Pretenţii. Decizia nr. 761/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 761/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 761/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ 761
Ședința publică de la 23 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Judecător L. D. P.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea recursului civil promovat de către recurenta-reclamantă S. DE A.-R. A. S.A., cu sediul procesual ales la Sucursala Constanță, cu sediul în mun.C., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2292 din data de 11 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimata-pârâtă T. C., cu sediul în mun. Tulcea, ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că, termenul s-a acordat pentru a se comunica recurentei întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.150 cod procedură civilă declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea la data de 19.02.2013 și înregistrată sub nr._ reclamanta Societatea de A. R. A. S.A. a chemat in judecata pe pârâta T. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 509,1 lei cu titlu de despăgubiri și a dobânzii legale calculată la nivelul de referință al B.N.R. de la data depunerii cererii până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că la data de 03.03.2012 a avut loc o inundație la apartamentul pârâtei T. C. ce a dus la avarierea apartamentului proprietatea lui B. M.. În baza poliței de asigurare Pad Plus nr. TL_6 reclamanta a achitat păgubitului suma de 509,1 lei conform dosarului de daună. Deși s-au depus diligențe pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, pârâta nu a achitat suma de 509,1 lei reprezentând plata făcută de către reclamantă persoanei păgubite.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 7201 Cod pr. civilă, art. 1357 cod civil și art. 22 din Legea nr. 136/1995.
S-au atașat cererii înscrisuri.
La termenul de judecata din data de 4 iunie 2013, apărătorul pârâtei a invocat excepția prematurității introducerii cererii.
Prin sentința civilă nr. 2292 din 11.06.2013 a Judecătoriei Tulcea a fost admisă excepția invocată de pârâtă și respinsă cererea ca prematur introdusă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că excepția prematuriții este o excepție procesuală prin care se invocă faptul că dreptul subiectiv nu este actual, fiind prematur și că aceasta este o excepție care poate fi invocată în cursul litigiilor în materie comercială.
A arătat judecătorul fondului că art. 7201 Cod pr. civilă, prevede faptul că, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă instanța reținând că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 509,1 lei cu titlu de despăgubiri, întemeindu-se pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, prin care asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului față de cei răspunzători de producerea pagubei.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 17 din Codul comercial, sunt considerate "ca fapte de comerț" și "asigurările, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții", iar în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din același cod, asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerțului și asigurările asupra vieții sunt fapte de comerț numai în ce privește pe asigurător".
A mai arătat judecătorul primei instanțe că, în raport cu prevederile art. 56 din Codul comercial, potrivit cărora "dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, în cât privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel", se impune ca și acțiunea în regres exercitată de asigurător, ca urmare a subrogării sale în drepturile asiguratului, să fie supusă legii comerciale, cu privire la toți contractanții, deoarece asigurarea ce a fost încheiată constituie faptă de comerț în ceea ce îl privește pe asigurător.
A considerat instanța că invocarea răspunderii civile delictuale a terțului, în baza dispozițiilor art. 998 și 999 din Codul civil, aplicabile în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Codul comercial, nu poate imprima caracter civil acțiunii în regres exercitate de asigurător, atâta vreme cât această acțiune, îndreptată împotriva terțului vinovat de producerea accidentului, își are temeiul în contractul de asigurare, iar caracterul de act comercial al asigurării, în ceea ce îl privește pe asigurător, atrage incidența legii comerciale, potrivit art. 56 din Codul comercial, față de toți contractanții.
Cu privire la caracterul comercial al unui astfel de litigiu, instanța de fond a apreciat că acesta este impus și de incidența principiului accesorialității, potrivit căruia faptele civile dobândesc caracter comercial datorită strânsei lor legături cu un fapt calificat de lege ca fiind comercial, cum sunt delictele și cvasidelictele în materie comercială, făcând posibilă aplicarea normelor de drept civil material, în cadrul unui litigiu comercial, fără să îl transforme într-un litigiu civil. Instanța a reținut că dispoziția art. 2 lit. A pct. 1 din Legea nr. 32/2000, prin care "activitatea de regres și de recuperare" este inclusă în "activitatea de asigurare", imprimă și ea caracter comercial indiscutabil acțiunii în regres exercitate de asigurător, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident și prin urmare, raportul dintre cele două părți este unul comercial, după cum s-a statuat și în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXIII/19.03.2007…….. natura juridică a acțiunii în regres exercitate de asigurător (societate de asigurare) împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă.
