Plângere contravenţională. Decizia nr. 1157/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1157/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 1157/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.1157
Ședința publică din data de 07 decembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: M. L. Șurculescu
Judecător: V. A.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelanta- petenta . cu sediul în localitatea Enisala, nr.49, Corp C1, Birou nr.5, județ Tulcea, impotriva sentintei civile nr.221/11.06.2015 pronuntata de Judecatoria Babadag in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE F. –DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ F. –DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ F. C. cu sediul în municipiul București, ., sector 5.
Dezbaterile in apel au avut loc in sedinta publica din 24.11.2015, sustinerile in apel ale partii prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, care face parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
P. plângerea contravențională înregistrată la data de 17 decembrie 2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Babadag, petenta .. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE F. –DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ F. –DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ F. C., anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 12 decembrie 2014, exonerarea de plată a amenzii și a aplicării sancțiunii complementare de suspendare a activității punctului de lucru situat în Babadag . pentru activitatea de cazare(hotelieră), iar în subsidiar s-a solicitat admiterea plângerii cu consecința anulării parțiale a procesului verbal contestat și schimbarea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului și anularea suspendării activității punctului de lucru pentru activitatea de cazare(hotelieră).
P. sentința civilă nr. 221 din 11.06.2015, Judecătoria Babadag a respins plângerea, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la data de 12.12.2014, în urma unui control operativ inopinat efectuat la punctul de lucru al D. S.R.L., situat în Babadag, ., jud. Tulcea, s-a constatat că societatea nu a emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate către populație, nerespectându-se astfel prevederile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată.
A mai reținut instanța că în urma controlului s-a constatat că nu s-au emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate către consumatori persoane fizice, nerespectându-se astfel prevederile art. 10 lit. "b" din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, s-a constatat că Raportul de gestiune nu era completat din data de 05.12.2014, deși până la data și ora controlului au fost intrări în gestiunea punctului de lucru, încălcându-se astfel prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991, Legea contabilității, republicata coroborat cu O.M.F.P. 3512/2008.
Instanța a reținut că fapta petentei este prevăzută dispozițiile art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 privind legea contabilității, republicată cu modificările și completările ulterioare, prin procesul-verbal de contravenție ..G.A.F., nr._/12.12.2014, petenta fiind sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 14.000 lei.
De asemenea, în conformitate cu art. 12 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/_ R pentru fapta de la pct. 1 s-a luat măsura complementară de suspendare a activității punctului de lucru situat în Babadag, ., județul Tulcea, aparținând S.C. D. S.R.L. pe o perioadă de 3 luni .
Potrivit art.11 alin.3 din OG nr.28/1999, s-a dispus confiscarea sumei de 2437 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale și nu au fost prezentate documente justificative .
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 10 lit. b) din O.U.G nr. 28/1999, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ..G.A.F. nr._/12.12.2014 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei, pentru că în urma controlului inopinat și operativ efectuat în data de 12.12.2014 la punctul de lucru al D. S.R.L., situat în Babadag, ., jud. Tulcea, s-a constatat că societatea nu a emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate către populație, nerespectându-se astfel prevederile art. 1 alin.2 din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată.
Astfel în urma comparării raportului X intermediar cu monetarul faptic efectuat a reieșit un plus de casă în sumă de 2437 lei, sumă care nu a putut fi justificată prin documente emise de aparatul de marcat electronic fiscal, ori prin alte documente, această sumă făcându-se venit la bugetul de stat.
P. procesul-verbal au fost stabilite sancțiunile complementare prevăzute de art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999, respectiv confiscarea sumei de 2437 lei și de art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999, respectiv suspendarea pe o perioadă de 3 luni a activității punctului de lucru al societății situat în Babadag, ., jud. Tulcea.
Instanța de fond a constatat că O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale a fost modificată prin O.U.G. nr. 91/2014 și prin O.U.G. nr. 8/2015 și că de la data sancționării petentei, 12.12.2014, și până la data pronunțării, 11.06.2015, a avut loc o succesiune de legi contravenționale.
