Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 943/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 943/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 943/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ nr.943

Ședința publică din data de 27 octombrie 2015

Completul compus din:

Președinte: V. A.

Judecător: M. L. Șurculescu

Grefier: P. L.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA, prin Direcția Regională de D. și Poduri C., cu sediul în C., . număr, județul Constanta, impotriva Încheierii din data de 30.03.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect investire cu formulă executorie, in contradictoriu cu intimatul-debitor P. G., cu domiciliul în Tulcea, ., ..A, ..

Dezbaterile in apel au avut loc in sedinta publica din 20.10.2015, incheierea de sedinta din acea dată făcând parte integranta din prezenta hotarare.

TRIBUNALUL:

Prin cererea înregistrată în data de 17.03.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tulcea, creditoarea C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA, prin Direcția Regională de D. și Poduri C., a solicitat instanței învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în Proces verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 02.05.2012 emis de C. Națională de A. și D. Naționale din România S.A.

Prin Încheierea din 30.03.2015 Judecătoria Tulcea a respins cererea formulată de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA, prin Direcția Regională de D. și Poduri C., ca nefondată.

Analizând actele dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 640 alin. 3 din C.proc.civ. în procedura învestirii cu formulă executorie instanța verifică dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu.

Art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede că semnătura agentului constatator este o condiție de formă a procesului verbal de contravenție și că lipsa acesteia atrage nulitatea procesului-verbal.

Ultima teză a aceluiași articol impune instanței să invoce din oficiu nulitatea absolută a procesului-verbal nesemnat de agentul constatator.

Față de aceste dispoziții și având în vedere că procesul verbal a cărui învestire cu formulă executorie nu îndeplinește condiția de formă menționată, instanța de fond a respins cererea de învestire cu formulă executorie ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel creditoarea C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA, prin Direcția Regională de D. și Poduri C., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Astfel, a arătat apelanta că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale, în sensul că în procedura necontencioasă a investirii cu formulă executorie, instanța are dreptul de a verifica doar dacă procesul verbal de constatare a contravenției constituie titlu executoriu conform disp. art.37 din O.G. nr.2/2001 și nu este ținută a analiza modul de completare și transmitere a acestuia. Consideră că nulitatea lipsei semnăturii olografe a agentului constatator poate fi constatată doar de instanța investită cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect „plângere contravențională” sau „contestație la executare”.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate se constată că apelul declarat este nefondat urmând a se respinge.

Unul din motivele de apel invocate de apelanta este faptul ca instanta de fond a dat eficienta Deciziei nr.6 pronuntata de I.C.C.J, desi fapta sanctionata a fost savarsita anterior acestei decizii.

Deși, potrivit art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe doar de la data publicării deciziei în M.O. al României, Partea I, instanta de fond si-a intemeiat solutia in acelasi sens in care s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, aspect care nu echivaleaza cu o aplicare directa a acestei decizii, ci a interpretat dispozitia legala in acord cu opinia majoritara a instantelor de judecata. Relativ la sustinerea apelantei care a criticat solutia instantei de fond sub aspectul gresitei constatari a lipsei de semnatura, instanta de control judiciar urmeaza a avea in vedere prevederile art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, potrivit carora, „înscrisurile în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar. „

D. examinarea dispozițiilor Legii nr. 455/2001, rezultă că un înscris în formă electronică purtând o semnătură electronică extinsă este asimilat, în sistem electronic, unui înscris sub semnătură privată, însă acesta este destinat folosirii strict în sistemul electronic.

Prin urmare, semnătura electronică este specifică înscrisurilor generate și utilizate în sistem electronic, fapt enunțat încă din cuprinsul art. 1 din Legea nr. 455/2001, potrivit căruia "prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice".

Cât privește contravențiile prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, privind fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, ce pot fi constatate și prin mijloace tehnice omologate, acestora le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, act normativ care obligă la semnarea procesului-verbal de contravenție, sub sancțiunea nulității absolute.

Procesul-verbal de contravenție, emis în temeiul O.G. nr. 15/2002, deși este generat și semnat electronic, a fost transmis petentului nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport de hârtie, prin intermediul serviciilor poștale.

Față de această situație, instanța reține faptul că, odată ce informațiile sunt create și certificate prin semnătură electronică în mediul electronic, acestea sunt destinate utilizării lor exclusiv în mediul electronic, astfel că este nelegală transpunerea lor pe hârtie pentru a fi transmise către persoana sancționată contravențional fără a purta semnătura agentului constatator.

O.G. nr. 2/2001 este anterioară Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, astfel că este de la sine înțeles că prevederile primului act normativ nu se referă la semnarea electronică a proceselor-verbale contravenționale de către agentul constatator.

Potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate, în ceea ce privește condițiile și efectele, înscrisurilor sub semnătură privată.

Pe de altă parte, actul autentic este acel act care s-a făcut cu solemnitățile prevăzute de lege de către notar sau funcționarul public competent. În schimb, actul sub semnătură privată este actul întocmit de persoane în raporturile civile dintre acestea, iar nu de un funcționar abilitat de lege cu încheierea unor acte de constatare și de sancționare a contravențiilor. Procesul-verbal are natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, și totodată este un act autentic, astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 455/2001 referitoare la semnătura electronică, aceasta fiind aplicabilă doar înscrisurilor sub semnătură privată, așa cum mai sus s-a arătat.

Nici o dispoziție a Legii nr. 455/2001 și niciun alt act normativ nu prevede posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de constatare a unei contravenții sau unui alt act autentic. O atare dispoziție expresă ar fi necesar să existe, pentru legala întocmire a procesului-verbal de contravenție sub semnătură electronică, câtă vreme semnătura electronică se poate aplica doar înscrisurilor sub semnătură privată, ca regulă de la care nu se prevede nicio excepție.

Contrar susținerilor apelantei, instanța este datoare să verifice caracterul de titlu executoriu al procesului verbal de contravenție, titlu apt să conducă la executarea silită a acestuia, aspect care implică o analiză a condițiilor de formă printre care și semnătura. Un act nesemnat nu poate avea valoare de titlu executoriu, iar posibilitatea de a fi analizat acest aspect doar odată cu soluționarea plângerii contravenționale sau contestației la executare, restrânge competența instanței de executare să analizeze valabilitatea titlului, susținere ce nu poate fi acceptată.

Având în vedere considerentele reținute anterior instanța apreciază ca fiind neîntemeiate criticile apelantei și, pe cale de consecința, va respinge apelul formulat de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA, prin Direcția Regională de D. și Poduri C., in contradictoriu cu intimatul-debitor P. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul civil declarat de către apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA, prin Direcția Regională de D. și Poduri C., cu sediul în C., . număr, județul Constanta, impotriva Încheierii din data de 30.03.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect investire cu formulă executorie, in contradictoriu cu intimatul-debitor P. G., cu domiciliul în Tulcea, ., ..A, ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronuntata in sedinta publica din 27.10.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

V. A. M. L. Șurculescu P. L.

Jud.fond.C.D.S.

Red.jud.Ș.M.L./04.11.2015.

Tehnored.gref.P.L./04.11.2015/4ex.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 943/2015. Tribunalul TULCEA