Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 673/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 673/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 673/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 673
Ședința publică de la 09 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D. P.
Judecător R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurenta-reclamantă A. C. A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocatură F. A., cu sediul în mun. T., . B, împotriva sentinței civile nr. 3881 din data de 21 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „constatare nulitate act juridic” în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SRL, cu sediul în mun. București, ..10 A, sector.2.
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 02.10.2013 și ulterior la data de 09.10.2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ /2012, reclamanta A. C. A. a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzelor penale din contractul de credit nr._ din 17.04.2006 încheiat cu B. C. R. SA- S. T..
Prin sentința civilă nr. 3881/21.12.2012, Judecătoria T. a respins ca nefondată cererea formulată, reținând că, la data de 17.04.2006 reclamanta a încheiat cu B.C.R. - S. T. contractul de credit nr._, care ulterior a fost cesionat către parata din prezenta cauza, . SRL.
A apreciat prima instanță că, Decizia ICCJ nr. 11/2005 adoptată în soluționarea recursului în interesul legii – nu este aplicabilă în speța de față, întrucât instanța supremă a reținut faptul că în cadrul raporturilor civile, clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, are o cauză nelicită, potrivit dispozitiilor art.5 și art.968 cod civil prin raportare la dispozitiile art.1 și art.5 alin.1 din OG 9/2000, întrucât nu există un temei legal care să permită stabilirea a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăși dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an sau sancțiuni constând în penalități de întârziere.
S-a mai apreciat, de către instanța de fond, că, dacă în materia raporturilor civile, legiuitorul a intervenit și a instituit un plafon – potrivit art.5 alin.1 din OG 9/2000 (la care face trimitere și instanța supremă) – în materia raporturilor comerciale nu există nici o limitare.
Astfel, prima instanță a precizat că, părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești, iar în cazul în care părțile nu au stabilit rata dobânzii iar obligația este purtătoare de dobânzi se va plăti dobânda legală, care se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.
Împotriva sentinței civile nr. 3881/21.12.2012 a Judecătoriei T., a formulat recurs reclamanta A. C. A., invocând, în esență, o greșită aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății.
S-a arătat astfel că, instanța de fond trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 1087, 1088 și 1089 Cod civil anterior, raportat la art. 5 din același act normativ și să observe că, Lg. nr. 313/1879 nu a fost abrogată și are deplină aplicabilitate în raporturile de orice natură, civile sau comerciale.
Recurenta a invocat că aplicarea sancțiunii penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală în contractele de împrumut a fost calificată ca neconformă prevederilor legale și prin Decizia nr. XI/24.10.2005 pronunțată de Î.C.C.J. într-un recurs în interesul legii, precum și prin decizia civilă nr. 1839/20.05.2004 a Tribunalului Suprem.
S-a mai precizat că, instanța de fond nu a făcut o suficientă apreciere a clauzelor interzise de lege, în speță fiind vorba de o clauză deghizată care, prin caracterul ei sancționator, trebuie să fie calificată ca fiind o modalitate de acordare a daunelor, așa cum chiar penalitățile de întârziere sunt.
Recurenta a mai susținut și că, trebuie făcută o apreciere în ce privește aplicarea unuia dintre cele 3 acte normative, respectiv Lg. 313/1879, O.G. nr. 9/2000 și O.U.G. nr. 99/2006, arătând că, în materia forței juridice, legea este net superioară ordonanței sau ordonanței de urgență a Guvernului, astfel că trebuie aplicate cu prioritate prevederile Lg. 313/1879.
Prin precizări scrise depuse la data de 12.06.2013, recurenta-reclamantă a arătat în mod expres că solicită anularea clauzei inserate la art. 6 pct. 6.1 lit. i) din contractul de credit nr. 2471/04.10.2006 prin care i se impune plata unui comision pentru nerambursarea sumei minime lunare (rată lunară de credit), comision care are nivelul de 5% și se calculează lunar, la suma rămasă neachitată din suma minimă de plată.
În susținere, recurenta-reclamantă a invocat și adresa nr._/08.10.2012 emisă de creditoare, prin care aceasta arată că, temeiul de drept și modul de calcul al penalităților este stabilit prin art. 6.1 lit. i) și art. 7 din contractul de credit nr. 2471/04.10.2006.
Recurenta a solicitat în final admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate.
În apărare, intimata E. K. R. S.R.L. București a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, ea fiind persoană juridică distinctă, având doar calitatea de mandatar în acest raport juridic.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că, raportul juridic dedus judecății este unul de natură comercială, conform art. 3 pct. 11 Cod comercial, iar Lg. 313/1879 se aplică exclusiv raporturilor juridice civile.
