Pretenţii. Decizia nr. 464/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 464/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 464/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 464
Ședința publică de la data de 12 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător L. D. P.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurentul-reclamant S. JUDEȚEAN de URGENȚĂ T., cu sediul în mun. T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1024 din data de 19 martie 2013 pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimatul-pârât T. P., cu domiciliul în loc. Rachelu, jud. T..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar; intimatul-pârât nu a depus la dosar întâmpinare, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
TRIBUNALUL,
La data de 08 noiembrie 2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ acțiunea civilă formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN de URGENȚĂ T., în contradictoriu cu pârâtul T. P., prin care s-a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1850,60 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, actualizată până la data plății efective, achitată, de către C.A.S. T., reclamantului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că pârâtul a fost internat în perioada 11.11._09 în secția chirurgie a Spitalului Județean de Urgență T., urmare unei agresiuni.
A mai învederat reclamantul că neexistând o hotărâre de condamnare a vreunui inculpat, obligația de plată a cheltuielilor de spitalizare revine pârâtului, care a fost beneficiarul direct al serviciilor medicale.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin.1 și 2 Cod civil, art.1357 cod civil și art.1531 alin.1 Cod civil coroborat cu art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus decont de cheltuieli (fila 5), tabel nominal (fila 6), foaie de observație clinică (fila 7), înștiințare (fila 8), borderou (fila 10).
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru, în conformitate cu art. 17 din Legea 146/1997.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
Soluționând cauza, Judecătoria T. prin sentința civilă nr. 1024 din data de 19 martie 2013 a respins cererea formulată de reclamant, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că, în fapt, în perioada 11.11._09, pârâtul a fost internat în secția ORL a Spitalului Județean de Urgență T., urmare unei agresiuni, fiind diagnosticat cu
„ fractură de piramidă nazală, traumatism facial prin agresiune ”, situația care rezultă din foaia de observație clinică (fila 8).
Art.313 din Lg.95/2006 arată că persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Din interpretarea textului de lege mai sus arătat rezultă că obligația achitării serviciilor medicale nu incumbă beneficiarului acestora ci autorilor faptelor care au determinat acordarea asistenței medicale.
Ori, pârâtul în cauză nu este autorul ci victima agresiunii, astfel că în raport de actul normativ mai sus menționat, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de spitalizare.
Nu poate fi antrenată nici răspunderea civilă delictuală a pârâtului atâta vreme cât nu s-a dovedit că acesta se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte ilicite de natură atrage incidența disp.art.1357 Cod civil.
A promova o acțiune în justiție este un drept al persoanei și nu o obligație a cărei nerespectare ar putea fi sancționată în condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus arătate.
Așadar, împrejurarea că pârâtul nu a solicitat tragerea la răspundere a persoanei vinovate de producerea leziunilor suferite și care au necesitat acordarea asistenței medicale de către reclamant, în opinia primei instanței, nu echivalează cu o faptă ilicită.
Împotriva sentinței civile nr. 1024 din 19 martie 2013 a declarat recurs S. Județean de Urgență T., care a criticat hotărârea ca nelegală și netemeinică.
S-a susținut în motivarea recursului că pârâtul a declarat la internarea în spital că a fost victima unei agresiuni fiind internat de la 11.11.2009 până la 16.11.2009, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 1850,60 lei.
S-a mai susținut că, potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât cheltuieli de spitalizare cauzate de îmbolnăvire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea victimei unui accident ori agresiune.
Textul de lege face trimitere la cel ce a provocat . sau accidentul („aduce daune sănătății”, însa sunt situații, cum este cazul în speța, unde autorul accidentării/agresorul nu este cunoscut. In speța, pârâtul declară că a fost victima unei agresiuni dar nu depune plângere împotriva persoanei vinovate.
Se menționează că, în toate secțiile spitalului, inclusiv la cea de primire urgente, sunt afișate prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006- pacienților aducându-se la cunoștință și verbal faptul că, chiar dacă au asigurare valabilă, CAS nu decontează cheltuielile victimelor agresiunilor sau accidentelor, urmând ca aceștia să se îndrepte împotriva persoanei vinovate pentru a le recupera.
În speța, pârâtul s-a prezentat la serviciul de urgenta declarând ca a fost victima unei agresiuni iar ulterior, „împăcându-se” probabil cu autorul nu a mai întreprins nici un demers pentru a recupera de la acesta suma datorată pentru spitalizare și a o depune la spital și nici nu a mai formulat o reclamație împotriva acestuia.
Ori, S. Județean de Urgenta T. nu este abilitat sa efectueze nici un fel de cercetare in ceea ce privește agresorul sau persoana care a provocat accidentul și nu poate decât să se constituie parte civilă in dosarul penal, în cazul în care pacientul reclamă . și se dispune cercetarea sau începerea urmăririi penale, ori judecarea cauzei penale respective.
In caz contrar, pentru ca textul de lege invocat nu îi scutește de plata cheltuielilor de spitalizare pe agresorii care nu au fost denunțați, cum este și cazul în speța, cel agresat sau accidentat are mai multe variante pentru a se putea asigura aplicarea art. 313 din Legea nr.95/2009 și anume: fie să plătească el de buna voie, din veniturile sale, cheltuielile de spitalizare; fie sa le recupereze pe cale amiabila de la agresor si să le depună la spital ; fie sa-1 acționeze ulterior pe acesta in instanța, pentru a recupera sumele respective pe cale civilă- având drept dovada documentele emise de spital sau de către instanță .
