Contestaţie la executare. Decizia nr. 650/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 650/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 650/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 650

Ședința publică de la 02 octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D. P.

Judecător R. A. V.

Judecător Ș. R.

Grefier D. B.

Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurenta-intimată ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. T. (fosta Direcția Generală a Finanțelor P. T.), cu sediul în mun. T., . bis, jud. T., împotriva sentinței civile nr. 2697 din data de 16 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare” în contradictoriu cu intimații-contestatori U. A. T. . sediul în ., P. C. P., cu sediul în ., C. L. AL C. P., cu sediul în ..

Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 25 septembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amâna pronunțarea la data de 02 octombrie 2013, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ la 18.01.2013, reclamanta U. A. T. P. a formulat, în contradictoriu cu intimata ANAF – Administrația Finanțelor P. a M. T., contestație la titlu împotriva executării silite pornite în dosarul fiscal nr. 3 P., prin titlul executoriu nr._ din 21.12.2012 și somația nr.36/_ /224, înregistrată cu nr._ din 21.12.2012, emise de intimată, urmând a se constata că, în raport de contestatoare, creanța de 566.782 lei este inexistentă. A solicitat, de asemenea, întoarcerea executării silite prin repunerea părților în situația anterioară începerii actelor de executare.

În motivare, contestatoarea a învederat, în esență, că nu i-a fost comunicată decizia de impunere nr._/27.11.2012, iar în bugetul comunei nu au existat și nu s-au derulat operațiuni cu sume bani provenite de la Uniunea Europeană.

Contestatoarea a mai solicitat suspendarea oricăror forme de executare silită, până la soluționarea contestației la executare, învederând că în baza art. 7 din OG 22/2002 este scutită de plata taxelor de timbru, timbrului judiciar și cauțiunii (fila 3).

În drept, contestatoarea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 148, 172-173 Cod procedură fiscală și art. 111, 372, 399 – 404 indice 3 Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, contestatoarea a depus copii de pe somația și titlul executoriu atacate (fila 4-5).

Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în baza art. 17 din Legea 146/1997.

Intimata a formulat întâmpinare la 19.03.2013 (fila 21) prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată și a depus înscrisuri doveditoare (filele 22-27).

Intimata a comunicat copia adresei nr._/15.11.2012 emise de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, referatul nr._/27.11.2012, precum și copiile somației și titlului executoriu, fără a atașa copie a deciziei de impunere și dovada comunicării acesteia către contestatoare.

În baza art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind că aceasta poate duce la dezlegarea pricinii.

Prin sentința civilă nr.2697 din 16.07.2013 a Judecătoriei T. a fost admisă contestația la executare formulată, desființate titlul executoriu nr._/21.12.2012 și somația de plată nr.36/_ /224, emise de A.F.P. T., ca nelegale, și s-a dispus întoarcerea executării silite prin repunerea părților în situația anterioară începerii executării silite. Totodată a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, în fapt împotriva contestatoarei s-au emis, de către intimată, titlul executoriu nr._ din 21.12.2012 și somația subsecventă nr. 36/_ /224, înregistrată cu nr._ din 21.12.2012, asupra sumei de 566.782 lei, având natura “creanțe externe Uniunea Europeană” (fila 4).

În titlul executoriu s-a mai făcut mențiunea că documentul prin care s-a individualizat suma de plată constă în decizia de impunere nr._ din 27.11.2012, cu termen de plată la 25.10.2012 (fila 5). Se constată, astfel, o inadvertență în condițiile în care termenul de plată este situat înaintea datei emiterii deciziei de impunere.

Deși s-a solicitat intimatei, în mod repetat (la termenele de judecată din 29.01.2013, 19.03.2013, 16.04.2013, 14.05.2013), acordându-se astfel mai multe termen de judecată în acest sens, înaintarea unor copii certificate ale deciziei de impunere la care face referire titlul executoriu și dovada comunicării acesteia, înscrisurile menționate nu au fost depuse, astfel încât instanța nu a avut posibilitatea de a constata conformitatea dintre titlul de creanță fiscală și titlul executoriu emis în baza acestuia.

Mai mult decât atât, din înscrisurile depuse la dosar de către intimată a rezultat că aceasta a demarat executarea silită doar la solicitarea expresă a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Pescuit, prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală (a se vedea adresa nr._/15.11.2012 fila 22).

La 11.04.2013, intimata a mai înaintat copii de pe adresa nr._/31.10.2012 emisă de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, confirmarea de primire a acestei adrese și a depus note scrise prin care arată că urmare adresei nr._/15.11.2012 comunicate de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, înregistrată la DGFP T. sub nr._/23.11.2012 și la AFP T. sub nr._/26.11.2012, adresă prin care se individualizează suma de plată, s-a procedat la emiterea titlului executoriu nr._/21.12.2012 și a somației nr._/21.12.2012 (fila 35). Instanța de fond nu a putut primi o astfel de justificare față de prevederile legale în materie, atâta vreme cât documentul prin care s-a individualizat suma de plată este decizia de impunere nr._/27.11.2012.

