Pretenţii. Decizia nr. 58/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 58/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 58/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 58/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. D. P.
Judecător: L. N.
Grefier: B. F. V.
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelantul - reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., cu sediul în T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 475 din data de 21 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât I. P., cu domiciliul în ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, apelul este declarat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru, motivat, precum și că intimatul nu a depus întâmpinare în termen legal, după care;
Văzând că nu sunt motive de amânare, precum și că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Babadag la data de 21.08.2014 și înregistrată sub nr._, reclamantul S. Județean de Urgență T. a solicitat obligarea pârâtului I. P. la plata sumei de 472,94 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, actualizată de la data depunerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective, achitată de CAS T..
În motivarea cererii, s-a arătat că, în perioada 11.09.2011 – 13.09.2011, în Secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență T. a fost internat pârâtul căruia i s-a acordat asistență medicală urmare unui accident rutier, iar Casa de Asigurări de Sănătate T. a decontat aceste servicii urmând ca spitalul să recupereze contravaloarea de la persoana vinovată.
Or, pârâtul, din neglijență sau din imprudență, nu a solicitat tragerea la răspundere a făptuitorului care trebuia să suporte și cheltuielile de spitalizare ale sale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 din Cod ul civil coroborat cu art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Soluționând cauza, Judecătoria Babadag prin sentința civilă nr. 475 din data de 21 octombrie 2014 a respins acțiunea formulată de către reclamantul S. Județean de Urgență T., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că, în perioada 11.09.2011 – 13.09.2011, în Secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență T. a fost internat pârâtul urmare unui accident rutier, pârât căruia i s-a acordat asistență medicală de urgență datorită leziunilor suferite, la unitatea de primire a urgențelor, apoi a fost internat/transferat pe secție pentru tratare și vindecare/ameliorare, iar Casa de Asigurări de Sănătate T. a decontat aceste servicii urmând ca spitalul să recupereze contravaloarea de la persoana vinovată și să o returneze casei de asigurări.
Potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, iar furnizorii de servicii, care acordă asistență medicală, realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală, această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.”
În calitate de furnizor de servicii medicale, spitalul are dreptul legal de a se subroga în drepturile Casei de Asigurări de Sănătate, dobândind calitatea procesuală a acesteia pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu îngrijirile medicale, astfel cum prevede art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.
Se observă că o condiție esențială pentru a putea fi declanșată recuperarea sumelor cheltuite este ca acțiunea să fie îndreptată împotriva persoanei vinovate de vătămarea sănătății, iar o altă condiție este ca persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea să fi vătămat sănătatea altei persoane.
În nici un caz aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane. Prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Nu are relevanță eventuala pasivitate a pârâtului în ceea ce privește atragerea răspunderii autorului agresiunii, câtă vreme obligația acestuia din urmă de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale este reglementată în mod expres în lege.
Astfel, instanța a reținut că I. P. nu a avut decât calitatea de persoană agresată, singura obligată la plata despăgubirilor neputând fi decât persoana vinovată de agresiune.
În susținerea acțiunii reclamantul a invocat și prevederile art. 998 - 999 cod civil privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
Pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- existența unui prejudiciu;
- existența unei fapte ilicite;
- existența unui raport de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu;
- existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Instanța a apreciat că aceste prevederi nu sunt aplicabile în cauză, reclamantul considerând în mod nejustificat că atitudinea pârâtului de a nu solicita tragerea la răspundere a persoanei care ar fi provocat . constituie o faptă ilicită.
Noțiunea de faptă ilicită desemnează orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane, iar inacțiunea unei persoane constituie faptă ilicită ori de câte ori norma legală obligă o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, cerință legală care nu a fost respectată. În consecință, neindicarea autorului agresiunii de către persoana vătămată, nu constituie o faptă ilicită, în sensul celor mai sus menționate, întrucât reclamantul nu avea o obligație legală de a acționa pe care nu a respectat-o, formularea unei plângeri penale reprezentând un drept al persoanei vătămate, iar nu o obligație a cărei nerespectare să fie de natură a atrage sancțiuni.
Reclamantul ar fi avut posibilitatea să îi solicite pacientului la internarea în spital să i se comunice numele agresorului, răspunderea civilă delictuală a acestuia nedepinzând de tragerea la răspunderea penală. Nu poate fi primită prin urmare susținerea reclamantului că prin neanunțarea identității persoanei care a produs agresarea, pârâtul ar fi săvârșit o faptă ilicită, atâta timp cât nu avea această obligație și fapta sa nu a adus o pagubă în patrimoniul acestuia.
