Plângere contravenţională. Decizia nr. 211/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 211/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 211/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 211/2015
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. N.
Judecător D. N.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul petent N. S. V., cu domiciliul în T., . Plazza, nr.140, ., ., împotriva sentinței civile nr.3134/14.11.2014, pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. M. T. - DIRECȚIA POLIȚIEI L., cu sediul în T., .-20, jud.T., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat personal apelantul și pentru intimată consilier juridic M. O., în baza delegației nr.11.133/2015, depusă astăzi la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, timbrat cu taxă de timbru de 10 lei, s-a depus întâmpinare, s-a comunicat un exemplar de pe întâmpinare, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau explicații de dat în completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente.
Apelantul petent având cuvântul solicită să fie urmărită filmarea pentru a se vedea că a fost sancționat abuziv, în concluzie admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii.
Pentru intimată consilier juridic M. O. solicită respingerea apelului.
Instanța în temeiul art.394 NCPC declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 03.02.2014 sub nr._, petentul N. S. V. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 16.01.2014 de către intimata P. M. T. – DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că procesul-verbal contestat nu cuprinde locul săvârșirii faptei și nici descrierea faptei, omisiuni ce atrag sancțiunea nulității absolute. A susținut petentul că Biserica "Sf. Treime" nu este situată la . T. iar stații pentru transportul în regim de taxi au existat și în fața spitalului și lângă biserică. A mai arătat petentul că în procesul-verbal contestat nu se menționează intervalul orar în care a staționat în afara locurilor de așteptare iar instanța nu poate aprecia asupra corectitudinii încadrării juridice raportat la definiția staționării reglementată de O.U.G. nr. 195/2002. Totodată, descrierea faptei este una pur formală, fără a evidenția elemente de natură a o individualiza. Cât privește martorul care a semnat procesul-verbal, a susținut petentul că acesta apare în toate procesele-verbale încheiate de intimată și nu au fost înscrise datele personale din actul său de identitate, nume, prenume, CNP și adresa de domiciliu. Prin urmare, atât frecvența cu care semnează procesele-verbale încheiate de intimată, cât și lipsa adresei de domiciliu, conduc la concluzia că acest martor nu a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, ceea ce atrage nulitatea actului sancționator.
În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001, ale O.U.G. nr. 195/2002, ale H.C.L. T. nr. 69/2008.
Intimata a formulat în termen procedural întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal. Totodată, a depus la dosar întreaga documentație care a stat la baza încheierii procesului-verbal contestat. A arătat intimata că petentul a parcat autoturismul cu numărul de înmatriculare_, autoturism în regim de taxi, în imediata apropiere a aleii de acces în incinta Spitalului Județean T., în afara zonei rezervate staționării taximetrelor și în apropierea Bisericii "Sfânta Treime" din municipiul T., în condițiile în care dincolo de intersecția . . 50 m, se găsește o astfel de stație. Prin fapta sa, petentul a încălcat dispozițiile art. 43 alin. 2 lit. a) din H.C.L. T. nr. 69/2008, care interzic în mod explicit parcarea sau staționarea în afara locurilor de așteptare, mai ales că este vorba despre o locație cu trafic intens iar administratorii spitalului au solicitat în repetate rânduri luarea de măsuri pentru decongestionarea zonei. De asemenea, petentul a avut o atitudine necooperantă, demarând în trombă la momentul observării echipajului de poliție.
Soluționând cauza Judecătoria T. prin sentința civila nr._.11.2014 a respins plângerea ca nefondata.
Pentru a se pronunța astfel prima instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 16.01.2014 de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, reținându-se în sarcina sa că, la data de 04.12.2013, pe . Spitalul Județean de Urgență T., a fost surprins în timp ce efectua activitatea de transport în regim taxi cu autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ și se afla în așteptare de clienți cu lampa verde aprinsă, locul nefiind autorizat ca stație taxi. Petentul a încălcat astfel dispozițiile prevăzute de art. 43 alin. 2 lit. a) din H.C.L. T. nr. 69/2008.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că, acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi constatate din oficiu.
Cu privire la criticile formulate de petent s-a retinut că Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secțiile Unite, în examinarea unui recurs în interesul legii declarat de procurorul general, a statuat că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001. În raport de acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de contravenție nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.
Contrar susținerilor petentului, în procesul-verbal contestat descrierea faptei a fost făcută în mod corespunzător, fiind încadrată în drept atât prin indicarea articolului, cât și a actului normativ ce impune o anumită conduită în sarcina persoanelor cărora li se adresează și cu aplicarea unei sancțiuni în limitele stabilite de consiliul local.