Prin adresa înaintată instanței de fond la data de 11.06.2013, intimata a învederat că nu deține alte titluri de creanță care au stat la baza emiterii somației, susținând că executarea silită a fost pornită în temeiul procesului-verbal de constatare nr._/08.08.2008 despre care susține că este titlu executoriu.

Astfel se constată că intimata se contrazice prin susținerile sale. Pe de altă parte, în aceeași adresă, intimata susține că borderoul de debitare nr._ din data de 27.11.2012 (fila 56) se transpune în titlu executoriu ca decizie de impunere, lucru inacceptabil din punct de vedere juridic cu atât mai mult cu cât în acest borderou este menționată suma de 306.574 lei, iar în titlul executoriu contestat în cauză cuantumul sumei datorate este de 566.782 lei, iar la documentul prin care s-a individualizat suma de plată este menționată decizia de impunere nr._/27.11.2012, și nicidecum un borderou de debitare.

Din cele mai sus arătate rezultă concluzia că titlul executoriu contestat în prezenta cauză nu a fost emis de către intimata AFP T. (în calitate de organ de executare) în baza titlului de creanță fiscală/actul de control mai sus menționat, întocmit de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ci în temeiul unui titlu distinct de creanță fiscală: decizia de impunere nr._/27.11.2012, care nu a fost comunicată contestatoarei (intimata omițând să depună decizia sau dovada comunicării acesteia).

În drept, sunt incidente prevederile art. 45 alin. 1 și 2 Cod procedură fiscală, care impun regula că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat potrivit legii, iar actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.

În sensul celor arătate, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală (art. 110 alin. 3 Cod procedură fiscală), care, potrivit dispozițiilor art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală, devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă.

Or, apare cu evidență că o creanță fiscală inopozabilă contribuabilului (pentru omisiunea organului de executare de a-i comunica decizia de impunere care a individualizat debitul) nu poate dobândi atributul forței executorii.

Împotriva acestei sentințe A.F.P. T. a formulat recurs.

În motivarea recursului s-a arătat că executarea silită privind datele de identificare ale debitorului la data ultimei plăți, documentația aferenta debitului - adresele nr. 8297 din data de 28.11.2008, respectiv 8298 din data de 26.11.2008 ale Direcției Plăți Proiecte din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, din acesta situație identificându-se modul de stabilire a creanței datorate de către Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi și P., județul T..

Contractul de finanțare nr. C 2 ._ din data de 16.04.2003 încheiat între Agenția SAPARD, în calitate de Autoritate Contractantă și Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi și P., județul T., în calitate de beneficiar, din care se identifică că acesta este emis pentru Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi și P., județul T..

Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi și P., județul T. a fost constituită în baza contractului de asociere încheiat în data de 01.07.2002 din care rezultă că Asociatul nr. 1 Ceatalchioi este - aplicantul principal iar asociatul nr. 2 este P..

Decizia nr. 1026 din data de 30.09.2008 de soluționare a contestației formulată de Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi și P., județul T. si înregistrata la A.P.D.R.P. cu nr._ din data de 01.10.2008, decizie însoțită de confirmarea de primire.

Împotriva procesului-verbal de control nr._ din data de 08.08.2008 privind constatarea debitului rezultat din neregula în cazul beneficiarului Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi și P., județul T. acesta a formulat contestație atât Agenției de Plați pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale care a emis decizia anterior menționată cât și la Curtea de Apel C. care a respins solicitările realizate de către asociație, astfel toate căile de atac fiind de executare către Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi și P., prin C. local Ceatalchioi;

Raport de neregularitate nr. 698 din data de 1.08.2008 - Formular IR 1.1 -1 exemplar copie;

Scrisoare de notificare a beneficiarului cu privire la debit datorat unei neregularități nr._ din data de 07.10.2008, însoțită de confirmarea de trimitere prin fax;

Revenire la scrisoarea de notificare a beneficiarului cu privire la debitul datorat unei neregularități nr._ din data de 07.10.2008, însoțită de confirmarea de trimitere prin fax.

Executarea silită s-a inițiat în baza adreselor Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr._ din data de 15.11.2008, nr. 3201 din data de 29.10.2012 și nr. E-29.015 din data de 22.12.2011, în cuantumurile stabilite și actualizate periodic de aceasta instituție. Se învederează faptul că executarea silită a fost pornită în temeiul procesului-verbal de constatare nr._ din data de 08.08.2008, care in temeiul art. 10 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că proces verbal de constatare constituie titlu executoriu, în caz de neplată în termenul prevăzut la capitolul XII". împotriva măsurilor dispuse prin procesul verbal nr._ din data de 08.08.2008, Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi și P. a formulat contestația înregistrată sub nr. 1026 din data de 30.09.2008. Această contestație a fost soluționată prin Decizia de soluționare a Contestației înregistrată sub nr._ din data de 28.10.2008. Împotriva acestei decizii Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi și P. au epuizat toate căile de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțându-se definitiv prin Decizia 4423 din data de 29.09.2011. Prin aceasta Decizie, instanța a respins recursul ca nefondat, implicit suma stabilită de Agenția de Plați pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale trebuie recuperate de la aceasta asociație.

