Plângere contravenţională. Decizia nr. 755/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 755/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 755/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 755/2015
Ședința publică de la 25 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta A. NAȚIONALĂ P. PROTECȚIA C. R. SUD- EST G. cu sediul în G., ., jud.G., împotriva sentinței civile nr.585/03.03.2015 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimata petentă . SRL cu sediul în T., ., ..T., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că, în cauză nu s-a depus întâmpinare, iar la acest termen au fost înaintate motivele de apel, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil analizat:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 29.07.2014 sub nr._, petenta S.C. P. 45 T. S.R.L., prin administrator P. L.-A., a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ P. PROTECȚIA C., în principal – anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/337 din data de 11.07.2014, iar în subsidiar – înlocuirea amenzilor contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând instanței de judecată respingerea plângerii contravenționale, ca nefondată și menținerea procesului-verbal contestat, ca legal și temeinic.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.585 din 03 martie 2015 instanța a admis în parte plângerea contravențională, formulată de către petenta . S.R.L., în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ P. PROTECȚIA C. – COMISARIATUL JUDEȚEAN P. PROTECȚIA C. T..
Astfel, a menținut procesul-verbal . nr._ din data de 11.07.2014, emis de A. Națională pentru Protecția C., ca fiind legal și temeinic.
A dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei, aplicată sub aspectul săvârșirii faptei prevăzute de art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 21/1992, cu sancțiunea avertismentului.
A dispus reducerea cuantumului amenzii contravenționale aplicate sub aspectul săvârșirii faptei prevăzute de art. 16 lit. c) din O.G. nr. 107/1999 de la 1.000 lei la 400 lei.
P. a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, “Instanta competentă să solutioneze plangerea contraventională, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a facut-o și pe celelalte persoane, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.
Astfel, în raport de dispozițiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora “Împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei se poate face plangere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”, instanța de fond a constatat că plângerea contraventională aflată pe rol a fost introdusă cu respectarea termenului de 15 zile impus de textul legal anterior enunțat.
Prin procesul-verbal . nr._/337 din data de 11.07.2014, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 16 lit. c) din O.G. nr. 107/1999, sancționată de art. 31 alin. (1) din același act normativ și cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 21/1992, sancționată de art. 50 alin. (1) lit. d) din același act normativ.
Prin actul sancționator s-a reținut că în data de 30.06.2014, ora 15.00, agenția de turism a fost anunțată de către transportator că se anulează cursa aeriană din data de 15.07.2014 pe relația T.-Bergamo. Agenția de turism și-a informat clienții cu privire la anularea cursei, însă nu a restituit clientei I.-M. T. contravaloarea biletului de avion până la data de 11.07.2014, ora 13.15, deși aceasta a solicitat restituirea încă din data de 02.07.2014. S-a reținut, de asemenea, că în agenție nu este afișat codul unic de înregistrare în Registrul Comerțului.
Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Analizând procesul-verbal contestat din punct de vedere al legalității, instanța de fond a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele, calitatea si semnătura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si data comiterii acesteia.
În ceea ce privește temeinicia actului contestat, instanța de fond a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003, potrivit căreia procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, temeinicie si veridicitate, fiind un act administrativ întocmit de către un agent al statului pe baza propriilor constatări. Prin urmare, până la proba contrară, actul de sancționare face dovada situației de fapt reținute, sarcina probei contrare revenind petentului. Sub acest aspect, instanța de fond a apreciat că reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții, deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că inversează sarcina probei, nu este contrară acesteia. În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut – din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție – cu condiția ca statul să asigure respectarea limitelor rezonabile în raport de importanța scopului urmărit dar și a dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Astfel, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franței). Raportat la prevederile O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal se încadrează, prin prisma caracterului relativ al acesteia, în limite rezonabile de natură să asigure respectarea garanțiilor instituite de art. 16 și art. 17 din actul normativ indicat.
D. urmare, reținând că, potrivit art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă, respectiv să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, sarcina instanței de judecată rămâne aceea de a asigura proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului (sancționarea faptelor antisociale) și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Instanța are în vedere și cauza I. P. c. României (28 iunie 2011) prin care Curtea a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează.
Prin prisma celor anterior expuse, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, responsabilitatea modalității efective în care acesta înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale cade exclusiv în sarcina sa. Astfel, instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
În cauză, instanța de fond a constatat că petenta nu a făcut, prin probe, dovada unei situații de fapt contrare celei reținute de agentul constatator.
D. urmare, conferind eficiență probatorie prezumției legale de veridicitate a procesului-verbal de contravenție întocmit de către un agent al statului ex propriis sensibus, instanța de fond nu a putut reține – în absența unor probe concrete – temeinicia susținerilor petentei.
