Contestaţie la executare. Decizia nr. 792/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 792/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 792/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 792
Ședința publică de la data de 10 Decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelanta-intimată U. A. T. ORAȘUL S., cu sediul în S., .. 180, județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr.2026 din data de 04 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare”, în contradictoriu cu intimatul-contestator D. V., cu domiciliul în mun. Tulcea, ..16 și domiciliu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat M. P., situat în Tulcea, ., nr. 1, ..
Dezbaterile asupra apelului civil au avut loc în ședința publică din data de 26.11.214, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise și având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 03.12.2014 și ulterior la data de 10 decembrie 2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 22.05.2014 sub nr._ contestatorul D. V. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu U. A. T. orașul S., împotriva titlului executoriu nr. 2392-18 și a somației nr. 2392/18 din data de 5.05.2014 emise de Primăria orașului S., solicitând anularea acestora.
În motivarea în fapt a acțiunii, contestatorul a arătat că prin actele de executare contestate s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale în cuantum de 578 lei reprezentând chirie folosință teren, dar acestea sunt nelegale, întrucât contractul de închiriere nu poate constitui titlu de creanță potrivit legislației fiscale. A mai precizat că sumele respective nici nu sunt datorate, întrucât intimata nu și-a îndeplinit principala obligație contractuală, de a-i preda bunul închiriat.
În drept au fost invocate prevederile 172 din O.G. nr. 92/2003, iar în susținerea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri (filele nr. 8 - 18).
Legal citată, intimata U. A. T. orașul S. nu a formulat întâmpinare. A depus la data de 6.06.2014 o cerere prin care a arătat că titlul executoriu și a somația au fost emise dintr-o eroare a sistemului informatic, motiv pentru care s-a procedat la anularea acestora, iar în aceste condiții acțiunea rămâne fără obiect.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr.2026 din 04 iulie 2014 a admis contestația la executare și a dispus anularea titlului executoriu nr. 2392-18 și a somației nr. 2392/18 din data de 5.05.2014 emise de Primăria orașului S., precum și actele de executare subsecvente.
De asemenea, a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestator în sumă de 450 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, la data de 5.05.2014 Primăria orașului S. a emis pe numele contestatorului D. V. titlul executoriu nr. 2392-18 și somația nr. 2392/18 pentru plata sumei de 578 lei reprezentând chirie folosință teren.
Intimata nu a depus înscrisurile de la dosarul de executare, dar a precizat că executarea silită a fost pornită în mod greșit și a procedat la anularea actelor de executare contestate.
Potrivit art. 172 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală ”Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”, iar potrivit art. 172 alin. 3 ”Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.
Referitor la obligațiile fiscale ce fac obiectul actelor de executare contestate, prima instanță a constat că acestea reprezintă în totalitate sume datorate în baza unui contract de închiriere.
Astfel, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 „Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”, iar conform alin. 11 „…cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii”.
Art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 definește titlul de creanță ca fiind „actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii”, fiind enumerate de legiuitor înscrisurile care pot fi titluri de creanță.
În privința actelor de executare ce fac obiectul cauzei, prima instanță a reținut că potrivit art. 141 alin. 12 din O.G. nr. 92/2003 „executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
S-a constat că intimata nu a emis nici un titlu de creanță fiscală pentru sumele datorate de contestator în baza raporturilor juridice contractuale și nici nu a existat vreo hotărâre judecătorească care să dea posibilitatea executării silite a debitului.
De asemenea, prima instanță a constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la cheltuielile efectuate cu plata taxei judiciare de timbru, s-a reținut că, potrivit art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 sumele achitate cu titlu de taxe de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului „când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă” și, pe cale de consecință, nu poate fi obligată intimata la plata taxei judiciare de timbru achitată de contestator, acesta având dreptul la restituire în situația în care acțiunea sa este admisă prin hotărâre judecătorească definitivă.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel intimata, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A arătat apelanta că, instanța de fond nu a luat act de faptul că autoritatea locală, înainte de primul termen de judecată, a comunicat atât instanței de judecată cât și contestatorului ca s-a autosesizat cu privire la eroarea săvârșită și că a procedat la anularea celor doua acte de executare silită emise în sarcina contestatorului.
