Plângere contravenţională. Decizia nr. 709/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 709/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 709/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.709
Ședința publică din data de 16 septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: E. B.
Judecător: D. N. G.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul petent A. R. C., cu domiciliul în București, ..21, ., sector 1, impotriva sentintei civile nr.3102/13.11.2014 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T.-S. R..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat av.S. L. in calitate de aparator al apelantului, in baza imputernicirii avocatiale existente la dosar, lipsa fiind partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si legal timbrat, după care,
Aparatorul apelantului considera ca in cauza trebuie efectuata o expertiza tehnica, a solicitat aceasta proba si la instanta de fond, dar s-a considerat ca proba nu este pertinenta si utila cauzei. Susține ca numai . apare o viteza de 114 km/h. Sustine ca rolul activ al instantei este de a se dispune cu privire la probe.
Instanta, deliberand, respinge cererea apelantului, prin aparator, de efectuare a unei expertize ca nefiind utila cauzei avand in vedere probele specifice care se administreaza . cauza.
Față de sustinerea aparatorului apelantului ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in apel.
Aparatorul apelantului, avand cuvantul in apel, solicita admiterea apelului așa cum a fost formulat, din probele administrate, respectiv inregistrarea video, nereiesind clar si cert viteza de 114 km/h. Sustine ca pe plansa foto sunt 3 viteze si 6 autoturisme, iar dintr-o singura fotografie in care nici nu se vede numarul de inmatriculare, instanta de fond s-a pronuntat in cauza.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la 20 mai 2014 sub nr._, petentul A. R. C. a formulat plângere contravenționala împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.05.2014 de către intimatul I. Județean de Politie T. - S. R., prin care a fost sancționat cu amendă de 1275 lei pentru faptul că a condus autoturismul Land Rover cu nr. de înmatriculare_ pe DN 22 E 87- km.183, dinspre T. către Constanta, cu viteza de 114 km/h, in zona de limitare a vitezei la 50 km/h, solicitând anularea acestuia precum și a măsurilor complementar administrative.
Prin sentința civilă nr. 3102/13.11.2014, Judecătoria T. a respins plângerea, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.05.2014 s-a reținut că petentul a condus autoturismul Land Rover cu nr. de înmatriculare_ pe DN 22 E 87- km.183, dinspre T. către Constanta, cu viteza de 114 km/h, in zona de limitare a vitezei la 50 km/h, contravenție prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, sub aspectul formei, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
De asemenea, instanța a mai reținut că procesul verbal cuprinde și acele mențiuni despre care petentul afirmă ca au fost omise, respectiv cele privitoare la instituția din care face parte agentul constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, prima instanță a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Privitor la fapta contravențională constând în depășirea vitezei maxime admise, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text normativ, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
A mai reținut instanța că fapta contravențională a fost constatată cu respectarea tuturor cerințelor legale și a fost dovedită cu înregistrarea video, din care reiese cu claritate că situația de fapt este cea descrisă în procesul verbal din analiza vizuală a înregistrării video constatându-se că aceasta conține toate elementele obligatorii la care face referire textul de lege, respectiv pct. 3.5.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021 – 05, așa cum acesta a fost modificat prin Ordinul nr. 187/2009 din 06.08.2009, adică: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Cu privire la aparatul care a măsurat viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent, instanța a reținut că acesta este omologat și verificat din punct de vedere metrologic, așa cum rezultă din buletinul emis în acest sens de Institutul Român de Metrologie Legală, buletinul depus de către intimată aparținând cinemometrului indicat în procesul-verbal ca fiind cel cu care s-a efectuat măsurarea vitezei, instanța apreciind că întrucât intimatul a făcut dovada verificării metrologice a aparatului radar, a făcut implicit și dovada calității de mijloc de măsurare legală a acestuia, iar măsurările efectuate de aparatul radar sunt legale, și valorile indicate de acesta sunt prezumate a fi cele reale.
