Plângere contravenţională. Decizia nr. 1153/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1153/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 1153/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1153/2015
Ședința publică de la 04 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelurilor civile formulate de apelanta petentă .. SRL cu sediul în Tulcea, ., magazinul nr.12, jud.Tulcea și apelanta organ constatator A.- DIRECȚIA G. A.- C. cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.2017/23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din 20 noiembrie 2015, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea la data de 27 noiembrie 2015 și la această dată, când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 29.12.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tulcea, având ca obiect plângere contravențională, petenta . în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională A. Fiscală 2 C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea procesului - verbal de contravenție seria_/12.12.2014.
Intimata a depus în termen întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, cu menținerea procesului – verbal contestat ca legal și temeinic întocmit.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.2017 din 23 iunie 2015 instanța a admis în parte plângerea contravențională, acțiune formulată de către petenta . SRL, CUI_, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 12.12.2014 încheiat de intimata A. - DIRECȚIA G. A.- C..
Pe cale de consecință, a redus cuantumul amenzii contravenționale aplicate prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.12.2014 de la 10 000 lei la 8 000 lei.
A menținut sancțiunea complementară aplicată prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.12.2014 constând în confiscarea sumei de 418 lei.
A înlăturat sancțiunea complementară aplicată prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.12.2014 constând în suspendarea pe o durată de 3 luni a activității punctului de lucru al petentei “Complex Insula” situat în jud. Tulcea, municipiul Tulcea, . nr. 20.
A menținut în rest procesul - verbal de contravenție . nr._/12.12.2014 ca fiind legal și temeinic întocmit.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut cu titlu preliminar, că în drept au fost avute în vedere prevederile OUG nr. 28/1999, forma în vigoare la 12.12.2014, data săvârșirii faptei și a încheierii actului sancționator contestat, și nu forma modificată prin OUG nr. 8/2015, astfel cum a solicitat petenta, care, prin prisma sancțiunii principale incidente pentru aceeași faptă, amendă contravențională în cuantum de 17 500 lei, față de sancțiunea prevăzută de forma anterioară a legii, amendă contravențională de la 8 000 la 10 000 lei, nu constituie lege contravențională mai favorabilă astfel încât să poată fi aplicată cu efect retroactiv.
Prin procesul – verbal de contravenție . nr._/12.12.2014 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10 000 lei, confiscarea sumei de 418 lei și suspendarea activității punctului de lucru pe o durată de 3 luni, în temeiul art. 10 lit. b) coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. b), art. 11 alin. (3) și art. 14 alin. (2) din OUG nr. 28/1991, pentru că în urma unui control și operativ inopinat efectuat în data de 12.12.2014 începând cu ora 19:30 la punctul de lucru Complex Insula situat în municipiul Tulcea, .. 20, aparținând ., s-a constatat existența unei sume de bani în numerar rezultată din comercializarea de bunuri și servicii specifice de restaurant prestate direct către populație în data de 12.12.2014 de la ora deschiderii și până la 19:30, ora controlului. S-a stabilit că potrivit raportului nefiscal emis la data și ora controlului de aparatul de marcat electronic fiscal seria TL_ în casieria a fost înregistrată suma de 658 lei iar pentru diferența de 418 lei nu s-au emis bonuri fiscale. De asemenea, s-a consemnat că diferența de 418 lei nu a putut fi identificată prin datele înscrise în documentele emise cu aparatul de marcat electronic fiscal, în registrul special sau prin facturi fiscale.
În temeiul art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, instanța de fond a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul de 15 zile stabilit prin art. 31 alin. (1) al aceluiași act normativ și va proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului – verbal de contravenție.
Având în vedere că procesul – verbal contestat conține mențiunile a căror lipsă este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a stabilit că acesta a fost legal întocmit.
În esență, petenta a contestat săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa și a apreciat că sancțiunile aplicate sunt disproporționate prin raportare la scopul urmărit.
Art. 10 lit. b) din OUG nr. 28/1991 în forma în vigoare la momentul săvârșirii faptei califică drept contravenție neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate.
