Anulare act. Decizia nr. 207/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 207/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 207/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.207

Ședința publică din data de 20 martie 2013

Președinte: E. N.

Judecători: F. Șurculescu

D. N.

Grefier: P. L.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurentul-parat C. P. domiciliat in ., impotriva sentintei civile nr.558/18.09.2012 pronuntata de Judecatoria Măcin in dosarul nr._, avand ca obiect nulitate titlu de proprietate Lg.18/1991, in contradictoriu cu intimatii-reclamanti I. T. domiciliat in ., I. D. mostenitor al intimatei decedata I. D., domiciliat in ., A. I. mostenitoare a intimatei decedata I. D., domiciliata in oraș Măcin, ., jud. T., T. G. mostenitoare a intimatei decedata I. D., domiciliata in . si intimatele-parate C. LOCALA PENTRU S. D. DE P. PRIVATA ASUPRA TERENURILOR T., cu sediul in . si C. JUDETEANA PENTRU S. D. DE P. PRIVATA ASUPRA TERENURILOR T..

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat av.P. M. in calitate de aparator al recurentului-parat in baza imputernicirii avocatiale existente la dosar, lipsa fiind partile si aparatorul intimatilor-parati.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, iar aparatorul intimatilor-parati a depus la dosar o cerere prin care solicita apelarea cauzei la sfarsitul sedintei de judecata, după care,

Fiind ultima cauza in complet de recurs, instanta dispune apelarea acesteia.

Față de sustinerea aparatorului recurentului-parat ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in recurs.

Aparatorul recurentului-parat, avand cuvantul in recurs, solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat si casarea hotararii instantei de fond, respingerea cererii de repunere pe rol si constatarea perimarii actiunii. Apreciaza ca in mod gresit instanta a dispus anularea titlului de proprietate, emiterea acestuia facandu-se cu respectarea dispozitiilor legale, astfel incat solicita admiterea recursului si respingerea actiunii ca nefondate, cu obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata. Depune la dosar chitanta privind onorariul de aparator.

TRIBUNALUL:

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 28.11.2008 reclamanții I. T., I. D. au investit instanța, în contradictoriu cu pârâții C. P., Comilia L. T. Pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor și C. Județeană T. Pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor, cu soluționarea acțiunii civile în constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/08.07.2008.

În motivarea cererii, reclamanții arată că, în procedura Legii 18/91, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1372 mp în intravilanul comunei T., jud. T., T.20, P.935 și P.937 emițându-se titlul de proprietate nr._/27.01.1995 pe numele I. T..

În același an, prin Titlul de proprietate nr._/24.01.1995, pârâtului C. P. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 400 m.p. situată în intravilanul ., situată în vecinătatea imobilului reclamanților, ca ulterior acest titlu să fie revocat și să fie emis titlul nr._/08.07.2008 pentru o suprafață cu 59 mp mai mult, reconstituită pârâtului fără drept.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. III din Legea nr.169/1997 și Lg. 18/1991, modif. prin Lg. 247/2005.

Reclamanții s-au servit în dovedirea acțiunii de proba cu înscrisuri acestea fiind depuse la dosar filele 4-9, o dată cu cererea de chemare în judecată.

Prezent în instanță, în ședința publică din 13.01.2009 pârâtul C. P. depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți, ca nefondată.

Cauza a fost suspendată potrivit prevederilor art. 183 cod pr. civilă, în perioada 09.06._12 întrucât reclamanții au defăimat ca fals declarația de vecinătate din data de 21.03.2008 arătând că I. T. nu a semnat în dreptul numelui său la punctele 2 și 4, respectiva declarație prin care se recunoaște hotarul ce desparte proprietatea pârâtului de cea a reclamanților., indicând ca autor al falsului pe pârât.