În concluzie, dat fiind că aparatul radar este verificat și omologat metrologic, așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică, prima instanță a reținut că viteza indicată și înregistrată de acesta a fost aceiași cu viteza de deplasare a autovehiculului, respectiv cea consemnată în procesul-verbal.
Cu privire la locul în care a fost înregistrată viteza, instanța de fond a reținut că acesta este cel indicat în procesul verbal, și anume DN 22 km179 + 100 m, pe sensul de mers C. – T. și a considerat că întrucât nu s-a făcut dovada contrară, în cauză este aplicabilă prezumția de veridicitate a procesului verbal, menționată mai sus.
A mai reținut instanța că din procesul-verbal încheiat la data de 21.01.2014, cu ocazia reamplasării indicatoarelor rutiere pe sectorul de drum în cauză, la al doilea paragraf, referitor la sensul de mers C. – T., care corespunde cu sensul de deplasare a petentului, reiese că la km 183 + 202 m exista și a fost menținut indicatorul rutier cu limitarea de 50 km/h, limitare valabilă pe o lungime de drum de 4,7 km, conform unui alt indicator amplasat cu acea ocazie. De asemenea, a fost demontat indicatorul de la km 179 + 200 m, cu semnificația de sfârșit al limitării de 50 km/h. Rezultă că, până la ., nu există vreun indicator care să ridice limitarea de 50 km/h impusă prin indicatorul de la km 183 + 202 m.
Prima instanță a reținut de asemenea faptul că intimata a făcut dovada efectuării măsurătorilor de către operator calificat prin atestat, dat fiind că potrivit pct. 4.2 din Normele de metrologie legală NML 021-05 măsurările și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie efectuate numai de operatori calificați.
Pentru considerentele expuse, pe baza probelor administrate, instanța de fond și-a format convingerea că petentul a săvârșit fapta care i-a fost reținută în sarcină, consemnată de către agentul constatator în procesul verbal.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, ci din contră, aceasta este dovedită, instanța a apreciat că fapta constituie contravenție, prevăzută de normele legale mai sus menționate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța de fond a reținut că potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV - a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, iar conform art. 98 alin. 4 din același act normativ, clasa a IV - a reprezintă o sancțiune de la 9 la 20 puncte-amendă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel apelantul A. R. C., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel, arată apelantul-petent cu privire la faptul că în procesul-verbal pe care l-a contestat s-a precizat faptul că autoturismul pe care îl conducea a fost depistat pe DN 22 (E87), Km 183, rulând cu viteza de 114 km/h, atât fotografiile expuse de organul de poliție cât și CD-ul depus la dosarul cauzei, nu confirmă cu nimic locul exact al „depistării”, iar procesul-verbal nu respectă prevederile art. 16 din O.G. nr. 2/2001 nespecificând locul opririi și nici locul din interiorul sau exteriorul localității unde anume s-ar fi produs contravenția.
Susține apelantul-petent că planșele foto din care rezultă viteza cu care a fost depistat au fost efectuate cu încălcarea legislației în materie iar din cele 9 planșe foto depuse la dosar numai fotografia nr. 1 apare în dreptul literei S viteza de 114 km/h, dar nu se vede autovehiculul decât pe jumătate și mai mult decât atât nu se vede nici numărul de înmatriculare al mașinii, iar pe planșa foto apar 6 autoturisme și nu se poate explica în ce condiții a realizat cinemometrul măsurarea.
Învederează apelantul-petent că deși a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnică, aceasta a fost respinsă pe considerentul că nu este concludentă în dezlegarea pricinii, iar in situația în care numai într-o singură planșă foto apare în dreptul literei S viteza de 114 km/h se impunea ca instanța să dispună efectuarea unei expertize tehnice care din analizarea planșelor doveditoare să se pronunțe dacă funcționarea aparatului radar a fost cea legală, dacă este posibil ca aparatul să înregistreze 4 valori de viteză de deplasare, dacă viteza de 114 km/h care apare numai într-o singură planșe este reală date fiind condițiile de trafic și dacă fotografiile depuse la dosarul cauzei pot avea valoare probantă așa după cum impune NML 021/2005, în ceea ce privește autoturismul său.