Instanța de fond a reținut că petenta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 10 lit. b) din OUG nr. 28/1991 prin faptul că nu a emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate. Astfel, cu ocazia controlului s-a constatat că în casieria unității exista suma de 1276 lei, din care suma de 658 lei figura în raportul “X” emis de aparatul de marcat electronic fiscal, suma de 200 lei reprezenta bani de rulaj iar diferența de 418 lei nu a putut fi identificată prin datele înscrise în documentele emise cu aparatul de marcat electronic fiscal, în registrul special sau prin facturi fiscale.
Referitor la suma de 418 lei, în nota explicativă întocmită la momentul controlului s-a consemnat declarația dnei. S. M., angajată a petentei cu atribuții legate de încasările unității, în sensul că suma de 410 lei identificată fără documente justificative în casieria unității provine din avansuri de la clienți.
În fața instanței de fond, fiind audiate în calitate de martori, S. M. și S. Nuța au arătat că se obișnuia în cadrul unității să se încaseze de la clienți sume de bani pentru rezervare mese pentru care nu se emiteau bonuri fiscale decât la momentul achitării consumației propriu – zise, care includeau și avansurile, aceasta fiind și proveniența sumei de bani neînregistrată în casa de marcat.
S-a precizat că nu se emiteau bonuri fiscale pentru avansuri deoarece exista posibilitatea ca potențialii clienți să se răzgândească, situație în care banii se restituiau. Martora S. Nuța a relatat că ulterior controlului a fost introdus în nomenclatorul casei de marcat serviciul “rezervare masa clienți” iar în prezent bonurile fiscale se emit odată cu achitarea avansului, care nu mai poate fi ulterior restituit.
În acord cu susținerile petentei, instanța de fond a apreciat că rezervarea nu reprezintă o livrare de bunuri, însă aceasta constituie prestarea unui serviciu pentru care, contrar dispozițiilor art. 10 lit. b) din OUG nr. 28/1991, petenta nu a emis bonuri fiscale la momentul prestării și încasării sumelor de bani aferente - avansurile, apreciind în mod eronat că nu exista o astfel de îndatorire. Împrejurarea că ulterior controlului a fost introdus în nomenclatorul casei de marcat serviciul de tipul “rezervare masă clienți” iar în prezent bonurile fiscale se emit odată cu achitarea avansului, care nu mai poate fi ulterior restituit, confirmă faptul că petenta ar fi putut proceda în aceeași modalitate și anterior, fără a exista pericolul producerii vreunui prejudiciu patrimonial în cazul în care clienții se răzgândeau, respectând totodată și dispozițiile legale incidente.
Ca atare, instanța de fond a stabilit că petenta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa prin procesul - verbal de contravenție . nr._/12.12.2014, petenta nereușind să răstoarne prin probele propuse și administrate prezumția de temeinicie a procesului – verbal contestat susținută și de înscrisurile depuse în probatoriu de intimată.
Pentru a hotărî asupra sancțiunilor aplicate, instanța de fond a avut în vedere pericolul social concret, evaluat prin prisma criteriilor enunțate în art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, analizat în cele ce urmează.
Obligațiile instituite în sarcina agenților economici prin OUG nr. 28/1999 au drept scop, astfel cum a susținut și intimata, printre altele, eradicarea/limitarea sustragerii de la plata taxelor și impozitelor către bugetul statului, iar respectarea acestora este importantă pentru procesul de colectare, de care depinde ulterior buna funcționare a instituțiilor și unităților cu finanțare bugetară. Însă, acțiunea de pedepsire și prevenire a faptelor de încălcare a obligațiilor fiscale prin aplicarea unor sancțiuni contravenționale de către autoritățile competente trebuie să respecte un echilibru și să fie adaptată pericolului social concret al faptelor, în caz contrar existând riscul ca sancțiunile extrem de împovărătoare să conducă la imposibilitatea executării obligațiilor de plată a agenților economici, ceea ce afectează implicit bugetul de stat, lipsind de eficiență scopul urmărit.
Petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantumul maxim de 10 000 lei, confiscarea sumei de 654 lei și suspendarea activității punctului de lucru pe o durată de 3 luni. În temeiul art. 34 alin. (1) și art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001.
