Pretenţii. Decizia nr. 447/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 447/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 447/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 447/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. D. P.
Judecător: L. N.
Grefier: B. F. V.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelantul-reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., cu sediul în T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 18 din data de 27 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. D., cu domiciliul în .. T. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că, apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care;
Văzând că nu sunt motive de amânare, precum și că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Babadag și primită la data de 05.11.2014, reclamantul S. Județean de Urgență T. a chemat în judecată pe pârâta C. D., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3073,49 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, actualizată de la data depunerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective, achitată de CAS T. Spitalului Județean de Urgență T. cu obligația de a fi recuperată și returnată.
În motivarea cererii s-a susținut că în perioada 16.12.2011 – 23.12.2011, pârâta a fost internată în Secția CHIRURGIE a Spitalului Județean de Urgență T. urmare a unei agresiuni, în Unitatea de Primire Urgențe fiindu-i acordată asistență medicală de urgență ca urmare a leziunilor suferite, însă, întrucât au intervenit complicații medicale ca urmare a agresiunii suferite, a fost internat/ transferat pe secția Chirurgie pentru tratare și vindecare/ameliorare, Casa de Asigurări de Sănătate T. decontând aceste servicii, urmând ca spitalul să recupereze contravaloarea de la persoana vinovată de vătămarea sănătății și să le returneze statului.
Pârâta, din neglijență sau din imprudență, nu a solicitat tragerea la răspundere a făptuitorului care trebuia să suporte și cheltuielile de spitalizare ale sale, iar dacă a întreprins vreun demers juridic pentru tragerea la răspundere a agresorului care trebuia să suporte și cheltuielile de spitalizare ale sale, nu a prezentat nicio dovadă în acest sens, deși reclamantul susține că i-a pus în vedere faptul că are un debit față de această instituție.
Prin adresa nr. 833/16.01.2012, pârâtei i s-a adus la cunoștință despre obligația de plată a sumei datorate, fiind invitat pentru lămuriri suplimentare sau pentru găsirea unei soluții pentru a nu se ajunge la recuperarea sumei prin intermediul instanței de judecată, însă pârâtul a refuzat acest lucru și nu s-a prezentat la unitatea sanitară pentru a achita debitul.
Prin adresa nr._/14.10.2014, S. Județean de Urgență T. a încercat să afle identitatea făptuitorului și s-au solicitat Inspectoratului de Politie al Județului T. – Post de poliție S. informații privind plângerea depusă de către pârâtă, dacă a fost formulată, modul de soluționare, cine este autorul și identitatea sa.
S-a mai susținut că pentru a se înștiința asupra posibilității medierii și a se evita deschiderea unei acțiuni judecătorești, pârâtul a fost invitat pentru a participa la ședința de informare privind avantajele medierii, prin adresa nr._/20.10.2014, însă acesta nu s-a prezentat la această ședință .
Din acest motiv, în temeiul răspunderii civile delictuale, obligația de plată a serviciilor medicale furnizate pârâtei, s-a susținut că revine în sarcina beneficiarului direct al serviciilor medicale deoarece acesta, din neglijență, a cauzat un prejudiciu constând din contravaloarea serviciilor medicale prestate și care, conform legii, nu sunt gratuite.
S-a mai susținut că neglijența constă în inacțiunea victimei, respectiv a pârâtului, care nu a solicitat sau nu a întreprins niciun demers juridic pentru tragerea la răspundere a persoanei care i-a produs o daună sănătății - nedezvăluirea identității făptuitorului, pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu spitalizarea sa.
Astfel, potrivit disp. art.313 alin. l și 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
În aceste condiții, s-a susținut că instituția sanitară întocmește o evidență distinctă a evenimentelor în urma cărora s-au produs daune sănătății unor persoane, respectiv accidente și vătămări corporale, pe care o transmite Casei de Asigurări de Sănătate T., decontându-se cheltuielile ocazionate de acordarea asistenței medicale acestor persoane.
In aceste condiții, s-a susținut că situația pârâtei este aceea că apare în evidențele reclamantului la CAS T., ca persoană internată în urma unei agresiuni, dar nu există un dosar pe rolul instanțelor sau o plângere penală, iar reclamantul nu are posibilitatea să se constituie parte civilă cu suma reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate pacientului.
Este evident că, în orice situație în care persoana accidentată nu face niciun demers juridic pentru a trage la răspundere civilă sau penală autorul accidentului, urmează ca nici statul să nu își poată recupera cheltuielile de spitalizare.
S-a reiterat că statul suportă cheltuielile pentru îngrijirea și tratarea afecțiunilor medicale, cronice sau acute, nu și cele cauzate ca urmare a unor agresiuni sau accidente.
