Plângere contravenţională. Decizia nr. 678/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 678/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 678/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 678
Ședința publică de la 09 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D. P.
Judecător R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurenta-petentă C. M., cu domiciliul în mun. T., ..2, jud. T., împotriva sentinței civile nr. 2252 din data de 7 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., cu sediul în mun. T., ., jud. T..
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 02.10.2013 și ulterior la data de 09.10.2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
La data de 14.12.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției formulată de petenta C. M. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului T..
Prin plângere, petenta s-a îndreptat împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/09.12.2012, prin care a fost sancționată cu amendă în sumă de 420 lei și ca sancțiune administrativă cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a încălcat linia continuă din dreptul Liceului G. G. pentru a se deplasa la secția de votare aflată în incinta acestui liceu și datorită faptului că împreună cu persoana care o însoțea aveau probleme de sănătate, fiind și întuneric, îi era teamă să traverseze .>
În drept, petenta a invocat prevederile art. 7, art. 31 și art. 34 din OG nr. 2/2001.
În probatoriu, petenta a depus la dosar copie de pe procesul verbal de contravenție și de pe adeverință medicală.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal, și a depus la dosar: raportul agentului constatator, originalul procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/09.12.2012, proces verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare, copie Buletin de verificare metrologică radar, copie atestat de operator autovision și planșă fotografică și suport optic CD cu înregistrarea video a faptei.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
În temeiul art. 167 Cod pr. civilă, coroborat cu art. 33 și art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martorul C. R., care a fost audiată în mod nemijlocit de instanță.
Prin sentința civilă nr. 2252 din 07.06.2013 a Judecătoriei T. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta C. M..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de la data de 09.12.2012 a fost încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ prin care s-a reținut de către agentul constatator că petenta în ziua de 09.12.2012 ora 18:08 a condus autoturismul Opel cu nr. de înmatriculare_ dinspre Hotel Egreta către Peco Petrom și în dreptul Liceului de artă G. G. a circulat pe sens opus încălcând marcajul dublu continuu și obligând autoturismele care circulau regulamentar să frâneze, abaterea fiind filmată, agentul constatator reținând în drept că fapta săvârșită este prevăzută de art. 101 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002.
Analizând temeiul de drept reținut la încadrarea faptei ca fiind contravenție, prima instanță a constatat că agentul constatator a stabilit în mod corect încadrarea juridică a faptei.
Astfel art. 101 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 prevede că „ Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: d) circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.”
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța a reținu că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța de fond a reținut că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
Prin urmare, a arătat judecătorul primei instanțe, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură în faza de judecată garanțiile specifice pentru exercitarea efectivă a dreptului la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Referitor la starea de fapt reținută, din înregistrarea video, instanța de fond a constatat că în mod corect a fost reținută vinovăția petentei în săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționată.
Astfel, în înregistrarea video se observă în mod clar faptul că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe sens opus trecând peste marcajul dublu continuu ce desparte sensurile de mers, pentru a ori pe contrasens, deși era noapte și circulație intensă.
Susținerile petentei că avea probleme de sănătate și nu se putea deplasa la secția de votare decât cu autoturismul propriu nu au putut fi primite de prima instanță, deoarece petenta avea posibilitatea de a solicita urna volantă dacă se afla în imposibilitatea de a se deplasa din motive medicale.
Cu privire la locul săvârșirii contravenției, a reținut instanța de fond faptul că petenta a arătat chiar în conținutul plângerii faptul că se deplasa la Liceul de artă „G. G.” pentru a vota, în timp ce martora care susține că o însoțea a declarat că a mers să voteze la Școala nr. 2 de pe .> Având în vedere că petenta a susținut că fapta a fost constatată în dreptul Liceului de artă G. G., aspect care se coroborează cu susținerile agentului constatator, instanța a respins ca nefondată această apărare.
A arătat judecătorul primei instanțe că potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.”
Cu privire la lipsa mențiunilor privind locul săvârșirii faptei sau menționarea eronată, a arătat instanța că acestea nu conduc la nulitatea procesului-verbal de contravenție, în acest caz nulitatea fiind una relativă, admisibilă doar în condițiile existenței vreunei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale, instanța a reținut că petenta a fost sancționată cu minimul amenzii prevăzute de lege.
