Pretenţii. Decizia nr. 736/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 736/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 736/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.736
Ședința publică din data de 22 septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: M. L. Șurculescu
Judecător: V. A.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul-reclamant S. JUDETEAN DE URGENTA T. cu sediul in T., ., jud. T., impotriva sentintei civile nr.1242/22.04.2015 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect pretentii, in contradictoriu cu intimatul-parat G. F. domiciliat in T., ..24, jud. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,
Potrivit art.394 C.pr.civ. instanta, constatand ca nu sunt motive de amanare, apreciaza dosarul in stare de judecata si ramane in pronuntare, luand act ca s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa, conform art.223 pct.3 C.pr.civ.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 8.01.2015 sub nr._ reclamanta S. Județean de Urgență T. a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâtul G. F., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 325,14 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, actualizată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr.1242/22.04.2015 Judecătoria T. a respins cererea, ca nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în perioada 7.02.2012 – 9.02.2012 pârâtul G. F. a fost internat în secția chirurgie a Spitalului Județean de Urgență T. ca urmare a unei agresiuni și a beneficiat de asistență medicală, iar cheltuielile de spitalizare au fost în cuantum de 325,14 lei, fiind detaliate în decontul de cheltuieli întocmit de reclamantă.
În drept, potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”.
În calitate de furnizor de servicii medicale, spitalul are dreptul de a se subroga în drepturile Casei de Asigurări de Sănătate, dobândind calitatea procesuală a acesteia pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu îngrijirile medicale, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 95/2006.
Cu toate acestea, o condiție esențială pentru admisibilitatea unei acțiuni în recuperarea acestor sume, este ca cererea să fie îndreptată împotriva persoanei vinovate de vătămarea sănătății altei persoane.
Raportat la temeiul de drept invocat de reclamantă în susținerea acțiunii, instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtului.
În primul rând, s-a constatat de către prima instanță că reclamanta a menționat prevederile art. 998 - 999 din Codul civil din 1864, texte de lege abrogate prin . Noului cod civil la data de 1.10.2011, în condițiile în care presupusa faptă ilicită a pârâtului s-a produs în luna februarie 2012.
Pe de altă parte, prin raportare la prevederile art. 1357 și următoarele din Codul civil, fapta ilicită presupune, în esență, o conduita umană comisivă sau omisivă, păgubitoare, prin care se aduce atingere drepturilor subiective ori intereselor ocrotite de lege, iar o trăsătură caracteristica a acesteia este ca manifestarea exteriorizată a persoanei să constituie o încălcare a normelor juridice sau de conviețuire socială.
S-a mai arătat de către prima instanță că în condițiile concrete ale cauzei, conduita omisivă a pârâtului constând în faptul că nu ar fi solicitat tragerea la răspundere penală a persoanei care i-a provocat . nu poate constitui o faptă ilicită, întrucât nu s-a produs o încălcare a unor prevederi legale.
A mai arătat prima instanță că natura leziunilor suferite de pârât și circumstanțele concrete ale cauzei, duc la concluzia că îngrijirile medicale acordate au fost determinate de o urgență medicală.
O eventuală răspundere a persoanei care a beneficiat de servicii medicale s-ar putea pune în situația în care aceasta nu are calitatea se asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, însă din adresa nr. 6014/2.04.2015 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate T. rezultă că pârâtul G. F. figurează ca persoană asigurată în perioada 7.02.2012 – 9.02.2012. Prin urmare, îngrijirile medicale acordate sunt suportate de unitatea medicală în virtutea calității pârâtului de asigurat în sistemul de sănătate publică, acesta având dreptul la asistență medicală gratuită.
În condițiile arătate, a arătat prima instanță că nu se poate interpreta că fapta de a nu formula plângere penală împotriva agresorului ar fi o faptă ilicită în sensul dispozițiilor Codului civil, cât timp cât nu există nicio dispoziție legală care să îi impună această obligație, iar pârâtul nu a încălcat vreo altă normă juridică.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal, a declarat apel reclamantul S. Judetean de Urgenta T., criticand-o ca fiind nelegala si netemeinica.