S-a mai susținut și că, la data încheierii contractului, erau în vigoare și dispozițiile Lg. 469/2002 care stipulau prin art. 4 alin. (1) și (2) atât aplicarea penalităților de întârziere, cât și a daunelor morale sau compensatorii.
Examinând hotărârea atacată în raport de critica din recurs, tribunalul constată că recursul este întemeiat conform următoarelor considerente:
Potrivit contractului nr. 2471/04.10.2006, recurenta-reclamantă A. C. A. a beneficiat de o linie de credit de 3500 lei acordată de B.C.R. S.A. – S. T., obligându-se în schimb să restituie suma împrumutată plătind o dobândă anuală efectivă de 23,15 % pe an.
Conform art. 7.11 din Secțiunea a III-a a contractului de credit, părțile au stipulat un nivel actual al dobânzii curente de 21 % pe an, arătându-se și formula de calcul.
Totodată, prin art. 6.1 lit. i) din convenție, s-a prevăzut că, comisionul pentru nerambursarea sumei minime lunare are nivelul de 5 % și se calculează lunar în a 21-a zi de la data extrasului de cont flat, la suma rămasă neachitată din suma minimă de plată. Acest comision se evidențiază în cont în luna în care a fost calculat, se regăsește în suma minimă de plată din extrasul de cont pentru luna în care s-a calculat și se achită în termen de 20 zile de la data extrasului.
Așa cum rezultă și din adresa nr._/08.10.2012 emisă de B.C.R. S.A. – S. T. – temeiul de drept și modul de calcul al penalităților este cel stabilit prin dispozițiile art. 6.1 lit. i) și art. 7 din convenția părților, incluzând deci și art. 7.11 din contract.
În atare condiții, instanța apreciază că, în speță, clauza penală înscrisă la art. 6.1 lit. i) este lovită de nulitate absolută, întrucât încalcă prevederile art. 1 din Lg. 313/1879, potrivit căruia clauza penală din contractul de împrumut este și va rămâne anulată, oricare ar fi data actului a cărui executare se cere.
Totodată, conform art. 1066 Cod civil anterior, clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i, iar potrivit art. 1088 alin. (1) Cod civil anterior, la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
În acest sens, Î.C.C.J. a pronunțat Decizia nr. XI/24.10.2005 prin care a admis un recurs în interesul legii și a decis că este nulă orice clauză penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală sau legală, având o cauză nelicită în raport de dispozițiile art. 5 și de art. 968 Cod civil anterior, coroborate cu dispozițiile art. 1 din Lg. 313/1879.
Conform art. 968 Cod civil anterior, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.
Concluzionând în sensul că Lg. 313/1879 interzice clauza penală în contractele de împrumut, că această lege este aplicabilă convenției părților și că stipulația de la art. 6.1 lit. i) din convenția părților nu este decât o clauză penală, rezultă cu evidență faptul că, o atare clauză are un caracter nelicit, fiind lovită de nulitate.
Referitor la aplicabilitatea legii numai în ceea ce privește raporturile civile, trebuie remarcat că, aceasta nu distinge între raporturile juridice civile sau comerciale.
Cât privește dispozițiile Lg. 469/2002 și ale art. 969 Cod civil, acestea trebuie coroborate cu dispozițiile legale deja amintite, neputând avea o aplicabilitate de sine-stătătoare.
Față de toate aceste considerente, instanța urmează să admită recursul și să modifice în tot sentința atacată în sensul că, va admite acțiunea și va constata nulitatea absolută a clauzei penale înscrisă la pct.6.1 lit. i) din Secțiunea a-III-a a contractului de credit nr. 2471/4.10.2006 încheiat între A. C. A. și BCR - S. T., respectiv cea referitoare la comisionul de 5 % pentru nerambusarea sumei minime lunare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil formulat de recurenta-reclamantă A. C. A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocatură F. A., cu sediul în mun. T., . B, împotriva sentinței civile nr. 3881 din data de 21 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „constatare nulitate act juridic” în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SRL, cu sediul în mun. București, ..10 A, sector.2.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că admite acțiunea și constată nulitatea absolută a clauzei penale înscrisă la pct.6.1 lit. i) din Secțiunea a-III-a a contractului de credit nr. 2471/4.10.2006 încheiat între A. C. A. și B.C.R. - S. T., respectiv cea referitoare la comisionul de 5 % pentru nerambursarea sumei minime lunare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 09 octombrie 2013.
Președinte, L. D. P. | Judecător, R. A. V. | Judecător, S. R. |
Grefier, D. B. |
Jud. fond. V. C.
Red. Jud. LDP/11.11.2013
Tehnored. Gref. LAI/19.11.2013/2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 619/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 122/2014. Tribunalul... → |
|---|
