Drept de retenţie. Decizia nr. 790/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 790/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 790/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.790
Ședința publică de la data de 10 decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător E. N.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei apel civil în rejudecare privind pe apelanții-pârâți M. T. P. P., cu sediul în mun. T., . și C. L. al MUNICIPIULUI T.-DIRECȚIA de ÎNTREȚINERE și A. PATRIMONIU, cu sediul în mun. T., ., împotriva sentinței civile nr.2857/11.10.2010 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ având ca obiect „drept de retenție în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. R. (decedată) prin moștenitori legali C. M., cu domiciliul în mun. C., Bulevardul 1 Mai, nr.3, ., . L. C., cu domiciliul în mun. București, ., ., ..
Dezbaterile asupra apelului civil au avut loc în ședința publică din 03 decembrie 2014, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea la data de 10 decembrie 2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față:
P. cererea înregistrată la Judecătoria T. sub nr. 2609/327/17 mai 2007, reclamanta C. R., în contradictoriu cu pârâții M. T., prin P., și C. L. T. - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI A. PATRIMONIU T. (D.I.A.P), a formulat contestație împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 390/2007 al B.E.J. V. I..
Judecătoria T. prin sentința civilă nr. 171/20 ianuarie 2009 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. local T. prin D.I.A.P., prin concluziile scrise depuse la data de 21 noiembrie 2008 și a respins cererea pentru lipsa calității procesuale pasive.
Tribunalului T. prin decizia civilă nr. 103/11 iunie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei, însă, prin decizia civilă nr. 400/C/18 noiembrie 2009 a Curții de Apel C., reținându-se calitatea procesuală pasivă a pârâtului, s-a dispus admiterea recursului reclamantei, casarea sentinței și a deciziei atacate, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei T..
Pe rolul Judecătoriei T., s-a format dosarul nr._ .
Reclamanta la data de 16 decembrie 2008 a formulat o nouă cerere ce formează obiectul dosarului nr. 6107/327/ 16 decembrie 2008 al Judecătoriei T., cerere prin care a chemat în judecată M. T., prin P. și C. local al mun. T., solicitând obligarea acestora la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului din T., .. 18 și instituirea unui drept de retenție până la fata efectuării plății.
C. L. al mun. T. la data de 24 februarie 2009 a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată motivat de faptul că reclamanta a efectuat respectivele îmbunătățiri fără acordul proprietarului și fără aprobările prevăzute de lege.
Pârâtul M. T. la termenul din 23 aprilie 2009, prin apărător a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar instanța a unit excepția prescripției și excepția lipsei calității procesuale pasive cu fondul cauzei.
Instanța la termenul din 8 aprilie 2010 a dispus conexarea dosarului nr._, la dosarul nr. 6107/327/16 decembrie 2008.
Reclamanta a învederat la termenul din 2 septembrie 2010 faptul că înțelege să renunțe la judecată cu privire la pârâtul M. T., prin P..
Judecătoria T. prin sentința civilă nr. 2857 pronunțată la data de 11.10.2010, în dosarul nr._ a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. local T. – D.I.A.P. și pe cea a prescripției dreptului la acțiune, ca nefondate.
În temeiul art. 246 din Codul de procedură civilă, instanța a luat act că reclamanta renunță la judecată cu privire la pârâtul M. T., prin P..
A fost admisă cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul C. L. T. și s-a dispus obligarea pârâtul C. L. T. la plata către reclamantă a sumei de 226.800 lei, cu titlul de drept de creanță, iar în conformitate cu prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, la plata sumei de 10.560 lei cheltuieli de judecată, dispunându-se și instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei C. R. asupra imobilului situat în T., .. 18 până la achitarea sumei reprezentând drept de creanță.
Pentru a se adopta această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. local al mun. T., instanța de fond a constatat că problema calității procesuale a respectivei pârâte a fost soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 400/C/18 noiembrie 2009 a Curții de Apel C., statuare obligatorie pentru instanța de rejudecare.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că aceasta nu este întemeiată, deoarece, atât timp cât reclamanta se află în posesia îmbunătățirilor aduse imobilului, termenul de prescripție nu a început să curgă. Aceasta, deoarece, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Pe fondul cererii formulate în contradictoriu cu C. L. al municipiului T., instanța a reținut că prin Decizia civilă nr. 762/13 noiembrie 2006 a Tribunalului T. s-a constatat încetat contractul de închiriere nr. 327/1992 încheiat între R.A.G.C.L. T. și C. R., având ca obiect imobilul situat în T., .. 18, imobil ce se afla în posesia reclamantei sub formă de locațiune încă din anul 1976. S-a reținut și faptul că, prin aceeași decizie, s-a dispus și evacuarea reclamantei din respectivul imobil.
