Plângere contravenţională. Decizia nr. 854/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 854/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 854/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 854/2013

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. A.

JUDECĂTOR: E. B.

JUDECĂTOR: D. N.

Grefier: L. R.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. - AGENȚIA FINANȚELOR P. TULCEA cu sediul în Tulcea, . bis, jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.3624/17.11.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata petentă . prin administrator Fiscuțean E. cu sediul în . 3, jud.Tulcea, având ca obiect plângere contravențională, pentru discutare perimare.

La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța lasă cauza în pronunțare asupra constatării perimării recursului.

INSTANȚA

Asupra recursului civil declarat de recurenta Direcția G. a Finanțelor publice – Agenția Finanțelor P. Tulcea împotriva sentinței civile nr.3624 din 17.11.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională.

Având în vedere că, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 23 mai 2012 de când cauza a fost suspendata în temeiul art. 1551 Cod Procedură Civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un 1 an din vina părților.

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod Procedură Civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și în contra incapabililor, daca a rămas în nelucrare timp de 1 an, iar potrivit art. 252 Cod Procedură Civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură, în vederea rezolvării pricinei de mai mult de 1 an, părțile nu au îndeplinit niciun act de procedură care să întrerupă cursul perimării, se constată că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 1 an și pentru aceste considerente instanța va constata perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. - AGENȚIA FINANȚELOR P. TULCEA cu sediul în Tulcea, . bis, jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.3624/17.11.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata petentă . prin administrator Fiscuțean E. cu sediul în . 3, jud.Tulcea, având ca obiect plângere contravențională.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,Grefier,

V. A. E. B. L. R.

D. N.

Red.jud.EB/09.12.2013

Tehnored.gref.LR/09.12.2013

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 854/2013. Tribunalul TULCEA