Dacă instanța de fond se va pronunța pe respingerea acestui tip de cheltuieli, s-a susținut că ar putea realiza precedentul interpretării în mod diferit a disp.art. 313 din Legea 95/2006 - într-un fel pentru victimele agresiunilor sau accidentelor care declară cine se face vinovat de producerea dăunării sănătății și cer pedepsirea făptuitorului și în alt fel pentru acele victime care nu fac acest lucru din comoditate sau din alte interese.
Astfel, s-a susținut că se ajunge la situația anormală ca statul să suporte cheltuielile cu spitalizarea pentru pacienții accidentați care refuză să solicite atragerea răspunderii făptuitorului, nefăcându-l cunoscut, sau folosind sumele recuperate de la acesta în interes propriu .
De aceea neglijența pârâtei care nu a solicitat tragerea la răspundere a persoanei care i-a provocat o daună sănătății, s-a susținut că a provocat un prejudiciu în sumă de 3073,49 lei.
În consecință, s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța a se dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 3073,49 lei, actualizată până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, întrucât în cauză, apreciază că sunt îndeplinite cerințele prevăzute pentru admisibilitatea cererii.
S-a reiterat că pârâtei i s-au acordat primele îngrijiri medicale de urgență, gratuit - suportate de către stat, prin Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență T. - unitate care este bugetată direct de la bugetul de stat și nu din cel al asigurărilor sociale de sănătate, iar ulterior, pârâtul a fost internată într-o secție de boli cronice, unde s-a realizat tratarea sa până la vindecare sau ameliorare - ocazie cu care s-au efectuat cheltuielile solicitate prin prezenta cerere.
Legal citată, pârâta nu s-a prezentat la judecata cauzei și nu a ridicat excepții sau dovezi în apărare la cererea reclamantului
Soluționând cauza, Judecătoria Babadag prin sentința civilă nr. 18 din data de 27 ianuarie 2015a respins cererea formulată de către reclamantul S. Județean de Urgență T., ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că, în perioada 16.12.2011 – 23.12.2011, în Secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență T. a fost internat pârâta urmare a unei agresiuni, pârâtă căreia i s-a acordat asistență medicală de urgență datorită leziunilor suferite, la unitatea de primire a urgențelor, apoi a fost internat/transferat pe secție pentru tratare și vindecare/ameliorare, iar Casa de Asigurări de Sănătate T. a decontat aceste servicii urmând ca spitalul să recupereze contravaloarea de la persoana vinovată și să o returneze casei de asigurări.
Potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, iar furnizorii de servicii, care acordă asistență medicală, realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală, această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.”
În calitate de furnizor de servicii medicale, spitalul are dreptul legal de a se subroga în drepturile Casei de Asigurări de Sănătate, dobândind calitatea procesuală a acesteia pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu îngrijirile medicale, astfel cum prevede art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.
Se observă că o condiție esențială pentru a putea fi declanșată recuperarea sumelor cheltuite este ca acțiunea să fie îndreptată împotriva persoanei vinovate de vătămarea sănătății, iar o altă condiție este ca persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea să fi vătămat sănătatea altei persoane.
În nici un caz aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane. Prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Nu are relevanță eventuala pasivitate a pârâtei în ceea ce privește atragerea răspunderii autorului agresiunii, câtă vreme obligația acestuia din urmă de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale este reglementată în mod expres în lege.
Astfel, instanța a reținut că, C. D. nu a avut decât calitatea de persoană agresată, singura obligată la plata despăgubirilor neputând fi decât persoana vinovată de agresiune.
În susținerea acțiunii reclamantul a invocat și prevederile art. 998 - 999 cod civil privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
Pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- existența unui prejudiciu;
- existența unei fapte ilicite;
- existența unui raport de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu;
- existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Instanța a apreciat că aceste prevederi nu sunt aplicabile în cauză, reclamantul considerând în mod nejustificat că atitudinea pârâtei de a nu solicita tragerea la răspundere a persoanei care ar fi provocat . constituie o faptă ilicită.
Noțiunea de faptă ilicită desemnează orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane, iar inacțiunea unei persoane constituie faptă ilicită ori de câte ori norma legală obligă o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, cerință legală care nu a fost respectată. În consecință, neindicarea autorului agresiunii de către persoana vătămată, nu constituie o faptă ilicită, în sensul celor mai sus menționate, întrucât reclamantul nu avea o obligație legală de a acționa pe care nu a respectat-o, formularea unei plângeri penale reprezentând un drept al persoanei vătămate, iar nu o obligație a cărei nerespectare să fie de natură a atrage sancțiuni.
