Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1644/2012. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1644/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 05-04-2012 în dosarul nr. 1644/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1644
Ședința publică din data de 5 aprilie 2012
Completul compus din:
Președinte: E. N.
Grefier: G. V. V.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect despăgubiri în temeiul legii nr.221/2009, privind pe reclamantele G. T., T. E. și D. M. cu domiciliul procesual ales în G., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P. BUCUREȘTI P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis, județul Tulcea.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29 martie 2012, susțineirle părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
P. cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 18 aprilie 2011, reclamantele G. T., D. M. și T. E. au chemat în judecată S. R., prin M. Finanțelor P., prin D.G.F.P. Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării suferite de defunctul G. N., prin Sentința nr. 171 din 08.04.1958 a Tribunalul M. C. și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 500.000 Euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea defunctului, cu plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitoarele defunctului G. N., G. T. fiind soția supraviețuitoare, iar D. M. și T. E. sunt fiicele acestuia.
S-a mai arătat că defunctul G. N. a fost arestat la data de 16.01.1958 și condamnat de Tribunalul M. C. prin Sentința penală nr. 171 din 08.04.1958 la o pedeapsă de 8 ani închisoare corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale conform art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, 5 ani interdicție corecțională conform art. 59, 58 pct. 2 și 3 Cod penal și confiscarea totală a averii conform art. 25 Cod penal, iar la data de 05.03.1960 a fost pus în libertate în baza Decretului nr. 79/24.02.1960.
La data de 15.01.1958, țăranii din ., s-au adunat în fața Sfatului popular strigând „jos colectivul, nu vrem colectiv” și au forțat autoritățile să le restituie cererile de adeziune la C.A.P. date în prealabil în mod forțat.
Urmare acestuia fapt, securitatea a trecut la represalii, la arestarea și chinuirea celor pe care i-au numit „instigatori” astfel încât, în regim de urgență, Tribunalul M. C. s-a deplasat la G., după torturile securității, prin Sentința penală nr. 171 din 08.04.1958 au fost condamnați 9 țărani, printre c are și defunctul G. N..
De la data arestării 16.01.1958 și până la pronunțarea hotărârii de condamnare, G. N. și G. N. au fost depuși în Penitenciarul G., pentru ca apoi să fie transferați la Penitenciarul C., iar apoi pe rând la Penitenciarele Sighet, Cavnic și G..
In cei peste doi ani pe care G. N. i-a petrecut în închisorile comuniste acesta a fost supus la diverse „tratamente specifice” care aveau ca principal scop „dezumanizarea prin tortură fizică, psihică și sufletească a deținutului” în câteva luni ajungând la circa 35 – 40 kg.
Condițiile din închisoare au fost extrem de grele. Defunctul a fost bătut, umilit, jignit, insultat: vedea lumina zilei circa 40 de minute pe zi când ieșeau încolonați, mergând cu capul în jos și mâinile la spate. Dacă ridicau capul erau duși la izolare, nemaiavând dreptul la plimbare.
Mâncarea era foarte puțină, frigul foarte mare, dormea direct pe beton și mânca terci de marmeladă. In închisoare a fost tratat inuman terorizat, ținut între șobolani, în aceeași celulă de doi metri pătrați își făcea și nevoile și mânca, într-o cameră în care stăteau peste 30 de persoane și curgea apa dedesubt.
Supraviețuitorii sistemului penitenciar comunist, povestesc de trei elemente principale care definesc viața din închisoare; foamea, frigul și izolarea, toate acestea având, de fapt, același scop, lichidarea sistematică a deținuților.
. privind condițiile de viață din penitenciar, foștii deținuți considerau foamea drept „cel mai mare chin al temniței”. Regimul alimentar era calculat cu mare grijă, pentru ca deținutul să nu moară imediat, ci să fie slăbit treptat prin înfometare (Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România).