Urmare a înaintării către P. de pe lângă Judecătoria Măcin a înscrisului defăimat ca fals a fost efectuat de I.P.J. T. – Serviciul Criminalistic – C. Expertize și C.T.Ș. raportul de constatare tehnico științifică nr._/03.08.2009 (filele 84-96 dosar) se constată că semnăturile în litigiu depuse la rubricile “ Est și Sud” numerotate cu cifrele 2, respectiv, 4, nu au fost executate de către nici unul dintre reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 558/ 18.09.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Babadag a fost admisă actiunea civilă de fond funciar având ca obiect nulitate titlu proprietate, formulată de reclamanții I. T. și I. D., în comtradictoriu cu pârâții C. P.,, C. L. T. PENTRU S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. JUDEȚEANĂ T. PENTRU S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, s-a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr._/8.07.2008 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T.,pe numele pârâtului C. P., numai pentru suprafața de 59 m.p. teren intravilan, precum și obligarea pârâtului C. P. să le plătească reclamanților 1050 lei cheltuieli de judecată.

Prima instanța a reținut în esență că, în procedura Legii 18/91, le-a fost reconstituit reclamanților dreptul de proprietate pentru suprafața de 1372 mp în intravilanul comunei T., jud. T., T.20, P.935 și P.937 emițându-se titlul de proprietate nr._/27.01.1995 pe numele I. T., în același an, fiindu-i emis pârâtului C. P. titlul de proprietate nr._/24.01.1995 pentru suprafeța de 400 m.p. situată în intravilanul ., situată în vecinătatea imobilului reclamanților.

Prin plângerea înregistrată sub nr.315/14.11.2006 reclamanții au sesizat Postul de Poliție al . la faptul că pârâtul C. P. a săvârșit infracțiunea de tulburare de posesie prin modificarea liniei de hotar dintre părți și ocuparea abuzivă a unei suprafețe de teren din proprietatea reclamanților, în final plângerea fiind retrasă și fiind promovată la data de 27.03.2008 o acțiune având ca obiect grănițuire și revendicare ce face obiect al dosarului nr._ (în prezent suspendat până la soluționarea dosarului de față).

În cursul soluționării dosarului_, pe cale administrativă a fost revocat Titlul de proprietate nr._/24.01.1995 emis pe numele pârâtului C. P. și a fost emis un nou titlu, respectiv,_/08.07.2008 pe numele acestuia, cu suprafața mărită, de la 400 mp (cum era în titlul anterior) la 459 mp și cu modificarea numărului topographic – . în loc de ., 933, 934, conform Hotărârii nr. 267/14.05.2008 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T..

Această hotărâre în baza căreia s-a emis noul titlu de proprietate (solicitat a fi anulat prin acțiunea de față) are la bază și declarația de vecinătate, din data de 21.03.2008 (fila 48 dosar – verso).

În condițiile în care prin raportul de constatare tehnico științifică nr._/03.08.2009 (filele 84-96 dosar) se constată că semnăturile în litigiu depuse la rubricile “ Est și Sud” numerotate cu cifrele 2, respectiv, 4, nu au fost executate de către nici unul dintre reclamanți – pretinși a fi semnat declarația de vecinătate – în care recunosc hotarul individualizat în teren ce desparte proprietățile părților, respectiva declarație de vecinătate nu reprezintă un act valabil și legal .

Potrivit prevedrilor Lg.169/1997 de modificare și completare a Lg.18/1991, art. III alin.1:

“ Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic:

a)actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:

(i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri;

(ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop;

(iii) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate;

(iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor;

(v) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991;

(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri.

b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor;

c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 23 din lege;

d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal;

e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20, în localitățile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege;

f) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20 și în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptățite de lege;

g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului;

h) actele de vânzare-cumpărare privind construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creșe, grădinițe, cantine, cămine culturale, sedii și altele asemenea - ce au aparținut cooperativelor agricole de producție, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 d.”

Potrivit art. 27 din Lg.18/1991, alin.1” punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile”.

Potrivit alineatului 2” în toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate”.