Instanța de fond a apreciat că fapta petentei, de a nu emite bonuri fiscale pentru servicii prestate în valoare 418 lei, nu prezintă un pericol social atât de ridicat care să justifice aplicarea unei amenzi în cuantumul maxim de_ lei și este de părere că înlocuirea acesteia cu minimul prevăzut de lege, 8 000 lei, reprezintă o măsură adecvată pentru a atrage atenția contravenientei asupra consecințelor conduitei sale ilicite și pentru a preveni continuitatea unor astfel de fapte.
În mod legal, conform art. 11 alin. (3) din OUG nr. 28/1991, petentei i-a fost aplicată sancțiunea complementară constând în confiscarea sumei de 418 lei. Deși s-a consemnat că suma de 418 lei este considerată fără proveniență și se confiscă, dintr-o eroare materială care nu atrage sancțiunea anulării actului agentul constatator a precizat că suma de 618 lei se va depune în contul de confiscări, petenta având însă obligația de a depune în contul de confiscări suma în privința căreia s-a dispus măsura confiscării, respectiv suma de 418 lei.
Imputarea săvârșirii contravenției prevăzute de art. 10 lit. b) din OUG nr. 28/1999 petentei, prin natura faptei și a gravității sancțiunilor incidente, constituie o acuzație în materie penală în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care instanței învestite cu analiza unei acuzații în materie penală îi revine obligația de a asigura într-un astfel de proces funcționarea efectivă a tuturor garanțiilor dreptului la un proces echitabil.
Potrivit art. 5 alin. (3) lit. e) din OG nr. 2/2001, suspendarea activității agentului economic reprezintă o sancțiune contravențională complementară. Art. 5 alin. (5) și alin. (6) din OG nr. 2/2001 și art. 21 alin. (3) din același act normativ, prevăd că sancțiunea (principală sau complementară - conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus) se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. De asemenea art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 impune instanței competente să verifice legalitatea și temeinicia procesului-verbal, dar și să hotărască asupra sancțiunii. Nici de această dată nu se face distincție după cum sancțiunea este principală sau complementară, iar art. 5 alin. (6) din OG nr. 2/2001 prevede într-un mod lipsit de echivoc că sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei, criterii ce trebuie avute în vedere de instanță în momentul în care apreciază proporționalitatea măsurii suspendării activității.
Cu toate acestea, art. 14 alin. (2) din OUG nr. 28/1999, nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni, impunând ca sancțiunea complementară să se aplice automat dacă se constată săvârșirea unei contravenții instituite prin art. 10 lit. b) din același act normativ.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în analiza art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, interesele economice legate de gestiunea unei afaceri constituie "bun" în sensul Convenției, iar suspendarea activității are consecințe negative asupra fondului de comerț și a valorii întreprinderii, astfel că, deși măsurile luate de autoritățile statului care aduc atingere acestui drept pot fi necesare într-o societate democratică, pentru prevenirea faptelor penale, bunăstarea economică a țării sau pentru protejarea drepturilor și libertăților altora, nu este și suficient ca acestea să fie justificate, ci trebuie să fie și proporționale, iar accesul la instanță nu poate fi lipsit de un remediu adecvat, constând în obligația instanței de a aprecia cu privire la oportunitatea acestei măsuri.
O interpretare a art. 14 alin. (2) din OUG nr. 28/1999 în sensul că sancțiunea complementară se aplică de drept și că în cadrul soluționării plângerii contravenționale nu se poate analiza oportunitatea aplicării acesteia, mai ales în condițiile în care OG nr. 2/2001 prevede contrariul, contravine prevederilor art. 1 din Protocolul 1 și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin aceea că poate afecta dreptul de proprietate al comerciantului, dar și dreptul de acces la o instanță de judecată și la un proces echitabil.
În considerarea acestor aspecte, instanța de fond a apreciat că se impune înlăturarea sancțiunii complementare constând în suspendarea pe o durată de 3 luni a activității punctului de lucru al petentei, prin care i s-ar fi cauzat acesteia o ingerință în dreptul de proprietate excesivă față de scopul urmărit, combaterea fenomenului evaziunii fiscale, ce poate fi asigurat și prin alte mijloace mai puțin punitive și vătămătoare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel petenta .. SRL și organul constatator A.- DIRECȚIA G. A.- C..
