Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 57/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 57/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 57/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 57

Ședința Camerei de Consiliu de la 21 mai 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. A. V.

Judecător Ș. R.

Grefier D. B.

Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelantul-creditor M. I., cu domicililiul procesual ales în comunicarea actelor de procedură la SCA Z. R. & Partners-București, ., sector 2, împotriva încheierii din 07 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Măcin, în dosarul nr._, având ca obiect „încuviințare executare silită”, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. L. R.& A. SRL (fostă S.C. L. A. S.R.L.), cu sediul în mun. București, ., cam.1, ..

Dezbaterile asupra apelului civil au avut loc în ședința publică din data de 15 mai 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 21 mai 2013, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Prin adresa nr. 22/2013 din 01 martie 2013 înregistrată la Judecătoria Măcin sub nr._ din 06.03.2013, Biroul Executorului Judecătoresc B. A. a înaintat instanței cererea creditorului M. I. pentru a se dispune încuviințarea executării silite asupra debitoarei S.C. L. A. S.R.L. în baza titlurilor executorii Contract de cesiune nr. 1361/26.02.2007 autentificat sub nr. 756/25.04.2007 de BNP Buradatencu A. împreună cu Actul adițional nr.1 la contractul de cesiune nr.1361/26.02.2007.

În acest sens s-au depus la dosar copii de pe: Contractul de cesiune nr. 1361/26.02.2007 încheiat între cedentul M. I. și cesionarul S.C. L. Betoane S.R.L. autentificat sub nr. 756/25.04.2007 de către B.N.P. Buradatencu A., Act adițional nr. 1 la contractul de cesiune nr. 1361/26.02.2007 încheiat între cedentul M. I. și cesionarul S.C. Cariere Plus S.R.L., Convenție de preluare de drepturi și obligații nr. 3/14.12.2007 încheiat între cedentul S.C. L. Betoane S.R.L și cesionarul S.C. Cariere Plus S.R.L., Informații de identificare S.C. L. A. SRL, certificat de înregistrare eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, extras de carte funciară, Încheierea nr._/08.11.2012 întocmită de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Tulcea, precum și încheierea Biroului executorului Judecătoresc.

Prin încheierea din 07.03._ a Judecătoriei Măcin a fost respinsă ca lipsită de interes cererea de încuviințare a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc B. A. privind autorizarea intrării executorului judecătoresc în încăperi.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 632 alin.1 Cod pr. civilă executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, iar potrivit art. 638 alin.1 pct. 3 teza a II-a sunt de asemenea titluri executorii și pot fi puse în executare silită alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.

În speța de față s-a solicitat încuviințarea executării silite în baza titlurilor executorii Contract de cesiune nr. 1361/26.02.2007 autentificat sub nr. 756/25.04.2007 de BNP Buradatencu A. împreună cu Actul adițional nr.1 la contractul de cesiune nr.1361/26.02.2007.

Din referatul depus la dosarul cauzei, s-a constat că prin încheierea din 22.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Măcin, instanța a admis cererea de încuviințare executare silită și a încuviințat executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare, la solicitarea creditorului M. I., împotriva debitorului S.C. L. A. S.R.L. în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de cesiune nr. 1361/26.02.2007 autentificat sub nr. 756/25.04.2007 de BNP Buradatencu A. împreună cu Actul adițional nr.1 la contractul de cesiune nr.1361/26.02.2007.

S-a mai constatat și faptul că în dosarul nr._ al Judecătoriei Măcin, s-a mai solicitat de către creditorul M. I. executarea silită a sumei aferentă trimestrului 4 a anului 2012, respectiv suma de 75.000 euro (la fel ca-n speța da față) cererea fiind-i respinsă prin încheierea din data de 15.02.2013.

Împotriva acestei încheieri creditorul M. I. a formulat apel.

În motivarea apelului, s-a arătat că prin Contractul de cesiune autentificat sub nr. 756/25.04.2007 de Biroul Notarului Public Buradatencu A. încheiat între el în calitate de cedent și S.C. L. Betoane S.R.L., în calitate de cesionar, a fost cedat în mod exclusiv către cesionar dreptul de exploatare asupra terenului situat în ., în suprafață de 300.000 mp.

