Fond funciar. Decizia nr. 798/2012. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 798/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 05-12-2012 în dosarul nr. 798/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 798
Ședința publică de la 05 decembrie 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Judecător C. B.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta R. E., cu domiciliul în ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 11 din data de 31 iulie 2012, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. J. pentru S. D. de P. PRIVATA asupra TERENURILOR TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea și C. L. pentru S. D. de P. PRIVATA asupra TERENURILOR MAHMUDIA, cu sediul în ..
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 28 noiembrie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 05 decembrie 2012, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 28.02.2012 sub nr._ revizuienta R. E., în contradictoriu cu intimații C. Județeană pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor Tulcea și C. Locală pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor Mahmudia, a solicitat instanței revizuirea Sentinței civile nr. 1687/20.05.2009 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, să se schimbe în tot hotărârea atacată în sensul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice de admitere a acțiunii și de reconstituire a dreptului de proprietate.
În fapt, revizuienta a motivat că prin Sentința civilă nr. 1687/20.05.2009 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, instanța a respins cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate cu motivarea că hotărârea nr. 54/04.11.2005 a comisiei locale și hotărârea nr. 1772/23.11.2006 a comisiei județene sunt temeinice și legale, aspect ce nu este susținut prin prisma noilor dovezi obținute de la Arhivele Naționale. A mai arătat revizuienta că în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că i-a fost reconstituit tot dreptul de proprietate, respectiv suprafața de 12 ha, deși corect ar fi fost să i se reconstituie dreptul de proprietate și asupra suprafeței de 9 ha, având în vedere faptul că cererea s-a făcut după doi autori diferiți, respectiv B. D. și B. Aftinia, părinții săi, și R. T. și R. D., bunicii săi. A susținut revizuienta că a intrat în posesia unor documente noi, respectiv extras din recensământul agricol și al populației din anul 1948, luna ianuarie, care s-a aflat în custodia Arhivelor Naționale și demonstrează că R. D. și R. T. au avut în proprietate 9 ha teren arabil, 1.000 m.p. teren arabil, 900 m.p. curte și 7 parcele de teren. A solicitat revizuienta, a se lua act de faptul că, a luat cunoștință de actele noi la data de 23.01.2012 când a primit răspunsul Arhivelor Naționale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
La dosarul cauzei au fost depuse, procura judiciară autentificată sub nr. 160/18.01.2012 de B.N.P. V. V. V., adresa nr. 5631/5632/22.02.2012 emisă de Ministerul Administrației și Internelor – Arhivele Naționale, extrase din Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din comuna/. și al populației din ianuarie 1948, Sentința civilă nr. 1687/20.05.2009 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, Decizia civilă nr. 926/07.10.2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea.
La data de 09.04.2012, intimata C. Locală pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor Mahmudia a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă cererea de revizuire, cu cheltuieli de judecată.
La dosarul cauzei, intimata a depus extrase din registrul agricol 1956-1958 . class="pj"> De asemenea, la dosarul cauzei a fost depus la data de 22.05.2012, din partea revizuientei, formularul de recensământ agricol anul 1941, județul Tulcea, satul Mahmudia pentru a fi avut în vedere la soluționarea cauzei.
S-a atașat dosarul de fond nr. 263/327//2009.
Prin sentința civilă nr. 11 din 31.07.2012 a Judecătoriei Tulcea a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de R. E. în contradictoriu cu intimații C. Județeană pentru S. D. de proprietate privată asupra terenurilor Tulcea și C. Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mahmudia. Totodată, a fost obligată revizuienta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta C. Locală pentru S. dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mahmudia.
P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 263/327/16.01.2009, petenții R. E., H. Militia și B. A. au formulat plângere împotriva hotărârii nr. 54/04.11.2005 a comisiei locale de fond funciar Mahmudia, solicitând desființarea acesteia și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5.000 m.p. teren, situat în intravilanul comunei Mahmudia, zona portului, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate.
În considerente, petenții au arătat, în esență, că în baza Legii nr. 18/1991 au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra a 0,3 hectare teren arabil situat în intravilanul comunei Mahmudia, zona portului, pe care îl au moștenire de la mama lor, B. Aftinia, care la rândul său îl are moștenire de la R. T. și R. D.. Tot petenții au arătat că suprafața reală de teren este de 5.000 m.p. și a avut ca vecini la E – Dunărea, la V – drum, la N – A. O. și la S – I. M., fiind folosită de bunicii și părinții lor ca și grădină de zarzavat iar pe teren a existat și o casă de locuit. De asemenea, petenții au mai arătat că își completează cererea introductivă cu un nou capăt prin care contestă hotărârea nr. 1772/23.11.2006 a comisiei județene în ceea ce o privește pe R. E..
