Plângere contravenţională. Decizia nr. 716/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 716/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 716/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.716
Ședința publică din data de 17 octombrie 2013
Președinte: E. N.
Judecători: D. N.
L. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurentul-petent B. T. domiciliat in T., ., nr.4, jud. T., impotriva sentintei civile nr.1840/07.05.2013 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contraventionala, in contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN T. cu sediul in T., ., jud. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat av.L. R. in calitate de aparator al recurentului-petent in baza imputernicirii avocatiale existente la dosar, lipsa fiind partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,
Față de sustinerea aparatorului recurentului-petent ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in recurs.
Aparatorul recurentului-petent, avand cuvantul in recurs, solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat si modificarea in parte a hotararii recurate cu privire la suspendarea dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile. Depune la dosar concluzii scrise.
TRIBUNALUL:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 13.12.2012 sub nr._ 2012, petentul-contestator B. T. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T., anularea procesului-verbal . nr._ din data de 05.12.2012, prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 630 lei, precum și sancțiunea contravențională complementară a reținerii permisului de conducere pentru 90 de zile.
Prin sentința civilă nr. 1840/07.05.2013, Judecătoria T. a respins plângerea, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 05.12.2012, contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 630 lei și i s-a aplicat și sancțiunea contravențională complementară a reținerii permisului de conducere pentru 90 de zile, reținându-se în fapt că la aceeași dată, ora 14:01, a condus autoturismul marca BMWcu numărul de înmatriculare_ pe DJ 222C, Km 6, din direcția T.-M., fiind depistat cu aparatul radar montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare MAI-_ (număr de înmatriculare anterior_ ), circulând cu viteza de 143 km/h, contravenția fiind prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 .
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție prima instanță a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
A arătat judecătorul fondului că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
În ceea ce privește forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale, instanța a reținut că aceasta este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, instanța a reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Referitor la persoana sancționată instanța a arătat că aceasta are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură condițiile specifice pentru exercitarea efectivă și eficientă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
A arătat judecătorul fondului că în lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cu care ar fi circulat cu o viteză mai mică de 143 km/h, nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului, iar săvârșirea faptelor reținute în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.
S-a reținut de către instanță că între procesul-verbal și probele depuse de intimat în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. Astfel, în planșa fotografică depusă la dosar se poate observa, la timpul 14:01:47 (fotografia 4, fila 19), cum autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ (fotografia 9) a fost surprins de aparatul radar cu o viteză mare pentru sectorul de drum respectiv, de 143 km/h.
Referitor la susținerea petentului în sensul că aparatul radar de tip Auto Vision care a efectuat înregistrarea era defect, instanța a constatat că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă faptul că aparatul radar era omologat și verificat metrologic, aflându-se în termenul de valabilitate, iar din atestatul de operator radar al agentului care a exploatat aparatura radar, reiese faptul că acesta este autorizat să desfășoare astfel de activități. De asemenea, s-a mai constatat, potrivit adresei nr._/10.12.2009 emise de B.R.M.L., că aparatul radar este conceput astfel încât să-și efectueze autotestul la pornire, în mod obligatoriu, după care trece în regim de măsurare, astfel că nu este necesar ca înregistrarea să conțină referiri la autotest.
Potrivit paragrafului 3.5.1. din Ordinul nr. 301/23.11.2005 privind aprobarea normei de metrologie legală N.M.L. 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre) modificat prin Ordinul nr. 153/2007 în sensul că înregistrările efectuate cu aparatul radar nu trebuie să mai cuprindă referiri la faptul că a fost efectuată autotestarea (paragraful 3.2.6), dacă aparatul nu poate să treacă în regim de măsurare fără să efectueze autotestarea.
Deși instanța de fond nu a exclus din start ipoteza ca radarul sa fie afectat de o eroare maxima de 4% din valoarea convențională adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, a considerat însă că în speța de față nu există niciun motiv pentru a se putea conchide că aparatul radar s-ar fi aflat în situația susținută de petent, întrucât au existat condiții optime de măsurare, fiind o zi însorită, fără precipitații.