Totodată, instanța a apreciat că nu există un raport de cauzalitate între fapta pârâtului pretins a fi ilicită (aceea de a nu formula plângere penală) și prejudiciul suferit de către reclamant (reprezentat de contravaloarea cheltuielilor de spitalizare), întrucât singura faptă cu caracter ilicit ce poate fi identificată în speță și care ar fi putut cauza prejudiciul solicitat este aceea de vătămare a integrității corporale, al cărei autor nu poate fi, în nici un caz, pârâtul.
Cheltuielile efectuate pentru tratarea pârâtului sunt, potrivit susținerilor reclamantului, urmarea vătămărilor produse de o terță persoană, cauza prejudiciului suferit de reclamant fiind fapta acestei terțe persoane și nu cea a pârâtului agresat.
A rezultat astfel că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului, acestuia neputându-i fi imputată săvârșirea unei fapte ilicite.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul S. Județean de Urgență T., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
S-a susținut în motivarea apelului că potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât cheltuieli de spitalizare cauzate de îmbolnăvire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea unui pacient care a fost victima unui accident sau agresiune.
Se menționează că, în toate secțiile spitalului, inclusiv la cea de primire urgente, sunt afișate prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006-pacienților aducându-se la cunoștință și verbal faptul că asigurarea valabilă nu obligă CAS să deconteze cheltuielile victimelor agresiunilor sau accidentelor rutiere, urmând ca acestea să se îndrepte împotriva persoanei vinovate pentru a le recupera.
În speța, pârâtul s-a prezentat la S. Județean T. declarând ca a fost victima accident rutier și nu a mai întreprins niciun demers pentru a recupera de la făptuitor suma datorată pentru spitalizare și a o depune la spital și nici nu a mai formulat o plângere împotriva acestuia.
Or, S. Județean de Urgenta T. nu este abilitat sa efectueze niciun fel de cercetare in ceea ce privește agresorul sau persoana care a provocat accidentul și nu poate decât să se constituie parte civilă in dosarul penal, în cazul în care pacientul reclamă . și se dispune cercetarea sau începerea urmăririi penale, ori judecarea cauzei penale respective.
In caz contrar, pentru ca textul de lege invocat nu îi scutește de plata cheltuielilor de spitalizare pe agresorii/autorii accidentelor care nu au fost denunțați, cum este și cazul în speță, cel agresat sau accidentat are mai multe variante pentru a se putea asigura aplicarea art. 313 din Legea nr.95/2009 și anume: fie să plătească el de bună voie, din veniturile sale, cheltuielile de spitalizare; fie să le recupereze pe cale amiabila de la agresor și să le depună la spital ; fie să-1 acționeze ulterior pe acesta in instanța, pentru a recupera sumele respective pe cale civilă-având drept dovada documentele emise de spital sau de către instanță .
Se susține că nu există nicio excepție în
cuprinsul legii, textul fiind clar în sensul ca plata spitalizării pentru
persoanele a căror sănătate a suferit din cauza unor agresiuni sau accidente
nu se suporta de către Casa de Asigurări de Sănătate, chiar dacă acestea au
fost „victime” și nu se fac vinovate ca au ajuns in situația de a fi pacienții
spitalului.
În consecință, s-a solicitat admiterea apelului așa cum s-a formulat, casarea sentinței civile nr. 475 din 21.10.2014, pronunțată în dosarul nr._ și rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 472,94 lei, sumă ce va fi actualizată până la data plății efective.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 din Codul de procedură civilă
Legal citat, intimatul I. P., nu a formulat în termen procedural întâmpinare.
Analizând legalitatea sentinței apelate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu, tribunalul constată că apelul este fondat.
Potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Se constată astfel că textul de lege enunțat este imperativ, obligând furnizorii de servicii medicale să recupereze cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată persoanelor care au fost victimele unor accidente rutiere.
În același timp, legea statuează și asupra modalității în care se poate realiza acest lucru, respectiv calea procesuală, conferind astfel, ex lege, calitate procesuală activă furnizorilor de servicii medicale pentru recuperarea acestor sume.
Această cale procesuală care poate fi evident atât civilă, cât și penală, poate fi folosită de către apelantul - reclamant cu condiția cunoașterii persoanei agresorului - posesor al calității procesule pasive potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006.