Prin Sentința civilă nr. 1687/20.05.2009 pronunțată în dosarul nr._, instanța de fond a respins plângerea formulată constatând că cele două hotărâri ale comisiilor de fond funciar sunt legale și temeinice, în considerentele sentinței a cărei revizuire se solicită, reținându-se următoarele:
A reținut instanța că prin cererea din 25.08.2005, petenta R. E. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după autorul său, T. R., asupra unei suprafețe de 0,3 ha teren situat în intravilanul comunei Mahmudia, județul Tulcea. Cererea petentei a fost respinsă motivat de faptul că aceasta nu a făcut dovada circulației juridice a terenului și că întreaga suprafață de 12 ha rezultată din registrele agricole a fost reconstituită. Hotărârea comisiei locale a fost menținută prin hotărârea nr. 1772/23.11.2006 a comisiei județene, astfel încât s-a formulat plângere la instanța de judecată, solicitându-se reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament deși nu s-a depus nici un înscris doveditor al dreptului de proprietate.
A arătat judecătorul fondului că potrivit art. 6 alin. 13 din Legea nr. 1/2000, în situația în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea, reținând că în cauză, cei doi martori audiați nu au probat pe deplin nici dovada proprietății, nici dovada continuității și a întinderii dreptului de proprietate.
Împotriva Sentinței civile nr. 1687/20.05.2009 pronunțată de Judecătoria Tulcea, petenții au declarat recurs, a cărui perimare s-a constatat prin Decizia civilă nr. 926/07.10.2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea.
Instanța de fond a reținut cu prioritate faptul că potrivit art. 326 Cod procedură civilă, cererea se revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată iar dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
Potrivit art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Sintetizând elementele de admisibilitate a cererii de revizuire, pentru motivul arătat, a rezultat că înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată, înscrisul să fi fost necunoscut pentru instanță și revizuient, partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forța majoră, înscrisul sa fie doveditor, adică determinant pentru soluția în litigiu, înscrisul trebuie prezentat instanței, odată cu cererea de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea lui.
Instanța a reținut că înscrisul nou invocat de revizuientă, recensământul agricol din anul 1941 și 1948, s-a aflat permanent în posesia Arhivelor Naționale, iar aceasta nu a făcut dovada că s-ar fi adresat instituției în cauză, anterior demarării dar și pe parcursul procesului în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1687/20.05.2009 pronunțată de Judecătoria Tulcea.
Simpla necunoaștere a existentei recensământului agricol de către revizuientă, reprezintă nu atât o împrejurare mai presus de voința sa, asimilabilă forței majore, ci, mai degrabă, o deficiență de apărare sau de pregătire a apărării în cauza respectivă.
A considerat prima instanță că recensământul agricol din anul 1941 și 1948, nu întrunește condiția de înscris doveditor determinant, hotărâtor și de natură să fi condus la o altă soluție decât aceea pronunțată de instanța de fond, iar simpla înscriere la recensământul din 1941 și respectiv 1948, nu este un fapt suficient și hotărâtor pentru a demonstra că terenul în litigiu s-a aflat permanent până la preluarea de către stat în proprietatea autorilor revizuientei, cu atât mai mult cu cât datele din registrul agricol 1956-1958 sunt altele și au fost avute în vedere la reconstituirea anterioară a dreptului de proprietate asupra a 12 ha.
Instanța a avut în vedere și faptul că înscrisul trebuie să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie a fi confirmat prin alte mijloace de probă, reținând că, în speța de față, recensământul agricol nu are forță probantă prin el însuși, necesitând administrarea altor probe.
Împotriva acestei sentințe, revizuienta R. E. a formulat recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond reține că „înscrisul nou invocat de revizuient, recensământul agricol din 1941 și cele două extrase din 1948 s-ar fi aflat permanent în posesia Arhivelor Naționale, iar aceasta nu a făcut dovada că s-ar fi adresat instituției în cauză, anterior demarării dar și pe parcursul procesului în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1687/20.05.2009 pronunțată de Judecătoria Tulcea” și că „simpla necunoaștere a existenței recensământului agricol de către revizuient, reprezintă nu atât o împrejurare mai presus de voința sa, asimilabilă forței majore, ci, mai degrabă, o deficiență de apărare sau de pregătire a apărării în cauza respectivă”.
