Pretenţii. Decizia nr. 658/2013. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 658/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 658/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 658
Ședința publică de la 02 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D. P.
Judecător R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurentul-reclamant S. JUDEȚEAN de URGENȚĂ T., cu sediul în mun. T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1676 din data de 26 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriul cu intimatul-pârât B. B., cu domiciliul în mun. T., ..8, jud. T..
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în sedința publică din data de 25.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 02.10.2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
La data de 29.01.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoria T. sub nr._ cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Județean de Urgență T., în contradictoriu cu pârâtul B. B., prin care s-a solicitat obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1387,16 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare achitate de către C.A.S. T. reclamantei, suma actualizata.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că pârâtul a fost internat în perioada 25.02.2010 – 01.03.2010 în secția de chirurgie a Spitalului Județean de Urgență T., ca urmare a unei agresiuni, fiindu-i acordată asistență medicală a cărei contravaloare nu a fost recuperată.
Paratul din neglijenta sau din imprudenta nu a solicitat tragerea la răspundere a vinovatului sau, daca a făcut acest lucru, nu a prezentat nici o dovada in acest sens. Arata reclamanta ca, in temeiul răspunderii civile delictuale, obligația de plata a serviciilor medicale revine beneficiarului care, din neglijenta, a produs un prejudiciu. Neglijenta consta in faptul ca nu a solicitat sau nu a întreprins nici un demers pentru tragerea la răspundere a persoanei vinovate.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 alin. 1 și 2 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, coroborat cu art. 998 -999 vechiul Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus fotocopii de pe: adresă I.J.P. T., decont de cheltuieli, tabel nominal, foaie de observație clinică generală, borderou .
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Din adresele primite de la I.J.P. T. a rezultat că nu s-a înregistrat vreo plângere penală a pârâtului, prin care acesta să sesizeze că ar fi fost agresat.
Soluționând cauza, Judecătoria T. prin sentința civilă nr. 1676 din 26 aprilie 2013 a respins cererea formulată de reclamantul S. Județean de Urgență T., ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că, în fapt, în perioada 25.02.2010 – 01.03.2010 pârâtul a fost internat în secția de chirurgie a Spitalului Județean de Urgență T., ca urmare a unei agresiuni, astfel cum rezultă din foaia de observație clinică generală.
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe răspunderea civila delictuală, potrivit art. 998 din vechiul Cod Civil: „ orice fapta a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara”, principiul instituit de acele dispoziții legale se regăsește și in reglementarea actuala a Codului Civil, art. 1349 arătând: „ Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”
Se constata că, pe lângă fapta, privită ca acțiune ori inacțiune, pe lângă prejudiciu, trebuie să existe și culpa în sarcina celui care își încalcă îndatoririle instituite de regulile de conduita. Cu alte cuvinte, cel care nu respecta regulile de conduita și produce un prejudiciu trebuie să o facă în mod culpabil, adică săvârșirea acțiunii ori inacțiunii să se facă prevăzându-se și acceptându-se urmările acestora.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor de ordin general ale răspunderii civile delictuale, prima instanță a reținut că, formularea unei plângeri penale împotriva persoanei vinovate de . care a determinat internarea pârâtului în spital nu constituie o obligație legală, ci reprezintă exercitarea unui drept al pârâtului. Prin urmare nu se poate susține că pârâtul nu a respectat o regula de conduita și nu pârâtul a săvârșit fapta cauzatoare de prejudiciu.
A mai reținut prima instanță că, în prezenta cauză nu există nicio dovadă din care să rezulte că pârâtul ar fi comis o faptă ilicită, cerință necesară pentru angajarea răspunderii sale delictuale. Că nu cunoaște agresorul, că nu dorește să formuleze plângere penală, ca nu a întreprins nimic pentru identificarea făptuitorului nu reprezintă fapta ilicita.