Însă, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora ”Sanctiunea trebuie să fie proportională cu gradul de pericol social al faptei săvârsite, tinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârsită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, instanța de fond a apreciat că în cauză se impune reindividualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate, după cum urmează:
În ceea ce privește săvârșirea faptei prevăzute de art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 21/1992 – potrivit căruia este obligatorie afișarea, în mod vizibil, a codului unic de înregistrare la registrul comerțului – instanța de fond a apreciat că aplicarea unui avertisment este suficientă sub aspectul responsabilizării contravenientei pe viitor.
În ceea ce privește săvârșirea faptei prevăzute de art. 16 lit. c) din O.G. nr. 107/1999 – conform căruia în cazul în care turistul reziliază contractul conform prevederilor art. 15 sau agenția de turism anulează călătoria turistică înaintea datei de plecare, turistul are dreptul să i se ramburseze imediat toate sumele achitate în virtutea contractului, instanța de fond a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 20 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora agenția de turism este răspunzătoare pentru buna executare a obligațiilor asumate prin contract, inclusiv în situația în care aceste obligații trebuiau îndeplinite de către o altă agenție de turism sau de către alți prestatori de servicii. Astfel, chiar dacă obligația efectuării cursei aeriene anulate revenea companiei de transport – deci altui prestator de servicii, conform textului legal enunțat – agenția de turism nu poate fi exonerată de răspundere decât în situațiile expres și limitativ prevăzute la alin. (2) respectiv:
a) când neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor asumate prin contract se datorează turistului;
b) când neîndeplinirea obligațiilor se datorează unor cauze de forță majoră, precum cele definite la art. 18 lit. b) sau unui eveniment pe care nici agenția de turism, nici furnizorul sau prestatorul de servicii, cu tot efortul depus, nu îl puteau prevedea sau evita;
c) când neîndeplinirea obligațiilor se datorează unui terț care nu are legătură cu furnizarea serviciilor prevăzute în contract, iar cauzele care au determinat neîndeplinirea obligațiilor au un caracter imprevizibil și inevitabil.
Nefiind incident niciunul dintre cazurile anterior enumerate și întrucât contravaloarea biletului de avion a fost achitată de către consumator în contul agenției de turism, virarea ulterioară a sumei către compania aeriană nu poate constitui, în opinia instanței de fond, un aspect imputabil consumatorului. Astfel, întrucât art. 16 lit. c) din O.G. nr. 107/1999 consacră dreptul turistului la rambursarea imediată a tuturor sumelor achitate în virtutea contractului, obligația restituirii imediate a acestora revine, în primul rând, agenției de turism de la care a fost achiziționat biletul, aceasta putându-se îndrepta ulterior împotriva operatorului de zbor răspunzător pentru anularea cursei.
Instanța de fond a respins, ca nefondate, susținerile petentei în sens contrar, apreciind că dispozițiile O.G. nr. 107/1999 privind transpunerea prevederilor Directivei Consiliului 90/314/CEE din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 158 din 23 iunie 1990 sunt pe deplin aplicabile cauzei.
Astfel, potrivit art. 23 din O.G. nr. 107/1999, în cazul unor reclamații ale turistului cu privire la realizarea serviciilor turistice contractate, agenția de turism organizatoare, agenția de turism detailistă, precum și prestatorii de servicii vor acționa imediat pentru soluționarea reclamațiilor și vor face proba eforturilor depuse de ei în acest scop. Instanța de fond a reținut, astfel, că în asemenea situații prioritare sunt interesele consumatorului, agenția de turism și operatorul de zbor fiind, în egală măsură, obligate să ia toate măsurile necesare pentru diminuarea neplăcerilor cauzate turistului, prin prisma obligațiilor care le incumbă.
Sub acest aspect, instanța de fond a constatat că în data de 26.11.2014, petenta a depus la dosar dovada restituirii contravalorii biletului de avion către consumator (filele 37-40). Instanța de fond a reținut însă că restituirea sumei de 85 euro la data de 02.07.2014, după aproximativ patru luni de la data formulării sesizării, încalcă prevederile pct. 12 din REGULAMENTUL (CE) NR. 261/2004 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, potrivit căruia dificultățile și neplăcerile cauzate pasagerilor de anularea zborurilor ar trebui să fie minime.
Prin urmare, reținând cu relevanță probatorie demersurile petentei în sensul remedierii situației și restituirii sumei de 85 euro consumatorului, instanța de fond a apreciat că aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 1.000 lei nu respectă cerințele de proporționalitate impuse în materia oricăror măsuri restrictive de drepturi și nu este pe deplin proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel COMISARIATUL REGIONAL P. PROTECȚIA C. R. SUD-EST.
Deși cu apelul declarativ nu au fost depuse motivele de apel, ulterior, la data de 25 septembrie 2015, au fost înaintate la dosar motivele de apel prin care se susține, referitor la săvârșirea faptei prev. de art.28 alin.2 din OG 21/1992 actualizată, privind obligativitatea afișării în mod vizibil a denumirii unității, a codului unic de înregistrare în registrul comerțului, că agentul constatator a aplicat cuantumul minim al sancțiunii, respectiv 1000 lei, limita maximă fiind de 10.000 lei cu posibilitatea achitării în termen de 48 ore a jumătate din minim.
