Plângere contravenţională. Decizia nr. 880/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 880/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 880/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 880/2015
Ședința publică de la 16 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: C. D. A.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul I. DE S. P. C. ÎN T. R. – ISCTR cu sediul în București, ..38, sector 1 și sediul procesual ales în C., ., nr.2, ., jud.C., împotriva sentinței civile nr.2013/22.06.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata petentă . A. cu sediul procesual ales la punctul de lucru în A., ., jud.A., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că, în cauză nu s-a depus întâmpinare, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil analizat:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 03.03.2015 sub nr._, petenta S.C. I. 2003 S.R.L. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata I. DE S. P. C. ÎN T. R. – I.S.C.T.R., în principal – anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 18.02.2015, iar în subsidiar – înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei cu sancțiunea avertismentului.
La data de 27.03.2015, intimata a formulat întâmpinare, solicitând instanței de judecată respingerea plângerii contravenționale, ca nefondată și menținerea procesului-verbal contestat, ca legal și temeinic.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.2013 din 22 iunie 2015 instanța a admis în parte plângerea contravențională formulată de către petenta . A. cu sediul procesual ales în A., ., jud. A., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. P. C. ÎN T. R..
Pe cale de consecință, a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._ din data de 16.02.2015 cu sancțiunea avertismentului.
Totodată, a menținut procesul-verbal . nr._ din data de 16.02.2015, emis de I. DE S. P. C. ÎN T. R. – I.S.C.T.R., ca legal și temeinic.
P. a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, “Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.
În raport de dispozițiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora “Împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”, instanța de fond a constatat că plângerea contravențională aflată pe rol a fost introdusă cu respectarea termenului de 15 zile impus de textul legal anterior enunțat.
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 18.02.2015, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 6.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 4 pct. 61 din H.G. nr. 69/2012, sancționată de art. 7 alin. (1) lit. a) din același act normativ.
Prin actul sancționator s-a reținut că în data de 16.02.2015, ora 14:49, pe DN 22, km 178+403 m, Tulcea, petenta nu a respectat obligația de a asigura echiparea autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ și a semiremorcii cu numărul de înmatriculare_ cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora.
Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Analizând procesul-verbal contestat din punct de vedere al legalității, instanța de fond a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele, calitatea si semnătura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si data comiterii acesteia.
În ceea ce privește temeinicia actului contestat, instanța a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003, potrivit căreia procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, temeinicie si veridicitate, fiind un act administrativ întocmit de către un agent al statului pe baza propriilor constatări. Prin urmare, până la proba contrară, actul de sancționare face dovada situației de fapt reținute, sarcina probei contrare revenind petentului.
Instanța de fond a reținut și incidența dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă, respectiv să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. În acest context, sarcina instanței de judecată rămâne aceea de a asigura proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului (sancționarea faptelor antisociale) și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Instanța are în vedere și cauza I. P. c. României (28 iunie 2011) prin care Curtea a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează.
Prin prisma celor anterior expuse, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, responsabilitatea modalității efective în care acesta înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale cade exclusiv în sarcina sa. Astfel, instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
În cauză, petentul nu a făcut, prin probe, dovada unei situații de fapt contrare celei reținute de agentul constatator.
Din înscrisurile și planșele fotografice depuse la dosar, instanța de fond a reținut că autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ și semiremorca cu numărul de înmatriculare_ au montate din construcție plăcuțe care conțin masele maxime admise/autorizate, fără a conține însă mențiuni cu privire la dimensiunile maxime admise/autorizate, în sensul prevăzut de Anexa nr. 46 la O.M.T.I. nr. 1567/24.12.2013.
Prin prisma celor anterior expuse, instanța de fond a reținut că procesul-verbal contestat întrunește în cauză și condiția temeiniciei.
Însă, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora ”Sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal” și întrucât petenta și-a respectat parțial obligația prevăzută la art. 4 pct. 61 din H.G. nr. 69/2012, în sensul că autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ și semiremorca cu numărul de înmatriculare_ au montate din construcție plăcuțe care conțin masele maxime admise/autorizate, instanța de fond a apreciat că aplicarea unui avertisment este suficientă sub aspectul responsabilizării petentei pe viitor și oportună sub aspectul asigurării unei proporționalități efective între fapta săvârșită și gravitatea sancțiunii aplicate.
