Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 583/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 583/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 583/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 583/2015

Ședința publică de la 10 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. N.

Judecător: L. D. P.

Grefier: B. F. V.

Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelanta - creditoare C.N.A.D.N.R. - S.A, prin DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. C., cu sediul în C., . număr, jud. C., împotriva Încheierii din data de 25.03.2015, pronunțată de Judecătoria Măcin, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – debitor D. N., cu domiciliul în ., având ca obiect investire cu formulă executorie.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Văzând că nu mai sunt motive de amânare a cauzei, instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea adresată acestei Judecătoriei Măcin la data de 20.03.2015, creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A.-D.R.D.P. C. a solicitat învestirea cu formulă executorie a procesului verbal de contravenție . nr._/31.01.2012 întocmit debitorului D. N..

Soluționând cauza, Judecătoria Măcin prin Încheierea din data de 25 martie 2015 a respins cererea formulată de creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A.-D.R.D.P C., prin care a solicitat învestirea cu formulă executorie a procesului verbal de contravenție . nr._/31.01.2012 întocmit debitorului D. N..

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 640/1 Cod proc. civilă, titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie .

Potrivit art. 37 din O.G. 2/2001 „procesul-verbal neatacat în termenul prev. la art.31 precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”.

Potrivit art. 640/1 Cod proc. civilă, pentru a se pronunța asupra cererii de învestire cu formulă executorie, instanța a verificat dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu.

Or, verificând procesul verbal de contravenție . nr._/31.01.2012, instanța a reținut că acesta nu poartă semnătura olografă a agentului constatator.

Potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001 lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

Conform deciziei nr. 6/ 16.02.2015 pronunțată în dosarul nr. 14/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificări și completări, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Raportat la cele expuse, având în vedere lipsa semnăturii olografice a agentului constatator de pe procesul verbal de contravenție din cauză, instanța a reținut că procesului verbal îi lipsește una din condițiile prevăzute de lege pentru a fi titlu executoriu, respectiv semnătura olografă, motiv pentru care a respins cererea de investire.

Împotriva acestei Încheieri, în termen legal a formulat apel creditoarea C.N.A.D.N.R. - S.A, prin DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. C..

A arătat apelanta că, instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale, in sensul ca in procedura necontencioasa a investirii cu formula executorie, instanta are dreptul de a verifica doar daca procesul verbal de constatare a contravenției constituie titlu executoriu conform dispozițiilor articolului 37 din O.G. nr. 2/2001.

In acest sens, instanta care analizeaza cererea de investire cu formula executorie nu este tinuta a analiza modul de completare si transmitere a procesului verbal de constatare a contravenției.

Astfel, este adevărat ca prin Decizia nr. 6/2015, înalta Curte de Casație si Justitie a statuat ca procesele verbale emise in temeiul O.G. nr. 15/2002 si transmise contravenienților pe suport de hârtie, in lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, sunt lovite de nulitate. Însă aceasta nulitate poate fi constatata doar de instanta investita cu o cerere de chemare in judecata avand ca obiect “plângere contravenționala” sau “contestație la executare".

A mai precizat apelanta ca instanța care urma a soluționa cererile de investire cu formula executorie nu a fost investită și nu avea dreptul de a analiza daca sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 2/2001 sau alte prevederi legale prin raportare la continutul procesului verbal de constatare a contravenției si daca, in speța, procesul verbal e lovit de nulitate absolută și prin prisma semnăturii olografe a agentului constatator.

Fiind o procedura necontencioasă, în procedura de investire cu formulă executorie, judecătorul fondului realizează verificare formală și limitată și, printre altele, dacă înscrisul constituie și titlu executoriu.

În procedura investirii cu formulă executorie a unui proces verbal de constatare a contravenției, judecătorul are de verificat dacă actul sancționator a fost comunicat contravenientului în condițiile legii, și anume conform art. 27 din O.G. nr. 2/2001 și nicidecum de a verifica dacă la momentul întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției au fost respectate dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

În concluzie, apelanta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii atacate și admiterea cererii de investire cu formulă executorie a procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/31.01.2012.

Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în termen procedural.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de critică invocate, Tribunalul constată apelul nefondat.

Potrivit art. 623 din N.C.P.C. cu denumirea marginală ,,temeiul executării silite’’, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, alineatul 2 stabilind sfera de aplicare a noțiunii de titlu executoriu, respectiv ,,[…] hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.”

Prin urmare, titlul executoriu poate fi definit ca fiind actul întocmit potrivit legii, de organele competente, care serveste la pornirea executării silite si la realizarea, pe această cale, a drepturilor recunoscute prin actul respectiv.

Potrivit art. 641 din N.C.P.C. ,, (1)Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. [….] (3) Instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege.”

În consecință, în cadrul procedurii învestirii cu formulă executorie, instanța de judecată este obligată să verifice înscrisul pentru a determina dacă acesta îndeplineste condițiile cerute de lege pentru a putea dobândi însusirea de a fi titlu executoriu,

Instanța este obligată să verifice astfel inclusiv dacă înscrisul este semnat în condițiile în care legea conferă semnăturii consecințe juridice, în cazul dat, ținând cont de natura juridică a procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale, aceasta fiind o condiție de existență a actului.

Se reține că, prin Decizia nr. 6/2015, Î.C.C.J. a statuat în interesul legii că

„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Faptul că procedura de învestire cu formulă executorie este o procedură necontecioasă nu justifică absența unui control efectiv asupra înscrisului în baza căruia se va putea porni executarea silită, o interpretare contrară având aptitudinea de a lipsi debitorului de dreptul său la un proces echitabil.

În speță, reținând că înscrisul a cărui învestire cu formulă executorie s-a solicitat nu îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de lege pentru a dobândi caracterul de titlu executoriu, s-a dispus respingerea cererii de investire cu formulă executorie ca neîntemeiată, în mod corect.

Față de aceste considerente, tribunalul concluzionează că motivele de critică formulate în calea de atac de către C.N.A.D.N.R. S.A - D.R.D.P C. sunt neîntemeiate, astfel încât, în baza disp. art. 480 din N.C.P.C. apelul va fi respins ca neîntemeiat cu consecința păstrării încheierii din data de 25.03.2015 a Judecătoriei Măcin ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta - creditoare C.N.A.D.N.R. - S.A, prin DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. C., cu sediul în C., . număr, jud. C., împotriva Încheierii din data de 23.03.2015, pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – debitor D. N., cu domiciliul în ., având ca obiect investire cu formulă executorie, ca neîntemeiat și păstrează încheierea apelată ca legală și temeinică.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

L. N. L. D. P. B. F. V.

Red.sent.civ.jud.D.A.

Red/Tehnored.dec.civ.jud. N.L./29.06.2015

Tehnored.gref.B.F.V./29.06.2015./4 ex.

.. apelant/1 ex. intimat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 583/2015. Tribunalul TULCEA