O întreagă literatură memorialistică descrie condițiile infernale din închisorile comuniste, privațiunile de nedescris, cărora mulți dintre deținuți nu le-au rezistat, iar cei care au supraviețuit au rămas marcați pe viață.
G. T., împreună cu cei trei copii, ca urmare a confiscării totale a averii a fost obligată să locuiască împreună cu cei trei copii într-o singură cameră, nu a fost primită la muncă fiind stigmatizată ca fiind soție de chiabur.
D. M., fiica cea mare, a fost primită la școală abia la vârsta de 9 ani și a fost făcută pionier abia în clasa a III-a fiind lăsată în ultima . clasă, nu a fost primită să se înscrie la liceu datorită trecutului tatălui său.
T. E., cu mari intervenții la M. Educației a fost înscrisă să urmeze cursurile universitare iar soțul acesteia T. P. nu a fost primit să urmeze cursurile școlii de ofițeri din cauza trecutului socrului său.
Din întreaga avere confiscată prin Sentința penală nr. 171/08.04.1958 au fost restituite casa de locuit și terenul aferent acesteia, terenul agricol. Nu au fost restituite animalele (oi, vaci, purcei, găini etc) și bunurile mobile (car, prășitoare, plug, etc.).
Ulterior ridicării restricțiilor domiciliare, calvarul continua, marcându-le practic întreaga existență. Foștii deținuți politici precum și membrii familiei sale avea dificultăți în a-și găsi un loc de muncă, de a urma anumite specializări, stigmatul închisorii împiedicându-i să acceadă la funcțiile la care i-ar fi îndreptățit sârguința și pregătirea profesională.
Ulterior, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 16.500 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, respectiv: un car pentru boi estimat la o valoare de 5.000 lei; 2 boi estimați la valoarea de 3.000 lei (2 boi x 1.500 lei/buc.); o vacă estimată la valoarea de 1.500 lei; 20 de oi estimate la valoarea de 4.000 lei (20 de oi x 200 lei/buc.); 5 porci estimați la o valoare de 3.000 lei (5 porci x 600 lei/buc.)
In dovedirea acțiunii, reclamantele au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: certificat de naștere G. N. . nr._ și certificat de căsătorie . nr._ – 1 filă ; Bi . nr._ G. T., livret militar G. N. . nr._ – 1 filă; sentința nr. 171/08.04.1958 a Tribunalului M. C. – 1 filă; cererea de restituire a casei de locuit din 08.05.1961 – 1 filă; adresa nr. 75.517 din 02.11.1990 a MAI – 1 filă; Hotărârea nr. 34/08.08.1990 pronunțată în dosarul nr. 40/1990 de Comisia pentru Aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990, județul Tulcea – 1 filă; legitimația nr. 276/1992 a A.F.D.P.R. – Filiala Tulcea – 1 filă; certificat de deces G. N. . Nr._/2007 – 1 filă; certificat de naștere S. T. . nr._ – 1 filă; certificat de naștere G. M. . nr._ și certificat de căsătorie . nr._ – 1 filă; CI D. M. – 1 filă; certificat de naștere G. E. . nr._ – 1 filă; certificat de căsătorie . nr._ – 1 filă; CI T. E. – 1 filă; Decizia nr. 13/23.07.2007 privind acordarea unor drepturi prevăzute de D.L. nr. 118/1990 eliberată de Direcția de Muncă și Protecție Socială Tulcea – 1 filă.
In cauză a fost administrată și proba cu expertiza tehnică agricolă pentru evaluarea bunurilor confiscate și cu declarațiile martorului M. V..
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta G. T. este soția supraviețuitoare a defunctului G. N., decedat la data de 18.06.2007, iar reclamantele D. M. și T. E. sunt fiicele defunctului.
P. Sentința nr. 171 din 08.04.1958 a Tribunalului M. C., defunctul G. N. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale conform art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, la 5 ani interdicție corecțională conform art. 59, 58 pct.2 și 3 Cod penal și confiscarea totală a averii conform art. 25 Cod penal.