În motivarea apelului petenta .. SRL susține că măsura confiscării dispusa este indeterminata in sensul ca se vorbește de doua sume diferite, respectiv suma de 618 lei si suma de 418 lei, in condițiile in care nici in partea descriptiva a procesului verbal (la descrierea situatiei de fapt retinute) nu sunt mentionate exact sumele. Agenții constatatori nu au indicat care este suma totala care a fost gasita de către aceștia la ., ci doar că in casa de marcat era indicata suma de 658 de lei si ca ar mai exista o diferența de 418 lei . Prin urmare, suma totala gasita in acea seara ar fi fost de 1076 lei.
Cu toate acestea, arată în continuare apelanta petentă că pe versoul procesului verbal, la rubrica de confiscări apare mentionat in mod expres faptul ca suma de 418 lei este in plus, insa confiscarea are loc pentru o suma de 618 lei.
Consideră că nelegalitatea acestei masuri rezida din faptul ca nu se stie care este opțiunea agentului instrumentator pentru suma ce formeaza obiectul acestei masuri complementare.
În acest sens, arată că prima instanta explica menținerea acestei sancțiuni prin existenta unei erori materiale, insa acest lucru nu a fost pretins nici macar de către intimata. In orice caz, erorile, chiar materiale, dar cu implicațiile aratate mai sus in privința opțiunii agentului constatator, conferă întotdeauna nelegalitate actului administrativ care este procesul verbal de contraventie. Actul administrativ are valoare formala si e legal prin el insusi si nu prin elemente extriseci.
In aceasta materie, menționează apelanta petentă că negotium se confunda cu instrumentum, adica ceea ce este cuprins in suportul materii reprezintă si voința juridica a autoritatii emitente.
În privința constatarii existentei faptei reglementate de art.10 lit.b din OUG 28/1999, apreciază apelanta petentă că susținerile instantei de fond eronate.
Astfel, învederează apelanta petentă că instanta retine inexistenta unei livrări de bunuri din activitatea de incasare de bani pentru rezervarea de mese in restaurant, insa acest lucru, in susținerea greșita a primei instante ar fi o prestare de serviciu.
Apreciază apelanta petentă ca nu se poate vorbi de o prestare de serviciu decât daca acest lucru reprezintă o marfa, un produs pe care agentul economic respectiv sa-l vândă clienților ca atare, dar societatea nu are de vanzare serviciul de inchiriere mese, ceea ce ar presupune ca exista un acord juridic intre client si restaurant prin care, diferit de produsele de mâncare si băutură, se inchiriaza anticipat o masa din respectivul restaurant. In aceasta logica, servirea sau neservirea mesei nu are absolut nici un efect in privința livrării serviciului de rezervare a mesei, banii incasati in acest mod nerestituindu-se daca se anuleaza rezervarea sau nescanzandu-se din mancarea ori băutură consumate.
Menționează apelanta petentă că martorii audiați au relatat acest lucru cu prisosința, rezervarea meselor fiind un accesoriu sine qua non al livrării de produse de tip restaurant. Oamenii rezerva mese, plătesc o suma de bani, mai mare sau mai mica in funcție de numărul de persoane estimat (si care reclamă si o pregătire anticipata a personalului de restaurant prin pregatirea porțiilor, a recipientelor si orice activitate prealabila unei rapide serviri), care suma se scade din valoarea produselor de masa livrate ulterior, ceea ce face ca suma respectiva sa fie un avans pentru produsele livrate si nu pentru inchirierea mesei propriu-zise.
De asemenea, precizează apelanta petentă că martorii au relatat cat se poate de clar ca, in ipoteza in care potentialii clienți se razgandeau in privința rezervării, banii primiți in avans se returnau.
Susține apelanta petentă că, fiind un avans pentru produsele de restaurant ce se vor vira, dar pentru care nu se cunoaște 1a momentul rezervării nici cantitatea exacta si nici tipurile precise de produse ce vor fi livrate, nu se poate elibera un bon fiscal (care in mod necesar trebuie sa cuprindă aceste informații).
