Plângere contravenţională. Decizia nr. 94/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 94/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.94
Ședința publică de la data de 11 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelantul-intimat I. de POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 2493 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul-petent B. C., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea.
Dezbaterile asupra apelului civil au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 04.02.2015 și, ulterior la data de 11.02.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la 05 mai 2014 sub nr._, petentul contestator B. C. a formulat, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI TULCEA plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimat la data de 24.04.2014 (fila 5), prin care a solicitat înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertismentul și exonerarea sa de la plata amenzii.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că la data de 01.04.2014, a condus motocicleta marca Kawasaki cu numărul de înmatriculare_ pe .. Tulcea, încadrat pe banda 1, iar pe banda 2 circula autoturismul cu numărul de înmatriculare_, care la un moment dat a virat dreapta, dorind să parcheze în locul special amenajat, situat pe . studioului foto Konika. Autoturismul respectiv i-a tăiat calea, moment în care petentul a frânat, iar roata motocicletei din față a intrat într-o denivelare aflată pe asfalt, s-a dezechilibrat și s-a sprijinit de autoturismul cu numărul de înmatriculare_ care se afla parcat. In urma coliziunii, au fost avariate două autovehicule, astfel: motocicleta – semnalizare dreapta spartă și suport semnalizare, iar autoturismul_ o umflătură în portiera stânga lângă oglindă.
Totodată a arătat petentul că, la momentul producerii accidentului, atât el, cât și conducătorul autoturismului care a provocat accidentul, au încercat să caute proprietarul autoturismului parcat în vederea încercării soluționării conflictului pe cale amiabilă. Acest lucru nu a fost posibil, întrucât nu au reușit să afle cine este posesorul autoturismului, situație în care, celălalt conducător auto a telefonat la societatea la care avea încheiată asigurarea, reprezentantul societății de asigurări comunicându-i că va acoperi costul reparațiilor autovehiculelor avariate, și l-a sfătuit să plece, să se prezinte la societate, urmând ca firma de asigurări să identifice proprietarul autoturismului avariat parcat. Amândoi au așteptat, preț de aproximativ 30 minute la locul accidentului, în speranța că va veni proprietarul autoturismului parcat.
A învederat petentul că, în urma accidentului, a suferit o luxație ușoară și avarierea motocicletei, însă încă de la momentul producerii acestuia, a susținut că nu are nicio pretenție legată de repararea motocicletei, și i s-a părut firesc să mențină o legătură și o relație civilizată cu posesorii celorlalte două autoturisme, tot în ideea soluționării pe cale amiabilă. Acest lucru nu a fost cu putință să se realizeze cu posesorul autoturismului_, care nu a dorit să se ajungă la o înțelegere și a sesizat organele de poliție.
A mai arătat petentul că este conștient de faptul că, în cazul unui accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale, conducătorii autovehiculelor sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare (art. 79 alin. 1 lit. b din OUG 195/2002), însă, având în vedere avarierea ușoară și încercările de a găsi proprietarul autoturismului parcat, susține că s-a dorit soluționarea incidentului pe cale amiabilă.
S-a mai susținut de petent că valoarea amenzii aplicate, dar și reținerea permisului de conducere pentru o lună de zile, și deci nerealizarea unor venituri pe această perioadă, îi micșorează venitul necesar asigurării unui trai decent și afectează, implicit, întreaga sa familie. Referitor la măsura suspendării reținerii permisului de conducere, măsură cu privire la care solicită să se dispună înlocuirea acesteia cu avertisment, arat că locul său de muncă presupune deținerea permisului de conducere, întrucât este angajat ca tehnician la .., unde își desfășoară activitatea conducând autoturismul de serviciu și nu poate să absenteze, iar măsura de a-și plăti un alt șofer îl afectează din punct de vedere financiar.
De asemenea, a mai precizat petentul că nu realizează alte venituri în afara celor salariale, venituri care sunt destinate nu doar traiului său zilnic, ci și copilului său minor căruia lunar îi plătesc o pensie de întreținere în cuantum de 250 lei și îl îngrijește, în cea mai mare parte din lună, acesta aflându-se la domiciliul său.
A susținut petentul că, în raport de vina ce-i revine în producerea accidentului, de gravitatea acestuia, de urmările minore pe care acesta le-a avut (autovehiculul său a avut cele mai multe avarii), de stăruința sa de a soluționa conflictul pe cale amiabilă, de atitudinea sa ulterioară accidentului, dar și de efectul măsurilor luate de către agentul constatator, solicită a se dispune admiterea plângerii și înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată (filele 26-27) și a depus la dosar o . înscrisuri.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 2493 din 26 septembrie 2014 a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de petent, ca neîntemeiată.