Reclamantul ar fi avut posibilitatea să îi solicite pacientului la internarea în spital să i se comunice numele agresorului, răspunderea civilă delictuală a acestuia nedepinzând de tragerea la răspunderea penală. Nu a putut fi primită prin urmare susținerea reclamantului că prin neanunțarea identității persoanei care a produs agresarea, pârâtul ar fi săvârșit o faptă ilicită, atâta timp cât nu avea această obligație și fapta sa nu a adus o pagubă în patrimoniul acestuia.
Totodată, instanța a apreciat că nu există un raport de cauzalitate între fapta pârâtei pretins a fi ilicită (aceea de a nu formula plângere penală) și prejudiciul suferit de către reclamant (reprezentat de contravaloarea cheltuielilor de spitalizare), întrucât singura faptă cu caracter ilicit ce poate fi identificată în speță și care ar fi putut cauza prejudiciul solicitat este aceea de vătămare a integrității corporale, al cărei autor nu poate fi, în nici un caz, pârâtul.
Cheltuielile efectuate pentru tratarea pârâtei sunt, potrivit susținerilor reclamantului, urmarea vătămărilor produse de o terță persoană, cauza prejudiciului suferit de reclamant fiind fapta acestei terțe persoane și nu cea a pârâtului agresat.
A rezultat astfel că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtei, acesteia neputându-i fi imputată săvârșirea unei fapte ilicite.
Din considerentele mai sus arătate, instanța a respins acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamantul S. Județean de Urgență T. ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul S. Județean de Urgență T., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
S-a susținut în motivarea apelului că pârâta a declarat la internarea în spital că a fost victima unei agresiuni fiind internată de la 16.12.2011 până la 23.12.2011 la Secția Chirurgie a Spitalului, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 3 073,49 lei.
După acordarea primului ajutor la Unitatea de Primire Urgențe, pârâta a fost internată într-o secție a spitalului pentru vindecare. Cheltuielile efectuate de Unitatea de primire Urgențe sunt suportate de către stat și nu de către Casa de Asigurări de Sănătate, și se acordă pacienților indiferent dacă sunt asigurați sau nu, dacă sunt cetățeni români sau nu, deci necondiționat, ceea ce s-a întâmplat și în cazul pârâtei.
S-a mai arătat că, potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât cheltuieli de spitalizare cauzate de îmbolnăvire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea unui pacient care a fost victima unui accident sau agresiune.
Se menționează că, în toate secțiile spitalului, inclusiv la cea de primire urgente, sunt afișate prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006-pacienților aducându-se la cunoștință și verbal faptul că, chiar dacă au asigurare valabilă, CAS nu decontează cheltuielile victimelor agresiunilor sau accidentelor rutiere, urmând ca aceștia să se îndrepte împotriva persoanei vinovate pentru a le recupera.
În speța, pârâta s-a prezentat la S. Județean T. declarând ca a fost victima unei agresiuni iar ulterior, nu a mai întreprins nici un demers pentru a recupera de la făptuitor suma datorată pentru spitalizare și a o depune la spital și nici nu a mai formulat o plângere împotriva acestuia.
Ori, S. Județean de Urgenta T. nu este abilitat sa efectueze nici un fel de cercetare in ceea ce privește agresorul sau persoana care a provocat accidentul și nu poate decât să se constituie parte civilă in dosarul penal, în cazul în care pacientul reclamă . și se dispune cercetarea sau începerea urmăririi penale, ori judecarea cauzei penale respective.
In caz contrar, pentru ca textul de lege invocat nu îi scutește de plata cheltuielilor de spitalizare pe agresorii/autorii accidentelor care nu au fost denunțați, cum este și cazul în speță, cel agresat sau accidentat are mai multe variante pentru a se putea asigura aplicarea art. 313 din Legea nr.95/2009 și anume: fie să plătească el de bună voie, din veniturile sale, cheltuielile de spitalizare; fie să le recupereze pe cale amiabila de la agresor și să le depună la spital ; fie să-1 acționeze ulterior pe acesta in instanța, pentru a recupera sumele respective pe cale civilă-având drept dovada documentele emise de spital sau de către instanță .
Se susține că, nu există nici o excepție în acest sens în
cuprinsul legii, textul de lege fiind clar, în sensul ca plata spitalizării pentru
persoanele a căror sănătate a suferit din cauza unor agresiuni sau accidente
nu se suporta de către Casa de Asigurări de Sănătate, chiar dacă acestea au
fost „victime” și nu se fac vinovate ca au ajuns in situația de a fi pacienții
spitalului.