Împotriva acestei sentințe reclamanta Societatea de A. R. A. S.A. a formulat recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că art. 7201 Cod pr. civilă prevede o procedură prealabilă specială care trebuie parcursă de reclamantul dintr-un litigiu comercial înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, iar în conformitate cu aceste prevederi, partea care are o pretenție evaluabilă în bani, înainte de a chema în judecată partea adversă, are obligația de a încerca soluționarea amiabilă a litigiului prin convocarea la conciliere a acesteia, cu toate acestea, trebuie cunoscut faptul că efectuarea procedurii de conciliere prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 7201 Cod pr. civilă nu este o cerință imperativă a legii, nefiind în toate cazurile sancționată cu respingerea cererii de chemare în judecată, iar în acest sens, amintește câteva decizii ale instanțelor supreme, care de-a lungul timpului au statuat că nerespectarea prevederilor art. 7201 Cod pr. civilă nu atrage respingerea acțiunii în judecată ca prematur introdusă sau ca inadmisibilă.
Susține recurenta că prevederile art. 7201 Cod pr. civilă privind efectuarea concilierii prealabile, în litigiile comerciale evaluabile în bani, sunt obligatorii, în schimb termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și conținutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în articolul menționat începând cu alineatul 2 dar nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile ci numai dacă partea dovedește o vătămare (Secția comercială, decizia nr. 348 din 26 ianuarie 2005).
Consideră recurenta că explicația cea mai detaliată o oferă tot Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 3183/30.09.2004 – secția comercială, statuează că „Rațiunea concilierii prealabile prevăzute de art. 7201 din codul de procedură civilă este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, pretenții ce pot fi soluționate pe cale amiabilă într-un termen scurt. Această rațiune este practic realizată și atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei alte proceduri sau când procedura concilierii a fost îndeplinită după introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece esențial este ca părțile, prin voința lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul”.
În concluzie, dacă pârâta dintr-un litigiu comercial nu dovedește existența vreunui prejudiciu, iar reclamanta dovedește că a depus diligențe în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, instanța trebuie să decidă respingerea excepției prematurității cererii de chemare în judecată, în cazul în care pârâta o va invoca.
Recurenta învederează instanței de recurs că invocarea excepției nu s-a făcut în cuprinsul unei întâmpinări, depusă conform legislației procesuale civile, cu 5 zile înainte de termenul de judecată, astfel încât reclamanta să se poată apăra la această excepție, inclusiv prin administrarea de probe în dovedirea netemeiniciei pretențiilor, depunând la dosarul cauzei dovada faptului că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta a inițiat procedura de conciliere directă, expediind în acest sens convocarea pe adresa reclamantei (la care s-a făcut inclusiv procedura de citare în prezentul dosar). Plicul conținând convocarea la conciliere nu a fost ridicat de către reclamantă de la serviciul poștal, acesta fiind returnat reclamantei cu mențiunea „expirat termenul de păstrare”.
În final, recurenta susține că reclamanta poate fi sancționată cu inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, dacă nu poate face dovada unui demers privind soluționarea amiabilă a litigiului (până la primul termen de judecată, potrivit interpretării instanței supreme), însă nu poate fi sancționată pentru ca pârâta nu își ridica corespondența de a serviciul poștal.
Intimata T. C. a depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea recursului formulat.
Examinând recursul formulat se constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează:
Inițial, recurenta a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 509,1 lei cu titlu de despăgubiri, întemeindu-se pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 prin care asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului față de cei răspunzători de producerea pagubei.
Conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXIII/19.03.2007 natura juridică a acțiunii în regres exercitate de asigurator împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă.
Potrivit art. 720 alin. 1 Cod pr. civilă în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Susținerile recurentei potrivit cărora invocarea excepției nu s-a făcut în cuprinsul unei întâmpinări pentru a se putea apăra nu pot fi primite de maniera în care au fost făcute în condițiile în care este vorba despre o excepție de ordine publică, putând fi invocată chiar și din oficiu.
Nici susținerile potrivit cărora a fost inițiată procedura concilierii directe însă intimata nu și-a ridicat corespondența de la oficiul poștal nu sunt întemeiate, în condițiile în care din probatoriul administrat nu a rezultat fără putință de tăgadă că respectivul plic ar fi conținut invitația la conciliere, aceasta din urmă nefiind depusă la dosar nici până la această epocă.
În raport de toate aceste considerente urmează ca instanța să respingă recursul, ca nefondat și să mențină hotărârea atacată, ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil formulat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA DE A.-R. A. S.A. TULCEA, cu sediul procesual ales la Sucursala Constanță, cu sediul în municipiul C., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2292 din data de 11 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimata-pârâtă T. C., cu sediul în municipiul Tulcea, ., ., ., ca nefondat.
Menține hotărârea atacată, ca legală și temeinică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. A. V. Ș. R. L. D. P.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond D.G.D.
Redactat jud. R.A.V./28.10.2013
Tehnoredactat gref. G.R./11.11.2013/2 ex.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Pretenţii. Decizia nr. 762/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
