Anulare act. Decizia nr. 1129/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 1129/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 1129/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ nr.1129

Ședința publică din data de 03 decembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: E. B.

Judecător: D. N. G.

Grefier: P. L.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelanta-reclamantă S. Z. domiciliată în ., impotriva sentintei civile nr.287/29.04.2015 pronuntata de Judecatoria Măcin in dosarul nr._, avand ca obiect anulare act, in contradictoriu cu intimații M. T., M. O., M. G. toți domiciliați în com. Luncavița, ., jud. T. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat M. M., situat în mun. T., ., ., ., C. JUDEȚEANĂ T. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în T., ., jud. T. și C. L. LUNCAVIȚA P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în ..

Dezbaterile in apel au avut loc in sedinta publica din 11.11.2015, sustinerile in apel ale partilor prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, care face parte integranta din prezenta hotarare.

TRIBUNALUL:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub nr._ din 25.03.2014, reclamanta S. Z. a chemat în judecatăî pe pârâții M. T., M. O., M. G., C. Județeană T. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. L. Luncavița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ din 10.07.2013 emis pe numele lui S. Z., M. T., M. O. și M. G..

Prin sentința civilă nr.287/29.04.2015 Judecătoria Măcin a respins excepția lipsei de interes al reclamantei; a respins acțiunea și a obligat reclamanta la plata către pârâți a sumei de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

A arătat prima instanță că pârâții M. T., M. O. și M. G. au invocat excepția lipsei de interes a reclamantei, excepție ce a fost unită cu fondul cauzei.

Referitor la excepția invocată, în condițiile în care reclamanta solicită constatarea nulității absolute parțiale a unui titlu de proprietate pe motiv că o parte din suprafața menționată în respectivul titlu ar fi aparținut defunctului ei soț, S. S. (S.) decedat la 01.12.2013, iar aceasta are vocație succesorală în calitate de soție supraviețuitoare, instanța de fond a reținut că aceasta și-a dovedit interesul în promovarea acțiunii de față, astfel că excepția invocată este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Prin titlurile de proprietate nr._/01.11.1993 și nr._/12.11.1993 pe numele reclamantei din speța de față a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3,75 ha teren arabil situat în extravilanul comunei Luncavița, jud. T. și 7.500 mp pădure situat în extravilanul aceleiași comune.

La data de 05.10.2011 pârâții din cauza de față, atunci în calitate de reclamanți s-au adresat Judecătoriei Măcin cu o cerere prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a celor două titluri de proprietate pe motiv că în mod eronat suprafețele de teren respective au fost reconstituite numai pe numele lui S. Z. în condițiile în care acele terenuri provin de la autorii M. I. și M. M., ai căror moștenitori sunt și ei alături de S. Z.. Prin certificatul de moștenitor nr.71 din 22 martie 1974, emis de fostul notariat de Stat T., s-a constatat că au calitate de moștenitori M. M., în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de ¼ din masa succesorală rămasă de pe urma soțului și M. V., în calitate de fiu cu o cotă de ¾. La data de 13 octombrie 1985 a decedat M. V., iar prin certificatul de moștenitor nr.282 din 27 iunie 1990 al aceluiași Notariat de Stat T., s-a constatat că moștenitori ai acestuia sunt M. T. în calitate de soție supraviețuitoare, precum și M. O. și M. G. în calitate de fiică și fiu.

A arătat prima instanță că Judecătoria Măcin prin sentința civilă nr. 368/28.05.2012, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 614/03.10.2012 a Tribunalului T. (prin care s-a respins recursul formulat de S. Z.) reține că în mod eronat s-a reconstituit dreptul de proprietate prin cele două titluri doar în favoarea lui S. Z., astfel că, constată nulitatea absolută parțială a celor două titluri de proprietate nr._/1993 și_/1993 numai cu privire la titularul acestora și dispune eliberarea unor noi titluri de proprietate cu aceleași suprafețe, având ca titulari pe reclamanții M. T., M. O., M. G. și S. Z..

Urmare acestei sentințe civile a fost emis titlul de proprietate din cauză, nr._/10.07.2013.

Instanța de fond a arătat că a avut în vedere că în considerentele sentinței civile nr. 368/2012 instanța a reținut ca neîntemeiată apărarea lui S. Z. de la acel moment potrivit căreia este singura moștenitoare a mamei sale M. M. în baza unui testament apreciat ca nul ce nu a fost avut în vedere la soluționarea cauzei.