Referitor la afirmațiile contestatoarei-intimate cu privire la faptul că nu i-au fost comunicate deciziile de impunere emise de către Agenția de Plați pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale " se menționează următoarele:

Contractul de finanțare nr. C2._ din data de 16.04.2003 a fost încheiat între Agenția SAPARD în calitate de Autoritatea Contractantă și Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi și P., județul T. în calitate de Beneficiar din care se identifică ca acesta este emis pentru Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi și P., județul T..

Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi și P., județul T. a fost constituită în baza contractului de asociere încheiat în data de 01.07.2002 din care rezultă că Asociatul nr. 1 Ceatalchioi este - aplicantul principal iar asociatul nr.2 este P..

Mai mult decât atât din documentele transmise de către Agenția de Plați pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se pot identifica următoarele;

Procesul-verbal de control nr._ din data de 08.08.2008, privind constatarea debitului rezultat din neregulă în cazul beneficiarului Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi si P., județul T. este confirmat de primire;

În procesul verbal anterior menționat se precizează în mod expres că acesta constituie titlu executoriu, în caz de neplată în termenul stabilit prin acesta.

Situația actualizată a creanței debitorului Asociația Consiliilor Locale Ceatalchioi și P., județul T., cu modul de calcul, nota.

Somația de plată nr. 36/_ /224 și Titlul Executoriu nr._/21.12.2012, au la bază borderoul de debitare nr._ din data de 27.11.2012, aprobat de conducerea A.F.P. T..

La baza întocmirii borderoului de debitare a stat referatul nr._ din data de 27.11.2012, emis conform adresei nr._ din data de 15.11.2012 de la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Somația si titlul executoriu au fost comunicate debitoarei UAT P. - Primăria P. prin poștă la data de 09.01.2013 și confirmate de agentul agricol al intimatei-contestatoare.

Nu există o decizie de impunere cu nr._ din data de 27.11.2012 din care sa izvorească sarcini fiscale suplimentare ce ar fi trebuit comunicate intimatei-contestatoare. Aceste aspecte au fost transmise instanței de fond în speță Judecătoriei T..

Conform prevederilor legale în vigoare, coroborate cu O.U.G. nr. 66/2010, autoritatea emitentă în speță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, nu emite Decizii de Impunere, ci transmite periodic obligațiile de plata în funcție de sumele recuperate de către A.N.AF., atât debitorului cât și către organele de executare din cadrul A.N.AF.

Intimații U.A.T. ., P. C. P. și C. L. al C. P. au depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate se constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează:

Inițial, recurenta din prezenta cauză a emis titlul executoriu nr._ din 21.12.2012 și somația subsecventă nr.36/_ /224, înregistrată cu nr._ din 21.12.2012 asupra sumei de 566.782 lei, privind-o pe intimată U.A.T. ..

Se cuvine a fi observat faptul că titlul executoriu în discuție nu a fost emis de către A.F.P. T. în baza actului de control întocmit de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ci în temeiul unui titlu distinct creanța fiscală și anume decizia de impunere nr._/27.11.2012, care nu a fost comunicată intimatei.

Or, prevederile art.45 alin 1 și 2 cod de procedură fiscală impun regula potrivit căreia actul administrativ produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat potrivit Legii, iar actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic.

Într-adevăr, titlu de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală care devine titlul executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă.

În aceste coordonate nu pot fi primite susținerile recurentei potrivit cărora dispozițiile legale mai sus amintite ar fi fost pe deplin respectate, o creanță fiscală inopozabilă contribuabilului neputând dobândi forță executorie.

În raport de toate aceste considerente urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat și să mențină hotărârea atacată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-intimată ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. T. (fosta Direcția Generală a Finanțelor P. T.), cu sediul în mun. T., . bis, jud. T., împotriva sentinței civile nr. 2697 din data de 16 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare” în contradictoriu cu intimații-contestatori U. A. T. . sediul în ., P. C. P., cu sediul în ., C. L. AL C. P., cu sediul în ., ca nefondat.

Menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la data de 02 octombrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

L. D. P. R. A. V. Ș. R.

Grefier,

D. B.

Jud.fond L.M.G.

Red.jud. R.A.V./08.10.2013

Tehnored.gref.N.M./09.10.2013/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 650/2013. Tribunalul TULCEA