Instanța a constatat că fapta reținută în sarcina petentei își găsește reglementarea atât în dispozițiile art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999 în forma de la data de 12.12.2014, precum și în dispozițiile art. 10 lit. c) din O.U.G. nr. 28/1999, modificată prin O.U.G. nr. 91/2014 și prin O.U.G. nr. 8/2015.
Cu privire la fapta reținută în sarcina petentei, de a nu emite bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate către populație, instanța de fond a constatat că legea veche cuprinde dispoziții mai favorabile cu privire la cuantumul sancțiunii principale, amenda, și dispoziții mai grele cu privire la sancțiunea complementară, suspendarea activității punctului de lucru.
Având în vedere principiul legalității sancțiunii, instanța de fond a apreciat global ca fiind lege contravențională mai favorabilă legea cu privire la sancțiunea principală, respectiv O.U.G. nr. 28/1999, în forma de la data sancționării, 12.12.2014 și pe cale de consecință în virtutea principiului legalității și al aplicării legii contravenționale mai favorabile, a făcut aplicarea legii în vigoare la data sancționării, respectiv a O.U.G. nr. 28/1999 în forma de la data de 12.12.2014.
Instanța de fond a reținut că în timpul controlului s-a constatat ca încasările au fost în cuantum de 3193 lei . Potrivit raporturilor X ale caselor de marcat, suma pentru care s-au emis bonuri fiscale a fost în cuantum de 756 lei . Diferența rezultată a fost de 2437 lei, care nu a fost justificată cu documente legale.
A arătat judecătorul fondului că, în speță, sarcina probei nu revenea intimatei pentru a dovedi că au fost vândute produse fără emiterea de bon fiscal, ci în situația în care se găsesc sume de bani la punctul de lucru al societății era sarcina petentei să prezinte documente justificative pentru acestea, conform art. 11 alin (3) din O.U.G. nr. 28/1999.
Instanța a constatat că intimata a dovedit existența contravenției săvârșite de către petentă, răsturnând astfel prezumția de nevinovăție de care aceasta se bucură.
Instanța a reținut că pentru suma de 2.437 lei nu au fost prezentate agenților constatatori nici un fel de documente justificative, fapt recunoscut de către petentă prin plângerea contravențională, dar și prin notele explicative de la filele 51 și 53 semnate de D. L.-șef restaurant și P. D. - administrator, motiv pentru care a considerat că apărările petentei sunt nefondate.
La aprecierea sancțiunii aplicate, instanța de fond a arătat că a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. 6 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.
Instanța a apreciat că sancțiunea principală aplicată, amenda de 10.000 lei, deși a fost aplicată în cuantumul maxim prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999, în forma de la data controlului, este proporțională cu fapta săvârșită și cu împrejurările de fapt.
A arătat judecătorul fondului că întreaga legislație privind aparatele de marcat electronic fiscale urmărește realizarea unui scop extrem de important în contextul economic și social actual, respectiv reducerea evaziunii fiscale prin înregistrarea tuturor tranzacțiilor comerciale, instanța apreciind că faptele precum cea a petentei aduc atingere acestui obiectiv și afectează prin ricoșeu pe ceilalți contribuabili, fiind o faptă gravă.
Instanța a considerat că nu poate pune pe primul plan prejudiciul pe care l-ar putea suferi societatea și să ignore prejudiciul pe care l-a suferit bugetul de stat prin fapta petentei, apreciind că înlocuirea amenzii cu avertisment, solicitată de societatea petentă, nu ar face decât să o încurajeze pe petentă să comită în continuare astfel de fapte.
De asemenea, instanța a considerat că sancțiunea complementară a confiscării sumei de 2.437 lei, care nu a fost justificată prin documente contabile, a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999, având în vedere funcțiile de prevenție și represiune a sancțiunii.