În consecință, față de prevederile legale astfel invocate coroborate cu concluziile raportului de constatare tehnico științifică nr._/03.08.2009 ce face ca respectiva declarație de vecinătate din data de 21.03.2008 să nu reprezinte un act valabil și legal, rezultă că nu au fost îndeplinite la emiterea titlului de proprietate nr._/08.07.2008 prevederile Lg.18/1991, în mod eronat fiindu-i reconstituit pârâtului dreptul de proprietate pentru suprafața de 59 mp, în plus față de titlul anterior, nr._/24.01.1995.

Astfel, instanța a admis acțiunea de față și a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr._/8.07.2008 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T.,pe numele pârâtului C. P., numai pentru suprafața de 59 m.p. teren intravilan.

Făcând și aplicarea prevederilor art. 274 cod pr. civilă, instanța a obligat pârâtul să le plătească reclamanților cheltuieli de judecată compuse din onorariile celor doi avocați aleși în cursul procesului, așa cum acestea sunt menționate în chitanțele depuse la dosar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. P., criticând-o si arătând că instanța avea obligația de a verifica daca acțiunea nu –a perimat, în sensul de a verifica daca de la data pronunțării soluției de către P. de pe lângă Judecatoria Măcin și până la cererea derepunere pe rol nu a trecut mai mult de un an.

Se mai învederează că instanța de fond a invocat prevederile art.III alin.1 din Legea nr. 169/1997 citând cazurile în care actele sunt lovite de nulitate absolută fără a ține seama de prevederile art. 23 în care se arată că sunt si rămân în proprietate privata.

Se arată că prin acest text îi consideră pe proprietarii casei de locuit si anexelor gospodărești proprietari deplini ai terenului aferent construcțiilor, curții si grădinii și nu potențiali proprietari.

Învederează recurentul că, în situația de față nu este nici un act reconstitutiv de drepturi si nici act constitutiv, ci numai un act constatator de drepturi pe carel-a dobândit prin efectul legii, astfel încât acea declarație devecinătate nu este obligatorie si nu are valoare juridică.

Față de cele arătate anterior, solicita admiterea recursului, desființarea hotărârii instanței de fond, respingerea cererii de repunere pe rol si constatarea perimării, iar pentru cel de-al doilea motiv, solicită casarae hotărârii în sensul respingerii actiunii reclamantilor.

Intimatii I. T. și I. D. au formulat întâmpinare solicitând respingerea excepției perimării față ed art. 253 alin. 2 c.proc.civ., iar în ceea ce privește declarația de vecinătate aceasta a produs consecințe juridice, prin aceasta recunoscându-se hotarul individualizat în teren.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate se constată că recursul declarat este nefondat urmând a se respinge.

Instanța reține că recurenții au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 558/ 18.09.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Babadag .

Reclamanții I. T., I. D. au investit instanța, în contradictoriu cu pârâții C. P., Comilia L. T. Pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor și C. Județeană T. Pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor, cu soluționarea acțiunii civile în constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/08.07.2008.

În ceea ce privește perimarea, instanța de recurs reține aplicabilitatea art. 252 alin. 3 c.proc.civ., „Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanța de apel”.

Cum în fața primei instanțe recurentul nu a invocat perimarea cererii de chemare în judecată si nici instanța nu a pus-o în discuția părților, eventuala perimare a fost acoperita astfel încât partea este decăzu6a din dreptul de a o invoca în calea de atac. Chiar daca textul prevede că nu poate fi invocata în apel pentru prima data perimarea, doctrina si jurisprudența apreciaza ca textul se aplică cu atât mai mult în cazul căi de atac a recursului, astfel încât se va respinge acest motiv de recurs.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, faptul că față de prevederile art. 23 în care se arată că sunt si rămân în proprietate privata, în situația de față nu este nici un act reconstitutiv de drepturi si nici act constitutiv, ci numai un act constatator de drepturi pe carel-a dobândit prin efectul legii, astfel încât acea declarație de vecinătate nu este obligatorie si nu are valoare juridică.

Întradevăr, art. 23 din Legea nr. 18/1990 prevede că „sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii”.

