Contestaţie la executare. Decizia nr. 215/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 215/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 215/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 215/2015

Ședința publică de la 19 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. N.

Judecător D. N.

Grefier N. M.

S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul contestator C. C., cu domiciliul procesual ales pentru comunicare actelor de procedură în București, ..23, ..5, ., împotriva sentinței civile nr.510/06.11.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. G.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. TULCEA, S. F. ORĂȘENESC B., cu sediul în Tulcea, . Bis, jud.Tulcea, având ca obiect contestație la executare - suspendare executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, timbrat cu taxă de timbru în sumă de 500 lei, s-a depus întâmpinare, s-a comunicat un exemplar de pe întâmpinare, după care:

Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, iar apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea adresată Judecătoriei B. la data de 25.04.2014 și înregistrată sub nr._ contestatorul C. C. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ -S. F. ORĂȘENESC B., debitor în dosarul de executare nr._/36/_ /_, a formulat, în baza art. 172-173 Cod proc. Fiscală raportat la art. 622 și următoarele NCPC, contestație la executare prin care solicită anularea actelor de executare silita, somație și titlul executoriu, încetarea oricărui act de executare până la momentul clarificării caracterului cert, lichid și exigibil al creanței si suspendarea tuturor formelor de executare îndreptate împotriva sa, până la judecarea irevocabilă a contestației cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației contestatorul arată că în perioada 16.04_13 a fost supus unei inspecții fiscale efectuată de inspectori din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, D.G.F.P. TULCEA. Obiectivul inspecției a constat in stabilirea impozitului pe venit pentru perioada 01.01._11 și stabilirea taxei pe valoarea adăugata pentru perioada 01.10._12.

La finalizarea inspecției fiscale a fost întocmit Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 21.06.2013, care concluzionează că în urma verificărilor s-au stabilit sume suplimentare de plată față de evidența contribuabilului în cuantum total de 54.962 lei.

Cauza imputării acestor sume o reprezintă caracterul pretins nedeductibil al cheltuielilor realizate de cabinet aferent bonurilor de combustibil și a taxei pe valoare ce rezidă din facturile de leasing. Totodată, se mai reține că numărul facturilor și chitanțelor emise nu este consecutiv, motiv pentru care se apreciază că valorile prezentate nu sunt conforme cu realitatea.

Menționează contestatorul că, rezultatul inspecției fiscale a fost contestat în temeiul disp. Legii nr. 554/2004, contestație ce nu a fost încă soluționată de către instanța de judecata.

Urmare acestui control, arată contestatorul, pârâta din prezenta cauză a emis somații de plată la care a anexat titlul executoriu, el a efectuat diverse plăți înscrise în aceste somații de plată, însă în prezenta cauză nu are cunoștință de cele înscrise atât în somație cât și în titlul executoriu, menționând că nicicum nu se opune executării silite însă solicită ca aceasta să se realizeze în condițiile în care în cauză se poate discuta de o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Se mai arată că în somație, se face trimitere la titlul executoriu, se face vorbire despre sume pe care contestatorul le-ar datora ca urmare a unor decizii emise de către organul fiscal, subliniind că, nu i-au fost comunicate deciziile cuprinse în titlul executoriu contestat și, mai mult decât atât, în ceea ce privește pretinsele creanțe datorate către casa de asigurări de sănătate urmează ca instanța să rețină că reprezentanții pârâtei au arătat că dosarul de executare primit de la Casă a fost retransmis acesteia pentru că era incomplet. În acest condiții, în mod evident ca în speță nu poate fi vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă, Casa de Asigurări sociale de Sănătate nefiind emisa nicio decizie de impunere pe numele sau, sau alt act întreruptiv de prescriere, căci în cauză este vorba despre o creanță ce ar data din anul 2004.

Menționează contestatorul că se află în imposibilitatea de a pune în executare, cu bună credință, cele inserate în titlul executoriu, tocmai pentru că nu recunoaște aceste sume, nu știe pentru ce perioadă au fost calculate acestea și nu i-a fost comunicată vreo decizie de impunere, fiind astfel în imposibilitatea de a lua la cunoștință și, eventual de a contesta aceste acte.

Față de cele arătate, rezultă în mod cert că la acest moment există un impediment la executare, astfel că solicită instanței să dispună încetarea oricăror forme de executare până la momentul la care creditoarea va face dovada că sumele solicitate au fost calculate și, ulterior impuse cu respectarea formelor legale.