Procesul-verbal contestat conține semnătura agentului constatator, precum și data și locul săvârșirii faptei.
Cu privire la nelegalitatea procesului-verbal față de împrejurarea că acesta nu cuprinde locul săvârșirii contravenției, dincolo de faptul că acest aspect nu se confirmă, prima instanța a apreciat că oricum O.G. nr. 2/2001, nu trebuie interpretată restrictiv, locul faptei fiind edificator în ceea ce privește instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională și, în anumite cazuri, identificarea elementelor constitutive ale contravenției.
Încheierea procesului-verbal s-a făcut cu respectarea art. 19 din O.G. nr. 2/2001 care, pentru situația în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, instituie obligația agentului constatator de a preciza aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor.
Rolul martorului este acela de a confirma modalitatea de întocmire a procesului-verbal, or, nu poate exista o vătămare câtă vreme nu se contestă acest aspect. De cele mai multe ori, contravenientul poate invoca încălcarea dreptului la apărare întrucât nu mai are alți martori, a formulat obiecțiuni și nu poate face dovada refuzului agentului constatator de a le consemna în procesul-verbal etc. În niciun caz nu intervine însă anularea procesului-verbal dacă contravenientul recunoaște condițiile în care a fost încheiat acesta și dacă se poate proba, oricum, cu alți martori starea de fapt ce a condus la sancționarea sa.
Dincolo de aceste considerații, în cauză procesul-verbal poartă, oricum, semnătura unui martor asistent, ale cărui date sunt suficiente pentru identificarea sa, iar afirmațiile petentului privind funcția acestuia de "martor" sunt simple susțineri fără suport probator.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a retinut, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku vs. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic vs. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Actul cadru în materia contravențiilor, O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevede în mod principal în cuprinsul art. 2, că stabilirea și sancționarea contravențiilor se face prin legi, ordonanțe, hotărâri ale Guvernului și hotărâri ale autorităților administrațiilor publice locale sau județene, enumerarea fiind limitativă.
Prin art. 4 din H.C.L. T. nr. 69/28.08.2008, a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi pe raza municipiului T. iar potrivit art. 43 alin. 2 lit. a) Capitolul V A. Sancțiuni aplicabile taximetriștilor, din regulament se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei staționarea taxiului în afara locurilor de așteptare și peste limita locurilor aprobate și libere.
În susținerea plângerii sale, petentul a solicitat audierea martorului P. B., a cărui declarație nu este de natură a răsturna prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție contestat, acesta nefiind prezent la fața locului la momentul sosirii agentului constatator.
Dimpotrivă, actul sancționator analizat cuprinde constatări personale ale agentului constatator cu privire situația descrisă, care au forță probantă conferită de abilitarea legală a acestuia de a constata și sancționa astfel de fapte, conform dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 2/2001.
Conform art. 31 alin. 1 și art. 32 alin. 1 din H.C.L. T. nr. 69/28.08.2008, pentru executarea transportului în regim taxi, taxiurile au acces în condiții egale și nediscriminatorii în locurile de așteptare a clienților, în limita locurilor aprobate și libere, după cum orice persoană are acces egal și nediscriminatoriu în angajarea serviciilor unui taxi aflat în poziția "liber", staționat sau în mișcare.
Considerațiile petentului asupra noțiunilor de "staționare", "oprire" și interval orar prin prisma prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, nu prezintă relevanță în opinia instanței, acesta fiind un act normativ distinct față de H.C.L. T. nr. 69/28.08.2008, fiecare cu contravenții specifice domeniului pe care îl reglementează. Regulamentul aprobat prin hotărârea în cauză stabilește cadrul juridic privind organizarea și efectuarea serviciului public de transport local în regim de taxi, definind modalitățile și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru efectuarea serviciului, precum și raporturile dintre transportatorii autorizați și utilizatorii serviciilor.
În cuprinsul regulamentului nu se face distincție între noțiunile mai sus arătate așa cum sunt definite de O.U.G. nr. 195/2002, ci doar între "staționat" și "în mișcare".
Locul de așteptare a clienților este definit de art. 2 lit. d) din regulament ca fiind spațiul special amenajat și semnalizat corespunzător de către autoritatea administrației publice locale, cu avizul poliției rutiere, având un număr de locuri prestabilit pentru staționarea taxiurilor în așteptare în poziția "liber", iar la momentul surprinderii sale de către agentul constatator, petentul se afla în afara unui astfel de loc.
Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța a reținut că potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea ei trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Prin procesul-verbal contestat, petentului i s-a aplicat și o amendă în cuantum de 500 lei, limitele prevăzute de actul sancționator fiind de la 500 lei la 1.000 lei, prin urmare o sancțiune în limita minimă.