Astfel în cazul acestora dreptul de proprietate s-a dobândit prin efectul Decretul-lege nr. 42/1990, iar în temeiul Legii nr. 18/1990 urmând numai să se elibereze acul de proprietate caracter recognitiv si constatator doveditor.

Pe de altă parte pentru eliberarea titlului este necesat să se determine „terenul aferent”.

Din Hotărârea nr. 267/2008 a intimatei C. JUDEȚEANĂ T. PENTRU S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR se reține că din verificări s-a constatat că suprafața de 400 mp teren intravilan, reconstituită recurentului măsoara în realitate 459 mp si are ca vecinătăți la N-C. D., la E I. T., la S-I. T., la V-drum stradal.

În referatul COMISIEI LOCALE T. PENTRU S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR prin care se solicită COMISIEI JUDEȚEANE T. PENTRU S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR să dispună majorarea suprafeței din intravilan cu 59 mp se reține că numitul C. P. deține suprafața de 459 mp teren intravilan, conform măsurătorilor, fără a se extinde la vecini sau la domeniul public(conform declarației de bună vecinătate anexată).

Astfel instanța reține că la baza emiterii Hotărârii nr. 267/2008 si a titlului de proprietate nr._/08.07.2008 a stat declarația de buna vecinătate (f. 28) în care vecinii ( la N-C. D., la E I. T., la S-I. T.) au declarat pe proprie răspundere că recunosc hotarul individualizat în teren care desparte proprietățile învecinate.

Așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico științifică nr._/03.08.2009 (filele 84-96 dosar) semnăturile în litigiu depuse la rubricile “ Est și Sud” numerotate cu cifrele 2, respectiv, 4, nu au fost executate de către nici unul dintre reclamanți – pretinși a fi semnat declarația de vecinătate – în care recunosc hotarul individualizat în teren ce desparte proprietățile părților, respectiva declarație de vecinătate nu reprezintă un act valabil și legal.

Astfel, instanța de recurs va înlătura si motivul invocat de recurent în sensul că declarație de vecinătate nu este obligatorie si nu are valoare juridică, din contra aceasta a reprezentat un element hotărâtor în emiterea titlului de proprietate nr._/08.07.2008.

Față de cele învederate anterior, Tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât C. P. în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. T. PENTRU S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. JUDEȚEANĂ T. PENTRU S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR si intimații reclamanți I. T. și I. D. împotriva sentinței civile nr. 558/ 18.09.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Babadag pe care o va menține.

În baza art. 274 cod pr. civilă, instanța va obliga recurentul pârât C. P. să le plătească reclamanților intimați I. T. și I. D. cheltuieli de judecată compuse din onorariu avocat in cuantum de 800 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil declarat de către recurentul-parat C. P. domiciliat in ., impotriva sentintei civile nr.558/18.09.2012 pronuntata de Judecatoria Măcin in dosarul nr._, avand ca obiect nulitate titlu de proprietate Lg.18/1991, in contradictoriu cu intimatii-reclamanti I. T. domiciliat in ., I. D. mostenitor al intimatei decedata I. D., domiciliat in ., A. I. mostenitoare a intimatei decedata I. D., domiciliata in oraș Măcin, ., jud. T., T. G. mostenitoare a intimatei decedata I. D., domiciliata in . si intimatele-parate C. LOCALA PENTRU S. D. DE P. PRIVATA ASUPRA TERENURILOR T., cu sediul in . si C. JUDETEANA PENTRU S. D. DE P. PRIVATA ASUPRA TERENURILOR T..

Obliga recurentul la plata catre intimat a sumei de 800 lei reprez. cheltuieli de judecata.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica din 20 martie 2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTORI, GREFIER,

E. N. F. Șurculescu P. L.

D. N.

Jud.fond.G.M.F.

Red.jud.F.Ș./02.04.2013.

Tehnored.gref.P.L./02.04.2013/2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 207/2013. Tribunalul TULCEA