În ceea ce privește suspendarea activității punctului de lucru situat în Babadag, ., instanța a reținut că societatea petentă a susținut că din proprie inițiativă a suspendat activitatea acestui punct de lucru, depunând la dosarul cauzei Decizia nr.8/15.12.2014 și tot aceeași societate a susținut că la data de 23.03.2015 s-a redeschis punctul de lucru al societății, depunând Decizia nr. 5/20.03.2015 .
Verificând această ultimă decizie a rezultat că ea a fost emisă de cu totul altă societate decât cea sancționată de către inspectorii ANAF, în speță a fost emisă de S.C. P. -...
Instanța de fond a reținut că suspendarea activității reprezintă o sancțiune complementară care se aplică în mod obligatoriu pentru fapta comisă, nefiind lăsată la libera apreciere a agentului constatator; în egală măsură, nici dispozițiile legii speciale referitoare la obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și nici dreptul comun – reprezentat de O.G. nr. 2/2001 – nu prevăd posibilitatea înlăturării unei sancțiuni complementare de acest tip pentru lipsa pericolului social al faptei, cu atât mai mult cu cât doar sancțiunile principale pot fi înlocuite cu alte sancțiuni – tot principale (exemplul înlocuirii amenzii cu avertisment).
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 82/1991, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ..G.A.F. nr._/12.12.2014 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 lei pentru că, în urma controlului inopinat și operativ efectuat în data de 12.12.2014 la societatea comercială D. SRL, la punctul de lucru situat în Babadag, ., județul Tulcea s-a constatat faptul că, în urma verificărilor documentelor financiar contabile, nu s-a putut prezenta raportul de gestiune zilnic aferent punctului de lucru anterior menționat, nerespectându-se astfel prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991 coroborat cu O.M.F.P. nr. 3512/2008, anexa 1.
Instanța a reținut că, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 82/1991 și art. 35 din Normele metodologice cuprinse în Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile petenta avea obligația de a întocmi documentele contabile pentru operațiunile efectuate, respectiv raportul de gestiune.
Instanța a mai reținut că petenta nu a susținut în niciun moment că a prezentat aceste documente inspectorilor, rezumându-se la a invoca faptul că a omis a completa raportul de gestiune la zi, fapt recunoscut și de martora D. L. cu ocazia audierii sale, în calitate de martor, în ședința de judecată din 23.04.2015, când a declarat că ea avea obligația să completeze raportul de gestiune zilnic, pe care nu-l mai completase din data de 05 decembrie
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată, amenda în cuantum de 4.000 lei, instanța apreciază că aceasta este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
Instanța de fond a reținut că petenta a recunoscut că nu a folosit casa de marcat la momentul controlului, motivând că suma de 2.437 lei nu putea fi fiscalizată prin casa de marcat deoarece nu reprezenta bunuri livrate sau servicii prestate de către agentul economic în sensul art.10 lit. c din O.U.G. nr. 28/1999 republicată, serviciul care urma să fie prestat de către S.C. D. S.R.L., în legătură cu suma de 1.970 lei, urmând a se materializa la data de 31 decembrie când suma se fiscaliza prin eliberarea de bonuri fiscale, facturi etc. către persoanele care participau la revelion, iar suma de 150 lei nu reprezenta o sumă plătită pentru cazarea în hotelul societății de la sediul punctului de lucru ci pentru cazarea într-o altă unitate aparținând aceleiași societăți comerciale și nici pentru suma de 317 lei nu au fost emise bonuri fiscale, iar raportul de gestiune s-a omis a fi completat la zi, și pentru considerentele expuse mai sus, instanța nu a reținut motivarea societății petente cu privire la nefiscalizarea sumei de 2.437 lei, apreciindu-o ca fiind neveridică.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel petenta .. Enisala, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel, arată apelanta-petentă că instanța de fond nu a analizat contestația prin prisma modificărilor legislative care au survenit de la data constatării contravenției și până la judecarea acesteia.