A admis în parte plângerea contravențională formulată și a menținut sancțiunea principală a amenzii în sumă de 340 lei, aplicată petentului prin procesul verbal . nr._, întocmit de intimat la 24.04.2014.
De asemenea, în baza dispozițiilor art. 20 alin. 1, 2 din Constituția României, cu aplicarea prioritară a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a dispus exonerarea petentului de sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe durata a 30 de zile și restituirea permisului de conducere al petentului, reținut de intimat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat de intimat la data de 24.04.2014, ora 14:10, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei și i-a fost aplicată sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere, reținându-se că la data de 01.04.2014, în jurul orei 16:30, pe . Tulcea, a condus motociclul marca KAWASAKI, cu numărul de înmatriculare_ și, fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate autoturismul cu numărul de înmatriculare_ și autoturismul cu numărul de înmatriculare_, nu s-a prezentat în termen de 24 h la Biroul Rutier pentru întocmirea documentelor de constatare, contravenție prevăzută de art. 79 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 195/2002 și sancționată de art.100 alin.3 lit.g) din același act normativ (fila 5).
Referitor la cererea petentului de repunere pe rol a cauzei, depusă la dosar la data de 25.09.2014, față de motivele invocate de către petent, prima instanță a respins-o ca neîntemeiată având în vedere că s-a pronunțat, prin încheierea din data de 16.09.2014, asupra probelor solicitate de către petent, inclusiv asupra probei testimoniale.
În ceea ce privește cererea petentului de introducere în cauză a asigurătorului în temeiul art.33 din OG nr.2/2001, având în vedere momentul formulării acesteia, după reținerea cauzei spre soluționare, s-a constatat că aceasta este tardiv formulată.
Totodată, s-a constatat că această cerere este și netemeinică având în vedere fapta pentru care petentul a fost sancționat prin procesul-verbal contestat în prezenta cauză – neprezentarea la unitatea de poliție în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare,iar nu pentru producerea accidentului, pentru a fi necesar ca în cauză să se citeze și societatea de asigurări menționată în procesul-verbal de constatare a contravenției, astfel cum prevede art.33 din OG nr.2/2001.
Pe fondul cauzei, verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, s-a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, fără a opera vreun caz de nulitate absolută.
Raportat la temeinicia procesului verbal de contravenție, s-a reținut că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Astfel, s-a arătat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Prin urmare, s-a apreciat că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care persoanei acuzate i se asigură, în faza de judecată, condițiile pentru exercitarea efectivă a dreptului la un proces echitabil.
Astfel, i s-a respectat petentului dreptul la un proces echitabil, susținerile acestuia nefiind de natură a înlătura vinovăția pentru fapta pentru care i s-a întocmit procesul-verbal contestat în cauză, respectiv pentru faptul că nu s-a prezentat în termen de 24 h la Biroul Rutier pentru întocmirea documentelor de constatare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 79 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, indiferent dacă vinovăția în producerea accidentului i-a aparținut lui sau celuilalt conducător auto.
Totodată, s-a reținut faptul că petentul implicat în accidentul produs la data de 01.04.2014, întrucât nu a încheiat o constatare amiabilă cu proprietarul mașinii avariate - numitul P. A., nu se încadrează în nici una dintre cele două situații de excepție prevăzute la art. 79 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002. Astfel, în situația dată, constatând că nu poate lua legătura cu proprietarul mașinii avariate pentru a putea încheia o înțelegere amiabilă, petentul avea obligația de a se prezenta la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul pentru întocmirea actelor de constatare, în termen de 24 de ore de la producerea evenimentului.
În acest context, nu se poate nega faptul că petentului îi revenea obligația prevăzută de lege.
Prin urmare, petentul a comis contravenția pentru care a fost sancționat, care a fost corect reținută în conținutul procesului verbal.
Raportat la individualizarea sancțiunilor aplicate, s-a reținut că, împrejurările și modalitatea comiterii de către petent a faptei denotă că pericolul creat pentru siguranța traficului rutier nu a atins pragul minim de gravitate, de natură a justifica suspendarea dreptului contravenientului de a conduce pe o durată de 30 zile, ca sancțiune complementară.