Susține apelantul că procesul verbal nu a respectat prevederile art. 16 din O.G. nr. 2/2991 deoarece nu precizează locul opririi și nici locul din interiorul sau exteriorul localității unde s-ar fi produs contravenția, iar la o analiză a planșelor foto atașate nu se poate stabili obiectiv dacă locul măsurării vitezei a fost în localitate sau în afara acesteia, dacă era vreun segment cu limitare de viteză, iar detaliile nu scot în evidență aspecte care să arate clădiri sau alte elemente convingătoare în acest sens.
Referitor la afirmația agentului că a semnat procesul-verbal fără a avea obiecțiuni și că a recunoscut faptă și a declarat că se grăbea, apelantul arată că în măsura în care un contravenient ridică pe semnătură exemplarul 2 al procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, chiar fără a-i fi consemnate obiecțiunile, nu se poate considera că s-a recunoscut săvârșirea faptei contravenționale reținute în actul sancționator, pentru că altfel, dreptul de a sesiza ulterior o instanță de judecată pe calea plângerii contravenționale pentru a stabili nevinovăția/eventuala vinovăție ar fi atins în substanța sa, din moment ce s-ar porni, ab initio, de la premisa că, odată ce a semnat procesul-verbal, contravenientul este de acord cu cele descrise de către agentul constatator și își recunoaște vinovăția, stabilită printr-un act administrativ cu caracter individual, iar nu printr-o hotărâre judecătorească că și în baza unui probatoriu administrat în cadrul procedurii judiciare, așa cum ar fi normal.
Consideră apelantul că o astfel de optică înfrânge prezumția de nevinovăție și intră în totală contradicție cu jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că prezumția de nevinovăție este încălcată și atunci când fără stabilirea legală în prealabil a vinovăției unei persoane și în special, fără ca aceasta să fi avut ocazia să exercite drepturile apărării, o hotărâre judecătorească dată în privința a reflectă sentimentul că ea este vinovată de fapta de care este acuzată.
Pentru aceste considerente apelantul-petent solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, iar pe fond modificarea sentinței civile nr. 3102 din13.11.2014 pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._ în sensul admiterii plângerii, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției încheiat la data de 18.05.2014 de către I.P.J. T. - S. R., pentru nelegalitate și netemeinicie, exonerarea de la plata amenzii, precum și restituirea permisului de conducere.
În apărare, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Examinând criticile aduse de apelant împotriva sentinței civile mai sus nominalizate, prin prisma dispozițiilor art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul reține că acestea au caracter nefondat, pentru următoarele considerente:
Principala problemă pusă în discuție a constat în corecta identificare a modalității de înregistrare a vitezei de circulație a autovehiculului condus de apelant anterior momentului opririi sale în trafic și întocmirii procesului verbal de contravenție contestat.
Din vizualizarea înregistrării video depuse la dosar în format electronic (fila 14 dosar prima instanță), se poate observa că autoturismul condus de apelant apare ca fiind integral pus în evidență chiar în raza câmpului obiectivului optic al camerei foto cu care era dotat cinemometrul, tot la secunda 27 a minutului 11:02, fiind nerelevant că respectiva fracțiune de secundă nu este suprinsă în capturile de tip screenshot aflate în planșa foto anexată de intimată.
De altfel, este cunoscut că, în virtutea limitelor impuse standardului de format foto/video, câmpul de recepție al senzorului optic montat pe cinemometru este mai restrâns decât câmpul de acțiune al antenei de emisie-recepție, fiind cunoscut că aceasta din urmă funcționează pe baza aplicării efectului Doppler în domeniul microundelor, respectiv pe o frecvență mai joasă, dar pe o lungime de undă mai înaltă decât radiația luminoasă.
În sensul celor arătate, este de notorietate că dispozitivul omologat cinemometric nu măsoară viteza de deplasare a autovehiculelor prin intermediul senzorului optic al camerei video, iar ceea ce prezintă importanță este raza de acțiune a (micro)undelor emise de aparat, a căror reflexie este ulterior receptată de antena amplasată în speță pe autospeciala poliției care se deplasa în spatele autovehicului condus de apelant.