Prin urmare, învederează apelanta petentă, contrar susinerilor primei instante si in acord cu declarațiilor martorilor, relația juridica dintre restaurant si clienți era una de livrare de produse cu plata unui avans din acestea si nu livrare de serviciu (inchirierea in avans) si apoi, eventual o livrare de produse de restaurant.
Din aceste motive, chiar pe art.10 lit.b din OUG 28/1999, apreciază apelanta petentă că reținerile agenților constatatori, validate parțial de prima instanta, sunt greșite, petenta nerealizand o livrare de bunuri pentru banii gasiti in plus fata de memoria aparatului de marcat fiscal si nici o livrare de serviciu.
Arată în continuare apelanta petentă că a mai invocat faptul ca o parte din suma gasita asupra personalului din restaurant provenea si din avansurile pe care conducerea societatii le facea din casierie pentru punctul de lucru (restaurant Insulița) pentru cheltuielile zilnice pe care acest punct de lucru le facea. Acest lucru reprezintă inca un motiv pentru care art.10 lit.b din OUG 28/1999 nu era aplicabil deoarece nu se realizase o livrare de bunuri sau servicii.
În acest sens, precizează apelanta petentă că au fost depuse înscrisuri si au fost realizate explicații, confirmate si de către martorii audiați care au indicat aspectele invocate, instanta de fond nefacand sub acest aspect vreo apreciere.
De asemenea, apreciază apelanta petentă ca discuția referitoare la legea contravenționala mai favorabila aplicabila in speța este una care a fost greșit tratata de către instanta de fond.
Astfel, învederează apelanta petentă că, de la momentul încheierii procesului verbal si pana la judecarea in prima instanta, a aparut OUG 8/2015 care schimba esențial regulile in materie si care in opinia sa reprezintă legea mai favorabila in cauza.
In primul rand, se renunța prin voința legiuitorului la aplicarea la prima constatare a unei fapte contravenționale la sancțiunea accesorie a suspendării activitatii (art.13 lit.e din OUG 8/2015).
Prin urmare, arată apelanta petentă că numai din acest punct de vedere sancțiunea suspendării activitatii (inlaturata de către prima instanta pe alte considerente decât legea contravenționala mai favorabila) trebuia si putea sa fie inlaturata din cuprinsul procesului verbal de contravenție.
In privința sancțiunilor principale, legiuitorul adopta o alta modalitate de stabilire graduala a amenzii, prevazand in art.13 alin.l lit.e din OUG 8/2015 numeroase criterii de determinare a acesteia. Astfel, se introduc doua praguri valorice, unul variabil cu sume prestabilite si unul cu procentual fix. Acest din urma reper, cel procentual, se calculeaza prin raportarea la valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.
Susține apelanta petentă că aceste repere, cu determinativele lor, nu au fost avute in vedere de către agentul constatator la intocmirea procesului verbal (si nici nu aveau cum la acel moment), iar instanta de fond in mod firesc nu poate verifica sițuatia particulara a petentei cu reperele impuse de legiuitor pentru determinarea sancțiunii principale.
Din aceasta cauza, (lipsa din procesul verbal a elementelor de identificare a reperelor dupa care se stabileste actualmente amenda) amenda stabilita in procesul verbal contestat nu mai poate fi verificata in actualul context legislativ, felul cum aceasta se stabilea anterior fiind total schimbat de noua reglementare, astfel ca si in privința acestei sancțiuni functioneaza principiul aplicabil legii contravenționale mai favorabile.
Față de toate aceste considerente, solicită apelanta petentă .. SRL admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe în parte în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării în totalitate a procesului-verbal de contravenție.
Agenția Națională de Administrare Fiscală susține în apelul declarat motivarea instanței de fond de a aprecia că se impune înlăturarea măsurii complementare a suspendării activității pentru faptul că referitor la combaterea evaziunii fiscale se poate face și prin mijloace mai puțin punitive și vătămătoare și că această pedeapsă complementară poate afecta dreptul de proprietate al comerciantului.