A mai arătat apelantul că în schimbul exercitării dreptului de exploatare, părțile au convenit cu cesionarul să achite cedentului un anumit preț, potrivit dispozițiilor art. 4 lit. d) care stipulează că: „pentru ceilalți ani contractuali (ulteriori anului 2009) volumul minim va fi de 350.000 tone iar indemnizația va fi de 10% din prețul mediu anal de vânzare a tonei de grant franco carieră, dar nu mai puțin de 0,85 Euro /tonă de granit vândută, majorată anual curata medie a inflației în Europa, dar nu mai puțin de 2/% pe an”

Ulterior, la data de 14.12.2007, între L. Betoane, în calitate de cedent și S.C. Cariere Plus S.R.L. în calitate de cesionar, se încheie convenția de reluare de drepturi și obligații prin care cesionarul Cariere Plus preia toate drepturile și obligațiile pe care L. betoane le are în temeiul Contractului de cesiune încheiat, astfel încât societatea Cariere Plus devine noul cesionar în contractul de cesiune.

Mai arată apelantul că la data de 02.02.2010 între el și Cariere Plus (noul cesionar în urma preluării poziției Lafrage Betoane în cadrul Contractului de cesiune se încheie Actul adițional nr. 1 la contractul de cesiune nr. 756/25.04.2007 (număr cu care acest contract a fost înregistrat în evidența cesionarului inițial, L. Betoane este 1361/26.02.2007.- acesta fiind motivul pentru care Actul adițional nr. 1 figurează ca fiind un act adițional la contactul de cesiune nr. 1361/26.02.2007 Prin intermediul acestui act adițional, valoarea totală a sumei pe care cesionarul urma să o achite cedentului a fost limitată la suma de 300.000 Euro/an (fiind, așadar, o convenție favorabilă cesionarului)

Precizează apelantul că noul cesionar Cariere Plus și-a schimbat denumirea în S.C. L. A. S.R.L. cele două societăți fiind una și aceeași persoană, aspect confirmat și de faptul că sumele persoane juridice au aceleași elemente de identitate, respectiv numărul de înregistrare în Registrul Comerțului (J40/_) și cod de înregistrare fiscală RO_) și că relațiile contractuale dintre părți s-au desfășurat normal, până în anul 2012 când cesionarul a refuzat să mai achite prețul contractului întrucât toate încercările de soluționare pe cale amiabilă a situației conflictuale dintre părți au eșuat, apelantul fiind nevoit să demareze procedura execuțională în vederea recuperării creanței pe care o are față de debitul L. A..

Astfel, cu privire la primele trei tranșe din prețul contractului aferent anului 2012 a solicitat și a obținut încuviințarea atât sub forma popririi, cât și sub forma executării silite imobiliare, cât privește cea de a patra tranșă, cererea de încuviințare a executării silite a fost respinsă, deși a solicitat încuviințarea executării în baza aceluiași titlu executoriu.

Investită fiind cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite înaintată de B.E.J. B. A., Judecătoria Măcin a respins cererea prin încheierea de ședință din data de 08.03.2013 pronunțată în dosarul nr._

Pentru a pronunța această hotărârea instanța a reținut că „din referatul depus la dosarul cauzei se constată că prin încheierea din 22.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Măcin instanța a admis cererea de încuviințare executare silită și a încuviințat executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare la societatea creditorului M. I. împotriva debitorului S.C. L. A. S.R.L. în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de cesiune nr. 1361/26.02.2007 autentificat sub nr. 756/25.04.2007 de BNP Buradatencu A. împreună cu actul adițional nr. 1 la contractul de cesiune nr. 1361/26.02.2007.

A mai retinut instanța că „în dosarul nr._ al Judecătoriei Măcin s-a mai solicitat de către creditorul M. I. executarea silită a sumei aferentă trimestrului 4 al anului 2012 respectiv suma de 75.000 euro ( la fel ca-n speța de față cerere fiindu-i respinsă prin încheiere din data de 15.02.2013.

A concluzionat instanța că „în aceste condiții, petentul din prezenta cauă nu justifică un interes în judecata cererii formulate astfel că se află în situația prevăzută de art. 665 alin 5 pct. 7 din noul cod de pr. civilă.

Prima instanță a respins cererea de încuviințare a executării aferentă tranșei a patra a anului 2012 din indemnizația datorată de debitoarea L. A. S.R.L. apreciind că apelantul nu a ar justifica un interes în judecarea acestei cereri, de vreme ce printr-o încheiere de ședință anterioară s-a încuviințat deja executarea silită împotriva debitoarei L..

A reținut instanța că ar fi incidente în acest caz dispozițiile art. 665 alin 5 pct. 7 din noul Cod de procedură civilă care stabilesc că „instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă...există alte impedimente prevăzute de lege”.