Consideră apelanta că având în vedere modificările aduse O.U.G. nr. 28/1999 prin O.U.G. nr. 8/2015, publicate în M. Of. Partea I nr. 285/28.04.2015 suspendarea activității nu se mai poate face decât pe o perioadă de 30 de zile, începând cu cea de-a doua sancțiune aplicată, iar potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2001 sub aspectul aplicării legii contravenționale în timp, se instituie principiul legii contravenționale mai favorabile și principiul ultraactivității acestei legi, reglementări care se regăsesc și în legislația europeană, instanța trebuia în, cel mai rău caz, să admită în parte contestația sub aspectul nesoluționării sancțiunii complementare a suspendării activității pentru o perioadă de 3 luni.
Un alt motiv de critică a hotărârii atacate, arată apelanta, este faptul că instanța de fond nu a dat eficiență întregului material probatoriu administrat în cauză, arătând în acest sens că în cursul judecății a făcut dovada prin depunerea Deciziei nr. 8/15.12.2014 că societatea a decis suspendarea din proprie inițiativă a activității începând cu această dată.
Precizează apelanta că, ulterior, punctul de lucru restaurant și hotel aparținând contestatoarei a fost cedat unei alte societăți comerciale S.C. „P. .., iar această din urmă societate a dispus (constatând că cele trei luni de suspendare au trecut) prin decizia nr. 5/20.03.2015 reluarea activității.
Deși la dosarul cauzei sunt dovezi referitoare la transferul la care s-a referit, instanța de fond a constatat în mod greșit că decizia de suspendare a activității a fost dată de o altă societate decât cea sancționată.
Cu privire la suma de 2.437 lei pe care inspectorii antifraudă au considerat-o ca fiind un plus de casă deoarece suma nu a fost fiscalizată prin casa de marcat, precizează că suma de 1970 lei cu titlu de avansuri de la persoane fizice pentru participarea la revelion, iar suma de 150 lei reprezintă încasări pentru cazarea a două persoane la campingul din localitatea Enisala, iar aceste sume nu puteau fi fiscalizate prin casa de marcat la data controlului deoarece ele nu reprezentau „bunuri livrate” sau „servicii prestate” de către agentul economic în sensul art. 10 lit. c) din O.U.G. nr. 28/1999, republicată.
Nici suma de 150 lei nu reprezintă sume plătite pentru cazarea în hotelul societății de la sediul punctului de lucru, ci pentru cazarea într-o altă unitate aparținând aceleași societăți comerciale dar care nu a fost controlată de agenții antifraudă.
Învederează apelanta că din probele administrate în cauză rezultă că petenta a procedat în același mod și în anii trecuți referitor la avansul pentru revelion (care era fiscalizat la data de 31 decembrie, întrucât erau persoane care se răzgândeau și solicitau restituirea avansului) și că a mai fost controlată de organele fiscale cu privire la acest aspect și nu au fost găsite nereguli și nu a existat nici o intenție sub forma vinovăției de orice natură de a frauda legea, astfel încât apreciază că nici sub acest aspect nu se află în fața unei contravenții, așa cum este descrisă de art. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește activitățile desfășurate la sediul punctului de lucru, acestea sunt în număr de două: activitatea de vânzare de bunuri în sensul descris la art. 11 (1) (vii) din O.U.G. nr. 28/1999 modificată și activitatea de prestări servicii desfășurată la hotelul societății.
Precizează apelanta că neregulile au fost găsite numai la unitatea care a prestat activitatea de vânzare de bunuri, respectiv restaurantul punctului de lucru, iar la hotelul care desfășura activitatea de prestări servicii de cazare (care are gestiune separată și casă de marcat separată) nu a fost găsită nicio neregulă, instanța de fond nedând eficiență materialului probator din care reiese și faptul că așa zisele nereguli au fost găsite numai la restaurant, și consideră că în acest context închiderea hotelului este nelegală.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului cu consecința anulării procesului-verbal de constatare a contravenției ..G.A.F. nr._/12.12.2014, exonerarea de la plata amenzii și a confiscării sumei de 2.427 lei, precum și de sancțiunea complementară a suspendării activității punctului de lucru pentru o perioadă de trei luni cu consecința restituirii amenzii care a fost deja plătită.