În consecință, s-a solicitat admiterea apelului așa cum s-a formulat, casarea sentinței civile nr. 18 din 27.01.2015, pronunțată în dosarul nr._ și rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 3 073,49 lei, sumă ce va fi actualizată până la data plății efective.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 Cod proc. civ.
Legal citată, intimata C. D., nu a formulat în termen procedural întâmpinare.
Analizând legalitatea sentinței apelate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu, tribunalul constată că apelul este fondat.
Potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Se constată astfel că textul de lege enunțat este imperativ, obligând furnizorii de servicii medicale să recupereze cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată persoanelor care au fost victimele unor agresiuni.
În același timp, legea statuează și asupra modalității în care se poate realiza acest lucru, respectiv calea procesuală, conferind astfel, ex lege, calitate procesuală activă furnizorilor de servicii medicale pentru recuperarea acestor sume.
Această cale procesuală care poate fi evident atât civilă, cât și penală, poate fi folosită de către apelantul reclamant cu condiția cunoașterii persoanei agresorului - posesor al calității procesule pasive potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006.
Cum identitatea agresorului nu a fost făcută cunoscută, apelantul reclamant nu a putut folosi calea penală și nici pe cea civilă pentru îndeplinirea obligației sale.
Deși sistemul de asigurări de sănătate nu instituie în sarcina pârâtei obligația de a comunica numele persoanei care a provocat ., apelantul reclamant a arătat că și-a îndeplinit sarcina de a-i aduce la cunoștință existența prejudiciului, necesitatea achitării acestuia și lămuririle necesare prin emiterea adresei nr.833/16.01.2012.
În situația în care însă furnizorul de servicii medicale nu a cunoscut persoana vinovată de producerea prejudiciului pentru a o putea acționa în justiție și atâta timp cât victima agresiunii nu a acționat-o în judecată pentru a-i da posibilitatea recuperării prejudiciului, optând pentru alte căi de desocotire cu agresorul, se apreciază că victima agresiunii se face vinovată de faptul nepunerii la dispoziție a datelor necesare titularului acțiunii, ceea ce conduce la un așa zis transfer al culpei de la agresor la victima agresiunii.
În alte cuvinte, în situația în care nu este îndeplinită condiția sine qua non pentru exercitarea acțiunii prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006, titularul acestei acțiuni care este totuși obligat să recupereze această sumă poate acționa și recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana vinovată de neîndeplinirea condiției, respectiv de la victima agresiunii, concluzie care de desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 95/2006.
Mai mult, instanța reține și că prin adresa nr. 833/16.01.2012, reclamantul a invitat-o pe pârâtă să se prezinte la compartimentul său financiar pentru a da lămuriri și pentru a nu se ajunge la recuperarea sumei solicitate prin instanță, însă pârâta nu s-a prezentat.
În subsidiar, se mai reține și că în condițiile acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, acțiunea apelantului reclamant este pe deplin îndreptățită, fiind îndeplinite toate condițiile acțiunii în restituire.
De precizat este că, în cauză, a avut loc o mărire a unui patrimoniu cu suma reprezentând cheltuieli de spitalizare, deși această mărire nu provine dintr-o faptă ilicită.
Mai mult, în temeiul art. 351 NCPC, instanța a dispus, din oficiu luarea unui interogatoriu intimatei, aceasta fiind citată cu mențiunea expresă de a se prezenta în fața instanței, fără însă a se conforma.
Potrivit art. 358 NCPC „ Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului”.
Coroborând acest început de dovadă cu celelalte probatorii administrate în cauză rezultă, o dată în plus că pasivitatea intimatei pârâte este imputabilă acesteia, impunându-se ca suma ce trebuie plătită să fie recuperată de la aceasta.
Față de toate aceste considerente și în baza art. 480 alin.2 din Noul Cod de Procedură Civilă, urmează să fie admis apelul.
În consecință, va fi schimbată în totalitate sentința apelată, în sensul că va fi admisă acțiunea formulată de către reclamantul S. Județean de Urgență T. și va fi obligată pârâta C. D. să plătească reclamantului suma de 3073,49 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de către apelantul-reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., cu sediul în T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 18 din data de 27 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. D., cu domiciliul în .. T. având ca obiect pretenții.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3073,49 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. D. P. L. N. B. F. V.
Red.sent. civ. jud. fond A.C.
Red. dec.civ. jud. P.L.D/ 24.06.2015
Tehnoredactat gref. B.F.V../ 24.06.2015/4 ex.
..apelant/ 1 ex. intimat
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 729/2015.... | Pretenţii. Decizia nr. 593/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