Mai mult decât atât, solicită instanței să pună în vedere pârâtei să depună actele precizate în cuprinsul titlului executoriu împreună cu dovezile de comunicare și modalitatea de calcul și să precizeze în scris care a fost motivul pentru care a retransmis dosarul primit de la Casa de Asigurări Sociale de Sănătate. Telefonic i s-a comunicat că odată începută executarea si introduse sumele in sistemul informatic, pârâta nu are posibilitatea să radieze mențiunile neconforme, singura cale fiind formularea prezentei contestații.

Cât privește suspendarea executării silite și temeinicia cererii, contestatorul învederează că așa cum a arătat prin apărările de fond invocate sunt motive întemeiate pentru încetarea actelor întocmite și realizate în cadrul dosarului de executare silita.

Condițiile de admitere a suspendării le apreciază ca fiind întrunite, dat fiind că, în caz contrar, prin continuarea executării silite se vor mari cheltuielile cae vor fi ocazionate cu întoarcerea executării silite și recuperarea sumelor executate fără titlu sau în baza unui titlu executoriu ce nu a fost emis conform normelor;

Arată că suspendarea este o măsură vremelnică ce urmează a fi dispusă până la soluționarea contestației la executare fiind de natură a restabili starea de legalitate si de a preveni o pagubă iminentă ce nu va putea fi reparată, dat fiind că, fără o evidențiere concretă a sumelor ce revin contestatorului (inclusiv cele ce nu sunt prescrise), în contextul în care creditoarea a demarat procedura de executare silită, se va produce o confuzie între sumele datorate conform titlului executoriu și sumele ce ar trebui achitate conform Codului F..

În drept, își întemeiază cererea pe disp. art. 622, art. 711 și următoarele NCPC. art. 718 și urm. NCPC art. 172,173 OG. nr. 92/2003.

Intimata A. - Direcția G. R. a Finanțelor P. G. – Administrația Județeană a Finanțelor P. Tulcea a formulat întâmpinare prin a solicitat pe cale de excepție sa se constate lipsa calității procesuale a Serviciului F. Orășenesc B. iar pe fond respingerea contestației la executare.

În motivare se arată că, din cuprinsul contestației la executare formulată reiese că reclamantul se îndreaptă împotriva Agenției Naționale de Administrare Fiscală - S. F. Orășenesc B. or, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prevederile H.G. nr. 520/30.07.2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, reprezentarea în teritoriu a intereselor Agenției Naționale de Administrare Fiscală în speță, în sensul de a întreprinde și susține toate actele procedurale necesare instrumentării cauzei ce formează obiectul acestui dosar, precum și exercitarea căilor de atac ce se impun, se face de către Direcția G. R. a Finanțelor P. G. prin Administrația Județeană a Finanțelor P. Tulcea.

Totodată solicită a se constata și faptul că acțiunea promovată, contestație la executare, este nemotivată.

Deși reclamantul își intitulează acțiunea contestație la executare, aceasta nu respectă condițiile impuse de textul art. 172 alin. 1 Cod procedură fiscală, potrivit cu care "persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.".

Conform dispozițiilor art. 172 alin. 3 din O.G, nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".

Mai mult decât atât, reclamantul nu a formulat nici o critică la adresa vreunui act de executare ci s-a limitat a formula apărări ce țin de titluri de creanță însă, fără a face trimitere la acestea.

Astfel, raportat la dispozițiile legale menționate, din cuprinsul contestației la executare formulată nu reiese care sunt în concret actele de executare luate de organul fiscal împotriva cărora se îndreaptă contestatorul.

În concluzie, pentru motivele arătate, solicită instanței să constate, pe cale de excepție lipsa calității procesuale a Serviciului F. Orășenesc B., precum și respingerea contestației la executare, ca nemotivată.

La data de 12 iunie 2014, contestatorul depune la dosar notă de timbraj prin care arată că, față de câtimea creanței, contestată, arătată în titlul executoriu de 7.700 lei, raportat la disp. art. 3 alin.1 din OUG 80/2013, valoarea taxei de timbru datorată este de 490 lei . Astfel, așa cum a arătat, această valoare a fost calculată raportat la suma de 7.700 lei înscrisă în titlul executoriu contestat .

În ceea ce privește valoarea cauțiunii, urmează a fi raportat la disp. art. 718 alin. 2 lit. a NCPC, rezultând o valoare de 770 lei. Față de dispozițiile instanței, a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru și a cauțiunii, însoțite de titlul executoriu astfel cum a fost comunicat de către intimată.