Arată apelanta că, așa cum reiese și din denumirea măsurii complementare, aceasta are ca obiect suspendarea activității și nu confiscarea vreunui spațiu sau a vreunui bun imobil pentru a putea spune că se afectează dreptul la proprietate al comerciantului. Acesta rămâne proprietarul spațiului de comercializare pe toată durata suspendării și poate dispune asupra acestuia cu excepția activităților comerciale.
De asemenea, precizează apelanta A.N.A.F. că nu există mijloace mai puțin punitive și vătămătoare pentru combaterea evaziunii fiscale, după cum apreciază în mod eronat instanța de fond, pentru că trebuie să se urmărească interesul statului de a atrage la buget impozitele și taxele aferente comercializării de bunuri sau prestării de servicii, aspect ce se realizează și prin emiterea bonurilor fiscale pentru orice bun comercializat sau serviciu prestat.
Chiar și Curtea Constituțională, prin mai multe decizii, a reținut faptul că măsurile complementare dispuse prin OUG nr.28/1999, inclusiv suspendarea activității, sunt constituționale și reflectă preocuparea statului pentru a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.
Astfel, menționează apelanta A.N.A.F. că din moment ce Curtea Constituțională a apreciat că nu se aduce niciun prejudiciu agenților economici prin aplicarea măsurilor complementare, atunci nu se poate ca o instanța de fond să rețină contrariul.
In situația textelor de lege criticate, reglementarea contravenției este justificată de imperativul protejării interesului social și al ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare și sancționare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală.
Agentul economic în activitatea căruia s-a constatat săvârșirea unei contravenții nu poate invoca principiul libertății economice, în condițiile în care acesta nu respectă prevederile legale.
De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancțiuni contravenționale pentru agenții economici care nu respectă dispozițiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare aparținând acestora.
Consecința încălcării acestor dispoziții legale o constituie calificarea sumelor respective ca având proveniență ilegală și confiscarea acestora.
Curtea a mai constatat că textele de lege criticate dau expresie prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (9) în virtutea cărora "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii, fiind deci în deplină concordanță cu textele constituționale menționate în susținerea excepției.
Totodată, Curtea a reținut că sancțiunea suspendării pe o perioadă de 3 luni a activității unității care nu a respectat obligațiile prevăzute de textul de lege criticat nu este o măsură de natură a restrânge libertatea comerțului sau de a afecta obligațiile statului de a asigura protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară sau crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, ci, dimpotrivă, reprezintă tocmai o măsură prin care statul dă expresie tuturor acestor obligații constituționale.
Consideră apelanta A.N.A.F că sancțiunea complementară a suspendării activității nu poate fi dispusă de către instanța de judecată decât în situația în care se constată că fapta nu a fost săvârșită, or, în cauză, instanța a constatat existența faptei.
Din interpretarea literală a dispozițiilor art. 14 alin.(2) din O.U.G. nr.28/1999 unde este prevăzută această sancțiune a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni, cu predilecție a termenului atrage, rezultă faptul că această sancțiune complementară trebuie să însoțească întotdeauna sancțiunea principală, neexistând posibilitatea înlăturării acesteia chiar dacă din împrejurările speței, respectiv prejudiciul, ar rezulta că fapta are un grad redus de pericol social.
Mai mult, precizează apelanta A.N.A.F. că la art. 14 alin.(2) nu este indicată și o limită minimă în care se suspendă activitatea unui agent economic, ci doar un termen fix de 3 luni, iar interpretarea practicii judecătorești este aceea că acest termen de 3 luni este unicul aplicabil, nefiind posibilă reducerea.
Ca atare, apreciază apelanta A.N.A.F. că nu se justifică, raportat la textul de lege precitat, înlăturarea sancțiunii complementare care se aplică ope legis alături de sancțiunea principală prin procesul verbal de contravenție contestat.
Astfel, consideră apelanta A.N.A.F. că hotărârea instanței de fond este nelegală, având în vedere că prin lege se stipulează, în mod expres, obligativitatea emiterii bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, ceea ce presupune existența unui pericol social concret, neavând obligația de a demonstra acest pericol.