Astfel, s-a arătat că, la data de 05.05.2014 Serviciul de Impozite si Taxe Locale din cadrul instituției Primaria orașului S. a procedat la emiterea titlurilor executorii și somațiilor pentru debitorii restanți înscriși în evidentele fiscale ale instituției, cum programul informatic, utilizat pentru evidența fiscală, nu face diferența între debitori ale căror debite reprezintă creanțe fiscale și debitori ale căror debite sunt de alta natura și care rezultă din rapoarte juridice contractuale, au fost emise automat titluri executorii și somații și pentru debitorii care datorau sume reprezentând chirii/ redevențe ca rezultat al unor raporturi juridice contractuale.
Chiar și în aceste condiții, instanța de judecată, în mod nejustificat, în loc să constate contestația la executare ca fiind rămasă fără obiect, deoarece autoritatea emitentă procedase deja la anularea actelor de executare, nu a ținut cont de actele de anulare emise și a judecat cauza dispunând încă odată anularea actelor de executare în cauză.
De asemenea, apelanta a mai arătat că, pentru a dispune astfel, instanța de judecată a fost într-o grava eroare întrucât, așa cum rezulta din încheierea din data de 25.06.2014, fără să analizeze documentele depuse de instituție în susținerea solicitării de constatare a rămânerii fără obiect a acțiunii contestatorului, a luat în considerare doar susținerea părții adverse, respectiv aceea ca nu poate fi primită cererea formulată în lipsa existenței unui proces verbal de anulare a actelor de executare, ori în situația dată instituția nu numai că a constatat eroarea săvârșită, ci a procedat și la emiterea Dispoziției Primarului orașului S. nr. 170/04.06.2014 privind anularea titlului executoriu, act administrativ care și-a produs deja efectele.
Mai mult, autoritatea publica locală nu și-a recuperat nici chiria datorată de către contestator, dar mai datorează și cheltuieli de judecată către acesta, în mod nejustificat si nelegal.
În concluzie, apelanta a solicitat admiterea apelului și desființarea în tot a sentinței civile atacate.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 470, art. 471 din noul Cod de Procedură Civilă.
Intimatul D. V. a formulat și depus la dosar întâmpinare (filele 14-15) prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, arătând în esență că, hotărârea atacată este legală și temeinică.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este nefondat potrivit celor ce succed.
Inițial, la data de 5.05.2014 apelanta Primăria Orașului S. a emis pe numele intimatului D. V. titlul executoriu nr. 2392-18 și somația nr. 2392/18 pentru plata sumei de 578 lei reprezentând chirie folosință teren.
Potrivit art. 172 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, iar conform art. 172 alin. 3 contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Conform art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 11 cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.
Art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 definește titlul de creanță ca fiind actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
Conform art. 141 alin. 12 din O.G. nr. 92/2003 executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
În aceste coordonate, susținerile apelantei potrivit cărora prima instanță ar fi fost într-o gravă eroare, desființând acte și proceduri inexistente nu pot fi primite de maniera în care au fost făcute, decizia nr. 170/04.06.2014 fiind depusă la dosar abia în calea de atac a apelului, prima instanță neavând cunoștință de aceasta.
Mai mult, conform art. 2 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, și art. 702 alin. 2 din Codul de procedură civilă, executarea silită încetează printr-un act emis în dosarul de executare, act care se comunică de îndată debitorului.
Se cuvine a fi observat că în speță nu există dovada comunicării respectivei dispoziții către debitor, așa cum prevăd dispozițiile legale mai sus amintite.
Nici critica legată de acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță nu poate fi primită în condițiile în care la baza acordării acestora stă culpa procesuală, în speță fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acestei cereri, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelul ca nefondat și a păstra hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de către apelanta-intimată U. A. T. ORAȘUL S., cu sediul în orașul S. .. 180, județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr.2026 din data de 04 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare”, în contradictoriu cu intimatul-contestator D. V., cu domiciliul în municipiul Tulcea, ..16 și domiciliu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat M. P., situat în municipiul Tulcea, ., nr. 1, ., ., ca nefondat.
Păstrează hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică la data de 10 decembrie 2014.
Președinte, Judecător,
Ș. R. R. A. V.
Grefier,
D. B.
Red.sent.civ.jud. G.N.
Red./ dec.civ.jud.R.A.V./16.12.2014
Tehnored.gref.D.B./gref. G.R./18.12.2014/4ex.
..apelantă/1 ex. intimat.
| ← Drept de retenţie. Decizia nr. 790/2014. Tribunalul TULCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 812/2014. Tribunalul TULCEA → |
|---|