În subsidiar, apelanta solicită înlocuirea amenzii cu cea a avertismentului, exonerarea petentei de confiscarea sumei de 2.427 lei și de aplicarea a sancțiunii complementare a suspendării activității punctului de lucru precum și restituirea amenzii plătite de agentul economic.
În apărare, intimata Agenția Națională de Administrare F. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelată cu consecința respingerii plângerii contravenționale, ca neîntemeiate.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de critică invocate, Tribunalul constată apelul nefondat.
Apelanta a invocat ca prim motiv de critică, faptul că instanța nu a avut în vedere modificările legislative intervenite de la data constatării contravenției și până la judecarea plângerii, respectiv cu privire la durata măsurii complementare a suspendării activității în cazul contravenției prev. de art. 10 lit. b) din O.U.G. Nr. 28/1999, astfel cum aceasta a fost modificată prin O.U.G. Nr. 8/2015.
Din considerentele hotărârii atacate, se constată însă că, instanța a făcut o analiză detaliată cu privire la efectele modificărilor legislative ale dispozițiilor O.U.G. nr. 28/1998 asupra sancțiunilor aplicate.
Astfel, instanța a reținut, în legătură cu fapta de a nu emite bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate către populație, reglementate de art. 10 lit. b și apoi lit. c) din O.U.G. nr. 28/1998, că legea în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, cuprinde dispoziții mai favorabile referitoare la cuantumul sancțiunii principale a amenzii, însă mai aspre în ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării activității (respectiv 10.000 în loc de 22.500 lei și 3 luni în loc de 30 zile).
In aplicarea principiului legalității, s-a apreciat în mod just că legea contravențională mai favorabilă este cea care prevede o sancțiune principală mai blândă, respectiv O.U.G. nr. 28/1999 în forma în vigoare la data sancționării, fiind respectate astfel dispozițiile art. 12 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
In niciun caz nu se putea dispune, așa cum s-a invocat, neaplicarea sancțiunii complementare a suspendării activității pe perioada de 3 luni, întrucât această măsură nu poate fi înlăturată și nici interpretată sub aspectul caracterului disproporționat, aplicându-se ope legis, alături de sancțiunea principală a amenzii.
Sunt nerelevante sub acest aspect, susținerile apelantei referitoare la materialul probator administrat în legătură cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării activității.
Referitor la critica privind nelegalitatea hotărârii, pentru faptul că instanța nu a pronunțat o hotărâre pe baza materialului probator administrat, nici aceasta nu este întemeiată.
Astfel, fapta de a nu utiliza aparatul de marcat electronic fiscal, prevăzută de art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999, respectiv neemiterea bonurilor fiscale pentru suma de 2437 lei precum și aceea de neîntocmire a documentelor contabile pentru operațiunile efectuate, respectiv raportul de gestiune zilnic, au fost probate prin înscrisurile depuse, rapoartele emise de aparatul de marcat cuprinzând sumele de bani găsite în casieria societății, notele explicative date de seful restaurantului, D. L., precum și de administratorul societății, P. D., prin care se recunoaște săvârșirea faptei contravenționale.
In apel, nu s-a solicitat completarea probatoriului pentru dovedirea unei alte situații de fapt, astfel încât, apreciind temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 480 Cod proc. civ., se va respinge apelul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelanta-petenta .., cu sediul în localitatea Enisala, nr. 49, Corp C1, Birou nr. 5, județ Tulcea, impotriva sentintei civile nr. 221/11.06.2015, pronunțată de Judecătoria Babadag in dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE F. – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ F. – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ F. C., cu sediul în municipiul București, ., sector 5, ca nefondat.
Păstrează hotărârea atacată ca temeinică și legală.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 decembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. L. Șurculescu V. A. P. L.
07.01.2016
Red.jud.VA
Tehnored.PL/DS/Ex. 4
11.01.2016
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1169/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1153/2015. Tribunalul... → |
|---|