Sub acest aspect, menționează apelanta A.N.A.F. că fapta comisă în speță prezintă un grad ridicat de pericol social, legiuitorul prin sancțiunile stipulate, a urmărit neîndoielnic eradicarea sau cel puțin limitarea săvârșirii acestor fapte.
Prin urmare, arată apelanta că vinovatia contestatoarei se manifesta cel puțin sub forma culpei. De altfel, prin plângerea contravenționala introdusa, petenta nu oferă niciun document justificativ pentru suma găsită fară proveniență.
Învederează apelanta A.N.A.F că dispunerea sancțiunilor complementare (confiscarea și suspendarea activității agentului economic la punctul de lucru) s-a făcut de drept, în baza legii, inspectorii antifraudă neavând posibilitatea analizării oportunității aplicării acestor măsuri în funcție de anumite criterii, neexistând niciun text de lege care să prevadă că cele două măsuri complementare se pot dispune după anumite criterii, putând fi înlăturate în cazul neîndeplinirii acestora, ci cele două sancțiuni se dispun obligatoriu.
Mai mult decât atât, arată apelanta A.N.A.F. că măsura complementară a fost aplicată strict în temeiul OUG nr.28/1999 și nu a OG nr.2/2001 așa cum se raportează instanța de fond.
De asemenea, apelanta A.N.A.F. critică și soluția instanței de fond de a reduce amenda de la 10.000 lei la 8000 lei fară a oferi o motivare concretă.
Consideră apelanta că fapta săvârșită de petentă la momentul controlului are caracter repetitiv devenind o obișnuință pentru petent de a nu emite bonuri fiscale zilnic pentru bunurile comercializate și serviciile prestate.
Prejudiciul cauzat fiind mare, este esențial pentru analizarea pericolului social al faptei, atât timp cât este raportat la o singură zi, respectiv ziua controlului.
De altfel, pericolul social al faptei raportează și alte criterii, cum ar fi necesitatea asigurării disciplinei fiscale pe toată perioada de activitate a operatorului economic sau necesitatea eradicării fenomenelor fiscale nelegale.
Prin urmare, fapta produce consecințe grave în sfera stabilirii si plății taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat al statului.
Din aceste considerente, apreciază apelanta A.N.A.F. că se impune menținerea amenzii la nivelul stabilit de inspectorii antifraudă, neexistând motive temeinice care să justifice reducerea cuantumului amenzii.
In concluzie, față de cele expuse și în combaterea considerentelor din sentința civilă invocată, solicită apelanta admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 2017/23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, in sensul respingerii plângerii contravenționale si menținerii în totalitate a procesului - verbal de contravenție, ca fiind temeinic și legal întocmit.
În cauză, s-au formulat întâmpinări în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, reiterându-se, în principiu, susținerile din cuprinsul cererilor de apel.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din 12.12.2014, întocmit de A.N.A.F. – Direcția G. A. C. s-a aplicat S.C. M.D.A. S.R.L. o amendă de 10.000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999, reținându-se că la controlul efectuat s-a constatat că nu erau eliberate bonuri fiscale pentru produsele vândute ori serviciile prestate în valoarea totală de 418 lei. Totodată, s-a dispus confiscarea sumei de bani ce nu a putut fi justificată prin bonuri fiscale, precum și suspendarea activității operatorului economic pentru o perioadă de trei luni.
Instanța de fond a înlăturat în mod corect apărările contravenientei pe fondul plângerii, reținând că aceasta nu a dovedit o situație de fapt contrară celei descrise în procesul-verbal, respectiv că se emiteau bonuri fiscale pentru toate bunurile comercializată și serviciile prestate.
Susținerile contravenientei în sensul că rezervarea unei mese reprezintă doar o operațiune accesorie activității pe care o desfășoară, astfel că pentru avansul primit în acest scop de la clienți nu are obligația și nici posibilitatea de a elibera bonuri fiscale nu pot fi reținute.
Relevantă sub acest aspect este depoziția marotei S. Nuța, audiată în primă instanță, care evidențiază faptul că neemiterea bonului fiscal pentru suma primită cu titlu de avans pentru o masa organizată s-a datorat doar lipsei acestui serviciu din nomenclatorul de produse și servicii al casei de marcat, problemă care ulterior controlului a fost remediată.