Consideră recurenta că instanța de fond a ignorat înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care rezultă că a făcut demersuri la instituțiile competente să emită actele solicitate în acest sens invocând Răspunsul de la Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale București depus în 2008; trei adrese de la Direcția Județeană G. a Arhivelor Naționale primite în anul 2009, nenumărate adrese înaintate pe plan local și reveniri cu adrese în anul 2011 la Biroul Județean Tulcea, adrese înaintate inclusiv în anul 2011 către Arhivele Naționale din București cu răspuns în anul 2012 prin acestea negăsindu-se documentele necesare continuării procesului pe fond.
Susține recurenta că, din motivarea dată de instanță, rezultă că aceasta nu a luat în calcul nici cererile depuse, nici răspunsurile negative inițiale, ci doar răspunsurile ce vin cu întârziere de peste un an, lipsa acestor răspunsuri făcând imposibilă obținerea documentelor și că după insistențe îndelungate, mai multe emailuri și telefoane către persoane angajate ale Arhivelor Naționale ale României au fost îndrumați de Serviciul Județean Ialomița al Arhivelor Naționale, unde a fost găsit singurul document cu privire la numitul Terene R., întinderea și locația exactă a terenurilor aflate în proprietatea acestuia.
Apreciază recurenta că toate aceste documente dovedesc fără echivoc că a depus toată diligența, având în vedere și vârsta înaintată, pentru a le găsi și a le prezenta instanței în timp util, mai mult, având în vedere dovada demersurilor făcute încă din anul 2008, când dosarul era pe rolul instanței, situația poate fi apreciată ca încadrându-se în dispozițiile art. 322 pct. 5 în sensul că actele nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
În plus, susține recurenta, instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire susține că recensământul agricol din 1941 și cele două extrase din 1948, aceste documente oficiale emise de către o autoritate a statului, nu întrunesc condiția de înscris doveditor, determinant, hotărâtor și de natură să fi condus la o altă soluție decât aceea pronunțată de instanța de fond însă este de notorietate faptul că în perioada 1945-1958 au fost preluate fără titlu și fără acte privind colectivizarea suprafețe importante de teren agricol, motiv pentru care s-a și recunoscut prin Legea nr. 18 din 1991, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 1/2000 dreptul foștilor proprietarei de a li se restitui pe vechiul amplasament terenurile preluate abuziv până la limita de 50 ha teren arabil, iar acolo unde numai există documente doveditoare, proba va fi făcută cu martori, aceasta fiind suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate, când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii acestora.
Învederează recurenta că instanța de fond nu numai că a respins sau mai bine spus a considerat ca neutil cauzei actul de vânzare-cumpărare întocmit în anul 1983, unde era menționat foarte clar și fără echivoc autorul T. R., dar nici martorii audiați nu au fost pe placul instanței, mergând și mai departe aceasta i-a respins și proba cu expertiza topografică având ca obiect identificarea terenului cu precizarea dacă acesta este sau nu liber pentru a solicita retrocedarea acestuia pe vechiul amplasament.
Susține recurentul că în condițiile în care în fața instanței de fond s-a considerat ca insuficient probatoriul cu privire la suprafețele solicitate de autorul său, singurul document oficial care a stabilit întinderea dreptului autorului său este extrasul privind recensământul din 1941 privind pe T. R., raportându-ne la faptul că nici o altă instituție (Primăria Mahmudia, Primăria Tulcea, Arhivele Naționale Serviciul Tulcea, etc.) nu deține documente din care să rezulte o situație contrară.
Mai arată recurenta că potrivit recensământului agricol din anul 1941, numitul T. R., bunicul ei, figura cu teren în suprafață de 17,7 ha (așa cum este descris pe loc de amplasament); in anul 1948 soția acestuia, văduva la acea dată figurează la rolul de casă 210, cu teren 9 ha și 1900 mp, așa cum reiese din extrasele de la arhivele naționale și tot în anul 1948, fiica acestora R. Aftinia (B. după căsătorie), mama sa figurează la un alt rol de casă cu nr. 221, cu suprafața de teren 9 ha și 1.000 mp Împreună cu soțul acesteia B. D., aveau un total de 12 ha și 8.750 mp, așa cum reiese din extrasele de la Arhivele Naționale.