Consideră apelantul că sancțiunea cu amenda aplicată a fost corelată cu gradul de pericol social al faptei, consumatorii având dreptul de a fi informați despre identitatea operatorului economic, scopul urmărit de legiuitor fiind tocmai acela de a stabilii obligativitatea furnizării către consumator a tuturor informațiilor necesare.
Referitor la reducerea sancțiunii aplicată conform art.16 lit.c din OG nr.107/1999, de la suma de 1000 lei la suma de 400 lei, arată în continuare apelantul că instanța de fond a stabilit fără dubii vinovăția petentei, că agenția de turism nu a restituit din proprie inițiativă suma plătită de către consumator ca urmare a neefectuării serviciului contractat, abia după 4 luni de la data formulării sesizării, încălcând astfel prevederile pct.12 din Regulamentul CE 261/2004 al Parlamentului European.
Față de cele expuse, susține apelantul menținerea amenzii aplicată la cuantumul de 1000 lei, refuzul de returnare al banilor fiind unul premeditat, în forma continuată, proporțional cu gradul de pericol social.
P. motivele invocate, solicită apelantul admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu schimbarea în parte a hotărârii apelată în sensul menținerii în totalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției contestat, ca legal și întemeiat.
Intimata petentă . SRL nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, se constată că apelul este întemeiat.
Referitor la reducerea sancțiunii aplicată conform art.16 lit.c din OG nr.107/1999, de la suma de 1000 lei la suma de 400 lei, derularea în timp a demersurilor inițiate în vederea restituirii contravalorii biletului achiziționat de la agenția de turism pentru cursa anulată justifică menținerea sancțiunii în cuantumul aplicat prin procesul-verbal de contravenție întocmit.
După cum reține și instanța de fond, turistul avea dreptul la restituirea imediată a sumelor achitate în virtutea contractului, contract ce fusese încheiat cu agenția de turism amendată, agenție căreia îi incumba și obligație de restituire a sumei pentru că între turist și operatorul de zbor nu s-a stabilit niciun raport juridic.
Or, agenția de turism nu și-a respectat obligațiile asumate prin contract și care îi reveneau și în baza legii,iar diligențele depuse pentru remedierea situației și restituirii sumei nu au fost inițiate pentru a sprijini turistul, ci pentru a rezolva propria problemă pentru că aceasta nu restituise imediat contravaloarea biletului.
Intervalul de timp până la momentul restituirii nu subliniază decât gravitatea faptei deoarece turistul si-a recuperat suma abia după patru luni, iar întârzierea operatorului de zbor răspunzător de anularea cursei nu trebuia să se răsfrângă asupra persoanei ce a achiziționat biletul,constituind un aspect ce ține de raporturile contractual stabile între agenție și acest operator.
Deatfel, instanța de fond a reținut încălcarea dispozițiilor art.16 lit.c din OG nr.107/1999 și a prevederilor pct.12 din Regulamentul CE nr.261/2004 al PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, potrivit căruia dificultățile și neplăcerile cauzate pasagerilor de anularea zborurilor ar trebui să fie minime, însă nu a dat eficiență acestor constatări, apreciind că restituirea sumei după 4 luni conturează un pericol social mai redus al faptei și a trecut la reindividualizarea sancțiunii aplicate.
În opinia instanței de apel, inițiativa valorificată nu poate justifica o atare concluzie și nicidecum nu poate atrage reducerea amenzii, impunându-se menținerea sancțiunii aplicate de organul constatator, fiind de învederat și că restituirea a venit după mai mult de 3 luni de la data întocmirii procesului-verbal, ceea ce înseamnă că petenta nu a realizat nici ulterior controlului care îi erau obligațiile.
Nu se impune aplicarea sancțiunii avertismentului nici în ceea ce privește contravenția prevăzută de art.26 alin.2 din OG nr.21/1992 deoarece obligația afișării, în mod vizibil, a codului unic de înregistrare la registrul comerțului nu incumbă petentei de la o dată recentă, fiind stabilită de actul normativ cu mult anterior constatării faptei, așa încât avea obligația conformării, iar organul constatator a aplicat limita minimă a amenzii.
Față de argumentele expuse, Tribunalul va admite apelul promovat și va schimbă în tot sent.civ.nr.585/03-03-2015 a Judecătoriei T. în sensul că se va respinge plângerea contravențională ca nefondată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta A. NAȚIONALĂ P. PROTECȚIA C. R. SUD- EST G. cu sediul în G., ., jud.G., împotriva sentinței civile nr.585/03.03.2015 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimata petentă . SRL cu sediul în T., ., ., parter, jud.T., având ca obiect plângere contravențională.
Schimbă în tot sent.civ.nr.585/03-03-2015 a Judecătoriei T. în sensul că respinge plângerea contravențională ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Jud.fond AMR
Red./tehnored.CDA/21-10-2015
Gref.șed.LR/4 ex./.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 496/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 653/2015. Tribunalul... → |
|---|