Astfel, instanța a apreciat că raportat la criteriile de individualizare prevăzute mai sus, la contextul în care s-a comis fapta, amenda aplicată realizează o corectă individualizare, fiind suficientă pentru a contribui la îndreptarea conduitei petentului, exercitând un rol educativ și punitiv asupra acestuia, pentru a nu se repeta comiterea contravenției.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel petentul N. S. V. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Astfel, arata apelantul ca prima instanța a reținut in mod greșit ca a fost sancționat prin procesul-verbal de contravenție contestat pentru savarsirea unei contravenții prevăzute de HCL nr. 69/2008 atât timp cat ea nu este reglementata de actul normativ cadru in materia contravențiilor, respectiv O.G. NR. 2/2001.
A mai susținut petentul ca procesul-verbal de contravenție contestat este lovit de nulitate contrar celor reținute de prima instanța, acesta fiind încheiat cu nerespectarea dispozitiilor art. 16 din O.G. nr.2/2001, deoarece nu exista concordanta intre datele persoanei fizice si cele ale persoanei fizice autorizate care desfasoara activitatea de transport in regim de taxi.
A mai aratat apelantul ca in cauza nu sunt întrunite condițiile de răspunderii contravenționale respectiv, elementele constitutive ale unei contravenții, iar prima instanța nu a respectat prezumția de nevinovatie si a pronunțat hotărârea atacata si cu incalcarea dreptului sau la apărare.
Mai mult considera petentul apelant ca a fost sancționat in mod abuziv.
A solicitat audierea unui alt martor, respectiv pe numitul C. F., despre care afirma ca a perceput aspecte legate de cauza.
Examinând hotărârea atacata in raport de criticile aduse acesteia precum si din oficiu in raport de dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. NR. 2/2001 Tribunalul retine ca apelul este nefondat.
Se constata ca prima instanța a analizat plângerea formulata de petent sub toate aspectele legate de temeinicia si legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat si a reținut in corect ca încadrarea juridica a faptei este corespunzătoare, ca situația de fapt prezentata de organul constatator prin procesul-verbal corespunde adevărului si ca petentul se face vinovat de savarsirea contravenției reținute in sarcina sa.
S-a reținut de asemenea in mod corect ca procesul-verbal de contravenție contestat a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de forma prevăzute de lege pentru valabilitatea sa, neexistând cazuri care sa determine nulitatea absoluta a acestuia.
Prin fapta sa petentul a incalcat dispozițiile art. 43 alin. 2 lit. a) din HCL nr. 69/2008 care este un act administrativ normativ, dispoziție care ce interzice parcarea sau staționarea in afara locurilor de așteptare.
Situația de fapt reținuta de agentul constatator rezulta cu prisosința din înregistrarea video depusa la dosarul cauzei de către intimata P. M. T. - Direcția Politie Locala, înregistrare din care se poate observa poziția autoturismului condus de petent care a fost parcat in afara locurilor special amenajate.
Sustine apelantul ca prima instanța a pronunțat hotărârea atacata cu nerespectarea dreptului sau la apărare dar nu arata cum i-a fost incalcat acest drept.
Sub acest aspect se constata ca apelantul a avut la prima instanța angajat aparator si iau fost încuviințate probele așa cum au fost solicitate, respectiv proba cu un martor si proba cu înscrisuri, probe care au si fost administrate in cauza. Cat privește cererea apelantului prin care solicita audierea unui alt martor de către instanța de apel, aceasta este neîntemeiata in condițiile in care nu arata in mod concret împrejurările cunoscute de martor si sub ce aspect prezintă relevanta audierea acestuia, si nici justifica din ce motiv nu a fost solicitata administrarea acestei probe la prima instanța.
Se mai constata ca organul constatator a făcut o corecta individualizare sancțiunii, aceasta fiind aplicata cu respectarea dispozitiilor art. 5 alin. (5) si art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, așa cum a apreciat si prima instanța.
Pe cale de consecința, in raport de aceste considerente in temeiul art. 480 c.pr.civ. apelul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul civil formulat de apelantul petent N. S. V., cu domiciliul în T., . Plazza, nr.140, ., ., împotriva sentinței civile nr.3134/14.11.2014, pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. M. T. - DIRECȚIA POLIȚIEI L., cu sediul în T., .-20, jud.T., având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
E. N. D. N. N. M.
Jud.fond IS
Red.Tehnored.jud.EN/4EX/06.04.2014
..
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 246/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 212/2015. Tribunalul... → |
|---|