Totodată, instanța de fond a reținut că în privința persoanelor pe al căror nume trebuia reconstituit dreptul de proprietate, trebuie reținut că potrivit art.8 alin.2 din Lg.18/1991 „de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-au preluat în orice mod teren de către acesta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora”.

Din acest punct de vedere instanța de fond a reținut că este evident că autorul M. I. I., decedat la 09.02.1974 și soția acestuia M. M. sunt cei care au introdus teren în C.A.P., cu precizarea că M. M. a formulat cerere la 01.03.1991 și ulterior acestei date a decedat. S-a mai reținut tot aici că M. I. și M. M. au avut doi copii, respectiv pe M. V., decedat la 13.10.1985, deci ulterior lui M. I. și anterior lui M. M. și pe pârâta S. Z.. De asemenea, s-a reținut că I. T. (actualmente M.) este soția supraviețuitoare a lui M. V., iar M. O. și M. G. sunt fii ai acestuia și moștenitori acceptanți ai succesiunii.

Instanța de fond a apreciat că toate părțile se încadrează în prevederile art.8 alin.2 din Lg.18/1991, toți având calitatea de moștenitori, direct sau prin reprezentare, față de autorii M. I. și M. M.. Pe de altă parte, instanța a apreciat, tot pe considerentele arătate mai sus, că S. Z., deși nu a acceptat succesiunea de pe urma tatălui său M. I., se încadrează în moștenitorii repuși de drept în termenul de acceptare așa cum este prevăzut de art.13 alin.2 din Lg.18/1991.

O altă chestiune tranșată în cadrul sentinței civile nr. 368/2012 a fost referitoare la întinderea suprafeței ce a fost reconstituită și de pe urma cui provine acest teren.

Astfel, s-a reținut că „din acest punct de vedere, potrivit art.11 alin.1 din Lg.18/1991, suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau în lipsa acestora din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.

Or, a arătat prima instanță, din copia cererii existentă la dosar fila 87, rezultă că M. I. I. și soția sa M. I. M. s-au înscris în C.A.P. cu toate bunurile pe care le dețineau la momentul respectiv.

Nici una din declarațiile martorilor nu este edificatoare și nu susțin argumentele pârâtei S. Z. potrivit cărora parte din teren ar fi aparținut mamei sale.

Astfel, se pretinde că suprafața de 0,75 ha pădure ar fi aparținut mamei sale, fapt contrazis de martorul Tămăoanu Gh. D. care afirmă „îmi amintesc că I. avea o porțiune de pădure”.

Întrucât nu se poate stabili cu exactitate ce suprafață din suprafața reconstituită a constituit bun propriu al vreunuia dintre autorii M. I. și M. M., instanța de fond a considerat întreaga suprafață ca bun comun al acestora.

Pe de altă parte, a arătat prima instanță că nu poate fi avută în vedere poziția pârâtei exprimată în întâmpinare, potrivit căreia reclamanții prin cererea lor nu au solicitat decât 2,5 ha întrucât ulterior prin verificarea de scripte s-a stabilit suprafața reală reconstituită prin cele două titluri”.

Deși nu sunt întrunite elementele puterii de lucru judecat, instanța de fond a arătat că a avut în vedere ca acțiunea de față nu este întemeiată în condițiile în care chestiunea solicitată a fost tranșată în cadrul soluționării dosarului_ prin sentința civilă nr. 368/2012 ce are autoritate de lucru judecat.

Instanța de fond a arătat că a avut în vedere că în esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul ca o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decât o singura data (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul si nu trebuie sa fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).

A mai arătat prima instanță că de vreme ce aceeași problemă dedusă judecății într-un litigiu dintre aceleași părți a fost soluționată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, rezultă ca acest aspect reținut de instanțe, care a stat la baza soluțiilor din conținutul hotărârilor, trebuie avut în vedere de instanța sesizată ulterior.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta S. Z., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Astfel, a arătat apelanta că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.430 alin.2 C.pr.civ., iar s.c.nr.368/28.05.2012 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._ nu se bucură de autoritate de lucru judecat în privința considerentelor și a dispozitivului. Dosarul nr._ și prezenta cauză arată că privesc aspecte diferite a titlurilor de proprietate, iar problemele administrate în cele două cauze au dispozitive diferite.