Instanța de fond a reținut din probele administrate în cauză că, din anul 1976 și până la data pronunțării deciziei de evacuare reclamanta, singură sau împreună cu fostul său soț, au efectuat îmbunătățiri asupra imobilului, îmbunătățiri identificate de experții C. H. și L. G. V. cu ocazia efectuării expertizei tehnice imobiliare, valoarea lor fiind de 226.800 lei.
S-a reținut și susținerea pârâtei că aceste îmbunătățiri au fost efectuate fără acordul său și fără autorizațiile prevăzute de lege.
În ce privește autorizațiile, instanța a arătat că potrivit dispozițiilor Legii nr. 50/1991, efectuarea de construcții sau de lucrări fără autorizație constituie contravenție, termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunii fiind de 2 ani și nicidecum efectuarea unor astfel de construcții nu poate conduce la pierderea dreptului de proprietate al reclamantei față de aceste lucrări.
Referitor la acordul proprietarului imobilului închiriat, instanța de fond a considerat că, prin nedespăgubirea reclamantei cu contravaloarea cheltuielilor utile și necesare, ar rezulta nu o îmbogățire a reclamantei fără justă cauză, așa cum susține pârâta, ci, dimpotrivă, o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei, proprietară a imobilului și care nu s-a îngrijit de efectuarea acestor lucrări.
A constatat prima instanță că, din declarația martorului P. C., rezultă că reclamanta s-a adresat pârâtei pentru a obține acordul pentru efectuarea lucrărilor și i s-a răspuns să efectueze lucrările, urmând a fi despăgubiți ulterior iar din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că fără efectuarea acestor îmbunătățiri imobilul nu ar mai fi existat în prezent, dovedindu-se astfel că aceste lucrări erau necesare și utile.
În ce privește expertiza tehnică, instanța a constatat că, în cauză, s-au efectuat 3 expertize, însă a fost luată în considerare ultima expertiză, efectuată de experții C. H. și L. G. V., celelalte expertize fiind apreciate, ca nefiind corespunzătoare.
Întrucât între acest drept de creanță și imobil există o legătură directă, fiind un debitum cum re iunctum, instanța a considerat că este întemeiat și capătul de cerere privind dreptul de retenție, motiv pentru care a instituit în favoarea reclamantei un drept de retenție asupra imobilului până la achitarea dreptului de creanță de către pârâtă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel pârâții C. L. T. și M. T., prin P., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
P. Decizia civilă nr. 29/09.03.2011, pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul T. a respins apelul declarat de apelanții-pârâți M. T., prin P., și C. L.-D.I.A.P T., în contradictoriu cu intimata reclamantă C. R., ca nefondat.
P. Decizia nr. 230 pronunțată la data de 14.03.2012 în dosarul_ al Curții de Apel C. s-a dispus admiterea recursului civil promovat de recurenții pârâți M. T., prin P. și C. L. -D.I.A.P T., casarea deciziei civile nr. 29/09.03.2011 și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului T..
Pe rolul Tribunalului T. s-a format dosarul nr._ .
Soluționând cauza, Tribunalul T. prin decizia civilă nr. 42 din data de 24 aprilie 2013 a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâtul M. T., prin P., împotriva sentinței civile nr. 2857/11.10.2010, a admis apelul promovat de pârâtul C. L.-D.I.A.P. T. și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâtul C. L. T.-D.I.A.P. T. la plata sumei de 226.000 lei către reclamantă cu titlu de drept de creanță.
De asemenea, a menținut restul dispozițiilor ca legale și temeinice și a obligat apelantul-pârât M. T., prin P., să plătească intimatei-reclamantei C. R. suma de 200 lei cheltuieli de judecată în apel.
