoanele care au în proprietate vehicule supuse înmatriculări în România, au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor.
Arată apelantul că proprietarul are obligația asigurării autovehiculului și nu utilizatorul întâmplător așa cum a fost el și nu înțelege de ce a fost obligat la plata despăgubirilor și nu proprietarul autovehiculului care nu a asigurat autovehiculul pentru pagube produse prin accidente.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii BAAR ca nefondată.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma motivelor invocate în apel tribunalul constată că prima instanță a făcut o justă apreciere a cauzei pronunțând o sentință legală și temeinică potrivit următoarelor considerente.
Astfel, la data de 03 iulie 2009 pârâtul-apelant B. V. a provocat din vina sa, un accident de circulație în Ungaria, in timp ce conducea autovehiculul înmatriculat sub nr._ .
În urma accidentului a fost avariat parapetul din partea exterioară a carosabilului autostrăzii M7 precum și avarierea suprafeței carosabilului prin contaminare cu ulei pe o suprafață de 10.000 mp.
La data de 08 octombrie 2009 B. Național Carte V. din Ungaria a avizat apelanta reclamantă cu privire la accident solicitându-le să verifice situația asigurării autovehiculului implicat în accident.
După primirea avizării, BAAR a deschis dosarul de daună cu referința BAAR/AD-MGA/09/H/_ și a verificat situația asigurării autovehiculului_ în baza de date CEDAM care este o bază de date comună asigurătorilor administrată de Comisia de supraveghere a asigurărilor.
Conform răspunsului primit de la această instituție, autovehiculul_ nu era asigurat la data producerii accidentului.
Apelanta BAAR a solicitat informații cu privire la situația înmatriculării acestui autovehicul de la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor și de la care s-a primit informația că proprietarul acestui autovehicul este I. Ș. din Tulcea, .> Cert este faptul că la data la care apelantul pârât B. V. a produs accidentul autovehiculul cu nr. înmatriculare Tl-02-WEE nu avea asigurarea RCA/Carte V..
Potrivit art. 48 alin.1 din Legea nr. 136/1995 încheierea asigurării pentru acest autovehicul era obligatorie, deoarece persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire.
Acest autovehicul avea la data respectivă locul obișnuit de staționare în România - în sensul că era legal înmatriculat în România.
În baza acordului multilateral încheiat între birourile naționale din statele membre ale spațiului economic european și ale altor state și a prevederilor Regulamentului General a Consiliului Birourilor, BAAR a constatat că este obligat să-și angajeze răspunderea în garanție și a acceptat ca B. Național din Ungaria să gestioneze cazul de daună și să plătească despăgubirile cuvenite persoanei prejudiciate, conform legislației din această țară.
La data de 29 noiembrie 2010, B. Național de Carte V. din Ungaria a comunicat apelantei BAAR că a soluționat pretențiile de despăgubire legate de accident, anexând și documentele justificative în acest sens și s-a solicitat rambursarea sumei de 435.573 HUF reprezentând: suma de 379.417 HUF despăgubiri pentru repararea autovehiculului avariat și suma de 56.156 HUF reprezentând onorariu pentru gestionarea cazului de daună.
Cu adresa MGA_ din 19.01.2011 reclamanta apelantă a notificat proprietarul cu privire la plata despăgubirilor solicitate de B. Național din Ungaria și i s-a solicitat să comunice dacă autovehiculul era asigurat la data producerii accidentului, iar în cazul în care autovehiculul era asigurat să comunice o copie a acestuia. De asemenea i s-a solicitat să transmită datele de contact ale pârâtului B. V. și i s-a comunicat și faptul că dovada existenței asigurării în conformitate cu prevederile art. 10, 11 și 16 din Legea nr. 136/1995 cade în sarcina asiguratului.
La data de 03 mai 2011 cu adresa MGA_ pârâtul a fost notificat cu privire la plata despăgubirilor acordându-i un termen pentru a se prezenta la sediul apelantei BAAR în vederea soluționării pe cale amiabilă a acestui caz.
La data de 25 ianuarie 2011, apelanta BAAR a achitat către B. Național din Ungaria suma solicitată de 435.573 HUF suportând și un comision bancar aferent de 2747,07 HUF.
Cu privire la motivul de apel invocat de apelanta BAAR tribunalul reține că în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 434,50 lei cu titlu de TVA, în mod corect prima instanță l-a respins deoarece potrivit art. 137 alin.3 lit.b) din Cod fiscal nu intră în baza de impozitare a taxei pe valoare adăugată sumele reprezentând daune interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Cu privire la motivele invocate de apelantul B. V. așa cum corect a reținut prima instanță excepția inadmisibilității nu poate fi ridicată în speță.
Potrivit art. 60 indice 1 din Legea nr. 192/2006, apelanta BAAR a îndeplinit procedura prealabilă a invitației de participare la ședința de informare privind avantajele medierii prin trimiterea invitației cu nr. de înregistrare 2105 din 09.08.2013 prin poștă, cu confirmare de primire.
Confirmarea de primire a fost returnată la data de 13 august 2013, dar pârâtul B. V. nu s-a prezentat la data și ora fixate pentru ședința de informare, aceasta nu s-a putut realiza și a fost întocmit procesul verbal în care a fost consemnată această situație de fapt.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 3 alin.1 din decretul nr. 167/1958 care stabilește termenul general de prescripție de 3 ani.
Prezenta acțiune nu este o acțiune în răspundere civilă delictuală ci este o acțiune în regres, o acțiune a garantului (fidejusorului) împotriva debitorilor pentru sumele plătite în numele și pentru aceștia.
Prezenta acțiune a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 1669-1670 din vechiul cod civil, iar în aceste condiții, sub aspectul prescripției dreptului la acțiune, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune al creditorului obligației și în consecință îi sunt aplicabile prevederile art. 3 alin.1 din decretul 167/1958.
Cu privire la cererea de chemare în garanție în mod corect prima instanță a respins-o datorită faptului că, chematul în garanție I. Ș. nu mai era proprietarul autovehiculului deoarece îl înstrăinase numitului C. C. cu poliță RCA valabilă.
Cu privire la proprietarul de fapt al vehiculului, atât apelantul B. V. cât și apelanta BAAR au arătat faptul că B. V. a efectuat transportul unei bărci cu autovehiculul implicat în accident pe ruta R.-Tulcea, la solicitarea numitului C. C..
Deși potrivit mențiunilor aflate în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim permise de Conducere și Înmatricularea vehiculelor chematul în garanție I. Ș. figura la data de 03 iulie 2009 ca proprietar al vehiculului, în fapt prerogativele dreptului de proprietate asupra acestuia aparținea numitului C. C., care le și exercita nemijlocit.
Potrivit dispozițiilor art.11 alin.4 din OUG nr.195/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietare asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar, astfel că noul proprietar este obligat să solicite autorități competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile civile formulate de către apelantul-reclamant B. A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, cu sediul în mun. București, .. 40-40 bis, . și apelantul-pârât B. V., cu domiciliul în mun. Tulcea, . jud. Tulcea și domiciliu procesual ales la Cabinet Individual de Avocatură G., din mun. Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.2962 din 03 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimatu-chemat în garanție I. Ș. cu domiciliul Tulcea, ., .,..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 11 Martie 2015.
Președinte, R. A. V. | Judecător, S. R. | |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ.jud. N.N.
Red./dec.civ.jud.R.S./07.04.2015
Tehnored.gref.DB/gref. E.G./07.04.2015/5ex.
..apelanți/1 ex. intimat.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 189/2015. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 514/2015. Tribunalul... → |
|---|