Cum identitatea agresorului nu a fost făcută cunoscută, apelantul-reclamant nu a putut folosi calea penală și nici pe cea civilă pentru îndeplinirea obligației sale.
Deși sistemul de asigurări de sănătate nu instituie în sarcina pârâtei obligația de a comunica numele persoanei care a provocat ., apelantul reclamant a arătat că și-a îndeplinit sarcina de a-i aduce la cunoștință existența prejudiciului, necesitatea achitării acestuia și lămuririle necesare prin emiterea adresei nr._/13.10.2011.
În situația în care însă furnizorul de servicii medicale nu a cunoscut persoana vinovată de producerea prejudiciului pentru a o putea acționa în justiție și atâta timp cât victima agresiunii nu a acționat-o în judecată pentru a-i da posibilitatea recuperării prejudiciului, optând pentru alte căi de desocotire cu agresorul, se apreciază că victima agresiunii se face vinovată de faptul nepunerii la dispoziție a datelor necesare titularului acțiunii, ceea ce conduce la un așa zis transfer al culpei de la agresor la victima agresiunii.
În alte cuvinte, în situația în care nu este îndeplinită condiția sine qua non pentru exercitarea acțiunii prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006, titularul acestei acțiuni care este totuși obligat să recupereze această sumă poate acționa și recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana vinovată de neîndeplinirea condiției, respectiv de la victima agresiunii, concluzie care de desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 95/2006.
Mai mult, instanța reține și că prin adresa nr._/13.10.2011 reclamantul l-a invitat pe pârât să se prezinte la compartimentul său financiar pentru a da lămuriri și pentru a nu se ajunge la recuperarea sumei solicitate prin instanță, însă pârâta nu s-a prezentat.
Mai mult, în temeiul art. 351 NCPC, instanța a dispus, din oficiu luarea unui interogatoriu intimatului, acesta fiind citat cu mențiunea expresă de a se prezenta în fața instanței, fără însă a se conforma.
Potrivit art. 358 NCPC „ Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului”.
Este adevărat că refuzul de a formula plângere penală ca și împăcarea cu autorul nu pot fi interpretate în sensul că ar constitui acțiuni care să reprezinte un fapt ilicit al vătămatului care să fundamenteze chemarea sa în judecată pentru recuperarea cheltuielilor. Nimeni nu poate fi obligat să formuleze plângere penală prealabilă și nici nu i se poate impune să mențină o atare plângere.
Nu trebuie uitat însă faptul că victima este persoana care cunoaște cel mai bine cine este autorul precum și împrejurările în care s-a produs . sau accidentul, astfel că refuzul de a revela identitatea acestuia poate să constituie un fapt ilicit cauzator de prejudicii. Discutabilă este situația în care victima se află în vreuna dintre situațiile în care nu are obligația de a denunța sau de a depune mărturie, cum este cazul existenței unor relații de rudenie.
Coroborând începutul de dovadă derivând din refuzul de a răspunde la interogatoriu cu celelalte probatorii administrate în cauză se rețin că pasivitatea intimatului pârât îi este imputabilă.
Ca atare, ne aflăm în prezența unei fapte ilicite constând în fapta intimatului pârât de a fi ascuns identitatea autorului punând astfel reclamantul în situația de a nu putea să recupereze cheltuielile de spitalizare.
În concluzie, suma reprezentând cheltuielile de spitalizare vor fi recuperate de la acesta.
Față de toate aceste considerente și în baza art. 480 alin.2 din Noul Cod de Procedură Civilă, urmează să fie admis apelul.
În consecință, va fi schimbată în totalitate sentința apelată, în sensul că admite cererea de chemare în judecată și obligă intimatul pârât I. P. la plata sumei de 472,94 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație la data plății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de către apelantul - reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., cu sediul în T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 475 din data de 21 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât I. P., cu domiciliul în ., având ca obiect pretenții.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite cererea de chemare în judecată și obligă intimatul pârât I. P. la plata sumei de 472,94 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație la data plății.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. D. P. L. N. B. F. V.
Red.sent. civ. jud. fond C.A.
Red. dec.civ. jud. N.L./ 04.02.2015
Tehnoredactat gref. B.F.V../ 04.02.2015/4 ex.
..apelant/ 1 ex. intimat
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 56/2015. Tribunalul TULCEA | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 59/2015.... → |
|---|