Tribunalul T. a reținut că, față de îndrumările deciziei de casare privitoare la regimul juridic incident categoriilor de lucrări aduse imobilului a fost efectuat un supliment de expertiză în funcție de opțiunea exprimată, conform art. 494 din Codul civil, de către apelantul Consiliu L. T. prin Adresa nr._/13.11.2012, aflată la fila 23 a dosarului, în sensul despăgubirii intimatei cu sporul de valoare dobândit, ca urmare a lucrărilor efectuate la imobilul situat în T., .. 18.
Astfel, din Raportul de expertiză aflat la fila 43 a dosarului, rezultă că valoarea de circulație a îmbunătățirilor, constând în lucrări de terasamente a terenului în pantă pronunțată și a zidului de protecție contra alunecărilor de teren, lucrări de îmbunătățiri interioare la locuința veche, extinderea locuinței și edificarea de anexe tehnico-gospodărești, este în total de 226.000 lei.
Valoarea de circulație a fost calculată prin afectarea valorii tehnice actualizate cu coeficienții de individualizare determinați în Buletinul documentar E.T. nr. 103/2007, adăugându-se procentele corespunzătoare pentru amplasare centrală, existența curții și grădinii, fiind scăzut procentul ce derivă din nevoia executării lucrărilor de reparație a structurii și finisajelor, precum și procentul de afectare a investițiilor de criza globală.
De asemenea, s-a mai reținut că, dispozițiile O.U.G. nr. 40/1999, nu pot fi aplicate convenției încheiate în anul 1976 și nici celei din anul 1992, dat fiind principiul neretroactivității legii civile, motiv pentru care în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile Legii nr. 114/1996.
M. T. prin P. și C. L. T.-Direcția de Întreținere și A. Patrimoniu, în termen legal, au declarat recurs împotriva acestei hotărâri, apreciind că soluția atacată a fost pronunțată cu încălcarea greșită a legii.
Recurenții au arătat că deși motivul casării cu trimitere a fost acela de a se suplimenta probatoriul cu un nou raport de expertiză /supliment la raportul efectuat în vederea stabilirii, în funcție de opțiunea proprietarului, a variantei de despăgubire prevăzute în ipoteza reglementată de art. 494 cod civil 1865, noua decizie în apel nu se conformează acestor îndrumări din recurs și ignoră opțiunea proprietarului, exprimată prin adresa nr._/13.11.2012 a Consiliului L. T. (în sensul de a fi despăgubit cu sporul de valoare dobândit de imobil prin lucrările efectuate la imobilul din mun. T., .. 18).
Astfel, dacă în expertiza efectuată în anul 2008 de către experții C. și L. s-a concluzionat că reclamanta trebuie despăgubită cu suma de 226.800 lei (în condițiile în care au fost adiționate în mod nepermis metodele de despăgubire prevăzute de art. 494 Cod civil 1865), în noua expertiză-supliment sporul de valoare dobândit a fost calculat la 226.000 lei – rezultând așadar doar o diferență de 800 lei între cele două evaluări. Recurenții au arătat că în prima expertiză, efectuată anterior casării, experții au adiționat valorile ce rezultau din stabilirea materialelor încorporate și evaluarea muncii depuse, pe de o parte, precum și din sporul de valoare dobândit de teren, pe de altă parte; că este de neînțeles cum aceiași experți, după ce au analizat construcțiile noi, au stabilit că doar sporul de valoare este de 226.000 lei, deci, la o diferență de doar 800 lei.
Recurenții au susținut că imobilul în discuție este compus dintr-o clădire veche cu suprafața totală de 41,32 mp, încăperi noi de 31,10 mp și anexe gospodărești noi de 78,50 mp, fiecare dintre acestea având un regim diferit în privința despăgubirii constructorului de bună-credință.
S-a conchis în recurs în sensul că, deși experții au avut de analizat două aspecte diferite, au copiat concluziile primei lor lucrări, prezentând în rejudecare în fapt prima lucrare, efectuată în anul 2008, cu o valoare modificată neesențial.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate de către M. T., recurenții au solicitat să se aibă în vedere înscrisurile depuse la fila 134, în anul 2009 plățile cu acest titlu fiind efectuate de către C. L. T..