Raport la prevederile art. 313 alin. 1 și 2 din Legea 9/2006, prima instanță a constatat că, acestea nu sunt aplicabile în speța dedusă judecății, întrucât nu este întrunită cerința legală ca pârâtul să fi adus, prin fapta sa, daune sănătății unei alte persoane.
Împotriva sentinței civile nr. 1676 din 26 aprilie 2013 a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S. Județean de Urgență T., care a criticat hotărârea ca nelegală și netemeinică.
S-a susținut în motivarea recursului că pârâtul a declarat la internarea în spital că a fost victima unei agresiuni, fiind internat din data de 25.02.2010 până la data de 01.03.2010, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 1.387,16 lei.
S-a mai susținut că, potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât cheltuieli de spitalizare cauzate de îmbolnăvire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea victimei unui accident ori agresiune.
Textul de lege face trimitere la cel ce a provocat . sau accidentul („aduce daune sănătății”), însă sunt situații, cum este cazul în speța, unde autorul accidentării/agresorul nu este cunoscut. In speța, pacientul declară că a fost victima unei agresiuni, dar nu depune plângere împotriva persoanei vinovate-”împăcându-se”, probabil, cu acesta-sau refuză să declare datele de identitate ale făptuitorului.
Se menționează că, în toate secțiile spitalului, inclusiv la cea de primire urgente, sunt afișate prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006- pacienților aducându-se la cunoștință și verbal faptul că, chiar daca au asigurare valabila, CAS nu decontează cheltuielile victimelor agresiunilor sau accidentelor, urmând ca aceștia să se îndrepte împotriva persoanei vinovate pentru a le recupera.
În speța, pârâtul s-a prezentat la serviciul de urgenta declarând ca a fost victima unei agresiuni, iar ulterior, nu a mai întreprins niciun demers pentru a recupera de la făptuitor această sumă datorată pentru spitalizare și a o depune la spital și nici nu a mai formulat o plângere împotriva acestuia.
Ori, S. Județean de Urgenta T. nu este abilitat sa efectueze nici un fel de cercetare in ceea ce privește agresorul sau persoana care a provocat accidentul și nu poate decât să se constituie parte civilă in dosarul penal, în cazul în care pacientul reclamă . și se dispune cercetarea sau începerea urmăririi penale, ori judecarea cauzei penale respective.
In caz contrar, pentru ca textul de lege invocat nu îi scutește de plata cheltuielilor de spitalizare pe agresorii care nu au fost denunțați, cum este si cazul în speța, cel agresat sau accidentat are mai multe variante pentru a se putea asigura aplicarea art. 313 din Legea nr.95/2009 și anume: fie să plătească el de buna voie, din veniturile sale, cheltuielile de spitalizare; fie sa le recupereze pe cale amiabila de la agresor si să le depună la spital ; fie sa-1 acționeze ulterior pe acesta in instanța, pentru a recupera sumele respective pe cale civilă- având drept dovada documentele emise de spital sau de către instanță .
Se susține că, nu există nici o excepție in acest sens in
cuprinsul legii, textul de lege fiind clar, în sensul ca plata spitalizării pentru
persoanele a căror sănătate a suferit din cauza unor agresiuni sau accidente
nu se suporta de către Casa de Asigurări de Sănătate ,chiar daca acestea au
fost „victime” și nu se fac vinovate ca au ajuns in situația de a fi pacienții
spitalului.
In cazul admiterii cererii, pârâtul, în baza hotărârii instanței, se poate îndrepta pentru recuperarea cheltuielilor de spitalizare, pe cale civilă, împotriva celui ce 1-a agresat/accidentat, fiind dusă la îndeplinire astfel voința legiuitorului - aceea de a obliga persoana care a provocat daune sănătății altei persoane să suporte cheltuielile de spitalizare sau, dacă persona care a fost agresată sau a fost victima unui accident nu dorește să respecte acest lucru, să suporte cheltuielile ea însăși.
In consecința, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr.1676/26.04.2013, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la plata cheltuielilor de spitalizare in cuantum de 1387,16lei, suma ce va fi actualizată până la data plații efective.