Consideră recurenta că analizând aceste documente, și făcându-se dovada amplasamentului prin actul din 1941, reiese faptul că, C. Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată aspra terenurilor Mahmudia trebuia să îi reconstituie dreptul de proprietate asupra unei diferențe de 9 ha și 1.900 mp rămași de la bunica sa și 8.750 mp rămași de la părinții săi.
În consecință, consideră că eronat instanța de fond a respins cererea și a menținut a fiind legale și temeinice hotărârile celor două comisii de fond funciar
Totodată solicită să fie observat faptul că instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire, în motivarea făcută face referiri cu privire la puterea probantă a înscrisurilor depuse (registru agricol din anul 1941 și extrasele din 1948), socotind că acestea chiar dacă ar fi existat la momentul judecării fondului, nu ar fi schimbat soluția deja existentă, iar din punctul său de vedere aceasta și-a depășit atribuțiile judecând fondul cauzei din nou, fără ca să discute admisibilitatea în principiu a revizuirii, bazat pe existența noilor acte prezentate.
Consideră recurenta că pe de o parte, instanța ar fi trebuit să verifice dacă actul nou îndeplinește condițiile cerute de art. 322 pct. 5, prin sentința recurată constatând în mod eronat că actele puteau fi prezentate și anterior, deși există dovada răspunsurilor negative, iar pe de altă parte ar fi trebuit să nu se pronunțe pe fondul cauzei, în sensul că respingerea acțiunii este întemeiată față de forța probantă a înscrisului, care nu putea fi apreciat decât în cazul rejudecării cauzei după admiterea în principiu a revizuirii.
În drept, recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, se constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează.
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. 263/327/16.01.2009, petenții R. E., H. Militia și B. A. au formulat plângere împotriva hotărârii nr. 54/04.11.2005 emisă de C. de Fond Funciar Mahmudia, solicitând desființarea acesteia și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5.000 mp teren, situat în intravilanul comunei Mahmudia, Zona portului, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 1687/20.05.2009 a Judecătoriei Tulcea a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenți, atât împotriva hotărârii nr. 54/04.11.2005, cât și împotriva hotărârii nr. 1772/23.11.2006 a comisiei județene, contestată ulterior de petenți, prin completarea cererii inițiale.
Împotriva acestei sentințe petenții au declarat recurs, a cărui perimare s-a constatat prin Decizia Civilă nr. 926/07.10.2012 a Tribunalului Tulcea.
Conform art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Se cuvine a fi observat că, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire, înscrisurile trebuie să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată, înscrisul să fi fost necunoscut pentru instanță și revizuient, partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forța majoră, înscrisul să fie doveditor, adică determinant pentru soluția din litigiu, înscrisul trebuie prezentat instanței, odată cu cererea de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea lui.
În aceste coordonate, susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond a ignorat înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu pot fi primite de maniera în care au fost făcute în condițiile în care prima instanță a analizat în mod exhaustiv toate înscrisurile depuse.
În adevăr, recensământul agricol din anul 1941 și 1948 nu îndeplinește condiția de a fi înscris doveditor determinant, hotărâtor și de natură să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată inițial de instanța de fond.
În mod judicios, prima instanță a observat că înscrierea la recensământul din 1941 și respectiv 1948 nu este un fapt suficient și hotărâtor pentru a demonstra că terenul în cauză s-a aflat permanent până la preluarea de către stat în proprietatea autorilor revizuientei, cu atât mai mult cu cât date din registrul agricol 1956-1058 sunt altele și au fost avute în vedere la reconstituirea anterioară a dreptului de proprietate asupra a 12 ha, astfel încât, critica recurentei este neîntemeiată și sub acest aspect.
În raport de toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin 1 Cod pr. civilă urmează ca instanța să respingă recursul, ca nefondat și să mențină hotărârea atacată ca legală și temeinică.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta R. E., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 11 din data de 31 iulie 2012, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. J. P. S. D. DE P. PRIVATA ASUPRA TERENURILOR TULCEA, cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea și C. L. P. S. D. DE P. PRIVATA ASUPRA TERENURILOR MAHMUDIA, cu sediul în ., ca nefondat.
Menține hotărârea atacată, ca legală și temeinică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică 5 decembrie 2012.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. A. V. R. Ș. C. B.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond. I.S.
Redactat jud. R.A.V./19.12.2012
Tehnoredactat gref. G.R./19.01.2013/2 ex.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 8672/2012. Tribunalul TULCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 62/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
