Plângere contravenţională. Decizia nr. 639/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 639/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 639/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 639

Ședința publică de la 25 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D. P.

Judecător R. A. V.

Judecător S. R.

Grefier D. B.

Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurentul-petent S. P., cu domiciliul în mun. C., bul 1 Mai, nr.50, ., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2219 din data de 05 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională” în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare, de asemenea se învederează că recursul este declarat în termen, nemotivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar; intimatul nu a depus la dosar întâmpinare, după care:

Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.150 cod procedură civilă declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ din data de 20.11.2012 numitul S. P. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ emis de I. de Politie al Județului T. prin care a fost sancționat cu amenda de 280 lei pentru faptul că aflat la volanul autoturismului marca F., cu numărul de înmatriculare_, nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune.

În motivarea acțiunii, în esența, petentul a arătat faptul ca procesul-verbal de contravenție este nelegal și netemeinic întocmit, întrucât a intrat în intersecție pe culoarea verde a semaforului care între timp s-a schimbat in galben.

Cererea nu a fost întemeiata în drept.

În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, apreciind că, din punct de vedere al legalității, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG nr. 2/2001, acestuia nelipsindu-i vreun element de natură a atrage nulitatea sa absolută, iar fapta a fost constatată în împrejurările descrise de agentul constatator. Totodată a fost depusa si documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 33 și 34 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile pentru stabilirea situației de fapt și soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 2219 din 05.06.2013 a Judecătoriei T. a fost respinsă ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul S. P..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 15.11.2012, numitul S. P. a fost sancționat contravențional cu amenda în suma de 280 lei pentru faptul că a condus autoturismului marca F., cu numărul de înmatriculare_, și nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune, faptă ce a fost încadrată în drept pe dispozițiile art. 52 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 („semnalul de culoare roșie interzice trecerea”) și sancționată prin dispozițiile art. 100 alin. 3, lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, fiind aplicată o amenda de 280 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 30 zile.

S-a mai reținut de către prima instanță că fapta a fost probata cu înscrisurile depuse la dosar.

A arătat judecătorul fondului că în materie contravenționala, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este apreciată în mod diferit în funcție de sistemul de drept în care se aplică, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, instanța având obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În ceea ce privește persoana sancționată, a reținut instanța că aceasta are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, sarcina instanței de judecată fiind aceea de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

A mai reținut prima instanță că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul autonom al acestei noțiuni, delimitat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În analiza principiului proporționalității, instanța de fond a reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Prima instanță a apreciat că în lumina acestor principii, petentului i-a fost asigurat dreptul la un proces echitabil însă acesta nu a făcut dovada contrară a situației de fapt consemnate în procesul-verbal de contravenție.

În ceea ce privește săvârșirea faptei contravenționale de nerespectare a culorii roșii a semaforului, a arătat judecătorul fondului că instanța trebuie să aibă în vedere și conduita preventiva a conducătorului auto în momentul deplasării în trafic, cu atât mai mult în momentul apropierii de o intersecție semaforizata, instanța reținând că însuși petentul a precizat în plângere că ar fi intrat în intersecție pe culoarea galbenă a semaforului electric, după cea verde, ceea ce face să rezulte că petentul și-a asumat riscul nerespectării dispozițiilor legale, respectiv, cele ale art. 53, alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 1391/2006.

Constatând că prin probele administrate în cauza nu s-a făcut dovada susținerilor petentului, și având în vedere că mențiunile procesului-verbal de constatare fac dovada celor constatate până la proba contrara, instanța de fond a apreciat că situația de fapt reținută corespunde realității.

A arătat judecătorul fondului că faptul că procesul-verbal, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta nu face proba contrarie, nu constituie o încălcare a prezumției de nevinovăție, ci o modalitate de stabilire legală a vinovăției în raport cu art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanța reținând că petentul nu a făcut dovada că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal nu corespunde adevărului, susținerile făcute în cuprinsul plângerii nefiind susținute de probe, instanța constatând că petentul a săvârșit contravenția pentru care fost sancționat.

Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare, prima instanță a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor edictate de legiuitor pentru valabilitatea sa, iar situația de fapt a fost în mod corect reținută.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, prima instanță a reținut că potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, apreciind că față de aceste prevederi legale procesul-verbal de contravenție . nr._ a fost temeinic și legal întocmit de agenții constatatori din cadrul Inspectoratului de Politie al Județului T..

Împotriva acestei sentințe, petentul S. P. a formulat recurs.

Examinând recursul formulat se constată că acesta nu este fondat pentru cele ce urmează.

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 15.11.2012 întocmit de I.P.J. T. - Biroul Rutier, numitul S. P. a fost sancționat cu suma de 280 lei amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 52 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, reținându-se că, la data respectivă, a condus autovehiculul marca F. cu nr. de înmatriculare_ și nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune.

Se cuvine a fi observat faptul că, din întregul material probator aflat la dosar a rezultat că recurentul se face vinovat desăvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.

În aceste coordonate este de subliniat că pornind de la premise exacte instanța de fond a ajuns la o soluție corectă prin valorificarea probelor administrate în cauză.

În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanța să respingă recursul, ca nefondat și să mențină hotărârea atacată, ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurentul-petent S. P., cu domiciliul în municipiul C., Bulevardul 1 Mai nr. 50, ., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2219 din data de 05 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională” în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., ca nefondat.

Menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

L. D. P. R. A. V. Ș. R.

GREFIER,

D. B.

Jud. fond C.V.

Redactat jud. R.A.V./30.09.2013

Tehnoredactat gref. G.R./08.10.2013/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 639/2013. Tribunalul TULCEA