Plângere contravenţională. Decizia nr. 390/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 390/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 390/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 390/2013

Ședința publică de la 17 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. A.

JUDECĂTOR: C. B.

JUDECĂTOR: E. B.

GREFIER: L. R.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul petent G. D. cu domiciliul în Târgu M., ., jud.M., împotriva sentinței civile nr.541/15.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ P. P. ȘI A./DIRECȚIA MARITIMĂ TULCEA cu sediul în Tulcea, ..63, jud.Tulcea, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:

Văzând că nu sunt motive de amânare instanța constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub nr._ petentul contestator GOMOTARCEANU D., prin avocat M. O., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ P. P. ȘI A. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . Nr._/28.05.2012, prin care a fost sancționat cu amendă în sumă de 1000 lei.

În motivarea plângerii, petentul a invocat nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție și a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei.

Prin Sentința civilă nr. 541 din 15.02.2013, Judecătoria Tulcea a admis excepția lipsei calității de reprezentant și a anulat plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenție.

P. a se pronunța astfel, instanța a reținut că, la data de 28.05.2012 a fost încheiat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, prin care s-a reținut de către agentul constatator că petentul în ziua de 24.05.2012 ora 16, pescuia recreativ/sportiv cu lanseta în perioada de prohibiție a pescuitului în zona C.-Dunărea V..

În cauză, deși plângerea împotriva procesului verbal de contravenție este formulată de GOMOTARCEANU D., în nume propriu, este semnată de avocat M. O., și cu toate că instanța a acordat termen pentru ca petentul să se prezinte la instanță pentru a semna plângerea, acesta nu s-a prezentat.

Înscrisul aflat la pagina 9 din dosar, intitulat „Imputernicire avocatiala nr. 53/15.06.2012” nu face dovada calității de reprezentant, deoarece nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 68 alin. 1 C.proc. civ., nefiind semnat de niciuna dintre părți.

Mai mult, în acest înscris s-a făcut referire la redactarea și motivarea unei plângeri contravenționale la Judecătoria Toplița.

Impotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petentul G. D., criticând hotărârea ca netemeinică și nelegală.

S-a susținut de către recurent că, hotărârea a fost dată cu încălcarea greșită a legii, întrucât nu a fost citat cu mențiunea de a pune concluzii pe excepție sau de a suplini această lipsă a împuternicirii avocațiale, nefiind respectat principiul contradictorialității în cauză.

In dovedire, a fost depusă împuternicirea avocațială a avocatului M. O., având calitatea de mandatar convențional al petentului.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. c) art. 312 pct. 2 și 3 Cod proc. civ.

Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele invocate, Tribunalul consideră recursul nefondat.

In speță, G. D. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . Nr._ întocmit de Agenția Națională pentru P. și A. – Filiala Tulcea în nume propriu, însă plângerea a fost semnată de avocat M. O., fără a se face dovada calității de reprezentant în condițiile cerute de dispozițiile art. 68 alin. 1 Cod proc. civ.

In ceea ce privește împuternicirea avocațială nr. 53 din 15.06.2012, depusă la dosar, aceasta se referă la o altă cauză, aflată pe rolul Judecătoriei Toplița, nefiind semnată de vreuna dintre părțile contractului de asistență juridică.

In aceste circumstanțe, critica referitoare la nerespectarea principiului contradictorialității în soluționarea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant este neîntemeiată, instanța acordând petentului posibilitatea de a complini lipsa semnării plângerii contravenționale promovate prin avocat, prin amânarea cauzei și acordarea unui alt termen în acest scop.

Cum petentul nu s-a prezentat la termenul din 8 februarie 2013, instanța, după ce a amânat pronunțarea, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod proc. civ., a soluționat în mod legal plângerea, pronunțându-se asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant.

De abia în recurs, petentul a depus împuternicirea avocațială nr. 52/14.06.2013, semnată doar de avocatul M. O., pentru redactare și motivare plângere contravențională împotriva procesului-verbal . Nr._ din 28.05.2012, dovadă care nu s-a făcut însă până la pronunțarea hotărârii atacate.

Așa fiind, întrucât în primă instanță nu s-a făcut dovada calității de reprezentant a petentului, care a fost sancționat prin anularea plângerii, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 68 și art. 129 Cod proc. civ., recursul formulat va fi respins ca nefondat.

P. ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul civil formulat de recurentul-petent G. D., cu domiciliul în Târgu M., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 541/15.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ P. P. ȘI A./DIRECȚIA MARITIMĂ TULCEA cu sediul în Tulcea, .. 63, jud. Tulcea, având ca obiect plângere contravențională,ca nefondat.

Menține hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 mai 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

V. A. C. B. L. R.

Conf. art. 261 Cod proc. civ., pt. jud.

transfer, semnează președintele instanței

E. B.

17.06.2013

Red.jud.VA

Tehnored. DS/ex. 2

25.06.2013


Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 390/2013. Tribunalul TULCEA