Astfel, apreciaza apelantul-reclamant ca a depus la dosarul cauzei înscrisul detaliat care să facă dovada pretențiilor reprezentând cheltuielile de spitalizare, paratul G. F. a declarat la prezentarea in spital ca a fost victima unei agresiuni si a fost internat din data de 07.02.2012 pana in data de 09.02.2012 in Secția Chirurgie a spitalului, dupa ce i s-au acordat îngrijirile medicale de urgenta in Unitatea de Primire a Urgentelor, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 325,14 lei. Dupa acordarea primului ajutor la Unitatea de Primire a Urgentelor, paratul a fost internat . spitalului pentru vindecare. Cheltuielile efectuate in Unitatea de Primire a Urgentelor sunt suportate de către stat prin Ministerul Sanatatii si nu de către Casa de Asigurări de Sanatate, acordandu-se pacienților indiferent daca sunt asigurați sau nu, daca sunt cetateni romani sau nu s.a.m.d., deci necondiționat - ceea ce s-a intamplat si in cazul paratului.
A mai aratat apelantul-reclamant ca S. Județean de Urgenta T. a efectuat toate demersurile permise de lege pentru a afla identitatea persoanei care se face vinovata de vatamarea paratului, dar fara a reuși sa afle identitatea sa pana la judecarea cauzei.
Sustine apelantul-reclamant ca art. 313 alin.l și 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, invocat in cerere, prevede următoarele:
“(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sanatatii altei persoane răspund potrivit legii si au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile avand ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurari de sanatate si dobândesc calitatea procesuala a acestora, in toate procesele si cererile aflate pe rolul instantelor judecătorești, indiferent de faza de judecata.
(2) Furnizorii de servicii care acorda asistenta medicala prevăzută la alin. (1) realizează o evidenta distincta a acestor cazuri si au obligația sa comunice lunar casei de asigurari de sanatate cu care se afla in relație contractuala aceasta evidenta, in vederea decontării, precum si cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective in vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurari de sanatate pentru cazurile respective. ”
Sustine apelantul-reclamant ca prevederile textului de lege citat, au rolul de a legifera expres faptul ca statul roman, prin Casa de Asigurari de Sanatate, nu deconteaza decât cheltuielile de spitalizare cauzate de o inbolnavire sau o afecțiune cronica sau acuta, nu si cele efectuate pentru recuperarea unui pacient care a fost victima unui accident sau agresiune.
A mai aratat apelantul-reclamant ca este adevarat ca textul de lege face trimitere la cel ce a provocat . sau accidentul (“aduce daune sanatatii”), insa sunt situatii, cum este cazul in speța, unde autorul accidentarii/agresorul nu este cunoscut. In speța, pacientul declara ca a fost victima unei agresiuni dar nu dovedește acest lucru - “impacandu-se”, probabil, cu autorul faptei - sau refuza sa declare datele de identitate ale făptuitorului. Nici in fata instantei de judecata nu a prezentat documente sau alte dovezi in probatoriu. Acest lucru califica fapta ilicita invocata, respectiv inacțiunea paratului.
Totodata, a mai aratat apelantul-reclamant ca in toate secțiile spitalului, inclusiv la cea de primire urgente, sunt afișate prevederile art 313 din Legea nr. 95/2006 - pacienților aducandu-se la cunostinta si verbal faptul ca, chiar daca au asigurare valabila, CAS nu suporta cheltuielile victimelor agresiunilor sau accidentelor, urmând ca aceștia sa se indrepte impotriva persoanei vinovate pentru a le recupera.
A solicitat apelantul-reclamant a se constata ca paratul s-a prezentat la S. Județean de Urgenta T. declarand ca a fost victima unei agresiuni iar ulterior, nu a mai intreprins nici un demers pentru a recupera de la făptuitor acesta suma datorata pentru spitalizare si a o depune la spital si nici nu a mai formulat o plângere impotriva acestuia. Or, S. Județean de Urgenta T. nu este abilitat sa efectueze nici un fel de cercetare in ceea ce privește agresorul sau persoana care a provocat agresarea sa, acesta putand doar sa se constituie parte civila in dosarul penal, in cazul in care pacientul reclama . si se dispune cercetarea sau începerea urmăririi penale, ori judecarea cauzei penale respective, sau poate sa se indrepte impotriva făptuitorului pe cale civila - cand identitatea acestuia i se face cunoscuta.