Intimata reclamantă C. R. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate. S-a arătat că aceste critici constituie în realitate obiecțiuni asupra raportului de expertiză nou întocmit, care însă au fost înlăturate motivat de către instanța de apel.
Intimata a mai arătat că valoarea de circulație a fost calculată prin afectarea valorii tehnice actualizate cu coeficienții de individualizare determinați potrivit Buletinului documentar E.T. 103/2007.
P. Decizia nr. 335/C pronunțată la data de 03 iulie 2013 în dosarul_ al Curții de Apel C. s-a dispus admiterea recursului civil promovat de recurenții pârâți M. T., prin P. și C. L. - D.I.A.P T., casarea deciziei civile nr. 42 din 24 aprilie 2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului T..
S-a reținut de către instanța de control judiciar că, în ceea ce privește criticile formulate, acestea se circumscriu temeiurilor de reformare reglementate prin art. 304 pct. 7 cod proc. civilă 1865 (,,când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii…’’) și respectiv, pct. 9 (,,când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal…’’).
S-a mai reținut că, dreptul la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale impune recunoașterea dreptului părților din proces de a se apăra, de a-și prezenta punctul de vedere în legătură cu mijloacele de probă, dar și de a cunoaște în final care au fost argumentele (raportate la situația de fapt reținută și fondate pe temeiurile în drept incidente) pe care și-a întemeiat judecătorul soluția.
O motivare ambiguă, cu trimitere formală la probatoriu ori lipsită de coerență în evaluarea situației de fapt prin prisma normei de drept incidente, nu va putea satisface cerința dată de art. 261 alin. 1 pct. 5 cod proc. civilă, deschizând posibilitatea reformării ei conform art. 312 alin. 3 cod proc. civilă.
În speță, conform deciziei de casare pronunțate de Curtea de Apel C. la 14 martie 2012, în situația în care sunt incidente dispozițiile art. 494 alin. ultim Cod civil 1865, pentru construcțiile noi edificate de un terț de bună-credință asupra terenului altei persoane și pe care proprietarul înțelege să le păstreze, cel din urmă are fie dreptul de a restitui valoarea materialelor și prețul muncii, fie de a plăti o sumă egală cu aceea a creșterii valorii fondului.
Expertiza judiciară urma așadar să lămurească, în raport de normativele aplicabile, care este valoarea actualizată a îmbunătățirilor aduse construcției vechi (și care se supun regimului dat de art. 1420-1421 Cod civil), precum și care este sporul de valoare adus fondului titularului dreptului de proprietate pe care terțul chiriaș a edificat construcții noi (care se supun regimului juridic dat de art. 494 Cod civil 1865).
Asupra acestor aspecte au fost de altfel depuse obiecțiuni la termenul din 13 martie 2013, care însă au fost respinse fără nici o argumentație, conform încheierii pronunțate la aceeași dată. Mai mult decât atât, motivele obiective pentru care expertiza contrară cerută de apelanții pârâți potrivit art. 212 alin. 2 cod procedură civilă a fost înlăturată ca neconcludentă nu se regăsesc nici în cuprinsul deciziei recurate – fapt care face imposibilă exercitarea în recurs a controlului de legalitate.
Or, în măsura în care încă de la momentul depunerii primului raport de expertiză al experților L. V. și C. H. s-a evocat de către pârâți faptul că nu pot fi avute în vedere datele din cataloagele RPC /1981, anexă la Decretul nr. 256/1984, act normativ abrogat prin art. 73 din Legea nr. 114/1996, instanța de apel avea obligația să verifice această apărare, în condițiile în care și noul raport de expertiză indică trimiterea la aceleași normative. Cum normele de îndrumare evocate în expertiza depusă la 12.02.2013 nu apar publicate în Monitorul Oficial partea I, instanțele au obligația să analizeze dacă aceste normative sunt sau nu în vigoare, dacă se aplică obiectivului încuviințat ori vizează alte criterii de evaluare (vânzare spații locative din fondul statului, determinarea chiriei etc.).
O atare evaluare nu implică cenzurarea competenței expertului judiciar, ci doar desăvârșirea judecății asupra fondului litigiului – ceea ce presupune menținerea ori înlăturarea motivată a oricăror susțineri pertinente în legătură cu probele administrate.