Considerând că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 28/1999, contravenienta avea obligația înregistrării prin casa de marcat a încasărilor de avansuri, aferente serviciilor pe care le prestează, Tribunalul constată că în mod corect s-a reținut în sarcina acesteia săvârșirea faptei prevăzute de art. 10 lit. b din același act normativ.
Cât privește cuantumul sumei de bani ce face obiectul confiscării, se observă că în descrierea faptei agentul constatator a precizat că pentru diferența de 418 lei nu s-au emis bonuri fiscale „aceeași sumă a fost consemnată și pe cea de-a doua pagină a procesului verbal unde la rubrica „sancțiuni complementare” s-a menționat că „diferența constatată în plus în sumă de 418 lei este considerată fără proveniență, se confiscă și se face venit la bugetul de stat.”
În aceste condiții, mențiunea că „suma de 618 lei se va depune în contul de confiscări„ nu poate fi considerată decât o greșeală materială care nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută a procesului verbal, așa cum în mod corect a opinat și judecătorul fondului.
Contrar susținerilor apelantei petente, întreaga sumă de bani confiscată provenea din încasarea avansului pentru o masă organizată, aspect relatat de către martora S. M., atât în declarația dată în fața primei instanțe, cât și în nota explicativă dată la solicitarea inspectorilor fiscali.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, Tribunalul constată că apelul petentei nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare.
Nici apelul intimatei nu este întemeiat, având în vedere următoarele:
Așa cum a reținut și prima instanță, Tribunalul consideră că sancțiunea amenzii de 10.000 lei nu a fost individualizată potrivit criteriilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și nu este proporțională cu gravitatea faptei.
Astfel, față de valoarea mică a sumei nejustificate cu bonuri fiscale și ținând cont de faptul că nu există dovezi că petenta a mai fost sancționată pentru săvârșirea de fapte contravenționale de aceeași natură, în mod corect a apreciat instanța de fond că o amendă orientată spre minim, în sumă de 8.000 de lei, corespunde scopului sancțiunilor contravenționale, fiind suficientă pentru corectarea conduitei petentei.
Referitor la sancțiunea complementară constând în suspendarea activității, chiar dacă Tribunalul îmbrățișează opinia apelantei cu privire la imposibilitatea înlăturării acesteia prin instituția individualizării sancțiunii, nu se justifică admiterea apelului sub acest aspect întrucât ulterior încheierii procesului-verbal contestat a intrat în vigoare O.U.G. nr. 8/2015 de modificare a O.U.G. nr. 28/1999 și ale cărei dispoziții sunt mai favorabile în ce privește regimul sancționator pentru neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a emite bonuri fiscale.
Astfel, potrivit noilor modificări legislative, suspendarea activității operatorului economic se dispune doar dacă într-un interval de 24 de luni acesta săvârșește două contravenții constând în neemiterea de bonuri fiscale, cerință care nu este îndeplinită în cauza de față.
În aceste condiții, cum aplicarea legii contravenționale mai favorabile este obligatorie potrivit art. 12 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, se impune menținerea dispoziției referitoare la înlăturarea măsurii complementare a suspendării activității.
Prin urmare, vor fi respinse apelurile formulate de apelanta petentă S.C. M.D.A. S.R.R.L. și apelanta organ constatator A. - Direcția G. A. C., ca nefondate și va fi păstrată sentința civilă nr. 2017/23.06.2015 a Judecătoriei Tulcea ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelanta petentă .. SR, cu sediul în Tulcea, ., magazinul nr.12, jud.Tulcea și apelanta organ constatator A.- DIRECȚIA G. A.- C., cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.2017/23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea, având ca obiect plângere contravențională, ca nefondate.
Păstrează sent.civ.nr.2017/23.06.2015 a Judecătoriei Tulcea ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 decembrie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Jud. fond D.N.P.
Redactat jud. S.G./04.01.2016
Tehnored. gref. L.R./G.R./05.01.2016
4 ex./.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1157/2015. Tribunalul... | Anulare act. Decizia nr. 1129/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