Se susține că, nu există nici o excepție în acest sens în
cuprinsul legii, textul de lege fiind clar, în sensul ca plata spitalizării pentru
persoanele a căror sănătate a suferit din cauza unor agresiuni sau accidente
nu se suporta de către Casa de Asigurări de Sănătate ,chiar dacă acestea au
fost „victime” și nu se fac vinovate ca au ajuns in situația de a fi pacienții
spitalului.
In cazul admiterea cererii, pârâtul, în baza hotărârii instanței, se poate îndrepta pentru recuperarea cheltuielilor de spitalizare, pe cale civilă, împotriva celui ce 1-a agresat/accidentat, fiind dusă la îndeplinire astfel voința legiuitorului - aceea de a obliga persoana care a provocat daune sănătății altei persoane să suporte cheltuielile de spitalizare sau, dacă persona care a fost agresată sau a fost victima unui accident nu dorește să respecte acest lucru, să suporte cheltuielile ea însăși.
În consecință, s-a solicitat admiterea recursului așa cum s-a formulat, casarea sentinței civile nr. 1024 din 19.03.2013, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 1850,60 lei, sumă actualizată până la data plății efective.
Analizând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu, în temeiul art. 3041 Cod pr. civilă, tribunalul constată că recursul este întemeiat.
Potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Se constată astfel că textul de lege enunțat este imperativ, obligând furnizorii de servicii medicale să recupereze cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată persoanelor care au fost victimele unor agresiuni.
În același timp, legea statuează și asupra modalității în care se poate realiza acest lucru, respectiv calea procesuală, conferind astfel, ex lege, calitate procesuală activă furnizorilor de servicii medicale pentru recuperarea acestor sume.
Această cale procesuală care poate fi evident atât civilă, cât și penală, poate fi folosită de recurentul reclamant cu condiția cunoașterii persoanei agresorului - posesor al calității procesule pasive potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006.
Cum identitatea agresorului nu a fost făcută cunoscută, recurentul reclamant nu a putut folosi calea penală și nici pe cea civilă pentru îndeplinirea obligației sale.
Deși sistemul de asigurări de sănătate nu instituie în sarcina pârâtului obligația de a comunica numele persoanei care a provocat ., recurentul reclamant a arătat că și-a îndeplinit sarcina de a-i aduce la cunoștință atât verbal, cât și prin afișaje, faptul că trebuie să se îndrepte împotriva agresorului pentru recuperarea cheltuielilor de spitalizare având la îndemână atât calea amiabilă cât și cea procesuală.
Din economia dispozițiilor art. 313 alin 1și 2 din Legea nr. 95/2006 rezultă că legea stabilește o culpă în sarcina persoanelor care produc prin faptele lor daune sănătății altor persoane, stipulând totodată existența unui prejudiciu în patrimoniul furnizorului de servicii medicale și o obligativitate a acestora de a recupera prejudiciul constând în datoriile ocazionate de asistența medicală acordată.
În situația în care însă furnizorul de servicii medicale nu a cunoscut persoana vinovată de producerea prejudiciului pentru a o putea acționa în justiție și atâta timp cât victima agresiunii nu a acționat-o în judecată pentru a-i da posibilitatea recuperării prejudiciului, optând pentru alte căi de desocotire cu agresorul, se apreciază că victima agresiunii se face vinovată de faptul nepunerii la dispoziție a datelor necesare titularului acțiunii, ceea ce conduce la un așa zis transfer al culpei de la agresor la victima agresiunii.
În alte cuvinte, în situația în care nu este îndeplinită condiția sine qua non pentru exercitarea acțiunii prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006, titularul acestei acțiuni care este totuși obligat să recupereze această sumă poate acționa și recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana vinovată de neîndeplinirea condiției, respectiv de la victima agresiunii, concluzie care de desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 95/2006.
În subsidiar, se mai reține și că în condițiile acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, acțiunea recurentului reclamant este pe deplin îndreptățită, fiind îndeplinite toate condițiile acțiunii în restituire.
De precizat este că, în cauză, a avut loc o mărire a unui patrimoniu cu suma reprezentând cheltuieli de spitalizare, deși această mărire nu provine dintr-o faptă ilicită.
Față de toate aceste considerente și în baza art. 312 al. 1 Cod proc. civilă, urmează să fie admis recursul.
În consecință, va fi modificată în totalitate sentința atacată, în sensul că va fi admisă acțiunea și va fi obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului suma de 1850,60 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de spitalizare, sumă ce se va actualiza cu rata inflației la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul-reclamant S. JUDEȚEAN de URGENȚĂ T., cu sediul în mun. T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1024 din data de 19 martie 2013 pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimatul-pârât T. P., cu domiciliul în loc. Rachelu, jud. T..
Modifică în totalitate sentința atacată în sensul că admite acțiunea și obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantului suma de 1850,60 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de spitalizare, sumă ce se va actualiza cu rata inflației la data plății efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2013.
Președinte, Ș. R. | Judecător, L. D. P. | Judecător, R. A. V. |
Grefier, D. B. |
Jud. fond S.G.
Red. dec.civ. jud. R.A.V./19.06.2013
Tehnoredactat gref. D.B./19.06.2013/2 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 529/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 15/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
