Plângere contravenţională. Decizia nr. 30/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 30/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 30/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 30/2013
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. B.
JUDECĂTOR: V. A.
JUDECĂTOR: C. B.
GREFIER: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul petent B. D. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. N. Costei în T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr.3343/13.11.2012 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T. - SECȚIA 1 POLIȚIE RURALĂ, având ca obiect plângere contravențională.
Încheierea din 16 ianuarie 2013 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față,
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ la data de 20.03.2012, petentul BĂLASA D., a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 17.03.2012 de către intimat, prin care a fost sancționat cu amendă în sumă de 630 lei și reținerea permisului de conducere, pentru faptul că la data de 17.03.2012 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, sub influența băuturilor alcoolice. În subsidiar a solicitat înlocuire sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție nu corespunde realității iar agentul constatator nu i-a adus la cunoștință că are dreptul la recoltarea de probe biologice pentru constatarea alcoolemiei. A mai invocat petentul că procesul-verbal nu a fost întocmit cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea pagubelor pricinuite iar sancțiunea aplicată a fost foarte mare ținând seama că nu s-a produs nicio urmare.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată (fila 15) și a depus la dosar documentele care au stat la baza încheierii procesului-verbal de contravenție.
Prin sentința civilă nr. 3343 din 13 noiembrie 2013, Judecătoria T. a respins plângerea introdusă de petentul BĂLASA D., domiciliat în Isaccea, ., județul T. și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în T., ., județul T. la Cabinet de Avocat N. C., în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T. și împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 17.03.2012 de către intimat, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/17.03.2012, petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 630 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile, pentru faptul că la data de 17.03.2012 ora 01:52, a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ pe DN 22 E87, în localitatea Somova, județul T., sub influența băuturilor alcoolice, fapt constatat în urma testării cu aparatul etilotest DRAGER care la poziția 45 a indicat o alcoolemie de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapta fiind prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 16 și art. 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Totodată, faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, pedeapsa fiind individualizată în limitele prevăzute de actul normativ respectiv, amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Criticile cu privire la faptul că agentul constatator nu i-a adus la cunoștință posibilitatea de a solicita recoltarea de probe biologice sunt nefondate, câtă vreme petentul a semnat și, prin urmare, și-a asumat mențiunea că nu dorește să-i fie prelevate astfel de probe.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța i-a asigurat petentului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia nu au fost dovedite prin martori, înscrisuri sau orice alt mijloc de probă.
Declarația martorului audiat în cauză nu prezintă relevanță întrucât acesta a relatat că cea mai mare parte a zilei nu a petrecut-o cu petentul "plecat cu treburi în C.".
Pe de altă parte, instanța reține că fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și calibrat așa cum rezultă din buletinul de calibrare nr. 2372-053 din 21.02.2011, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit dispozițiilor mai sus menționate, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Din conținutul procesului-verbal rezultă că la testarea alcoolscop cu aparatul DRAGER, la poziția 45, acesta a indicat valoarea de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, instanța mai reține că potrivit aceluiași proces-verbal, petentul a refuzat recoltarea de probe biologice iar la rubrica mențiuni a arătat că îi pare rău, ceea ce implicit presupune că și-a recunoscut fapta.
Întrucât din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, instanța de fond a reținut că fapta a fost comisă de petent și constituie contravenție.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța de fond a constatat că amenda aplicată petentului era în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită și de urmările care s-ar fi putut produce, nefiind oportună înlocuirea acesteia cu avertisment.
Impotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs petentul B. F., solicitând modificarea hotărârii și rejudecarea cauzei, anularea procesului-verbal de contravenției și exonerarea de la plata amenzii.
In subsidiar, s-a solicitat admiterea în parte a plângerii și anularea sancțiuni complementare a permisului de conducere pe o perioadă de 90 zile.
S-a susținut de către recurent că agentul de poliție, în urma testării cu aparatul etilotest, i-a aplicat sancțiunea cu amendă foarte mare și cea complementară de reținere a permisului pe o perioadă de 90 zile fără a avea în vedere disp. art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, privind proporționalitatea sancțiuni cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, lipsa de urmări sau pericolul pentru siguranța circulației rutiere, alcoolemia de 0,17%, puțin peste limita prevăzută de lege, de 0,08% în condițiile în care a consumat înainte băuturi nealcoolice.
S-a mai susținut că instanța nu a dat relevanță probelor și subsidiarului acțiunii, referitoare la gravitatea faptei și lipsa unor eventuale pagube.
Recurentul a susținut totodată că nu are venituri, fiind liber profesionist și lucrează în construcții, având nevoie de autovehicul.
Intimata I.P.J T. a depus întâmpinarea, prin care a solicitat respingerea motivelor de recurs și menținerea hotărârii ca temeinică și legală.
Examinând sentința civilă atacată, față de motivele de critică formulate, cât și din oficiu, tribunalul consideră că recursul este nefondat.
Petentul recurent B. D. a fost sancționat de către intimata I.P.J. T. cu sancțiunea amenzii contravenționale, și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile întrucât la data de 17 martie 2012, a condus autoturismul cu nr._ aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, împrejurare ce a fost constatată în urma testării cu aparatul etilotest DRAGER, mijloc tehnic omologat și calibrat în conformitate cu prev. art. 109 alin. 1 și 2 din O.U.G. Nr. 195/2002.
In ceea ce privește probele administrate de către petent în apărare, acesta a solicitat audierea martorului Tîrhoacă G. A. care s-ar fi aflat la acea dată în autoturism cu petentul, însă susținerile acestuia nu au putut fi reținute ca relevante, întrucât pe parcursul acelei zile nu s-au aflat unul în compania celuilalt petentul fiind plecat „cu treburi în C.”.
Prin urmare, reținând și mențiunea din conținutul procesului-verbal ce aparține petentului în sensul că îi pare rău pentru fapta săvârșită, în mod just instanța de fond a considerat că petentul a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat și nu a fost dovedită o altă situație decât cea reținută de agentul constatator.
Referitor la individualizarea sancțiunii contravenționale, cum petentului i-a fost aplicată sancțiunea în cuantumul minim prevăzut de lege, în raport de gradul de pericol social al faptei și împrejurările săvârșirii acesteia dar și urmările care s-ar fi putut produce având în vedere că petentul a condus autovehiculul sub influența băuturilor alcoolice și a pus în pericol atât propria siguranță cât și siguranța celorlalți participanți la trafic, nu se impunea înlocuirea sancțiunii aplicate cu aceea mai ușoară a avertismentului.
Cât privește sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile, în raport de aceleași considerente și având în vedere că aceasta este complementară sancțiunii principale, în mod corect aceasta a fost menținută, procesul-verbal de contravenție fiind temeinic și legal, și sub acest aspect.
Cum în recurs petentul nu a administrat alte probe cu înscrisuri din care să rezulte o altă situație de fapt, în raport de disp. art. 312 alin. 1 și 2 Cod proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul petent B. D. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. N. Costei în T., ., jud. T., împotriva Sentinței civile nr. 3343/13.11.2012 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T. - SECȚIA 1 POLIȚIE RURALĂ, având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Menține hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
E. B. V. A. L. R.
C. B.
05.02.2013
Red.jud.VA
Tehnored. DS/Ex. 2
06.02.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 26/2013. Tribunalul TULCEA | Abţinerea întregii instanţe. Decizia nr. 3/2013. Tribunalul... → |
|---|