Urmare solicitărilor instanței, la data de 01.08.2014, S. F. Orășenesc B. prin Administrația Județeană a Finanțelor P. Tulcea, a depus un punct de vedere prin care arată că din cuprinsul contestației la executare și din titlul executoriu, înaintate de instanță cu adresa din data de 07.07.2014 reiese că, acțiunea este promovată împotriva Titlului executoriu nr._ /27.03.2014 prin care S. F. Orășenesc B. înștiințează contestatorul de faptul că figurează în evidența fiscală cu suma de 7.777 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente precum și, impozit pe venituri din activități independente și diferențe de impozit anual de regularizat.

În 29.01.2014, conform extrasului privind Situația analitică debite plăți solduri, anexată prezentei, contestatorul C. C. a achitat suma de 13.777 prin care se sting creanțe fiscale conform extrasului din 2009 - suma de 1.160 lei - impozit pe venituri din activități independente, 2010 - suma de 3.445 lei - impozit pe venituri din activități independente, 2011 - suma de 369 lei - impozit pe venituri din activități independente, -- suma de 728 lei - impozit pe venituri din activități independente, -- suma de 729 lei - impozit pe venituri din activități independente,- suma de 6.894 lei - impozit pe venituri din activități independente, 2013 - suma de 1.613 lei - impozit pe venituri din activități independente și - suma de 1.612 lei - impozit pe venituri din activități independente, valori ce reprezintă suma totală de 16.450 lei.

Astfel în urma achitării sumei de 13.777 rămâne neachitată suma de 2.673 lei reprezentând creanța fiscală din septembrie 2013 și creanța fiscală decembrie 2013.

Menționează intimata că actele de executare emise în speță au la bază Decizii de calcul accesorii prin care s-au stabilit accesorii calculate la debitele achitate și prezentate mai sus, pentru impozitul pe venit din activități independente, pentru contribuțiile de asigurări sociale, calculate până la data plății - 29.01.2014, învederând instanței faptul că împotriva deciziilor de plăți anticipate și anuale înregistrate pentru perioada 2009 - 2013 și emise în baza Declarației 200 depusă de către contribuabil, acesta nu a uzat de dreptul său la contestație în termenul prevăzut de lege.

Referitor la capătul de cerere privind suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare,se arată că până la o eventuală anulare a actului administrativ de către o instanță de judecată acesta se bucură de prezumția de legalitate iar garanția stabilită prin actul administrativ fiscal atacat reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 718, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, suspendarea executării se poate solicita numai pentru motive temeinice, or simplul fapt al contestatorului de a solicita suspendarea titlului executoriu apreciază că nu poate fi reținut ca motiv temeinic în speță, nu poate conduce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării.

De asemenea, suspendarea executării este o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce contestatorului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat, condiție care nu este îndeplinită în cauza de față.

În situația în care totuși se va considera că sunt întrunite condițiile de admitere a cererii de suspendare formulată în cauza de față, solicită a se avea în vedere prevederile art. 718, alin. 2, lit. a din Noul Cod de procedură civilă, potrivit cu care, pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei.

Astfel, în situația în care reclamantul nu va face dovada achitării cauțiunii stabilite de instanță, solicită respingerea capătului de cerere privind suspendarea, ca inadmisibilă.

La data de 23.10.2014 intimata a depus la dosar, în completarea adresei nr._/02.10.2014, dovada comunicării către contestator a Titlului executoriu nr._/27.03.2014.

La termenul de judecată din data de 30.10.2014 s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 490 lei, respectiv chitanța . nr.9446/29.10.2014, termen la care s-a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale a Serviciului F. Orășenesc B. invocată de S. F. Orășenesc B. prin Administrația Județeană a Finanțelor P. Tulcea prin întâmpinare, apărătorul contestatorului, susținând că, atâta timp cât S. F. B. întocmește actele contestate în prezenta cauză, această instituție este mandatata de Direcția Finanțelor P. Tulcea să emită astfel de acte și să procedeze la punerea în executare a titlului și a somației contestate, apreciind că, în situația în care se contestă un act de executare, se formulează contestație la executare împotriva emitentului actului contestat, context în care a solicitat respingerea excepției invocate.

În subsidiar, în situația în care instanța va admite excepția, s-a învederat că partea pe care o asistă a introdus contestație la executare împotriva organului emitent al actelor contestate, susținând că s-a comunicat contestația Direcției Generale Regionale a Finanțelor P. G. care a formulat întâmpinare și un punct de vedere, considerând că intimată în cauză este Direcția G. R. a Finanțelor P. G. – Administrația Județeană a Finanțelor P. Tulcea – S. F. Orășenesc B., învederând că S. F. Orășenesc B. trebuie să răspundă pentru actele emise în contextul în care acesta a întocmit actele contestate și execută conturile contestatorului în vederea stingerii debitului menționat în titlul executoriu și somația contestate.