A mai aratat apelantul-reclamant ca în caz contrar, pentru ca textul de lege invocat nu îi scuteste de plata cheltuielilor de spitalizare pe agresorii/autorii accidentelor(faptuitorii) care nu au fost denuntati(si nu sunt cunoscuți), cum este si cazul in speța, cel agresat sau accidentat are mai multe variante pentru a se putea asigura aplicarea art. 313 din Legea nr.95/2009 si anume: fie sa plateasca el de buna voie, din veniturile sale, cheltuielile de spitalizare pentru a nu mai „alerga,, dupa făptuitor; fie sa le recupereze pe cale amiabila de la agresor si sa le depună la spital; fie sa-1 acționeze ulterior pe acesta in instanta, pentru a recupera sumele respective pe cale civila- avand drept dovada documentele emise de spital sau de către instantă .
A mai aratat apelantul-reclamant ca nu exista nici o excepție in acest sens in cuprinsul legii, textul de lege fiind clar, în sensul ca plata spitalizării pentru persoanele a căror sanatate a suferit din cauza unor agresiuni sau accidente nu se suporta de către Casa de Asigurari de Sanatate, chiar daca acestea au fost „victime., si nu se fac vinovate ca au ajuns in situația de a fi pacienții spitalului.
Considera apelantul-reclamant ca, instanta de fond pronuntandu-se insa pe respingerea acestor tip de cheltuieli, ar putea realiza precedentul interpretării in mod diferit a art. 313 din Legea 95/2006 - . victimile agresiunilor sau accidentelor care declara cine se face vinovat de producerea daunarii sanatatii si cer pedepsirea făptuitorului, si in alt fel pentru acele victime care nu fac acest lucru din comoditate sau din alte interese sau rațiuni. Astfel, se ajunge la situatia anormala ca statul, prin sistemul național de asigurari de sanatate, sa suporte cheltuielile cu spitalizarea pentru pacienții agresați sau accidentati care refuza sa solicite atragerea răspunderii făptuitorului, nefacandu-1 cunoscut, sau folosind sumele recuperate de la acesta in interes propriu.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate se constată că apelul declarat este nefondat urmând a se respinge.
Apelantul a criticat solutia instantei de fond invocand dispozitiile art.313 din Legea nr.95/2009, text de lege care, in opinia sa, nu ii scuteste pe cei vatamati de terte persoane care le aduc atingere sanatatii de la plata obligatiilor de spitalizare.Acesta da o interpretare proprie textului de lege, total eronata, dispozitiile legale invocate fiind foarte clare in ceea ce priveste persoana responsabila de prejudiciul cauzat spitalului in astfel de situatii.
Astfel, potrivit art.313 alin.1 „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.”
Cum persoana care produce daune sanatatii unei alte persoane nu poate fi chiar persoana vatamata, instanta retine că paratul G. F. nu a avut decat calitatea de persoana agresata, astfel incat nu are nicio obligatie fata de reclamant, singura obligata la plata despagubirilor neputand fi decat persoana vinovata de agresiune. Intimatul a fost victima unei agresiuni si nu avea obligatia sa anunte S. in legatura cu numele agresorului si nici de a introduce plangere penala la organul judiciar competent.
Apelanta, prin interpretarea data normei de drept in sensul ca, in masura in care nu se identifica persoana vinovata de producerea vatamarii ar determina raspunderea partii vatamate, nu face decat sa adauge la textul de lege, care din punct de vedere al subiectilor de drept nu comporta nicio discutie.
Astfel, apelanta este cea care trebuie sa faca demersurile pentru identificarea persoanei raspunzatoare de fapta ilicita in vederea recuperarii prejudiciilor suferite, aceasta fiind direct interesata.
Pentru aceste considerente, instanta urmeaza a respinge apelul formulat de reclamanta S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., în contradictoriu cu pârâtul G. F. ca nefondat, mentinand solutia instantei de fond ca temeinica si legala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelantul-reclamant S. JUDETEAN DE URGENTA T. cu sediul in T., ., jud. T., impotriva sentintei civile nr.1242/22.04.2015 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect pretentii, in contradictoriu cu intimatul-parat G. F. domiciliat in T., ..24, jud. T., ca nefondat.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 22 septembrie 2015.
Președinte,Judecător,Grefier,
M. L. Șurculescu V. A. P. L.
Jud.fond.G.N.
Red.jud.Ș.M.L./29.09.2015.
Tehnored.gref.P.L./01.10.2015/4ex.
.>
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 574/2014. Tribunalul TULCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 9/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