De asemenea, instanța de control judiciar a reținut și faptul că, dacă pentru construcția veche urmau a fi evaluate judiciar îmbunătățirile aduse de locatar, pentru terenul liber asupra căruia cel din urmă a edificat construcții noi urma a se determina nu valoarea lor actualizată, ori valoarea adiționată a materialelor încorporate și a manoperei, ci sporul de valoare adus fondului (adică, terenului pe care au fost edificate acestea). Aceasta a fost de altfel și opțiunea titularului dreptului de proprietate asupra terenului, conform adresei din 13.11.2012. prin urmare, expertiza nu putea avea în vedere evaluarea actualizată a noilor construcții, ci determinarea valorii terenului ocupat de noile construcții ori amenajări.
Expertiza L.-C. evaluează însă, ca în precedent, toate construcțiile și amenajările aduse terenului curții și vechii construcții, aplicând în două etape coeficienți de actualizare și ajungând în esență la aceeași valoare ca și în prima lor lucrare, depusă în dosarul primei instanțe.
Ca atare, pe rolul Tribunalului T. s-a format dosarul nr._ .
La termenul de judecată din data de 16 decembrie 2013, urmare a decesului intimatei-reclamante C. R. așa cum rezultă din certificatul de deces . Nr._ (fila 45), instanța de apel a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor C. M. și C. L.-C..
Analizând actele și lucrările dosarului, în limitele stabilite de instanța de control judiciar și date de normele procedurale aplicabile, în rejudecare, instanța constată următoarele:
Inițial, potrivit contractului de închiriere nr. 1962 din 07 octombrie 1976, I.J.G.C.L. T. a pus la dispoziția numitului C. C. fostul soț al numitei C. R. și tată al numiților C. M. și C. L. C., cu titlu de închiriere o locuință formată din trei camere și dependințe, situată în municipiul T., perioada închirierii fiind de 5 ani, respectiv 1976-1981, în imobil locuind cinci persoane.
După cutremurul din anul 1977, imobilul în cauză a suferit avarii însemnate, devenind de nelocuit și fiind propus pentru demolare, astfel încât cei doi soți l-au reparat efectuând o . lucrări necesare. Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că imobilul se află într-o stare avansată de degradare, neputând fi locuit, iar fără reparațiile respective ar fi trebuit să fie demolat.
Mai apoi, pentru același imobil și pentru o perioadă de cinci ani R.A.G.C.L. T. și C. R. au încheiat un nou contract de închiriere, înregistrat sub nr. 327 din 22 aprilie 1992, contract în anexa căruia la litera A sunt stipulate obligațiile ce revin proprietarului, între care este inserată și obligația de efectuare a lucrărilor de întreținere, reparații, înlocuiri parțiale și totale la toate elementele de construcții de la părțile exterioare ale clădirii și ale anexelor gospodărești, astfel încât să asigure buna conservare și funcționare a clădirii pe toată durata de serviciu a acesteia.
În ultimul alineat al anexei se arată că, în cazul neîndeplinirii de către proprietar a obligațiilor pe care le are cu privire la întreținerea și repararea clădirii închiriate, lucrările necesare pot fi executate de chiriaș în contul proprietarului. Chiriașul va putea executa aceste lucrări dacă degradarea produsă este de natură să afecteze folosința normală a clădirii sau locuinței și numai atunci când proprietarul, la sesizarea scrisă a chiriașului, nu a luat măsuri de executare a lucrării în termen de 30 de zile de la înregistrarea sesizării, proprietarul urmând a face decontarea lucrărilor.
În speță, C. C. a informat locatorul despre necesitatea efectuării lucrărilor, element de fapt cunoscut de acesta care a acceptat ca lucrările să fie efectuate de locatar, urmând a se realiza ulterior o compensare, însă aceasta nu s-a mai realizat.
Se observă că lucrările de reparații și consolidare făcute de soții C. reprezintă lucrări ce cădeau în sarcina proprietarului în baza contractului, fiind necesare conservării și bunei funcționări a cădirii, iar îmbunătățirile aduse reprezintă cheltuieli necesare și utile care trebuie de asemenea plătite celui care le-a făcut.
Conform art. 1420 din vechiul Cod civil locatorul este dator, prin însăși natura contractului, fără să fie trebuință de nicio stipulație specială de a-l menține în stare de a putea servi la întrebuințarea pentru care a fost închiriat sau arendat, de a face ca locatarul să se poată folosi neîmpiedicat în tot timpul locațiunii.