În sensul celor arătate, s-a apreciat că, sarcina instanței de judecată constă în respectarea limitei proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului (de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale) și imperativul protejării drepturilor fundamentale ale persoanei sancționate contravențional (a se vedea cauza A. v. România, hotărârea Curții Europene din 4 octombrie 2007).
În lumina acestor principii, având în vedere atitudinea petentului, precum și locul de muncă și situația familială a acestuia, față de faptul că, prin prisma activității pe care o desfășoară, petentul se folosește în mod frecvent de autoturism, astfel că permisul de conducere îi este imperios necesar în desfășurarea activității, s-a admis plângerea contravențională în parte.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel intimatul I. de POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A arătat apelantul că, motivarea instanței de fond nu poate fi primită în condițiile în care, potrivit art.96 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, sancțiunea contravențională complementară este o măsură suplimentară și obligatorie prevăzută de legiuitor pentru înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege. Astfel, O.U.G. nr. 195/2002 prevede în mod expres cazurile în care, pe lângă sancțiunea principală, se aplică și sancțiunea contravențională complementară.
Având în vedere aceste considerente, înlăturarea de către instanța de fond a sancțiunii complementare nu are temei legal, în condițiile în care s-a reținut existența unei fapte contravenționale pentru care legea prevede și sancțiune complementară, alături de sancțiunea principală.
De asemenea, apelantul a mai arătat că, în măsura în care instanța de fond a apreciat că faptele săvârșite de către petent nu prezintă un pericol social ridicat, putea cel mult să reindividualizeze sancțiunile principale aplicate acestuia și nu să înlăture sancțiunea complementară care, așa cum s-a arătat, are un caracter obligatoriu. Dacă legea prevede, în cazul sancțiunilor principale, posibilitatea aplicării de către agentul constatator, în funcție de pericolul social al faptei, atât a sancțiunii amenzii, cât și a avertismentului, în cazul sancțiunilor complementare, acestea au un caracter obligatoriu și suplimentar, neputând fi individualizate de către agentul constatator și nici de către instanța de judecată.
In concluzie, apelantul a solicitat admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii plângerii contravenționale.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură
civilă.
Intimatul B. C. nu a formulat în termenul procedural întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică și nu s-a prezentat la dezbateri.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate în apel, Tribunalul constată că apelul este întemeiat, potrivit următoarelor considerente.
Astfel, prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat de IPJ Tulcea la data de 24 aprilie 2014, ora 14.10, petentul intimat a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei și i-a fost aplicată sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere, reținându-se că la data de 1 aprilie 2014 în jurul orelor 16.30, pe . Tulcea, a condus motociclul marca KAWASAKI, cu numărul de înmatriculare_ și fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care au mai fost implicate încă două autoturisme, nu s-a prezentat în termen de 24 h la Biroul Rutier pentru întocmirea documentelor de constatare, contravenție prevăzută de art. 79 alin. 1 lit. b din OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 al. 3 lit. g din același act normativ.
Potrivit art. 96 al.1 din OUG nr.195/2002, republicată privind circulația pe drumurile publice, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului
Rezultă din acest text de lege că sancțiunea contravențională complementară este o măsură suplimentară și obligatorie prevăzută pentru înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege. De aceea acest act normativ stabilește în mod expres cazurile în care pe lângă sancțiunea principală, se aplică și sancțiunea contravențională complementară.
Atâta timp cât s-a reținut existența faptei contravenționale, că pentru fapta respectivă legea prevede și o sancțiunea complementară alături de sancțiunea principală, nu există un temei legal de înlăturare a sancțiunii complementare.
Într-adevăr, legea prevede, în cazul sancțiunilor principale posibilitatea înlocuirii acestora cu o sancțiune mai blândă în funcție de pericolul social al faptei, sau de diminuare a cuantumului amenzii contravenționale, dar legea nu prevede posibilitatea înlăturării sancțiunilor complementare, acestea având caracter obligatoriu și suplimentar și nu pot fi individualizate ca și sancțiunile principale.
Față de toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 2 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, tribunalul a admis apelul cu consecința schimbării în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii plângerii contravenționale, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de către apelantul-intimat I. de POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 2493 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul-petent B. C., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea.
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că respinge plângerea contravențională, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
Ș. R. R. A. V.
Grefier,
D. B.
Red. sent. civ. jud. L.M.G..
Red.dec.civ.jud.R.S./19.02.2015
Tehnored. gref. DB/23.02.2015/4 ex.
..apelant/1 ex. intimat.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Anulare act. Decizia nr. 20/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