Nu există niciun dubiu rezonabil, după vizionarea înregistrării video, că era imposibil ca senzorul cinemometric să fi putut înregistra la momentul indicat, în cadrul rubricii “S114km/h”, viteza de deplasare a altui corp fizic decât autoturismul condus de apelant pe același sens de circulație cu cel al autospecialei de poliție (al cărui număr de înmatriculare este vizibil în înregistrarea video care prezintă elementul de continuitate), fără a avea relevanță împrejurarea că între cele două autovehicule circula și autoturismul marca L. cu nr. de înmatriculare_, întrucât viteza de deplasare a acestuia a fost înregistrată în mod distinct de aparat, la rubrica “T 87km/h”.
Celelalte afirmații ale apelantului, cum că semnificația literei T de pe afișajul camerei ar fi alta decât cea de „Ț. (Target)”, iar pe șosea ar fi circulat șase autoturisme, sunt lipsite de relevanță juridică, întrucât patru dintre autovehicule se deplasau pe sensul opus de mers al autospecialei, care înregistra doar viteza corpurilor aflate în mișcare pe „ACELAȘI” sens de mers, conform informațiilor furnizate de afișajul digital al camerei video, de unde rezultă că dispozitivul radar a înregistrat în mod distinct, pe sensul menționat, deplasarea a două corpuri care se deplasau cu viteze diferite, cel mai apropiat de autospecială fiind desemnat prin litera T (Target), iar cel mai îndepărtat prin litera S (Second însemnând al doilea, în limba engleză).
În mod just, prima instanță a respins proba cu expertiza în specialitatea auto ca nefiind utilă cauzei, în raport de existența înregistrării video depuse la dosar de intimată, a cărei autenticitate nu a fost contestată.
De altfel, raportat la stabilirea locului exact al depistării apelantului, ca fiind sau nu în interiorul zonei de incidență a indicatorului de limitare a vitezei la 50 km/h, prin aceeași încheiere de ședință din data de 8.09.2014 prima instanță a încuviințat și proba testimonială cu audierea martorului S. I., la cererea petentului contravenient, însă acesta a renunțat la probă la termenul imediat următor, în virtutea principiului disponibilității care guvernează soluționarea acțiunii înregistrate pe rolul instanței (fila 43, 47 dosarul primei instanțe).
Ca atare, nu a fost combătută valoarea probatorie a procesului verbal de contravenție întocmit de agentul constatator cu prilejul surprinderii în flagrant a apelantului, mijloc de probă care coroborat cu celelalte înscrisuri și înregistrarea video depuse la dosarul cauzei, constituie o dovadă suficient de relevantă în ceea ce privește existența vinovăției neasumate a contravenientului apelant.
Raportat la susținerea apelantului că . radar nu ar fi menționată în procesul verbal, această alegație este vădit lipsită de fundament probator, la descrierea situației de fapt agentul constatator menționând expres atât . (RO11241), cât și numărul de înmatriculare al autospecialei de poliție pe care cinemometrul a fost montat.
Mai mult decât atât, dispozițiile din Norma de metrologie legală nr. 021-05 care se referă la obligativitatea autotestării aparatului (art. 3.5.1 liniuța 3) și condițiile de efectuare ale măsurătorilor (art. 4) au fost abrogate
Față de considerentele expuse, tribunalul reține că soluția primei instanțe este corectă și bine motivată astfel încât apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelantul petent A. R. C., cu domiciliul în București, ..21, ., sector 1, impotriva sentintei civile nr.3102/13.11.2014 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T.-S. R., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2015.
Președinte, Judecător,
E. B. D. N. G.
Grefier,
P. L.
Jud. fond. I.H.
Redactat jud. D.N.G./20.10.2015
Tehnoredactat gref. P.L./G.R./21.10.2015/4 ex.
.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 653/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 680/2015. Tribunalul... → |
|---|