Analizând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu, în temeiul art. 3041 Cod pr. civilă, tribunalul constată că recursul este întemeiat.
Potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Se constată astfel că textul de lege enunțat este imperativ, obligând furnizorii de servicii medicale să recupereze cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată persoanelor care au fost victimele unor agresiuni.
În același timp, legea statuează și asupra modalității în care se poate realiza acest lucru, respectiv calea procesuală, conferind astfel, ex lege, calitate procesuală activă furnizorilor de servicii medicale pentru recuperarea acestor sume.
Această cale procesuală care poate fi evident atât civilă, cât și penală, poate fi folosită de recurentul reclamant cu condiția cunoașterii persoanei agresorului - posesor al calității procesule pasive potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006.
Cum identitatea agresorului nu a fost făcută cunoscută, recurentul reclamant nu a putut folosi calea penală și nici pe cea civilă pentru îndeplinirea obligației sale.
Deși sistemul de asigurări de sănătate nu instituie în sarcina pârâtului obligația de a comunica numele persoanei care a provocat accidentul rutier, recurentul reclamant a arătat că și-a îndeplinit sarcina de a-i aduce la cunoștință
existența prejudiciului, necesitatea achitării acestuia și lămuririle necesare prin emiterea adresei nr.4678/14.04.2010.
Din cuprinsul dispozițiilor art. 313 alin 1și 2 din Legea nr. 95/2006 rezultă că legea stabilește o culpă în sarcina persoanelor care produc prin faptele lor daune sănătății altor persoane, stipulând totodată existența unui prejudiciu în patrimoniul furnizorului de servicii medicale și o obligativitate a acestora de a recupera prejudiciul constând în datoriile ocazionate de asistența medicală acordată.
În situația în care însă furnizorul de servicii medicale nu a cunoscut persoana vinovată de producerea prejudiciului pentru a o putea acționa în justiție și atâta timp cât victima accidentului rutier nu a acționat-o în judecată pentru a-i da posibilitatea recuperării prejudiciului, optând pentru alte căi de socotire cu agresorul, se apreciază că victima accidentului rutier se face vinovată de faptul nepunerii la dispoziție a datelor necesare titularului acțiunii, ceea ce conduc e la un așa zis transfer al culpei de la agresor la victima accidentului rutier.
În alte cuvinte, în situația în care nu este îndeplinită condiția sine qua non pentru exercitarea acțiunii prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006, titularul acestei acțiuni care este totuși obligat să recupereze această sumă poate acționa și recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana vinovată de neîndeplinirea condiției, respectiv de la victima agresiunii, concluzie care se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 95/2006.
În subsidiar, se mai reține și că în condițiile acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, acțiunea recurentului reclamant este pe deplin îndreptățită, fiind îndeplinite toate condițiile acțiunii în restituire.
De precizat este că, în cauză, a avut loc o mărire a unui patrimoniu cu suma reprezentând cheltuieli de spitalizare, deși această mărire nu provine dintr-o faptă ilicită.
Față de toate aceste considerente și în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, urmează să fie admis recursul.
În consecință, va fi modificată în tot hotărârea atacată, în sensul că:
Va fi admisă acțiunea și va fi obligat pârâtul la plata către reclamant a suma de 1387,16 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil promovat de către recurentul-reclamant S. JUDEȚEAN de URGENȚĂ T., cu sediul în mun. T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1676 din data de 26 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriul cu intimatul-pârât B. B., cu domiciliul în mun. T., ..8, jud. T..
Modifică în tot sentința atacată în sensul că admite acțiunea.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1387,16 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din dată de 02 octombrie 2013.
Președinte, L.-D. P. | Judecător, R. A. V. | Judecător, Ș. R. |
Grefier, D. B. |
Jud. fond C.M.M.
Red. dec.civ. jud. Ș.R./28.10.2013
Tehnoredactat gref. D.B./31.10.2013/2 ex.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 642/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 650/2013. Tribunalul TULCEA → |
---|