Defunctul a fost arestat la data de 16.01.1958 și a fost pus în libertate la data de 05.03.1960 în baza Decretului nr. 79/1960.
Coroborând declarația martorului audiat în cauză cu înscrisul aflat la fila 28 din dosar, ce reprezintă o cerere adresată de defunctul G. N., la data de 07.05.1961 Tribunalului Popular Măcin, instanța reține că defunctului i-au fost confiscate după condamnare următoarele bunuri, a căror valoare a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză, 2 boi - 4603,50 lei, o vacă - 1567,50 lei, 20 oi - 4700 lei, 1 porc - 3563 lei, un car din lemn pentru 2 capete animale - 4400 lei
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate printre altele pentru fata prevăzută de art. 209 Cod penal.
Potrivit art. 2 din aceeași lege, toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.
Potrivit art.5 alin. (1 lit.a ) și b) din legea, (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit alin.11 al aceluași articol, La stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanța judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit alin.4 ale aceluiași articol, (4) Prezenta lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4, precum și persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătorești pentru săvârșirea de infracțiuni la care face referire prezenta lege și care au obținut desființarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c).
In aceste condiții este întemeiat cererea reclamantelor de obligare a pârâtului la plata sumei de 18.834 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate așa cum a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză.
In ceea ce privește capătul de cerere referitor la daunele morale, instanța reține că este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare.
Pornind de la rațiunea recunoașterii de către S. R., după 22 Decembrie 1989 și instaurarea unui regim democratic, a consecințelor produse în sfera drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor săi prin regimul totalitar comunist, precum și de la necesitatea asumării și atenuării acestor consecințe produse atât asupra drepturilor patrimoniale, cât și a celor care interesează valorile supreme ale personalității umane, legiuitorul român a adoptat – începând cu anul 1990 – o . acte normative menite să răspundă acestor imperative (Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, Ordonanța de Urgență nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, publicată în Monitorul oficial Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, H.G. nr. 1724/21 decembrie 2005, abrogată ulterior prin H.G. nr. 1372/18 noiembrie 2009 privind înființarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 306 doi 11 iunie 2009.
Toate aceste prevederi au urmărit așadar să răspundă interesului public în asumarea de către stat a efectelor produse prin actele sale în timpul regimului totalitar, iar crearea cadrului legal a vizat repararea ori diminuarea prejudiciilor de ordin moral și material generate prin actele normative emise în perioada de referință (6 martie 1945 – 22 decembrie 1989).
De altfel, prin Rezoluția 1096(1996) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, adoptată la 3 iunie 1996, s-au recomandat – printre măsurile prefigurate de obiectivul desființării moștenirii fostului sistem totalitar comunist – reabilitarea persoanelor condamnate pentru „crime” care într-o societate democratică nu constituie fapte penale, cu acordarea acestor victime a unor „compensații materiale” care nu ar trebui să fie cu mult mai mici decât compensația conferită celor condamnați pe nedrept, de Codul penal în vigoare.
Legea nr. 221/2009, adoptată după Discursul Președintelui României privind condamnarea Comunismului, din 18 decembrie 2006, se înscrie în încercarea legiuitorului român de a transforma condamnarea comunismului dintr-o manieră declarativă, într-o realitate juridică cu efecte clare.
Legea nr. 221/2009, care a reluat în cea mai mare parte prevederi deja statuate prin Decretul-Lege nr. 118/1999 și Legea nr. 214/1999 cu privire la compensațiile de ordin material acordate de statul român persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de victimă a sistemului totalitar prin condamnările cu caracter politic sau măsurile administrative asimilate acestora, luate asupra lor în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, a statuat însă adițional și asupra vocației de a pretinde anumite „compensații morale”, pentru acele situații în care măsurile reparatorii deja acordate în temeiul normelor sus-citate nu configurau o suficientă satisfacție pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ori prin măsurile administrative cu caracter politic.