În acest sens, instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, potrivit cărora avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel I. DE S. P. C. ÎN T. R. – I.S.C.T.R.
Se susține în motivarea apelului că art.21 alin.3 din O.G.R. 2/2001 stipulează că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ, în speță acesta fiind H.G.R. 69/2012 cu modificările și completările ulterioare, act normativ ce nu prevede aplicarea sancțiunii „avertisment” pentru nicio contravenție, ci numai aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale.
Învederează apelantul că dacă legiuitorul ar fi considerat ca această contravenție ar fi avut un grad scăzut de pericol social al faptei ar fi prevăzut expres în cuprinsul acestui act normativ și posibilitatea aplicării amenzii contravenționale alternativ cu sancțiunea „avertisment”, așa cum a prevăzut expres și în cuprinsul altor acte normative.
Menționează apelantul că nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora reprezintă la ora actuală una dintre cele mai grave contravenții din domeniul transporturilor rutiere, având grad ridicat de pericol social al faptei.
Consideră apelantul că nu este normal, legal și moral să se înlocuiască cu „avertisment” una dintre cele mai grave contravenții din domeniul transporturilor rutiere, cu un grad de pericol social al faptei.
Raportat la cele prezentate, solicită apelantul admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii plângerii ca nefondată și menținerea procesului-verbal de contravenție, ca fiind temeinic și legal întocmit.
Intimata petentă . A. nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, se constată că apelul este întemeiat.
După cum s-a reținut și de către organul constatator, autovehiculul aparținând societății petente era prevăzut cu plăcuțe din care rezultă doar masele maxime admise/autorizate, fără însă a fi prevăzute și dimensiunile maxime admise/autorizate.
În aceste condiții, societatea contravenientă avea obligația de a monta o plăcuță cu valorile dimensiunilor, într-un loc accesibil, în apropierea plăcuței producătorului în care sunt menționate masele maxime autorizate.
O atare obligație revenea în sarcina societății începând cu a zecea zi după data până la care trebuia efectuată prima inspecție tehnică periodică pentru menținerea în circulație, iar în speță această inspecție a fost efectuată la data de 10-09-2014, dată de la care s-a rămas în pasivitate sub acest aspect, în luna februarie 2015 intervenind constatarea faptei contravenționale.
Mai mult, societatea nici nu a dovedit că, ulterior constatării, și-a îndeplinit obligația impusă de lege, situație ce ar fi justificat o reindividualizare a sancțiunii, așa încât împrejurarea că erau prevăzute plăcuțele cu masele maxime admise nu conturează un pericol social mai redus al faptei, ambele elemente fiind deopotrivă de importante deoarece permit verificările în consecință și asigură siguranța traficului rutier.
Având în vedere importanța respectării maselor și a dimensiunilor maxime admise pentru siguranța traficului rutier, regăsită în limitele minime și maxime prevăzute de lege pentru săvârșirea acestei contravenții, în opinia instanței de apel, nu se justifică în cauză aplicarea sancțiunii avertismentului.
P. argumentele expuse, Tribunalul va admite apelul promovat și va schimba în tot hotărârea atacată în sensul că se va respinge ca nefondată plângerea contravențională.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul I. DE S. P. C. ÎN T. R. – ISCTR cu sediul în București, ..38, sector 1 și sediul procesual ales în C., ., nr.2, ., jud.C., împotriva sentinței civile nr.2013/22.06.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata petentă . A. cu sediul procesual ales la punctul de lucru în A., ., jud.A., având ca obiect plângere contravențională.
Schimbă în tot sent.civ.nr.2013/22-06-2015 a Judecătoriei Tulcea în sensul că respinge plângerea ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
S. G. C. D. A. L. R.
Jud.fond AMR
Red./tehnored.jud.CDA/11-11-2015
Gref.șed.LR/4 ex./.>
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 25-04-2012,... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 962/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