Prin sentința civila nr. 510/06.11.2014 Judecătoria B. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei si a respins contestația la executare pentru lipsa calității procesuale pasive a paratei AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA – S. F. ORASENESC B..

Pentru a se pronunța astfel prima instanța a reținut următoarele:

Potrivit articolului 1 din HG nr. 520 din 24 iulie 2013, privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenția, se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor P., finanțată din bugetul de stat, conform legii.

Articolul 13 alin. 1 din aceeași hotărâre stipulează că, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează în subordinea Agenției, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică, iar alineatul 3 prevede că, în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică, printre altele administrațiile județene ale finanțelor publice.

Alineatul 11 al articolului 13 din HG 520/2013, stipulează că ,în cadrul administrațiilor județene ale finanțelor publice, la nivelul municipiilor (altele decât cele reședință de județ) și orașelor pot funcționa, ca structuri subordonate, fără personalitate juridică, servicii fiscale municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale la nivelul comunelor, conduse de șefi serviciu, respectiv de șefi birou.

Ordonanța de Urgență nr. 74 din 26 iunie 2013, privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prevede la art. 11 alin. 3 că ,pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se subrogă în toate drepturile și obligațiile Autorității Naționale a Vămilor și ale direcțiilor generale ale finanțelor publice, după caz, și dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1). De la aceeași dată, în litigiile în care direcțiile generale ale finanțelor publice județene au fost mandatate să asigure reprezentarea structurilor ierarhic superioare, calitatea de reprezentant al acestora se transmite către direcția generală regională a finanțelor publice care a preluat activitatea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene respective.

Raportat la speță și față de dispozițiile legale susmenționate, personalitate juridică are Direcția G. R. a Finanțelor P. G..

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel contestatorul C. C. criticând-o ca fiind nelegala si netemeinica.

Considera apelantul ca soluția instanței de fond este greșita, având in vedere prevederile art. 56 alin.2 din Noul Cod de Procedura Civila, care arata ca “Pot sta in judecata asociațiile, societățile sau alte entitati fara personalitate juridica, daca sunt constituite potrivit legii”.

S. F. Orășenesc B. este constituit ca efect al prevederilor HG 520/2013, prin reorganizarea Administrației Finanțelor P. B., si are conducere proprie, astfel cum se arata chiar in art. 13 alin 11 din Hotărârea invocata de către parata.

Capacitatea de folosință a organelor fiscale care nu au personalitate juridică este una specială, judiciară iar normele procedurale de la art.56 NCPC fac vorbire despre capacitatea de folosință necesară pentru a sta în proces si în al doilea alineat creează excepția de la regulă, conferind practic o capacitate specială de folosință, una judiciară. De altfel, argumentul că organele fiscale nou create nu au personalitate juridică și de aceea nu pot sta în judecată ca și continuatoare ale fostelor organe fiscale nu are nici suport logic și nici juridic deoarece nici în vechea reglementare a codului de procedura civila aceste organe fiscale nu aveau personalitate juridică.

Dispozițiile OUG 74/26.06.2013 invocate de instanța de fond nu au relevanta in cauza, făcând vorbire strict de preluarea calității procesuale intervenite ca urmare a schimbărilor aduse de HG 520, de subrogarea in drepturile si obligațiile instituțiilor ce aveau calitatea de parte in procese aflate in derulare la data intrării in vigoare a Ordonanței, data anterior formulării prezentei contestații.

Mai mult decât atât, in dosar s-a dispus comunicarea acțiunii si către Direcția Generala Regionala a Finanțelor P. G. si Administrația Județeana a Finanțelor P. Tulcea, DGRFP G. formulând si întâmpinare in cauza.

De asemenea chiar instanța de fond a solicitat puncte de vedere organelor fiscale ierarhic superioare, pentru a lamuri cadrul procesual.

Cu toate acestea, deși contestatorul a solicitat ca in cazul in care se constata lipsa calității procesuale pasive a Serviciului Orășenesc B., judecata sa fie continuata in contradictoriu cu DGRFP G., instanța de fond a înlăturat in mod nejustificat aceasta solicitare, si a dispus respingerea acțiunii fara a intra pe fondul acesteia.