Prin urmare, instanța a apreciat că se aflăm în prezența unui dubiu care nu are un caracter rezonabil, această calitate fiind esențială pentru a fi atrasă aplicarea principiului in dubio pro reoinvocat de petent, astfel încât raportat la datele speței a considerat că nu este judicios a presupune că petentul a circulat cu mai puțin de 143 km/h, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură a fost afectat efectiv de eroare.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța și-a format convingerea că petentul a comis fapta care a fost reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, reținând depozițiile art. 50 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cu care viteza maximă admisă în afara localităților pe sectorul de drum național unde a fost surprins petentul circulând cu 143 km/ h este de 90 km / h, iar în conformitate cu art. 121 alin. 1 din H.G. nr.1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circulă.
La soluționarea plângerii au mai fost reținute de către prima instanță și dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a faptei constând în depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța a reținut că fapta comisă de petent constituie contravenția prevăzută de articolele mai sus menționate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța de fond a reținut că potrivit art. 98 alin. 4 din același act normativ, clasa a IV-a reprezintă o sancțiune de la 9 la 20 puncte-amendă, fiind aplicată în cuantumul minim, respectiv 9 puncte amendă și întrucât în anul 2012 salariul minim brut pe economie s-a menținut la nivelul de 700 lei, iar 9 * 70 = 630, a constatat că amenda aplicată petentului este în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările și de modul de comitere a faptei.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut pericolul sporit al faptei comise de petent, care a circulat cu o viteză de 143 km /h, depășind cu mai mult de 50 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, fără a recunoaște ulterior fapta și fără a avea o atitudine cooperantă, neexistând motive de anulare a procesului-verbal contestat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petentul B. T., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța a reținut că a circulat cu o viteză de 143 km/h și că astfel cum a arătat, la momentul la care a fost constatată contravenția, vitezometrul din dotarea autoturismului nu îi indica viteza reținută de agentul constatator în procesul verbal.
Arată recurentul-petent că în sprijinul susținerilor sale a invocat dispozițiile 3.1.1. lit. c din Normele de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005 care prevăd că pentru măsurarea vitezei, eroarea maximă tolerată este de +/-4 din valoarea convențional adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, însă instanța a reținut că nu poate fi avută în vedere o astfel de situație, întrucât „au existat condiții optime de măsurare, fiind zi însorită, fără precipitații”
Consideră recurentul-petent că o astfel de motivație nu poate fi primită, că eroarea trebuie luată în calcul cu ocazia oricărei testări ,condițiile meteo nefiind o condiție ca un cinemometru să arate o eroare tolerată de +/- 4%, așa cum și în condițiile unei testări în condiții de laborator putând exista o eroare tolerată de +/- 1% iar condițiile meteo în acest caz, sunt de la sine înțeles irelevante (pct. 3.1.1. lit. a) și mai mult decât atât, aceleași norme arată în cadrul pct. 4.4. că „Măsurătorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere... dacă măsurările au fost efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună”
Susține recurentul-petent că în ipoteza unor condiții meteo nefavorabile, măsurarea efectuată de un cinemometru nici nu poate fi luată în calcul, cu atât mai puțin să se admită posibilitatea înregistrării unei erori tolerate, iar contrar opiniei primei instanțe, se află în prezenta unui dubiu cu caracter rezonabil, putând fi aplicat principiul in dubio pro reo.
În apărare, intimatul I. de Politie Județean T. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente.
Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, se reține că acesta a fost încheiat cu respectarea art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001
Relativ la temeinica procesului-verbal de contravenție se retine că recurentul-petent a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional și anume că la data de 05.12.2012, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 630 lei și i s-a aplicat și sancțiunea contravențională complementară a reținerii permisului de conducere pentru 90 de zile, reținându-se în fapt că la aceeași dată, ora 14:01, a condus autoturismul marca BMWcu numărul de înmatriculare_ pe DJ 222C, Km 6, din direcția T.-M. fiind depistat cu aparatul radar montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare MAI-_ (număr de înmatriculare anterior_ ), circulând cu viteza de 143 km/h, contravenția fiind prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 (fila 5).
În prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură condițiile specifice pentru exercitarea efectivă și eficientă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cu care ar fi circulat cu o viteză mai mică de 143 km/h, nu fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului.
Astfel, instanța constată că săvârșirea faptelor reținute în sarcina recurentului-petent a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.
Între procesul-verbal și probele depuse de intimat în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. Astfel, în planșa fotografică depusă la dosar se poate observa, la timpul 14:01:47 (fotografia 4, fila 19), cum autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ (fotografia 9) a fost surprins de aparatul radar cu o viteză mare pentru sectorul de drum respectiv, de 143 km/h.
Relativ la susținerea recurentului-petentului în sensul că aparatul radar de tip AUTO VISION care a efectuat înregistrarea era defect, se retine că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă faptul că aparatul radar era omologat și verificat metrologic, aflându-se în termenul de valabilitate, iar din atestatul de operator radar al agentului care a exploatat aparatura radar, reiese faptul că acesta este autorizat să desfășoare astfel de activități.
Totodată, se constată că, potrivit adresei nr._/10.12.2009 emise de BRML, aparatul radar este conceput astfel încât să-și efectueze autotestul la pornire, în mod obligatoriu, după care trece în regim de măsurare, astfel că nu este necesar ca înregistrarea să conțină referiri la autotest.
Potrivit paragrafului 3.5.1. din Ordinul nr.301/23.11.2005 privind aprobarea normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre) modificat prin Ordinul nr.153/2007 în sensul că înregistrările efectuate cu aparatul radar nu trebuie să mai cuprindă referiri la faptul că a fost efectuată autotestarea (paragraful 3.2.6), dacă aparatul nu poate să treacă în regim de măsurare fără să efectueze autotestarea.
Deși instanța nu exclude din start ipoteza ca radarul sa fie afectat de o eroare maxima de 4% din valoarea convențională adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, în speța de față nu există niciun motiv pentru a se putea conchide că aparatul radar s-ar fi aflat în situația susținută de recurentul-petent, întrucât se observă că au existat condiții optime de măsurare, fiind o zi însorită, fără precipitații.
Pe cale de consecință, ne aflăm în prezența unui dubiu care nu are un caracter rezonabil, această calitate fiind esențială pentru a fi atrasă aplicarea principiului in dubio pro reoinvocat de recurentul-petent.
Potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 lit. a din OUG 195/2002, viteza maximă admisă în afara localităților pe sectorul de drum național unde a fost surprins recurentul circulând cu 143 km / h este de 90 km / h, iar în conformitate cu art. 121 alin. 1 din HG nr.1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circulă.
Conform prevederilor cu art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a faptei constând în depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale se retine că potrivit art. 98 alin. 4 din același act normativ, clasa a IV-a reprezintă o sancțiune de la 9 la 20 puncte-amendă, fiind aplicată în cuantumul minim, respectiv 9 puncte amendă și întrucât pe anul 2012 salariul minim brut pe economie s-a menținut la nivelul de 700 lei, iar 9 * 70 = 630, se constată că amenda aplicată recurentului-petent este în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările și de modul de comitere a faptei, neimpunându-se înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertismentul.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de către recurentul-petent B. T., domiciliat în municipiul T., . nr. 4, județul T., împotriva sentinței civile nr. 1840/07.05.2013 pronunțată de Judecătoria T. in dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN T., cu sediu în municipiul T., ., județul T., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 17 octombrie 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. N. D. N. L. N.
GREFIER,
P. L.
Jud. fond. L.M.G.
Redactat jud. D.N./15.11.2013
Tehnoredactat gref. G.R./06.12.2013/2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 739/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 718/2013. Tribunalul... → |
|---|