Consideră apelanta că în dosarul nr._ instanța a avut de cercetat chestiunea titularilor dreptului de proprietate, motiv pentru care nu putea avea în vedere decât probele legate de obiectul cauzei, problema suprafețelor de teren fiind atinsă accidental și neavând legătură cu titularii dreptului de proprietate.

A solicitat apelanta admiterea apelului și pe cale de consecință admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În termen legal, intimatul C. JUDEȚEANĂ T. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de critică invocate, Tribunalul constată apelul nefondat.

Prin sentința civilă nr. 368/28.05.2012, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 614/03.10.2012 a Tribunalului T., s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlurilor de proprietate nr._/1993 și_/1993, cu privire la titularul acestora, S. Z..

Instanța a dispus eliberarea unor noi titluri de proprietate, pentru aceleași suprafețe, dar având ca titulari și alte persoane respectiv M. T., M. O., M. G. pe lângă S. Z..

D. urmare, a fost eliberat titlul de proprietate nr._/10.07.2013, care face obiectul acțiunii de față și a cărui nulitate se solicită.

Raportat la obiectul cauzei și la motivele care au stat la baza emiterii noului titlu de proprietate pe numele tuturor părților Tribunalul constată că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii reclamantei S. Z. de constatare a nulității absolute a celei de-al doilea titlu de proprietate, este temeinică, legală.

Prin sentința civilă nr. 368/2012 a Judecătoriei Măcin s-au rezolvat definitiv atât problemele ce vizează întinderea dreptului de proprietate ce a făcut obiectul reconstituirii cât și de pe urma cui provine terenul, a autorului îndreptățit la reconstituire.

Astfel, în mod corect s-a reținut că autorii părților au fost M. I. I., decedat la 09.02.1974 și soția sa M. M., și care au adus teren în C.A.P., fiind îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate, că cei menționați în titlul de proprietate au calitate de moștenitori, direct sau prin reprezentare, iar S. Z. care nu a acceptat succesiunea de pe urma tatălui său M. I., este repusă de drept în termenul de acceptare conform art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.

În baza hotărârii judecătorești pronunțată de Judecătoria Măcin prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului, s-au rezolvat problemele și cu privire la beneficiarii titlului de proprietate și la suprafața de teren ce face obiectul reconstituirii astfel că nu pot fi repuse în discuție aceleași probleme care deși o nemulțumesc pe apelanta S. Z. au făcut obiectul unor alte judecăți

Chiar dacă nu există autoritate de lucru judecat, neexistând identitatea dintre părți, obiect s-a argumentat suficient că soluția pronunțată în cauza de față nu poate să facă abstracție în ce privește și dispozitivul și considerentele de o altă soluție definitivă pronunțată anterior cu privire la aceeași problemă astfel că instanța de fond nu putea să rețină acum că autorii părților erau îndreptățiți la o altă suprafață de teren, cum greșit susține apelanta

Toată critica apelantei se referă la faptul că în sentința civilă nr. 368/2012 s-au reținut aspecte ce vizează doar numele persoanelor îndreptățite la reconstituire și nu și la suprafața, critică ce nu va fi reținută ca întemeiată, fiind contrazisă de considerentele sentinței civile.

Și în sentința civilă nr. 368/2012 și în sentința civilă ce face obiectul apelului în prezent, instanțele au argumentat suficient de clar și corespunzător de ce terenul pretins în nume propriu de către apelantă nu i se cuvine, nedovedindu-se nici că provine de la mama și nici de la soțul său, cum arată în cuprinsul motivelor de apel.

Față de aceste considerente, cum hotărârea instanței de fond este temeinică, legală Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul civil declarat de către apelanta-reclamantă S. Z., domiciliată în ., impotriva sentintei civile nr.287/29.04.2015 pronuntata de Judecatoria Măcin in dosarul nr._, avand ca obiect anulare act, in contradictoriu cu intimații M. T., M. O., M. G., toți domiciliați în com. Luncavița, ., jud. T. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat M. M., situat în mun. T., ., ., ., C. JUDEȚEANĂ T. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în T., ., jud. T. și C. L. LUNCAVIȚA P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în ., ca nefondat.

Obliga apelanta la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecata către intimati.

Definitiva.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 decembrie 2015.

Președinte, Judecător,

E. B. D. N. G.

Grefier,

P. L.

Jud. fond G.M.F.

Redactat jud. E.B./21.12.2015

Tehnoredactat gref. P.L./G.R./29.12.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 1129/2015. Tribunalul TULCEA