Cu privire la gradul de pericol social al faptei, s-a reținut de către instanța de fond că circulația pe contrasens în condițiile date, are un grad de pericol social crescut, fapt pentru care nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, în condițiile date.
Referitor la solicitarea petentei de a se dispune asupra măsurilor complementare, instanța a apreciat că în condițiile reținerii săvârșirii contravenției, luarea măsurilor complementare prevăzute de lege este obligatorie, neputând fi înlăturate de instanță sau de agentul constatator.
Împotriva acestei sentințe, petenta C. M. a formulat recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că, din cauza faptului că atât ea, cât și persoana cu care era în mașină aveau probleme mari de sănătate, fiind suferindă de scolioză lombară dextraconvexă, gonartroză tratată chirurgical pe partea stângă cu grad mare de risc, au hotărât să lase mașina cât mai aproape de punctul de votare.
Susține recurenta-petentă că astfel cum rezultă din probele aflate la dosarul cauzei în acea perioadă s-a simțit foarte rău, și abia pe seară s-a simțit în stare să se ridice din pat să își poată exercita dreptul la vot, iar în aceste condiții s-a deplasat la secția de votare bazându-se pe faptul că deși era deja întuneric afară, va parca mașina chiar în fața liceului, ca să evite o eventuală accidentare la picior.
Precizează recurenta petentă că la momentul la care a fost oprită de către organele constatatoare a explicat aceste aspect și faptul că motivul pentru care a încălcat linia continuă a fost pentru a parca în fața secției de votare, pentru că era întuneric afară și datorită problemelor de la picioare îi era teamă să traverseze . aspecte nu au fost avute în vedere nici de organul sancționator și nici de instanța de judecată.
Recurenta-petentă consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut că pericolul social al faptei este crescut atâta timp cât ea a oprit doar pentru câteva minute ca să-și poată exercita dreptul la vot,.
Totodată, în mod greșit a reținut instanța și că locul săvârșirii faptei este Liceul de artă „G. G.”, în procesul-verbal de contravenție indicându-se în mod eronat că locul săvârșirii faptei este Liceul de artă „G. G.” Precizează recurenta-petentă că în contestația împotriva procesului-verbal indicat locul reținut de agentul constatator este greșit, și că în fapt, locul exercitării dreptului de vot și locul săvârșirii contravenției a fost Școala nr. 2, astfel cum în mod corect a relatat martora audiată în cauză și astfel cum reiese din descrierea faptei efectuată în cuprinsul procesului-verbal de către agenții constatatori.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate se constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 09.12.2012, întocmit de I.P.J. T. - Serviciul Rutier recurenta C. M. a fost sancționată cu suma de 410 lei amendă contravențională, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 101 alin 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că în data de 09.12.2012, orele 1808, recurenta a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_ dinspre Peco Petrom către Hotel Egreta și în dreptul Liceului de artă „G. G.” a circulat pe sens opus încălcând marcajul continuu și obligând autovehiculele care circulau regulamentar să frâneze.
Conform art. 101 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: circulația pe sens opus cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.
În ceea ce privește susținerile recurentei legate de starea sa de sănătate, deși adevărate, această stare nu justifică încălcarea regulilor de circulație și punerea în pericol a celorlalți participanți la trafic.
Din întregul material probator administrat în cauză a rezultat că recurenta se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale reținută în sarcina sa, astfel încât instanța de fond plecând de la premise exacte a ajuns la o soluție corectă.
Nici susținerea recurentei potrivit căreia a oprit doar câteva minute nu poate fi primită astfel cum a fost formulată în condițiile în care nu oprirea a fost sancționată ci circulația sa pe sens opus, cu încălcarea marcajului continuu și obligarea autovehiculelor care circulau regulamentar să frâneze.
În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat și să mențină hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE,
Respinge recursul civil formulat de recurenta-petentă C. M., cu domiciliul în mun. T., ..2, jud. T., împotriva sentinței civile nr. 2252 din data de 7 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., cu sediul în mun. T., ., jud. T., ca nefondat.
Menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică la data de 09 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. D. P. R. A. V. Ș. R.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond S.A.
Redactat jud. R.A.V./ 17.10.2013
Tehnoredactat gref. G.R. /18.10.2013/2 ex.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 131/2014. Tribunalul TULCEA | Pretenţii. Decizia nr. 121/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|