Subliniază apelantul faptul că executarea silită care a fost încuviințată prin Încheierea de ședință din 22.10.2012 nu a vizat tranșa a patra a îndemnizației datorate de debitoarea L. pentru anul 2012 ci s-a referit la primele două tranșe aferente anului 2012

Prin urmare, efectele juridice ale acelei hotărâri judecătorești nu se puteau extinde și asupra tranșei a patra, care de altfel nici nu era scadentă la acel moment și pentru care, pentru a putea fi demarată procedura execuțional este necesară o nouă încuviințare a executării silite

Consideră apelantul că din perspectiva încheierii de ședință din data de 22.10.2012 nu se poate reține că nu ar avea interes în judecarea cererii de încuviințare a executării silite ce formează obiectul prezentului dosar, în condițiile în care prin acea încheiere de ședință nu s-a încuviințat executarea silită și pentru tranșa devenită scadentă, respectiv tranșa a patra.

Dimpotrivă, justifică pe deplin cerința interesului astfel cum acesta este prevăzută de dispozițiile art. 33 din noul Cod de pr. civilă întrucât în ceea ce privește tranșa a patra din indemnizația aferentă anului 2012 nu a fost pronunțată nici o încheiere de încuviințare a executării silite, numai într-o atare ipoteză putându-se aprecia că nu justifică un interes în cauză.

Susține apelantul că pentru același rațiuni greșite a apreciat instanța că nu ar justifica un interes devreme ce s-a mai solicit încuviințarea executării silite a sumei aferentă trimestrului 4 al anului 2012 cererea fiindu-i respinsă prin încheierea din data de 15.02.2013 și așa cum a arătat se putea vorbi despre o lipsă de interes numai ipoteza în care cererea anterioară a sa de încuviințare a executării silite pentru suma aferentă trimestrului 4 ar fi fost admisă, ceea ce însă nu este cazul

Faptul că o cerere anterioară de încuviințare a executării silite în cadrul unui alt dosar de executare a fost respinsă, nu poarte conduce la concluzia că o nouă cerere de încuviințare a executării silite ar fi lipsită de interes, cu atât mai mult cu cât o astfel de soluție‚ a instanței nu se bucură de autoritatea de lucru judecat

Consideră apelantul că interesul în a obține încuviințarea executării silite există și întrunește toarte cerințele prevăzute de lege: determinat, legitim personal, născut și actual soluția primei instanțe fiind cu totul greșită, impunându-se desființarea acesteia și soluționare cererii pe fond.

Pe fond, cererea de încuviințare a executării silite este întemeiată fiind întrunite toate condițiile stabilite de lege pentru a fi admisă (astfel cum s-a arătat în cuprinsul cererii adresate instanței, dovada că pentru tranșele anterioare au fost pronunțate hotărâri favorabile în acest sens.

Examinând apelul formulat se constată că acesta este fondat pentru cele ce urmează.

Prima instanță respins cererea de încuviințare a executării silite aferentă tranșei a patra a anului 2012 din indemnizația datorată de debitoare cu motivarea că prezentul creditor nu ar justifica interes în speță, din moment ce printr-o încheierea anterioară a fost încuviințată deja executarea silită împotriva debitoarei,

Însă executarea silită solicitată la acea epocă nu s-a referit la cea de-a patra tranșă datorată de debitoare, iar pentru a putea fi demarată procedura execuțională este necesară soluționarea unei noi cereri de executare silită.

Din perspectiva încheierii de ședință anterior pronunțată nu se poate reține că apelantul nu ar avea interes în judecarea cererii de încuviințare silită în condițiile în care prin acea încheiere nu s-a încuviințat executare silită și pentru cea de-a păstra tranșă.

În ceea ce privește încheierea din 15.02.2013 a Judecătorii Măcin, nici din perspectiva acesteia nu se poate vorbi de o lipsă de interes a apelantului în condițiile în care în acele împrejurări cererea a fost respinsă.

In raport de toate aceste considerente, urmează ca instanța să admită apelul, să anuleze încheierea atacată și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe pentru a se pronunța asupra fondului cererii de încuviințare a executării silite

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Admite apelului civil formulat de apelantul-creditor M. I., cu domiciliul procesual ales în comunicarea actelor de procedură la SCA Z. R. & Partners-București, ., sector 2, împotriva încheierii din 07 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Măcin, în dosarul nr._, având ca obiect „încuviințare executare silită”, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. L. R.& A. S.R.L., cu sediul în municipiul București, ., cam.1, ..

Anulează încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe pentru a se pronunța asupra fondului cererii de încuviințare a executării silite.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21 05.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

R. A. V. Ș. R.

GREFIER,

D. B.

Jud. fond G.M.F..

Redactat jud. R.A.V./03.06.2013

Tehnoredactat gref. G.R./21.06.2013/2 ex.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 57/2013. Tribunalul TULCEA