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă nu a fost atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior – lucru imposibil, ci producerea unei satisfacții de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu în acord cu recomandările normative internaționale.
In Expunerea de motive la Legea nr. 221/2009, se arată că, „în ceea ce privește prejudiciul moral suferit (…) pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-Lege nr. 118/1990 să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist”.
P. urmare, fundamentul juridic al tuturor acestor compensații l-a constituit în esență răspunderea în materie civilă fondată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 Cod civil, statul asumându-și prin actele normative edictate obligația reparării pe cât posibil a atingerilor aduse drepturilor cetățenilor săi într-o anumită perioadă istorică. D. fiind natura acestei răspunderi, atragerea ei presupune și în acest caz întrunirea simultană a celor trei elemente privind:
- existența unei fapte culpabile a unei persoane – în speță, a statului – prin care s-a produs un prejudiciu;
- dovedirea prejudiciului în patrimoniul celui pretins vătămat;
- legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu;
Dacă în privința faptelor prejudiciante, legiuitorul a făcut trimitere explicită, prin actele normative adoptate, la acele măsuri cu caracter politic care au adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale, chestiunea existenței unui prejudiciu cert (material și moral) este una care implică probe sub aspectul întinderii și condițiilor producerii lui, întrucât relația de cauzalitate dintre faptă și vătămarea adusă este guvernată de o prezumție relativă ce poate fi înlăturată prin orice mijloc de probă care infirmă producerea unor consecințe negative asupra celui pretins vătămat.
In considerarea acestor argumente, vor fi apreciate ca nefondate susținerile recurentului S. R., potrivit cărora acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 și pe modificarea intervenită prin O.U.G. nr. 62/2010, ar fi lipsită de temei legal după constatarea neconstituționalității textelor prin deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1354/2010 ale Curții Constituționale, întrucât normele speciale în domeniu (Decretul-Lege nr. 118/1990, Legea nr. 214/1999 etc.) au fost întotdeauna fundamentate pe principiile care guvernează răspunderea pentru fapta culpabilă în dreptul comun, prevederile speciale doar completând, prin voința legiuitorului, cadrul general de reglementare.
Lipsa temeiului legal nu poate fi apreciată la momentul judecării cauzei, ci la data sesizării instanței, or, în speță, litigiul s-a născut sub imperiul prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, normă cu caracter special care complinește cadrul general de asumare a răspunderii statului, în contextul enunțat.
Astfel, înlăturarea unei norme cu caracter special în procedura controlului conformității ei cu legea fundamentală, realizată de Curtea Constituțională, nu creează în acest caz un vid legislativ, ci deschide posibilitatea analizării – în conformitate cu prevederile legale în vigoare – dacă persoana pretins vătămată prin condamnarea și/sau măsurile administrative cu caracter politic luate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este îndriduită să obțină și alte compensații decât cele acordate.
Aceasta înseamnă că răspunderea statului român pentru prejudiciul moral suferit de persoana pretins vătămată prin asemenea măsuri de natură politică trebuie analizată în strânsă corelare cu condițiile răspunderii instituite prin art. 998 și 999 cod civil și cu principiile de drept care reclamă evitarea unei duble reparații, asigurarea proporționalității și echității în acordarea acestor compensații și nu în ultimul rând respectarea valorii supreme de dreptate, premise reținute de astfel prin Decizia nr. 1358 din 21.10.2010 a Curții Constituționale.
Ori, în speță, este incontestabil că reclamantele nu au fost supuse direct unor vătămări morale sau patrimoniale generate de măsurile represive amintite a fi puse în aplicare asupra defunctului G. N. iar situația autorului acestora nu prezumă de plano producerea unui prejudiciu moral în persoana reclamantelor.