De asemenea, potrivit art. 1421 Cod civil în cursul locațiunii, trebuie să facă acele reparații ce pot fi necesare, afară de micile reparații (reparații locative) care prin uz sunt în sarcina locatarului.
Defuncta C. R. a probat efectuarea unor cheltuieli necesare și utile determinate de edificarea unor construcții sau împrejmuiri noi destinate normalei utilizări a imobilului, cheltuieli care sporesc valoarea lucrului și pentru care moștenitorii defunctei au dreptul la desdăunare conform art. 494 Cod civil, autorii lor fiind constructori de bună-credință.
Conform îndrumarului deciziei de casare, dacă pentru construcția veche urmau a fi evaluate judiciar îmbunătățirile aduse de locatar, pentru terenul liber asupra căruia cel din urmă a edificat construcții noi urma a se determina nu valoarea lor actualizată ori valoarea adițională a materialelor încorporate și a manoperei, ci sporul de valoare adus fondului-adică terenului pe care au fost edificate acestea.
În această ordine de idei, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert H. F. (filele 79-85 din dosar) s-a stabilit că valoarea îmbunătățirilor aduse construcției vechi este de 44 763 lei, iar sporul de valoare adus terenului este de 108 000 lei.
În altă ordine de idei, în ceea ce privește apelul declarat de către M. T. prin P. se cuvin a fi observate următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a numitei C. R., nu este vorba despre o nepronunțare a primei instanțe întrucât o asemenea excepție nu a fost invocată, ci s-au făcut o . considerații cu privire la calitatea acesteia cu prilejul concluziilor asupra fondului cauzei.
Nici critica legată de neacordarea unor eventuale cheltuieli de judecată nu este întemeiată, nefiind identificată vreo dovadă depusă la dosar în acest sens. Onorariul de avocat pretins a fost achitat de C. L., acest aspect urmând a fi analizat ulterior.
În raport de toate aceste argumente instanța va respinge apelul declarat de către apelantul-pârât M. T. prin P., ca nefondat.
Revenind la apelul declarat de către apelantul-pârât C. L. T.-D.I.A.P. acesta urmează a fi admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței civile atacate, în sensul că instanța va obliga pârâtul C. L. al Municipiului T. la plata sumelor de 44.763 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse construcției vechi și la 108.000 lei reprezentând contravaloarea sporului de valoare adus terenului.
Totodată, instanța va păstra restul dispozițiilor hotărârii atacate.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă instanța va obliga intimații la plata sumei de 5200 lei, cheltuieli de judecată către apelantul C. L. al Municipiului T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelantul-pârât M. T. prin P., cu sediul în mun. T., ., împotriva sentinței civile nr.2857 din 11 octombrie 2010 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. R. (decedată) prin moștenitori legali C. M., cu domiciliul în mun. C., Bulevardul 1 Mai, nr.3, ., . L. C., cu domiciliul în mun. București, ., ., ..
Admite apelul civil formulat de pârâtul C. L. al MUNICIPIULUI T.-Direcția de Întreținere și A. Patrimoniu, cu sediul în mun. T., ., împotriva sentinței civile nr.2857/11.10.2010 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. R. (decedată) prin moștenitori legali C. M., cu domiciliul în mun. C., Bulevardul 1 Mai, nr.3, ., . L. C., cu domiciliul în mun. București, ., ., ..
Schimbă în parte sentința civilă nr. 2857/2010 în sensul că obligă pârâtul C. L. al Municipiului T. la plata sumelor de 44.763 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse construcției vechi și la 108.000 lei reprezentând contravaloarea sporului de valoare adus terenului.
Păstrează restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Obligă intimații la plata sumei de 5200 lei, cheltuieli de judecată către apelantul C. L. al Municipiului T..
Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2014.
Președinte, R. A. V. | Judecător, E. N. | |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ.jud. A.I.
Red./dec.civ.jud.RAV/08.01.2015
Tehnored.gref.DB/09.01.2015/ 6ex.
..apelanți/2 ex. intimați.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 773/2014. Tribunalul TULCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 792/2014. Tribunalul TULCEA → |
|---|