F. de cele arătate mai sus, s-a solicitat sa se constatate ca in mod eronat instanța de fond a respins contestația ca fiind formulata împotriva unei persoane care nu are calitate procesuala pasiva, si pe cale de consecința apelul sa fie admis.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate Tribunalul constata ca apelul este fondat.

Contestatorul apelant s-a îndreptat prin contestația la executare pe care a formulat-o împotriva actelor de executare silita întocmite in dosarul de executare silita de către Direcția Generala Regionala a Finanțelor P. G. – Administrația Județeana a Finanțelor P. Tulcea – S. F. Orășenesc B..

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 520 din 24 iulie 2013, privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală:

Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenția, se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor P., finanțată din bugetul de stat, conform legii.”

Potrivit art. 13 alin.(1), (3 lit. b si c), si (11) din același act normativ:

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică.

(3) În cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică:

b) administrații județene ale finanțelor publice;

c) servicii fiscale municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale;

11) În cadrul administrațiilor județene ale finanțelor publice, la nivelul municipiilor (altele decât cele reședință de județ) și orașelor pot funcționa, ca structuri subordonate, fără personalitate juridică, servicii fiscale municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale la nivelul comunelor, conduse de șefi serviciu, respectiv de șefi birou.

Potrivit art. 22 alin. (3) c.pr.civ.:

(3) Judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii. Persoanele astfel introduse în cauză vor avea posibilitatea, după caz, de a renunța la judecată sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretențiile reclamantului ori de a pune capăt procesului printr-o tranzacție.

Aceasta dispoziție reprezintă o derogare de la principiul disponibilității partilor in procesul civil, întrucât poate fi exercitat chiar in ipoteza împotrivirii partilor, si este stabilit numai in cazurile expres prevăzute de lege.

In speța emitentul actelor de executare silita contestate, respectiv S. F. Orășenesc B. este o instituție publica fara personalitate juridica, potrivit actelor normative arătate mai sus.

Potrivit art. 7 lit. A pct. 32 din HG nr. 520/2013:

În realizarea funcțiilor sale, Agenția are, în principal, următoarele atribuții:

A. Atribuții generale:

32. reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și vamale, precum și orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenției, direct sau prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, în baza mandatelor transmise; renunțarea la calea de atac, în litigiile care au legătură cu raporturile juridice fiscale și vamale, precum și cu orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenției, se va face conform procedurii stabilite prin ordin al președintelui Agenției.

Din Anexa 2 la HG nr.520/2013 rezultă că Direcția R. a Finanțelor P. G. include în competența sa teritorială și județul Tulcea.

Din Anexa nr.2 la Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1104/01.08.2013 rezultă că Direcția G. R. G. include și Administrația Județeană a Finanțelor P. Tulcea, unitate fără personalitate juridică.

Prin ordinul nr.1500/2013 al Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, art. (2), șeful administrației din cadrul Administrației Județene a Finanțelor P. a fost împuternicit să semneze acte cu caracter juridic întocmite de serviciul biroul juridic din subordinea directă în litigiile aflate în fața instanțelor judecătorești din circumscripția județului, precum și cele aflate pe rolul I.C.C.J. ori alte instanțe, în care Administrația Județeană a Finanțelor P. este parte.

Reprezentarea in teritoriu in speța a intereselor Agenției Naționale de Administrare Fiscala este asigurata de către Direcția Generala Regionala a Finanțelor P. G. care poate da puteri de reprezentare Administrației Județene a Finanțelor P. Tulcea.

In consecința, fata de dispozițiile legale arătate mai sus prima instanța a soluționat in mod greșit cauza pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive a Serviciului F. Orășenesc B., aceasta având obligația de a pune in discuția partilor si de a dispune citarea in cauza in calitate de parata a Direcției Generale Regionale a Finanțelor P. G. cu care contestația la executare de fata trebuia sa se judece in contradictoriu.

Așa fiind, in raport de aceste considerente, in temeiul art. 480 c.pr.civ. apelul a fost admis, a fost anulata hotărârea atacata si trimisa cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul civil formulat de apelantul contestator C. C., cu domiciliul procesual ales pentru comunicare actelor de procedură în București, ..23, ..5, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.510/06.11.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. G.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. TULCEA, S. F. ORĂȘENESC B., cu sediul în Tulcea, . Bis, jud.Tulcea, având ca obiect contestație la executare - suspendare executare.

Anulează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2015.

Președinte,

E. N.

Judecător,

D. N.

Grefier,

N. M.

Jud.fond. E.I.S.L.

Red.tehnored.jud.E.N/16.04.2015

.gref.NM/4 ex./.>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 215/2015. Tribunalul TULCEA