Pe de altă parte, măsura represivă luată asupra defunctului G. N., ca și consecințele în plan social produse asupra familiei acestuia au justificat recunoașterea morală de către stat a implicațiilor de ordin patrimonial și nepatrimonial asupra cetățenilor săi în această perioadă istorică (inclusiv prin Legea nr. 221/2009, în forma în vigoare după înlăturarea dispozițiilor apreciate ca fiind neconstituționale), cât și acordarea compensațiilor materiale stabilite prin cadrul legislativ adoptat din anul 1990.
Nu pot fi considerate ca lipsite de relevanță în plan patrimonial aceste compensații de altă natură conferite prin lege acestei persoane, câtă vreme ele conturează în aceeași măsură interesul statului de a diminua pe cât posibil atingerile aduse drepturilor celui supus măsurilor cu caracter politic, chiar dacă acesta a înțeles sau nu să le pretindă ori să le valorifice efectiv.
Așadar, împrejurarea că, în acea perioadă, autorul reclamantelor a făcut parte dintre persoanele vizate de măsurile regimului comunist, care i-au marcat existența atât în plan familial cât și profesional, a constituit motivația pentru care statul a înțeles să recunoască acesteia dreptul la plata unor compensații materiale importante pe toată durata vieții, proporționale sub aspectul cuantumului cu durata măsurii represive, suma acordată cu titlu de indemnizație fiind încasată lunar pe parcursul vieții.
Recunoașterea morală de către stat a implicațiilor de ordin patrimonial și nepatrimonial asupra cetățenilor săi în această perioadă istorică a fost prin urmare justificată de necesitatea înlăturării efectelor acestor abuzuri și a fost materializată prin măsurile dispuse pentru acordarea compensațiilor stabilite prin cadrul legislativ adoptat încă din anul 1990.
In speță, prin Hotărârea nr. 34 din 08.08.1990 a comisiei pentru aplicarea Dcretului-Lege Nr. 118/1990 s-a stabilit că perioada de detenție a defunctului G. N., 8 aprilie 1958 – 24 februarie 1960 de 1 an, 10 luni și 15 zile reprezintă 2 ani, 4 luni și 16 zile vechime neîntreruptă în muncă și în aceeași unitate și i s-a acordat pentru perioada de deținere o indemnizație de 365 lei lunar cu începere de la 01.04.1990.
Deasemeni, prin Decizia nr. 13 din 23.07.2007 emisă de Direcția de Muncă și Protecție Socială Tulcea a fost admisă cererea reclamantei G. T. și s-a stabilit calitatea acestuia de beneficiar al Decretului-Lege nr. 118/1990 cu o indemnizație lunară de 100 lei începând cu data de 01.08.2007.
Pentru toate aceste considerente, urmează a se admite în parte acțiunea și a fi obligat pârâtul la plata sumei de 18.834 lei către reclamante, cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii următoarelor bunuri confiscate: 2 boi - 4603,50 lei; o vacă - 1567,50 lei; 20 oi - 4700 lei; 1 porc - 3563 lei; un car din lemn pentru 2 capete animale - 4400 lei
Urmează a se respinge ca nefondat capătul de cerere privind daunele morale și a fi obligat pârâtul la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea având ca obiect despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 privind pe reclamantele G. T., T. E. și D. M., cu domiciliul procesual ales în G., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. FINANȚELOR P. BUCUREȘTI, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis, județul Tulcea.
Obligă pârâtul la plata sumei de 18.834 lei către reclamante, cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii următoarelor bunuri confiscate: 2 boi - 4603,50 lei; o vacă - 1567,50 lei; 20 oi - 4700 lei; 1 porc - 3563 lei; un car din lemn pentru 2 capete animale - 4400 lei;
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind daunele morale.
Obligă pârâtul la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată către reclamante.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 aprilie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. N. G. V. V.
02.05.2012
Red.jud. EN
Tehnored.DS/ex. 6
07.05.2012
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 18/2012. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Hotărâre din 25-04-2012,... → |
|---|
